Sentința civilă nr. 3839/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date - 2516
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3839
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: H. I. D., judecător
: Ț. V., grefier
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. A. A., domiciliat în Z., str. Simion B., nr.4, Bl.28, sc.A, ap.1, județul S., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S.
P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în Z., P. 1
1918, nr.12, Jud.S., având ca obiect obligația de a face, înmatriculare autoturism, fără plata taxei de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, procedura prealabilă a fost îndeplinită, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, reclamantul P. A. A. a chemat în judecată pârâta I. P. J. S.
- S. P. C. R. P. de C. și înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la înmatricularea autoturismului marca Peugeot, cu numărul de identificare VF36D6FZB21055396, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul mai sus menționat, care a fost înmatriculat într-un alt stat al Uniunii Europene, respectiv Spania. Ulterior achiziționării, a demarat toate procedurile pentru înmatricularea acestuia în România, formulând o cerere instituției pârâte pentru înmatricularea autoturismului fără plata taxei pentru emisiile poluante. Reclamantul a mai învederat că pârâta a refuzat înmatricularea pe motiv că nu a fost achitată taxa pentru emisiile poluante și a apreciat că refuzul pârâtei este în contradicției cu art. 6, art. 12. art. 30-37 din Tratatul de Constituire a Comunităților Europene care interzic orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. S-a apreciat de către reclamant că dispoziția legală internă care prevede obligativitatea achitării taxei contravine dreptului comunitar, aspect statuat de CJCE în jurisprudența sa, care într-o decizie a statuat că toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitatea de a împiedica direct sau indirect,
în fapt sau potențial comerțul intracomunitar sun considerate măsuri cu efect echivalent cotelor vamale.
În drept au fost invocate prevederile art. 90 din TCCE, art. 7, 8 din Legea nr.
554/2004.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (f.7-11, 22-23). Pârâta nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele dosarului, Tribunalul reține următoarele:
În data de_ reclamantul a achiziționat autoturismul marca Peugeot, cu numărul de identificare VF36D6FZB21055396 (înmatriculat pentru prima dată în într-un stat membru UE, respectiv Spania), pe care a intenționat să-l înmatriculeze în România. În acest sens, reclamantul s-a adresat pârâtei, la data de_, cu o cerere prin care a solicitat înmatricularea în România a acestui autoturism, dar fără achitarea taxei pentru emisiile poluante, apreciind că dispozițiile Legii nr.9/2012 sunt discriminatorii și nelegale. Pârâta a refuzat însă înmatricularea, respingând
cererea formulată de reclamantă prin adresa nr. 7-347 din data de 13 martie 2013, pe motiv că este necesară achitarea taxei pe emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Tribunalul apreciază că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența achitării taxei pentru emisiile poluante nu constituie un refuz nejustificat prin prisma următoarelor argumente
:
În data de_ Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza Tatu împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE și a dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei
lor înm atriculări în acest stat m em bru, dacă regim ul acestei m ăsuri fiscale este
astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul m em bru
m enționat, a unor vehicule de ocazie cum părate în alte state mem bre, fără însă a
descuraja cum părarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechim e și aceeași
uzură de pe piața națională.";
"Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.";
OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 care instituie în locul taxei pe poluare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012:
Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul
proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*)
Prima transcriere a fost definită de art. 2 lit. i din Legea nr. 9/2012 ca fiind - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, in condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicata, cu modificările si completările ulterioare. În mod evident prima transcriere a dreptului de proprietate este altceva decât prima înmatriculare (înscriere) în România a autovehiculelor second-hand înmatriculate anterior în țări membre UE, respectiv ea reprezintă în opinia acestei instanțe, o vânzare a unui autovehicul rulat deja înmatriculat în România, către un alt proprietar, tot în România.
Prin OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea art. 4 alin. 2 al Legii 9/2012, până la data de 01 ianuarie 2013
ceea ce a însemnat că pe parcursul anului 2012 taxele pe emisiile poluante s-au achitat doar de către proprietarii de
autovehicule second-hand care le-au achiziționat din străinătate și le -au
înmatriculat pentru prima dată în România
, adică a persistat discriminarea care a avut ca efect încurajarea cumpărării de autovehicule rulate din România, pentru
care, după intrarea în vigoare a legii și până la data de_ nu a existat
obligativitatea plății taxei pentru emisiile poluante
(cu specificațiile menționate în art. 4 alin. 2) față de autoturismele cumpărate din țările UE și înmatriculate pentru prima dată în România pentru care taxa a fost percepută.
Având în vedere că nu a intervenit un alt act normativ care să prelungească perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că din data de 01 ianuarie 2013 aceste dispoziții legale și-au produs efectele, fiind eliminată discriminarea constatată de CJCE în cauza Tatu, în condițiile în care taxa pentru emisii poluante se percepe cu ocazia primei înmatriculări atât pentru autovehiculele second hand achiziționate din străinătate, cât și pentru autovehiculele rulate din România.
Tribunalul constată că reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea autoturismului său în România la data de_, când dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 erau aplicabile, dispoziția internă fiind conformă cu art. 110 din TFUE.
În consecință, tribunalul apreciază că refuzul emis de instituția pârâtă nu reprezintă un refuz nejustificat, deoarece în mod legal pârâta a condiționat
înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei pe emisiile poluante, motiv pentru care acțiunea formulată de aceasta urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. A. A., domiciliat în Z., str. Simion B., nr.4, Bl.28, sc.A, ap.1, județul S., în contradictoriu cu I. P. J. S. - S. P.
R. P. de C. și Î. a Autovehiculelor, cu sediul în Z., P. 1
1918, nr.12, Jud.S., privind obligarea pârâtei la înmatricularea autovehiculul marca Peugeot, cu nr. de identificare VF36D6FZB21055396, fără achitarea taxelor pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
H. I. D. Ț. V.
Red: HID/_ .
Dact:ȚV/_ /4 ex.