Sentința civilă nr. 4876/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4876/2013
Ședința publică din 31 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ț. D. B.
Grefier: I. S.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. I. domiciliată în localitatea M. nr. 117, jud. S. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S. , cu sediul în Z., b-dul M. Viteazu nr. 85, jud. S. având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 Dosarul cu nr._ declinat de la Curtea de A. C. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă martorul C. F., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, procedează la legitimarea martorului prezent C. F., care se identifică cu C.I. seria SX, nr.0., CNP 1., după care procedează la audierea acestuia sub prestare de jurământ religios, cele declarate de către acesta fiind consemnate în declarația de martor atașată la dosarul cauzei (f.45).
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate, instanța, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de_ pe rolul Curții de A. C., reclamanta C. I., in contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S. a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 6394 din_ emisă de pârâtă, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia, având în vedere că, în ciuda probatoriului administrat, aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa
de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f.4-6,dos. nr._ ).
Pârâta C. J. DE P. S., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă, iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat, în cazul în care nu există un document oficial, stau declarațiile notariale a doi martori, astfel că, pornind de la această împrejurare, comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și, reținând că acești martori au dat declarații generale, a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente. Pârâta a solicitat audierea celor doi martori ale căror declarații autentificate au fost depuse pentru dovedirea calității de refugiat pe motive etnice(f.13-15).
În probațiune s-au depus înscrisuri (f.16-20,dos. nr._ ).
Prin sentința civilă nr. 272/_, Curtea de A. C. a reținut că prezenta contestație împotriva unei hotărâri emise de pârâtă in temeiul Legii 189/2000 a fost formulată după data de_ -respectiv_ data poștei - fiindu-i așadar aplicabile prevederile Noului Cod de Procedură Civilă (NCPC) și prevederile Legii 76/2012 ce modifică unele legi speciale printre care și Legea 189/2000,iar conform modificării aduse prin această din urmă lege prevederilor art. 7 alin. 4 din Legea 189/2000 ce aprobă practic prevederile OUG 105/1999,contestația împotriva hotărârii caselor județene de pensii este de competența secției de contencios administrativ si fiscal al tribunalului, care o soluționează prin hotărâre definitivă.
În consecință, în baza acestor texte de lege rezultă ca toate contestațiile depuse după data de_ cum este si cea din speță sunt de competența materială în primă instanță a tribunalului .
Astfel, în temeiul art. 129 ,130 NCPC, art. 7 alin. 4 din Legea 189/2000 ce aprobă OUG 105/1999 astfel cum a fost modificată prin Legea 76/2012 Curtea a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu si a declinat competența materială în favoarea Tribunalului S. .
După declinare, pe rolul Tribunalului S. s-a înregistrat la data de_, dos. nr._ .
La primul termen acordat în cauză,_, s-a încuviințat cererea în probațiune formulată de pârâtă prin întâmpinare, dispunându-se citarea celor doi martori propuși.
La termenul din data de_, s-a constatat că procedura de citare cu martorul I. I. nu s-a putut îndeplini, întrucât acesta a decedat, iar martorul C.
F. nu s-a prezentat, dispunându-se citarea acestuia cu mandat de aducere.
La termenul din data de_ a fost audiat martorul C. F., acesta declarând că o cunoaște pe reclamantă de când s-a născut, cei doi fiind consăteni, ulterior devenind cumnați. Tatăl reclamantei a lucrat în cursul anului 1940 la niște sonde din localitatea Moreni, C. I., frații acesteia, mama și celelalte rude rămânând în localitatea de domiciliu, M., jud. S. . Tatăl reclamantei a fost apoi încorporat în armată, în timp ce lucra în Moreni și a fost plecat pe front în perioada 1940-1944 (dos._, f.45).
Analizând cauza de față, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit prev. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege.
Din norma enunțată rezultă că, pentru a beneficia de prevederile actului normativ evocat, persoana în cauză trebuie să facă dovada refugierii (proprii sau a părinților în cazul copiilor) materializate în părăsirea domiciliului și a faptului că această părăsire este rezultatul persecuției etnice în perioada arătată.
Cu alte cuvinte, dovada persecuției, ca urmare a părăsirii domiciliului, este o condiție esențială pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dovadă ce poate fi făcută, în contextul normelor metodologice, prin acte oficiale și respectiv prin declarații de martori.
În speță, declarațiile autentice ale martorilor nu pot fi reținute în sensul normelor menționate. Astfel, prin declarațiile autentice se arată că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din M. în localitatea Beiuș, din motive de persecuție etnică. Declarațiile autentice ale martorilor prezintă în mod generic întreaga stare de fapt, fără a relata în detaliu evenimente de natură a reliefa faptul refugierii reclamantei în localitatea Beiuș din motive de persecuție etnică.
Din declarația luată de instanță martorului C. F. rezultă însă că reclamanta și familia sa, cu excepția tatălui, care a plecat să muncească în Moreni,după care a fost încorporat în armată, a rămas în localitatea M. și nu a fost refugiată(f.45).
Pe de altă parte, reclamanta nu a stăruit în nici un mod pentru a-și dovedi susținerile, motiv pentru care, instanța apreciază că probatoriul depus la dosar are caracterul unuia "pro causa";, fiind dat în favoarea celui care solicită și nu se bazează pe fapte care s-au produs în realitate.
Se poate constata, așadar, că nu s-au dovedit cele susținute de reclamantă, context în care ipoteza normei prevăzute de art.1 din Legea 189/2000 nu este întrunită.
Așa fiind, față de cele arătate întemeiat pe art.1 din Legea 189/2000 raportat la art.18 din Legea 554/2004, Tribunalul va respinge cererea formulată, reclamanta nefăcând dovada refugiului din motive de persecuție etnică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de C. I., domiciliată în localitatea M. nr. 117, jud. S., CNP 2., în contradictoriu cu C. J. de
P. S., cu sediul În Z., b-dul M. Viteazu nr. 85, jud. S., având ca obiect anularea Hotărârii nr. 6394/_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Sălaj.
Pronunțată în ședința publică din_, la sediul Tribunalului S. .
Președinte Grefier
Ț. D. B. S. I.
Red.Ț.D.B./_
Dact.S.I./_ / Ex.4/com. 2 ex./_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.