Sentința civilă nr. 492/2013. Contencios. Ordonanță președințială

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 492/2013

Ședința publică de la 12 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta M. D. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. B. -N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A

V., pârât I. J. DE P. AL J. B. -N., având ca obiect ordonanță președințială .

Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 5 aprilie 2013 dată la care pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 12 aprilie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta M. a D., în contradictoriu cu pârâții I. P. J. B. -N. - S. P. C. R. P. De C. și Î. a V.

și I. J. de P. al J. B. -N., a formulat ordonanță președințială, solicitând eliberarea unei dovezi de circulație pe numele reclamantei M. D., de înlocuire a permisului de conducere eliberat pe numele subsemnatei Categoria B, nr. B 00037793 N, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, obiect al dosarului nr._, cu termen de judecată la_ . Fără cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamanta a promovat o acțiune în contencios administrativ obiect al dosarului Tribunalului B. -N., nr._, prin care a solicitat obligarea instituțiilor mai sus arătate a-i elibera un permis de conducere potrivit modelului vechi, care să nu conțină încorporat în el un sistem de informații de tipul codului de bare și/sau microcip electronic, deoarece vechiul permis eliberat sub nr. B00037793 N a expirat la data de_ .

La data de_, potrivit dovezii de circulație seria CU nr. 0212137, permisul mai sus arătat i-a fost reținut, motivat de faptul că era expirat din data de_ și i s-a eliberat dovada mai sus arătată, cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.

A făcut toate demersurile posibile pentru restituirea permisului până la soluționarea procesului aflat pe rolul Tribunalului B. -N., obiectul acestui doar constituind însăși impedimentul efectuării demersurilor obținerii unui nou permis, dar i s-a comunicat că singura soluție este doar aceea a unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună de către instanță în acest sens.

Deoarece obiectul dosarului Tribunalului B. -N. îl constituie însăși posibilitatea obținerii unui permis de conducere de natura celui vechi și fără conținutul noilor permise împiedicarea reclamantei până la soluționarea cererii sale de a nu conduce și a nu putea folosi autovehiculul aflat în proprietate constituie o limitare a drepturilor sale cu totul nejustificată.

Urgența obținerii unei dovezi provizorii de conducere este justificată prin faptul că dovada deținută expiră la_ .

In drept, s-au invocat disp. art. 581 Cod procedură civilă.

Pârâtul I. de P. al J. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că în data de_, cu ocazia constatării unor contravenții, agentul de poliție Tomșa L. din cadrul P. i orașului N. a reținut permisul de conducere al reclamantei seria B00037793, al cărui termen de valabilitate era expirat, documentul fiind înaintat

autorității emitente, respectiv S. ui public C. R. P. de C. și înmatriculare a vehiculelor. Reclamantei i-a fost eliberată dovada înlocuitoare seria CU nr. 0212137 din_, cu drept de circulație de 15 zile. Nu au fost luate măsuri de suspendare a dreptului de conducere a autovehiculelor, permisul de conducere cu valabilitatea expirată fiind ridicat strict pentru a fi înaintat autorității emitente, conform dispozițiilor legale. Pentru conducerea autovehiculului având permisul de conducere expirat reclamanta a fost sancționată contravențional cu avertisment.

In acțiunea formulată, reclamanta solicită obligarea pârâtului la emiterea unei dovezi înlocuitoare a permisului de conducere cu valabilitate nelimitată, arătând că a formulat acțiune prin care a cerut S. ui P. C. R. P. de C. și înmatriculare a V. B. -N. eliberarea unui permis de conducere care să nu conțină unele din elementele care apar în permisele de conducere de tip nou - în prezent aceste elemente fiind prevăzute de Ordinul M.A.I. nr. 157/2012 privind forma si conținutul permisului de conducere, publicat în M.Of. nr. 430 din 28 iunie 2012, data intrării în vigoare fiind_ .

Se apreciază că solicitarea reclamantei este inadmisibilă întrucât solicitarea privește eliberarea unui document în altă formă decât cea prevăzută de lege și că, în cazul admisibilității acțiunii, nu am putea avea calitate procesuală pasivă față de o astfel de solicitare pentru că o altă instituție este abilitată să elibereze permise de conducere ori documente provizorii înlocuitoare valabile până la emiterea permiselor de conducere - respectiv S. P. C. R. P. de C. și înmatriculare a V. B. -N. .

Conform art. 111 alin. (1) litera ,.g" din OUG nr. 195/2002 republicată, ..Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține gj când perioada de valabilitate a expirat". Conform art. 1 I alin. (5), în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e) și g), art. 85 alin. (1) și (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) lit. b) și e), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.

În conformitate cu art. 189 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, Polițistul rutier este obligat ca, atunci când verifică documentele unui conducător de autovehicul sau tramvai, să urmărească dacă există concordanță între datele înscrise în actul de identitate și cele din permisul de conducere. în cazul în care constată neconcordanțe referitoare la nume, prenume, domiciliu sau reședință, precum și în cazul în care termenul de valabilitate a expirat, polițistul rutier este obligat să rețină permisul de conducere și să elibereze dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație de 15 zile. Art. 189 alin. (3) din același act normativ obligă la trimiterea permisului de conducere reținui în condițiile alin. (1) autorității care 1-a eliberat, atribuțiunile organului de poliție cu privire la permisul de conducere înaintat autorității emitente încetând.

Nici un act normativ nu prevede posibilitatea eliberării unei dovezi înlocuitoare cu valabilitate nelimitată, singurele dovezi care se pot elibera conform normelor legale fiind cele cu valabilitate de 15 zile sau fără valabilitate. Nu putem ti obligați să emitem un document contrar legii. Documentul a cărei valabilitate a expirat nu mai poate fi utilizat iar legiuitorul a prevăzut ca polițistul rutier care reține un astfel de document cu termenul de valabilitate expirat să emită o dovadă înlocuitoare cu valabilitate de 15 zile pentru a da posibilitatea posesorului permisului de conducere să efectueze demersurile pentru obținerea unui nou document, valabil.

În ipoteza în care legea ar prevedea posibilitatea emiterii unei dovezi . înlocuitoare a permisului de conducere, nu s-ar putea impune poliției să emită o dovadă^ înlocuitoare a permisului de conducere înaintat autorității emitente. O astfel de obligație, dacă ar fi legală, ar putea exista eventual în sarcina autorității emitente, care ar reține dovada eliberată la emiterea unui nou permis de conducere. în caz contrar, titularul permisului de conducere ar deține simultan și o dovadă înlocuitoare valabilă dar și un nou permis de conducere eliberat de autoritatea competentă, ceea ce contravine normelor legale. Poliția rutieră eliberează dovezi înlocuitoare ale documentelor reținute și gestionate până la încetarea motivului reținerii sau până la finalizarea procedurii de înaintare a documentelor reținute altor autorități, conform legii, motivul eliberării dovezii înlocuitoare fiind reținerea documentului. Documentul al cărui termen de valabilitate a expirat nu mai este un document valabil iar o dovadă înlocuitoare - alta decât cea emisă la reținerea documentului în vederea înaintării sale la autoritatea emitentă - nu poate fi emisă decât de acea autoritate. Obligarea

pârâtului la eliberarea unei noi dovezi înlocuitoare a permisului de conducere ar reprezenta nu doar obligarea la depășirea atribuțiunilor care ne sunt conferite de lege ci și interferarea în activitatea altei autorități, responsabile cu emiterea documentelor care atestă dreptul de a conduce autovehicule și a cărei refuz de a elibera un document conform cerinței reclamantei a determinat promovarea acțiunii despre care face vorbire reclamanta.

În drept s-au invocat disp. art. 111 alin. (1) litera "g" și art. 111 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 republicată; art. 189 alin. (1) și (3) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006; Ordinul M.A.I. nr. 157/20012 privind forma și conținutul permisului de conducere, publicat în M.Of. nr. 430 din 28 iunie 2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse, instanța reține următoarele:

Reclamanta M. D. este posesoarea permisului de conducere eliberat sub nr. B00037793, a cărui valabilitate a expirat la data de_, aspect constatat de un agent al pârâtului IPJ B. -N.

, reclamanta fiind sancționată contravențional cu sancțiunea avertisment pentru săvârșirea faptei de a circula cu un permis de conducere expirat, permis ce a fost ridicat și înaintat autorității emitente - pârâtul S. P. C. R. P. de C. și înmatriculare a V. . Totodată, reclamantei i-a fost eliberată dovada înlocuitoare seria CU nr. 0212137 din_, cu drept de circulație pentru 15 zile.

Demersul judiciar inițiat de reclamantă în prezenta cauză, în temeiul prevederilor art. 581 C.pr.civ., vizează obligarea autorităților pârâte la eliberarea unei dovezi de circulație în favoarea reclamantei, a cărei valabilitate să se mențină până la soluționarea irevocabilă a dosarului înregistrat la Tribunalul B. -N. sub nr._, având ca obiect obligarea acelorași pârâți la eliberarea unui alt permis de conducere, însă potrivit vechiului model, respectiv care să nu conțină încorporat în el un sistem de informații de tipul codului de bare și/sau microcip electronic, cum este cazul permiselor de tip nou, al căror model a fost aprobat prin Ordinul MAI nr. 157/2012.

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă fiind stabilită de instanță, în funcție de specificul fiecărei cauze, cu ocazia soluționării acesteia.

În speță, fiind vorba despre o obligație de a face, constând în eliberarea unei dovezi până la soluționarea irevocabilă a dosarului de fond, și nu de suspendarea efectelor unui act administrativ, nu se poate susține, de plano, incompatibilitatea aplicării normelor procedurale civile ce reglementează, în art. 581 și urm., procedura sumară a ordonanței președințiale, procedură destinată obținerii unor măsuri vremelnice, în cazuri care reclamă urgență și care nu prejudecă fondul cauzei.

Prin urmare, instanța urmează a analiza, în concret, în ce măsură condițiile legale de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, mai sus menționate, sunt întrunite în cauză.

Astfel, referindu-se la condiția urgenței, textul legal face trimitere la păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, la prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și la înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Or, în cauză, reclamanta nu a relevat împrejurări de fapt care, în sensul normei sus citate, să justifice caracterul urgent al cererii de eliberare a unei dovezi de circulație în afara cadrului legal care reglementează cazurile de eliberarea a unor dovezi înlocuitoare pentru circulație, simpla afirmare a existenței unei restrângeri în exercitarea dreptului de a conduce și de a folosi autovehiculul aflat în proprietatea sa neîntrunind exigențele legii.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanta însăși este în măsură a limita efectele expirării vechiului permis conducere, prin aceea că nimic nu o împiedică a întreprinde demersurile legale în vederea eliberării unui nou permis de conducere în conformitate cu prevederile Ordinuui MAI nr. 157/2012 și care să-i permită exercitarea drepturilor sale în condiții de legalitate, urmând ca, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, aceasta să beneficieze de dreptul de a i se emite un alt permis de conducere, după modelul avut anterior emiterii Ordinului 157/2012.

Așadar, cum în cauză nu s-a făcut dovada urgenței, iar condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C.pr.civ. trebuie întrunite în mod cumulativ, în cauză, constatând ca fiind de prisos analiza și a celorlalte condiții - vremelnicia și neprejudecarea fondului - instanța urmează să respingă, ca nefondată, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. D. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. D.

,

domiciliată în B., str. G., nr. 15, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâții I. P. Județul B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V.

cu sediul în mun. B., P. P. R., nr.1, jud. B. -N. și pârâtul I. J. de P. al J. B. -

  1. , cu sediul în B., str. N. B., nr. 1, jud. B. -N. . Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

    Pronunțată în ședință publică azi,_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. P. M. I. D. M.

Red/dact: MAP/HVA

_ / 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 492/2013. Contencios. Ordonanță președințială