Sentința civilă nr. 5193/2013. Suspendare executare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 5193/2013
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier M. -M. C.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe contestator SC C. C. S. și pe intimat M. C. -D. ȘI T. L.
, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av. Cotor Aurelia C., iar pentru pârât c.j.Doru Săplăcan.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 20 martie 2013 s-a depus de reclamantă completare de acțiune, în sensul că solicită ca în temeiul art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004, măsura suspendării deciziei de impunere nr.5209/2013, contestată în speță, până la soluționarea definitivă a irevocabilă a cauzei, anexă fiind dispoziția emisă de primarul și cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr._ al Tribunalului C. .
La aceeași dată, reclamanta a depus scriptul intitulat " răspuns"; prin care arată că își susține cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și motivat-o, precum și o cerere prin care depune la dosarul cauzei recipisa de consemnare a cauțiunii nr.782281/1 din_ .
Reprezentanta reclamantei depune la dosar situația de venituri- cheltuieli pentru luna decembrie 2012 și ianuarie 2013. De asemenea, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtului, de asemenea, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de suspendare.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, cu consecința suspendării executării deciziei de impunere nr.5203/2012 pentru stabilirea impozitului, în cazul persoanelor juridice, datorat în temeiul Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, emisă la data de 3 ianuarie 2013, până la soluționarea pe fond a cauzei.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cereri ide suspendare, conform motivelor invocate prin întâmpinare, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC C. C.
în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. - DIRECȚIA IMPOZITE ȘI
L., a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere
nr.5203/2013 emisă de pârât, în temeiul art.215 alin.2 c.pr.fisc. și art.14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea pe fond a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru cei 24 de semiremorci aflate in proprietatea sa a achitat impozitul pe mijloacele de transport aferent anilor 2008-2012, astfel cum a fost stabilit prin deciziile de impunere emise de către pârât iar în urma controlului efectuat de Camera de Conturi a Jud. C. s-a emis decizia de impunere contestată în speță.
Reclamanta a mai arătat că prin Decizia de impunere nr.5203/2013 s- a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 69.129 lei, cu titlul de diferențe dintre cuantumul impozitului datorat și cel stabilit inițial, respectiv suma de 34.168,50 lei, reprezentând majorări de întârziere și suma de 22.728 lei, reprezentând impozit aferent anului 2013 și că împotriva acestei decizii a formulat contestație.
A apreciat reclamanta că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului administrativ-fiscal, și anume existența cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente, având în vedere că decizia de impunere a fost emisă cu încălcarea mai multor principii consacrate în legislația, și anume dreptul de a fi ascultat, principiul securității juridice.
Cu privire la paguba iminentă, s-a arătat că executarea sumelor la care a fost obligată poate atrage iminența intrării reclamantei în incapacitate de plată, și pe cale de consecință în starea de insolvență.
În ceea ce privește plata cauțiunii, reclamanta a arătat că în cazul stabilirii de către instanță a unei sume, reprezentând cauțiune, se va obliga să achite această sumă.
Pârâtul M. C. -N., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de suspendare și a arătat că susținerile reclamantei sunt nefondate, deoarece decizia de impunere a fost emisă cu respectarea prevederilor art.263 alin.4 C. fiscal, în forma impusă prin Decizia nr.44/_ emisă de Curtea de Conturi a Jud. C. .
Pârâtul a mai arătat că din analiza prevederilor OG nr.922/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile, organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite
inițial, și să dispună în situația în care acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora iar prin coroborarea acestei concluzii cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992, rezultă că emiterea Deciziei de impunere nr.5203/_ este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a Județului C. în Decizia nr.44/_ .
Ulterior, prin completarea acțiunii introductive, reclamanta a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr.5203/2013 până la soluționarea
irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului C., în cadrul căreia s-a solicitat anularea Dispoziției nr.376/2013 emisă de Primarul M. ui C. -
N., prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere mai sus arătate.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr.5203/2013 emisă de pârâtul M. C. -
N. s-a stabilit în sarcina reclamantei SC C. C. S. obligația de plată a sumei de 69.129 lei, cu titlul de diferențe dintre cuantumul impozitului datorat și cel stabilit inițial, respectiv suma de 34.168,50 lei, reprezentând majorări de întârziere și suma de 22.728 lei, reprezentând impozit aferent anului 2013.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, iar prin Dispoziția nr.376/2013 emisă de Primarul M. ui C. -N., s-a respins contestația formulată.
Se constată că cererea de suspendare formulată de reclamantă în baza art.14 din Legea nr. 554/2004 este întemeiată, în speță fiind întrunite condițiile prevăzute de aceste prevederi, și anume existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Astfel, în urma analizării deciziei de impunere nr.5203/2013 se poate observa că asupra prezumției de legalitate a acesteia planează o îndoială puternică, deoarece în speță era necesară ascultarea reclamantei, și cu toate că decizia cuprinde elementele prevăzute de art.43 alin.2 C.pr.fisc., aceasta nu conține mențiuni cu privire la audierea reclamantei, iar această lipsă aparent echivalează cu nulitatea deciziei.
De asemenea, apreciem că în aparență s-a încălcat unul dintre principiile legale ale impunerii și anume cel al certitudinii impunerii, consacrat prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar temenele, modalitatea și sumele de plată trebuie să fie precis stabilite de fiecare plătitor, pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală care le revine. Or, în speță la nivelul municipiului C.
N. până în anul 2012, însăși Direcția de T. și Impozite L. a stabilit că remorcile și semiremorcile se impozitează potrivit art. 263 al. 6 Cod fiscal și nu al. 5 din același articol, și abia din anul 2013 și-a schimbat optica ca urmare a unui control al Curții de Conturi. Însă, la nivel național, practica nu unitară nici în momentul de față, fiind unități administrative care stabilesc pentru aceeași situație impozitul cu respectarea art. 263 al. 6 C fiscal.
Prin urmare, consecința directă a încălcării principiului certitudinii impunerii o constituie încălcarea principiului securității juridice, principiu consacrat pe cale jurisprudențială la nivel european, iar prin situația creată ca urmare a recalculării impozitului pe mijloace de transport, s-a adus o gravă atingere principiului securității juridice, cu atât mai mult cu cât pe parcursul anilor 2008-2012 reclamanta, dând dovadă de bună credință, și-a achitat integral obligațiile sale fiscale.
În ceea ce privește majorările de întârziere, apreciem că reclamanta nefiind culpabilă de neachitarea impozitului în cuantumul stabilit ca urmare a recalculării, aceasta nu poate fi obligată aparent la plata unor sume cu titlu de majorări de întârziere, stabilirea obligației de plată a unor astfel de sume fiind lipsită la prima interpretare de fundament legal.
Cu privire la paguba iminentă, apreciem că executarea sumelor la care a fost obligată reclamanta poate atrage iminența intrării acesteia în
incapacitate de plată, și pe cale de consecință în starea de insolvență, prin imposibilitatea realizării obiectului principal de activitate și nerealizarea beneficiului ca urmare a încetării activității, disponibilizarea personalului urmare a neplății salariilor, imposibilitatea plății obligațiilor bugetare aferente activității curente.
Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art.14 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite cererea de suspendare completată și va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr.5203/2013 emisa de parata pana la soluționarea irevocabila a dosarului nr._ a Tribunalului C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată și completata de reclamanta SC C. C.
, cu sediul procesual ales în C. -N., str.J. A. nr.5A, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. - DIRECȚIA IMPOZITE ȘI T. L.
, cu sediul în C. -N., str.Moților nr.1-3, jud.C., și în consecință:
Dispune suspendarea executarii deciziei de impunere nr.5203/2013 emisa de parata pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr._ a Tribunalului C. .
Cu recurs in 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
-M. B.
Grefier,
M. -M. C.
Red.AMB/tehn.MG 4 ex. 29.04.13