Sentința civilă nr. 6101/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 6101/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. L. I. și pe pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtei, consilier juridic G. Crăciun, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar înscrisurile solicitate de către instanță la termenul anterior de judecată (f. 24-27) și arată că nu există alte acte care au stat la baza deciziilor și reclamanta nu a contestat actele de la CAS. Totodată, nu are cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, pertinentă și utilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii. Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. L. I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a judetului C. să se dispună anularea Deciziei nr. E589/2012, precum și a Deciziei de impunere din oficiu nr.207081/1/_ și a Deciziei de impunere din oficiu nr.207081/2/_ prin care s-au stabilit în sarcina sa contribuția la FNUASS pentru perioada 2006-2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sumele stabilite în sarcina sa prin deciziile de impunere susmenționate, și anume 15236 lei cu titlu de contribuție și suma de 13425 lei, cu titlu de accesorii, reprezentând contribuții pe anii 2007-2011 sunt nelegale. Împotriva acestor decizii a formulat contestație, iar prin Decizia nr.E589/2012 s-a respins contestația formulată. Reclamanta a mai arătat că nu a încheiat un contract de asigurări cu pârâta și nici nu a beneficiat de vreun serviciu din partea acesteia, motiv pentru care nu datorează sumele stabilite în sarcina sa. De asemenea, a învederat că în Legea nr. 95/2006 nu se prevede plata unei contribuții bănești pentru asigurările de sănătate și obligațiile corelative ale caselor de asigurare iau naștere doar de la data încheierii contractului de asigurare pe baza declarației persoanei fizice. Deoarece în lege nu se prevede nicio sancțiune expresă a neîncheierii
contractului și, în mod implicit, a neachitării contribuției la FNUASS, implicit nu se pot emite decizii de impunere în lipsa unui contract de asigurare.
Prin întâmpinarea formulată (filele 9-12), pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. De asemenea, a susținut că reclamantul este liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă. De asemenea, s-a menționat că reclamantul nu a achitat debitul la FNUAS după comunicarea somației și a titlului executoriu, astfel că s-a demarat procedura executării silite.
La solicitarea părților, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
Începând cu anul 2007, reclamanta Vlasin D. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr. 207081/1/_ și nr.207081/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2011 (filele 24, 25).
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, respinsă prin Decizia nr. E 589/_ (filele 18-21), iar acum atacă în contenciosul administrativ toate aceste acte administrative fiscale.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Această prevedere legală a făcut, într-adevăr, obiectul excepției de nelegalitate soluționate în sensul admiterii de către Curtea de Apel C., prin Sentința nr. 269/2010. Această sentință a fost, însă, modificată prin Decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 iar până la acest moment nu există o decizie a vreunei instanțe de contencios administrativ de anulare a textului legal menționat.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele car e au obli gați a de a se asigura
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Cu privire la faptul că pârâta ar fi trebuit să emită deciziile de impunere mai devreme, se reține că acest aspect privește, de fapt, dreptul Casei de A. de S. a județului C. de a stabili contribuțiile și accesoriile la FNUASS, pârâtei putându-i-se impune doar sarcina de a respecta termenul de prescripție al dreptului.
Pe de altă parte, art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că executarea silită poate fi realizată de casele de sănătate în condiți il e Ordo nanței G u vernului nr. 92/2003 pr ivind C odul de
pr ocedură fis cală
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 91 din acest din urmă act normativ stabilește termenul de prescripție de 5 ani, care "începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală
";.
Deși în denumirea deciziilor de impunere se menționează că acestea privesc perioada 2006-2011, atât contribuția cât și penalitățile au fost în realitate calculate doar începând cu anul 2007.
Observând că în speță pârâta a respectat termenul legal de prescripție, instanța consideră că acest argument al reclamantei nu este pertinent.
Se mai invocă și nerespectarea dreptului contribuabilului de a fi ascultat, instituit prin art.9 Cod de procedură fiscală.
Tribunalul constată că toate apărările reclamantei au fost expuse prin contestația formulată și prin cererea de chemare în judecată, atât pârâta cât și instanța de judecată fiind
ținute să analizeze în întregime argumentele reclamantei. Or, din interpretarea dispozițiilor art. 46 din Codul de procedură fiscală reiese că nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dreptul contribuabilului de a fi ascultat sunt de natură a atrage doar nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale, iar o eventuală vătămare produsă reclamantei este înlăturată tocmai prin posibilitatea de a expune punctul său de vedere în cursul judecății, astfel că nu este de natură a atrage anularea actului administrativ fiscal.
Referitor la Decizia de impunere din oficiu nr. 207081/2/_ , în materia fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamanta este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, se va respinge ca neîntemeiată prezenta cerere.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.
L. I.,
domiciliată în C. -N., str. A. F. nr. 8, jud. C., în contradictoriu cu pârâta
de A. de S. a județului C.
, cu sediul în C. -N., str. C. nr. 5, jud. C., având ca obiect anularea Deciziei nr. E 589/_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 207081/1/_ și nr. 207081/2/_ pentru stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
L. C.
Red.AGC/Tehn.MG/4 ex./_
