Sentința civilă nr. 598/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 598/2013

Ședința publică din data de 25 aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul W.

C. I. S., împotriva pârâtei A. DE P. ȘI I. PENTRU A. - C. J. B. -N., având ca obiect anulare act administrativ.

Cauza s-a judecat la fond la data de 18 aprilie 2013, conluziile reprezentanților părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul W. C. I. S. a chemat în judecată pârâta A. de P. și I. pentru A. - C. J. B. -N., solicitând anularea deciziei nr. 128/_ ca netemeinică și nelegală și admiterea plângerii cu consecința anulării procesului verbal nr. 39/_, ca fiind netemeinic și nelegal.

În motivare s-a arătat că prin decizia atacată s-a respins plângerea sa de anulare a procesului verbal de constatare a neregulilor pentru campania agricola 2008-20012 . Pârâta a apreciat că terenul cultivat este mai mic decât cel declarat, respectiv de la suprafața de 8,79 ha la suprafața de 7,68 ha, respectiv parcela 33541-509 a fost redusă suprafața de cultivare de la 4,54ha la suprafața de 3,43 ha cultivată astfel că se impunea reducerea subvenției acordate cu suma de 606,06 euro.

Reținerile pârâtei nu sunt reale, ceea ce s-a anexat la decizie ca fiind un ortofotoplan al locului unde reclamantul cultivă teren, este greșit interpretat. Terenul este cultivat în întregime .

Nu își permite să nu cultive ternul deoarece are în îngrijire un număr de 34 copii orfani pe care îi crește fără ajutorul statului, plus încă 120 de familii sărace care primesc pachete lunar de la reclamant. Pe unele suprafețe de teren a făcut rotația culturilor, conform recomandărilor inginerilor agronomi. Suprafața respectivă a fost cultivat cu lucernă și trifoi pentru ca are o fermă de 12 vaci care au nevoie de furaje. Astfel că în fiecare an rotește culturile în funcție de necesitați și în funcție de cultura din anul anterior. Necesitățile acestor copii sunt mari raportat la numărul lor, astfel că suprafața de 8,79 ha declarată nu este deloc mare pentru a acoperii nevoile de hrană a copiilor. Suprafața pe care o cultivă este mai mare decât cea reținută și declarată decât suprafața declarată la pârâtă .

În drept s-au invocat art.110, 209 și urm. C.P.F., art.43,47 din O.U.G 66/2011.

Pârâta A. de P. și Intervenție pentru A.

a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că reclamantul a depus cereri pentru schemele de plăți directe pe campanile 2008-2010.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art.2 din OUG nr. 125/2006, schemele de plăți directe care se acordă începând cu anul 2007, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli, sunt următoarele: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS); plăți naționale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal; plăți naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic; Schema de plată pentru culturi energetice; Schema de plată separată pentru zahăr.

Din verificările efectuate privind emiterea procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. 39/0_ - campanie 2008, s-a constatat faptul ca acesta este întocmit corect, fermierul beneficiind de plăți necuvenite pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Împotriva acestui proces verbal petentul a formulat plângerea nr. 125P/5304/_ înregistrată la C. J. B. -N., prin care solicită anularea actului administrativ.

Analizându-se contestația fermierului s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă cu consecința menținerii sancțiunii stabilite.

S-a apreciat că procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. 39/0_ a fost emis cu respectarea întocmai a actelor normative europene și naționale, fiind temeinic și legal.

Ca urmare a procesului verbal mai sus menționat s-a stabilit în sarcina reclamantului un debit în valoare de 606.06 euro (2556.35 lei), ca urmare a neregulilor constatate, cu titlul de creanță," ca urmare a nerespectării legalității, conformității și regularității obținerii și utilizării fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora", potrivit art.33 alin.1 din O.U.G nr.66 /2011.

Potrivit art.2 alin.1 din O.U.G nr.66/2011, prin neregulă, în sensul O.U.G nr.66/2011, privind prevenirea, constatarea si sancționarea neregulilor apărute în obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora_ "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Potrivit art.34 alin. d) din O.U.G nr. 66/ 2011, privind prevenirea, constatarea si sancționarea neregulilor apărute în obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora " Creanțele bugetare rezultate din nereguli, inclusiv accesoriile datorate conform contractelor sau altor angajamente legale prin care se utilizează fondurile europene și fondurile publice naționale aferente acestora, înscrise în titlul de creanță prevăzut la art. 21 alin. (20), se stabilesc în lei sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăților în cadrul contractului, acordului, deciziei sau ordinului de finanțare, cu specificarea echivalentului în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.

Se emite in consecința Decizia 128/_ de soluționare a contestației nr. 125P/5304/_ prin care se respinge solicitarea reclamantului cu privire la anularea procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. 39/0_ - campanie 2008 - debitorul având un debit in cuantum de 2556.35 Iei la care se adaugă majorări de întârziere, conform prevederilor legale în vigoare.

Astfel, așa cum s-a prezentat și în decizia nr. 128/_, reclamantul semnează în Campania 2008 un angajament pe 5 ani pentru respectarea cerințelor de management specifice Pachetelor de agromediu PI și P2, pentru a primi plată în plus, respectiv 182 euro/ha (Pl=124 euro/ha și P2= 58 euro/ha).

Reclamantul semnează acest angajament pentru parcelele 1a, 4a, 5a si 6a, cu suprafața totală a acestora de 8,79 ha.

Suprafața totală declarată de reclamant este de 12,09 ha, deoarece pe lângă parcelele aflate sub angajament, acesta mai are încă 2 parcele: 2a - de 1,3 ha fânețe, pe care nu cere P. de Agro-mediu și parcela 3a - de 2 ha teren arabil cultivat cu legume, pe care nu poate accesa P. de Agro-mediu.

In Campania 2010, în urma zborurilor făcute și a noilor imagini, se face actualizarea LPIS a blocurilor fizice. Astfel, suprafața de referința a blocului fizic 33541-509, scade de la 4,54 ha la 3,43 ha, pentru că a fost exclusă o suprafață neagricolă. Acest bloc fizic este declarat în totalitate de reclamant ca fiind parcela la.

În campaniile 2011 si 2012, reclamantul declară parcela 1a în același bloc fizic 33541-509 cu suprafața rezultată după actualizare 3,43 ha, deci este de acord cu această actualizare LPIS și cu suprafața acestui bloc fizic. In situația in care nu era de acord cu această actualizare, respectiv cu această suprafață, la depunerea cererii din Campania 2011 sau 2012, reclamantul avea posibilitatea de a declara o altă suprafață (pe care dânsul ar fi considerat-o reală), iar în această situație APIA ar fi dispus control în teren pentru punerea de acord a eventualelor neconcordanțe existente între suprafața din LPIS și cea solicitată de reclamant.

Neprocedând în acest fel, consideră ca reclamantul și-a însușit suprafața rezultată în urma actualizării blocului fizic.

Astfel, se consideră că pentru diferența de suprafață de 1,11 ha, rezultată între suprafața declarată de reclamant în Campania 2008 pe parcela la (4,54 ha) și suprafața determinată în urma actualizării blocului fizic (3,43 ha), reclamantul a primit plată necuvenită și necesită recuperarea ei.

Pentru faptul că nu a respectat angajamentul de agromediu, reclamantul este penalizat cu suma

606.06 euro (2556.35 lei), suma primită necuvenit pe suprafața pe care nu a respectat angajamentul pe 5 ani privind cerințele de management specifice Pachetelor de agro-mediu P1 și P2.

Mai mult de atât, reclamantul declară în motivele expuse în cererea de chemare în judecată, faptul că a cultivat parcela respectivă cu trifoi și lucerna, care sunt culturi în teren arabil (TA), iar pe unele parcele a făcut și rotația culturilor.

Din această expunere rezultă ca reclamantul nu a respectat angajamentul de agro-mediu pe întreaga suprafață pe care accesează pachetele de agro-mediu PI si P2, deoarece una din cerințele de management de la P1 specifica: "este interzis aratul sau discuitul pajiștilor aflate sub angajament", deci reclamantul nu a respectat nici această condiție și a transformat parcele de pășuni și fânețe în teren arabil.

Schema de plată Agro-mediu P1 si 1*2, se poate accesa doar pe parcelele cu categoria de folosință PP (pajiști permanente), nicidecum pe teren arabil.

Conform legislației naționale, precum si a celei comunitare :

S. ul de identificare al parcelelor agricole (LPIS) este parte componentă a S. ului Integrat de Administrare și Control, constituit pe baza ortofotoplanurilor, hărților, documentelor cadastrale sau a altor referințe cartografice conform art. 17 din Regulamentul CE nr. 73/2009 și art. 6, alin.l din Regulamentul CE nr. 1122/2009.

Blocul fizic — este suprafața continuă de teren utilizată în scopuri agricole de unul sau mai mulți fermieri, cu limite liniare naturale sau artificiale stabile și care poate include una sau mai multe parcele agricole conform art. 3, alin. 1 din OUG nr. 125/2006.

Parcela agricolă - înseamnă o suprafață continuă de pământ, declarată de către un singur agricultor, pe care se cultivă o singură grupă de culturi, situată în același bloc fizic, cu o singură categorie de folosință, ce poate fi constituită din una sau mai multe parcele cadastrale; totuși, în cazul în care, în temeiul prezentului regulament, se solicită o declarație separată privind utilizarea unei suprafețe care face parte dintr-o grupă de culturi, utilizarea specifică respectivă limitează, după caz,

"parcela agricolă"; de asemenea, statele membre pot stabili criterii suplimentare pentru delimitarea unei parcele agricole conform art. 2(1) din Regulamentul CE nr. 1122/200 și art. 3, alin. 1 din OUG nr. 125/2006.

Pajiști permanente - sunt terenuri consacrate în mod permanent pentru o perioadă de 5 ani și mai mult, culturii de plante furajere erbacee, fie că acestea sunt cultivate (semănate), fie că sunt naturale (autoînsămânțate), care nu intră în sistemul de rotație a culturilor al exploatației. Terenurile pot fi utilizate pentru pășunat sau pot fi cosite pentru însilozare, fân sau pentru producerea de energie regenerabilă. Pajiștile permanente sunt terenuri agricole cu folosință ca pășuni sau fânețe;

Categoria de folosință teren arabil (TA) - cuprinde terenul cultivat pentru producție cu cereale pentru boabe, plante leguminoase pentru boabe, plante industriale, cartofi, sfeclă de zahăr, rădăcinoase pentru nutreț, legume proaspete, pepeni, flori și plante ornamentale, plante pentru nutreț, plante pentru producerea de semințe și seminceri pentru comercializare, alte culturi în teren arabil, inclusiv terenurile de sub sere și solarii și terenul lăsat necultivat în mod deliberat, dar menținut în bune condiții agricole și de mediu - art. 5, alin. 3 OUG nr. 125/2006;

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr.128/2012 de soluționare a contestației formulată de reclamant și înregistrată la pârâtă sub numărul 125P/5304/2012, s-a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 39/_ pentru că nu a fost respectat angajamentul de agromediu pentru schema de sprijin agromediu ( P1 și P2), constatându-se în sarcina reclamantului un debit în cuantum de 2556,35 lei și penalități de întârziere.

Reclamantul a semnat în Campania 2008 un angajament pe 5 ani pentru respectarea cerințelor de management specifice Pachetelor de agromediu P 1 și P2 pe suprafața totală de 8,79 ha, cu următoarea structură: - 1a- 4,54 ha în BF33541-509;- 4a- 2,2 ha în BF 33541-1947;- 5a- 1,75 ha în BF 33541-1947 ȘI 6A-0,3 ha în BF 33541-209.

Suprafața totală declarată de reclamant este de 12,09 ha, și vizează încă alte 2 parcele: 2a - de 1,3 ha fânețe, pentru care nu a solicitat plăți de agro-mediu și parcela 3a - de 2 ha teren arabil cultivat cu legume, pentru care nu poate accesa plăți de agro-mediu.

În Campania 2010 s-a făcut actualizarea LPIS ( sistemul de identificare a parcelelor agricole) a blocurilor fizice. În urma acestei actualizări, suprafața de referința a blocului fizic 33541-509 a scăzut de la 4,54 ha la 3,43 ha. Acest bloc fizic este declarat în totalitate de reclamant ca fiind parcela 1a.

În campaniile 2011 si 2012, reclamantul a declarat parcela 1a în același bloc fizic 33541-509 cu suprafața rezultată după actualizare 3,43 ha, fiind deci de acord cu această actualizare LPIS și cu suprafața acestui bloc fizic.

În situația in care reclamantul nu era de acord cu această actualizare, la depunerea cererii din Campania 2011 sau 2012, avea posibilitatea de a declara o altă suprafață pe care o considera reală, iar în această situație pârâta avea obligatia sa dispuna control în teren pentru punerea de acord a eventualelor neconcordanțe existente între suprafața din LPIS și cea solicitată de reclamant.

Din această perspectivă sunt reale susținerile pârâtei în sensul că, neprocedând în acest fel, reclamantul și-a însușit suprafața rezultată în urma actualizării blocului fizic.

Astfel, corect s-a apreciat că pentru diferența de suprafață de 1,11 ha, rezultată între suprafața declarată de reclamant în Campania 2008 pe parcela 1 a (4,54 ha) și suprafața determinată în urma actualizării blocului fizic (3,43 ha), acesta a primit o plată necuvenită.

Reclamantul a fost corect penalizat cu suma 606.06 euro (2556.35 lei), sumă primită necuvenit pe suprafața pentru care nu a respectat angajamentul privind cerințele de management specifice Pachetelor de agro-mediu P1 și P2 pe o perioadă de 5 ani.

Reclamantul a susținut în acțiune că a cultivat întreg terenul declarat, procedând chiar la rotația culturilor de lucernă și trifoi, conform recomandărilor inginerilor agronomi.

Chiar din aceste susțineri rezultă că reclamantul nu a respectat angajamentul de agro-mediu pe întreaga suprafață pentru care a accesat pachetele de agro-mediu P1 si P2, deoarece una din cerințele de management de la P1 specifică, constă în interzicerea aratului sau discuitul pajiștilor aflate sub angajament, a însămânțărilor de suprafață sau supraînsămânțărilor și a lucrărilor cu utilaje mecanizate ( declarația- angajament de la fila 41), transformând astfel parcelele de pășuni si fanete în teren arabil. Schema de plată Agro-mediu P1 si P 2, se poate accesa doar pentru parcelele cu categoria de folosință PP (pajiști permanente).

Raportat la considerentele de fapt si de drept mai sus relevate, instanta va respinge actiunea reclamantului ca fiind nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul W. C. I. S., domiciliat în Livezile, sat D., jud. B. -N., împotriva pârâtei A. DE P. ȘI I. PENTRU A. -

C. J. B. -N.

, cu sediul în B., str. D. T., nr. 21A, jud. B. -N. . Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B. L.

T.

M. D.

Red/dact: BLT/HVA

_ /4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 598/2013. Contencios. Anulare act administrativ