Sentința civilă nr. 6363/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6363/2013
Ședința publică de la 05 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier C. T.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. I., reclamant M. V. și pe pârât D. G. A F.
P. C. N., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți avocat F. Bulieris, lipsă fiind reclamanții și pârâta.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar dovada achitării cauțiunii, în valoare de 15.000 lei.
Reprezentantul reclamanților depune la dosar acțiunea în contencios administrativ și fiscal prin care a atacat cu acțiune în anulare deciziile de impunere la care se face referire în prezentul dosar. De asemenea, depune dovada demarării executării silite împotriva reclamanților.
Față de înregistrarea acțiunii în anulare, reprezentantul reclamanților precizează că susține cererea de suspendare pe temeiul art. 15 din Legea 554/2004.
Reprezentantul reclamanților declară că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pe fondul cererii.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părților prezente pe fondul cererii de suspendare.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea cererii de suspendare, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile de suspendare prevăzute de art. 15 din Legea 554/2004, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de către reclamanții M. V. și M. I. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a Județului C., s-a solicitat instanței să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr.25396/1 /_, emisă in baza Raportului de inspecție fiscală nr.25396/_ ., până la pronunțarea instanței de fond, să suspende executarea Deciziei de impunere nr.25396/1/_ emisă in baza Raportului de inspecție fiscală nr. 25396/_, până la pronunțarea instanței de fond, și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare
, s-a arătat că, în perioada 2007-2011, reclamanții, în calitate de vânzători, au încheiat contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect parcele de teren rezultate din dezlipirea unui teren mai mare.
În urma unui control efectuat de către D.G.F.P. C., Activitatea de I. Fiscală, Serviciul I. Fiscală Persoane Fizice 2, cu privire la verificarea tranzacțiilor imobiliare, s-a stabilit că, în opinia organului de inspecție fiscală, reclamanții ar fi trebuit să se înregistreze ca plătitori de TVA începând cu data de_ și, din acel moment să calculeze, să rețină și să plătească TVA pentru toate tranzacțiile subsecvente contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 83/_ .
Reclamanții au formulat contestație împotriva deciziilor de impunere, însă până la data introducerii cererii de suspendare, aceasta nu a fost soluționată.
Cu privire la fondul cererii de suspendare, se arată că sunt întrunite condițiile art.14 din Legea nr. 554/2004, este introdusă plângerea prealabilă împotriva actelor vătămătoare, este vorba despre un caz bine justificat iar măsura suspendării este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Este un caz bine justificat, deoarece există îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate a actului.
În privința aprecierii calității reclamanților ca persoane impozabile s-a reținut aplicarea retroactivă a legii.
În momentul încheierii contractului nr.83/_ nu erau în vigoare Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal din_ . Doar în urma apariției acestor norme metodologice a devenit certă interpretarea în sensul că exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate constituie o activitate economică supusă impozitării TVA.
Prin urmare, până la data de_ nu este posibilă reținerea calității de persoană impozabilă in privința reclamanților, o interpretare in sens contrar echivalând cu aplicarea retroactivă a legii.
Cu privire la caracterul neconstruibil al terenurilor care au făcut obiectul tranzacției de referință, potrivit regulii generale din momentul contractului de referință, sunt scutite de TVA vânzările de către orice persoane a oricărui teren, cu excepția vânzării unui teren construibil efectuate de către o persoană impozabilă.
Prin urmare, textul relevă o derogare pentru terenurile neconstruibile la data tranzacției. Atâta timp cât reclamanții au deținut și au vândut terenuri agricole nu se poate reține că aceștia au efectuat operațiuni supuse TVA.
Tranzacțiile efectuate constituie măsuri de gestionare a patrimoniului personal și nu pot constitui operațiuni taxabile.
Reclamanții au deținut terenuri agricole, acestea au fost dezmembrate, s-au dezlipit parcele de teren de o dimensiune mai redusă care au fost vândute. Astfel, tranzacțiile imobiliare nu au avut ca scop obținerea de venituri cu caracter de continuitate, ci sunt în fapt operațiuni de gestionare a patrimoniului.
În plus, în sensul art.771-773C. fiscal, se achita, in perioada relevantă, impozitul pe transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Atâta timp cât se percepe un impozit pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare este evident că aceleași venituri nu mai puteau fi calificate drept venituri comerciale și supuse impozitării TVA.
Organul fiscal a calculat TVA prin adăugare la prețul final, încălcând înțelegea contractuală a părților de a stabili prețul final și în mod irevocabil.
S-au aplicat în mod greșit dispozițiile Codului fiscal referitoare la dreptul de deducere.
Pe de o parte dreptul de deducere putea fi exercitat după_, pe de altă parte, dreptul de deducere poate fi exercitat chiar și pentru cheltuielile anterior începerii activității economice.
Prin urmare, chiar in ipoteza in care reclamanții ar fi trebuit să se înregistreze ca plătitori de TVA din_, era obligatorie exercitarea dreptului de deducere cu consecința reducerii semnificative a obligațiilor de plată.
Cât privește existența pagubei iminente, reclamanții apreciază că, având în vedere valoarea semnificativă a obligațiilor de plată stabilite, s-ar cauza un prejudiciu direct in patrimoniul acestora, executare ce se va desfășura asupra patrimoniului personal al unei familii, afectând viața cotidiană a reclamanților.
Reclamanții nu dispun de sume lichide, iar vânzarea bunurilor imobile în actualul context economic va conduce la prejudicierea reclamanților prin vânzarea bunurilor la sume derizorii.
În plus, în situația executării silite, o întoarcere a executării nu ar fi posibilă.
În drept
, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14
din Legea nr.
554/2004
În probațiune
, s-au anexat deciziile de impunere, contestațiile formulate, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, proces verbal de sechestru.
Prin precizarea făcută la termenul de judecată din data de_, reclamanții au arătat că își întemeiază acțiunea și pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, între timp, a fost soluționată contestația de către D. G. F. P. C., în sensul respingerii acesteia, introducându-se și acțiunea în contencios administrativ-fiscal împotriva deciziei de soluționare a contestației.
Prin întâmpinarea formulată
, D.G.F.P. C. a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată.
S-a arătat că nu se poate invoca in cauză existența unui caz bine justificat, în sensul art.2 alin.1 lit. t din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanții invocă valoarea semnificativă a sumei stabilite in sarcina lor, această împrejurare nu este însă de natură a fi interpretată ca fiind suspensivă de executare în sensul art. 14 sau 15 din Legea 554/2004. În plus,în situația admiterii cererii în contencios administrativ de anulare a actelor administrative atacate pe cale principală sunt pe deplin aplicabile dispozițiile legale în materia întoarcerii executării silite.
Arată pârâta că în sensul practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, simpla valoare a sumelor datorate sunt nerelevante cauzei.
Analizând cererea formulată în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit Deciziei de impunere nr.25396/1 /_ și Deciziei de impunere nr .25396/1/_, în sarcina reclamanților s-a stabilit obligația de plată a unor sume de câte 75368 lei TVA și 44619 accesorii.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, este admisibilă suspendarea executării actului (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei
pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Potrivit art.15 din Legea 554/2004, (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Reținând aplicabilitatea textului legal mai sus menționat, instanța reține că pentru a fi admisibilă, cererea de suspendare trebuie să fi fost introdusă acțiunea în anularea actului administrativ, să se constate existența unui caz bine justificat și măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Reclamanții au atacat actele administrative, fiind depusă la dosar acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C., sub numărul_ .
În ceea ce privește verificarea condițiilor cererii de suspendare, instanța reține că procedura sumară a suspendării actului administrativ nu permite prejudecarea fondului cauzei.
Astfel, este firesc ca analiza cazului bine justificat să contesa in principal, în evaluarea indiciilor de nelegalitate invocate de către partea care se consideră vătămată, pe baza cărora să fie reținută o anumită aparență a dreptului.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și in art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea litigiului de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii in anulare.
Această măsură de protecție care înlătură temporar efectul executorii al actului administrativ poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:
Cazul bine justificat
definit in art.2 alin.1 lit. t din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,
Paguba iminentă
, definită de art.2 alin.1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsată la aprecierea instanței care nu poate efectua decât o analiză sumară a analizei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl urmărească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună
suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar a acele împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o
îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitate, au fost apreciate ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emiterea actului administrativ în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. (Decizia Î.C.C.J nr. 2177 din 4 mai 2012)
În cauză se observă că în susținerea cererii de suspendare, reclamanții au invocat aspectele de nelegalitate specifice criticii pe fond.
Indicii temeinice de nelegalitate, în sensul stabilit de practica judiciară a Î.C.C.J, nu au putut fi constatate în cauză iar indiciile de nelegalitate aparentă în legătură cu aplicarea dispozițiilor legale de către organele fiscale, chiar dacă ar intra în sfera de interpretare a cazului bine justificat nu pot fi reținute .
Astfel, instanța va aprecia că nu sunt întrunite condițiile referitoare la existența cazului bine justificat.
S-au invocat in susținerea existenței cazului bine justificat, aplicarea retroactivă a legii, aprecierea caracterului construibil sau neconstruibil a terenurilor vândute, aprecierea terenurilor ca aparținând sferei patrimoniului personal, impozitarea diferită a transferurilor drepturilor de proprietate în raport cu veniturile personale sau veniturile comerciale, calcularea TVA prin adăugarea la prețul final, aplicarea greșită a dispozițiilor Codului fiscal, referitoare la dreptul de deducere și imposibilitatea întoarcerii executării silite.
Cu referire la retroactivitatea normelor de aplicare a Codului fiscal, instanța reține că aceste norme nu modifică legea, prin urmare nu sunt susceptibile de aplicare retroactivă.
În esența lor, normele metodologice explicitează legea și nu pot veni să adauge sau să modifice conținutul normei legale, astfel încât reclamanții nu pot invoca cu succes aplicarea retroactivă a normelor metodologice. Legea aplicabilă în materie de impunere a fost aceeași și în momentul încheierii contractului de referință_ și în momentul apariției normelor metodologice.
Din acest punct de vedere, instanța apreciază că nu se poate reține în cauză aparența de nelegalitate a actului administrativ, prin urmare, nu se poate reține ca fiind întemeiată invocarea principiului stabilității prevederilor fiscale, principiul eficienței impunerii sau a certitudinii impunerii .
Cu referire la caracterul construibil sau neconstruibil al parcelelor de teren vândute și la interpretarea caracterului bunurilor ca fiind bunuri personale sau afectate unei activității comerciale, cu referire la regimul de impozitare, la dreptul de deducere și cuantumul sumei rezultate, instanța reține că analizarea acestor aspecte presupune administrarea unor probe în cadrul acțiunii pe fond.
Cu referire la stabilirea bazei de impunere în vederea calculării de TVA, ca fiind prețul final prevăzut în contract, aparent, nici acest aspect nu poate fi reținut de către instanța ca fiind nelegal, cel puțin până în prezent practica fiind în sensul că aceasta este modalitatea corectă de impunere în vederea perceperii TVA, fiind respectate dispozițiile legale referitoare la stabilirea
bazei de impunere. Această chestiune urmează a fi lămurită însă de către CJUE, fiind înregistrată pe rolul acestei curți o întrebare preliminară a instanțelor naționale referitoare la stabilirea bazei de impunere, în sensul că TVA se datorează la prețul final prevăzut în contract sau la prețul diminuat cu valoarea TVA.
Cu privire la paguba iminentă și previzibilă, instanța poate reține existența acestei condiții, fiind evident că datorită caracterului însemnat al sumei reținute ca debit în sarcina reclamanților, executarea poate bulversa existența cotidiană a reclamanților și a familiei acestora. Este evident că în lipsa unor lichidități, se impune vânzarea bunurilor reclamanților, vânzare care în condițiile existenței unei pieți imobiliare în declin și in contextul crizei financiare și sub presiunea creditorilor, poate conduce la o diminuare semnificativă și exagerată a patrimoniului reclamanților.
Pe de altă parte, posibilitatea întoarcerii executării în situația vânzării la licitație a bunurilor reclamanților, prin reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul reclamanților este discutabilă.
Existența însă numai a acestei condiții nu poate determina adoptarea soluției de admitere a cererii de suspendare pe temeiul art. 15 din Legea 554/2004.
Prin urmare, raportat la aspectele menționate, reținând că nu sunt întrunite toate condițiile art. 15 din Legea 554/2004,instanța va respinge cererea de suspendare formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanții M. I. | și | |
M. | V., cu domiciliul în C. -N., str. B. nr.1, et.3, jud. C. | în |
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
contradictoriu cu pârâta D. | G. a F. | P. | a Județului C., cu | |
sediul în C. -N., P-ța A. | I. | nr.19, jud.C. . |
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 05 Aprilie 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
C. T.
Red.MT/tehn.MG,4 ex. 08.04.13
