Sentința civilă nr. 7175/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 7175/2013Ședința publică din data de 22 aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: A.

G.

C.

Grefier L.

C.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant V. -C. G. și pe pârâta A. DE P. SI I. IN A. -

C. J. C., având ca obiect anulare act administrativ.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_ conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de_ și apoi pentru data de astăzi, când a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul V. -C. G., a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. de P. și Intervenție în Agricultură - C. J. C. anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 12.049 din data de_, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 493 din data de_, anularea raportului de control nr.RO/08/CJ/000189 din data de_ care a stat la baza emiterii procesului-verbal nr. 493/_, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma aderării la Uniunea Europeană la data de_, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007. Reclamantul V. -C. G. a depus la data de_ cererea de plată nr. 1566242 către APIA C. cu privire la campania pentru anul 2007. La data de_, reclamantul a făcut obiectul unui control la fața locului din partea unui inginer a APIA C. care s-a soldat cu emiterea raportului de control a cărui anulare se cere. La data de_, în baza O.U.G. nr. 66/2011, s-a emis pe numele reclamantului procesul- verbal de stabilire a creanțelor nr. 493 care stabilește în sarcina sa obligația de a returna suma de 1.345 RON către APIA C. . Procesul-verbal a fost comunicat prin poștă reclamantului la data de_ . La data de_, reclamantul a atacat cu plângere prealabilă procesul-verbal la APIA C. . Plângerea prealabilă formulată de către reclamant a fost respinsă în de către APIA C. prin decizia de soluționare a contestației nr. 12.049 din data de_ . Răspunsul a fost comunicat reclamantului la data de_, devenind definitiv în sistemul căilor de atac administrative. Arată reclamantul că din analiza raportului de control din anul 2008 se poate observa că acesta cuprinde informații cu privire la

persoana reclamantului, a inspectorului și o multitudine de date tehnice care sunt destul de greu de înțeles pentru o persoană care nu este de specialitate. In primul rând, este cunoscut faptul că orice raport care înfățișează desfășurarea unui control trebuie să conțină o referire foarte riguroasă și exactă la legislația din domeniu. De asemenea, trebuie să conțină și o încadrare a stării de drept în starea de fapt constată, fapt care se traduce prin motivarea actului de control. Cu toate acestea, în cadrul raportului de control care a fost emis de către APIA C. nu se regăsesc nici unul dintre aceste elemente. Cu privire la chestiunea privind referirea la legislația din domeniu, nicăieri în cadrul raportului de control nu se face referire la legislația din domeniul fondurilor europene din sectorul agricol care ar reprezenta temeiul acestui control; mai mult, raportul de control deși îi impută reclamantului anumite neregularități, nicăieri în cadrul lui nu se face referire la textele de lege europeană sau națională pe care particularul le-a încălcat. De asemenea, un alt aspect foarte important important care este omis de către raportul de control este neindicarea actului normativ național care reglementează modul de desfășurare a controlului, drepturile și obligațiile inspectorului, drepturile și obligațiile persoanei verificate, mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de control. Se mai subliniază că raportul de control conține mențiuni unde se precizează că parcelele identificate de către organul de control nu sunt eligibile pentru a primi subvenționare din fondurile europene. Cu toate acestea raportul de control nu explicitează nicăieri raportat la starea de fapt găsită de ce acestea nu sunt eligibile să primească subvenționare din partea Uniunii Europene. Terenul pentru care s-a acordat subvenționare îndeplinește și în prezent toate condițiile pentru a fi încadrat în noțiunea de

"bune condiții agricole și de mediu"; conform legislației europene. Solicită reclamantul să nu se țină cont de faptul că și-a exprimat acordul cu privire la mențiunile care au fost inserate în cadrul raportului de către inspectorul care a efectuat controlul, deoarece reprezintă un consimțământ care nu a fost dat în cunoștință de cauză. Astfel, nu poate fi valabil un consimțământ raportat atât la complexitatea și tehnicitate celor menționate în raportul de control care sunt greu de înțeles și pentru persoanele cu studii juridice superioare care nu lucrează în domeniu, cât și raportat la starea personală a reclamantului care la data exprimării consimțământului era o persoană în vârstă de 73 de ani, cu studii elementare și care întreaga viață și-a petrecut-o în mediul rural. Pe de altă parte, reclamantul arată că textele de lege incidente prevăd că înainte de acordarea plăților, organul administrativ local care primește cererea trebuie ca prin sistemul de aplicații informatice să identifice în mod fizic terenul pentru care se solicită acordarea subvenției. In mod logic, din moment ce a primit plata, înseamnă că în conformitate cu procedura informatică de verificare a APIA C. parcela pentru care s-a acordat subvenția a fost identificată. În aceste condiții, este de neînțeles faptul cum în urma controlului a rezultat faptul că parcela nr. 1 din cererea de plată în suprafață de 4 ha nu a putut fi identificată. Trebuie spus că parcela despre care APIA C. susține că nu există în mod fizic, este înscrisă în Registrul agricol al comunei M.

-R. . Mai mult, raportat la faptul că în conformitate cu O.U.G. nr. 125/2006 plata poate fi acordată doar după confirmarea fizică a parcelei, controlul trebuia să se limiteze doar la problemele de eligibilitate. În concluzie, este inacceptabil ca același organ administrativ să susțină în primă fază că terenul există, iar în a doua fază că terenul nu există. De asemenea, reclamantul se prevalează de nerespectarea dreptului la apărare deoarece nu a primit nicio copie de pe actele dosarului pe baza căruia organul de stat și-a fundamentat acuzațiile. În cadrul procesului-verbal din data de_ nu apare nicio mențiune privind audierea particularului, care nu a fost niciodată informat că în perioada_ -_ a făcut obiectul unui control sau că are dreptul să formuleze un punct de vedere. Pe de altă parte, raportul de control nu conține nicio măsură de ordin pecuniar. Toate măsurile de ordin pecuniar sunt conținute de către procesul-verbal de constatare a creanței, aspect cu privire la care

particularul nu a putut să exprime un punct de vedere pertinent. Se mai invocă lipsa respectării art. 34 alin.(2) din O.U.G. nr. 66/2011 deoarece procesul-verbal este emis la data de_ dar i-a fost comunicat de abia la data de_, cu încălcarea termenului de 3 zile lucrătoare. Apoi, lipsa motivării în fapt și în drept a procesului-verbal de creanță atrage anularea acestuia și nu a fost respectat nici termenul maxim de valorificare a raportului de control de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării. Raportul de control care a fost emis în anul 2008 a fost folosit în anul 2012 ca temei de fapt pentru emiterea titlului de creanță. În fine, reclamantul invocă utilizarea unui temei legal greșit pentru fundamentarea procesului-verbal de constatare a creanței deoarece art. 66 din

O.U.G. nr.66/2011 prevede că activitățile de verificare și de eventual recuperare a sumelor stabilite ca fiind datorate începute sub imperiul legii vechi rămân guvernate de aceasta.

Prin întâmpinarea formulată (filele 38-45), pârâta A. de P. și Intervenție pentru Agricultură - C. J. C. a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că reclamantul V. -

C. G. a depus la APIA - C. J. C., în Campania 2008, Cererea de Plată nr. 2902/_, pentru o suprafață totală de 4,60 ha, din care pentru parcelele nr. 1 (4,00 ha), 2 (0,30 ha) și 3 (0,30 ha) a solicitat pachetele de agromediu 1 și 2 (P1.2). În Campania 2007, reclamantul a depus Cererea de Plată nr. 6309/_, pentru o suprafață totală de 4,00 ha. În anul 2008, cererea de plată a domnului V. -C. G. a fost selectată în eșantionul de control clasic pe teren, întocmindu-se în urma efectuării controlului Raportul de Control nr. RO/08/CJ/000189, conform căruia parcela nr. 1 din cererea de plată, cu suprafața declarată de 4,00 ha, în urma controlului a fost confirmată cu suprafața de 0,00 ha, deoarece parcela nu a fost identificată în blocul fizic în care a fost declarată, respectiv 58357-1867; parcela nr. 2 din cererea de plată, cu suprafața declarată de 0,30 ha, în urma controlului a fost confirmată cu suprafața de 0,22 ha - suprafață neeligibilă pentru plată; parcela nr. 3 din cererea de plată, cu suprafața declarată de 0,30 ha, în urma controlului a fost confirmată cu suprafața de 0,13 ha - suprafață neeligibilă pentru plată; de asemenea, au mai fost identificate în cadrul controlului, trei noi parcele, ca fiind în folosința reclamantului, nr. 4, 5 și 6 cu suprafețe neeligibile pentru plată și neîntreținute. Datorită nerespectării condițiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului financiar, s-a stabilit că reclamantul a fost plătit necuvenit în Campania 2007, cu suma de 1.345.00 lei (sumă provenită din fondurile comunitare si din bugetul național), astfel dosarul său a fost reanalizat, întors în control administrativ, fiind stabilite sancțiunile și înregistrate în registrul debitorilor sumele plătite necuvenit. Reclamantul a participat la controlul pe teren și a fost de acord cu cele constatate, raportul fiind semnat de către acesta. În urma controlului efectuat în anul 2008, fermierul a fost respins de la plată pe toate schemele de sprijin pe care acesta le-a accesat, stabilindu-se în sarcina sa sancțiuni multianuale, diferența procentuală calculată între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la controlul administrativ/pe teren fiind de 100 %. În conformitate cu art. 50 și 51 din Regulamentul Comisiei (CE) Nr 796/2004 din data de 21 aprilie 2004, ce stabilește principiile detaliate de implementare a conformității reciproce, a modulării, precum și a sistemului integrat de administrație și controale prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE) Nr 1782/2003, ce stabilește principiile comune pentru sistemele de sprijin direct în domeniul politicii agricole comune, cât și sistemele de sprijin pentru fermieri, în cazul în care suprafața solicitată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 50%, fermierul va fi exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața solicitată și suprafața determinată; debitul se deduce din plățile de care fermierul poate beneficia pentru cererile pe care le depune în decursul celor 3 ani calendaristici ulteriori anului în care a fost stabilit debitul. Având în vedere acestea, s-a stabilit, cu privire la cererea de plată depusă în anul 2007, în sarcina domnului V. -C. G. o plată

necuvenită în cuantum de 1.345.00 lei. Deoarece verificarea efectuată a fost exclusiv documentară, toate documentele relevante regăsindu-se în evidențele APIA, nu a fost necesară audierea fermierului. Subliniază pârâta că documentul prin care s-a finalizat activitatea de organizare a verificării, conform prevederilor art. 21, alin. (23) din O.U.G. nr.66/2011, este Nota de Fundamentare pentru desfășurarea unei acțiuni de verificare nr.3053199/_ și nu Raportul de Control emis în urma efectuării controlului pe teren în anul 2008. Astfel, după cum se poate observa, termenul de 90 de zile pentru efectuarea verificării și emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost respectat, acesta din urmă fiind emis la data de_ . De asemenea, temeiul legal care a stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a fost cel corect, respectiv O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal fiind emis la data de_ în urma Notei de Fundamentare nr. 3053199/_, dată la care ordonanța de urgență menționată era în vigoare. Mai mult, însuși reclamantul uzează în întreg cuprinsul acțiunii sale de prevederile acestui act normativ. Mai subliniază pârâta că nerecuperarea prejudiciului înregistrat prin achitarea plăților nelegale către reclamant poate fi considerată o pagubă iminentă pentru instituție, deoarece acest fapt ar priva bugetele care administrează sumele respective, sume care ar putea să aibă o destinație legală.

În cauză, tribunalul a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

În Campania 2007, reclamantul V. -C. G. a depus la A. de P. și Intervenție pentru Agricultură, Centru J. C. cererea de plată nr.6309/_, pentru o suprafață totală de 4,00 ha (fila 46).

Prin Decizia nr. 1805013/_ de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2007 s-a admis cererea de plată depusă de reclamant și acestuia i s- a acordat suma totală de 1.345 lei (filele 50-51).

Apoi, în Campania 2008, reclamantul a depus cererea de plată nr. 2902/_, pentru o suprafață totală de 4,60 ha, din care pentru parcelele nr. 1 (4,00 ha), 2 (0,30 ha) și 3 (0,30 ha) a solicitat pachetele de agromediu 1 și 2 (P1.2) (fila 53).

În anul 2008, cererea de plată a domnului V. -C. G. a fost selectată în eșantionul de control clasic pe teren, iar în urma efectuării controlului s-a întocmit raportul de control nr. RO/08/CJ/000189 (filele 19-27), conform căruia parcela nr. 1 din cererea de plată, cu suprafața declarată de 4,00 ha, a fost confirmată în urma controlului cu suprafața de 0,00 ha, deoarece parcela nu a fost identificată în blocul fizic în care a fost declarată, respectiv 58357-1867; parcela nr. 2 din cererea de plată, cu suprafața declarată de 0,30 ha, a fost confirmată în urma controlului cu suprafața de 0,22 ha - suprafață neeligibilă pentru plată; parcela nr. 3 din cererea de plată, cu suprafața declarată de 0,30 ha, a fost confirmată în urma controlului cu suprafața de 0,13 ha - suprafață neeligibilă pentru plată; de asemenea, au mai fost identificate în cadrul controlului trei noi parcele, ca fiind în folosința reclamantului, nr. 4, 5 și 6 cu suprafețe neeligibile pentru plată și neîntreținute.

Reclamantul a participat la controlul pe teren și a fost de acord cu cele constatate, raportul fiind semnat de acesta cu mențiunea "Am participat la control împreună cu inginerul și sunt de acord cu cele constatate împreună";.

Parcelele identificate cu neconformități la controlul pe teren efectuat în anul 2008 au fost declarate și în cererea de plată depusă în Campania 2007, iar diferența dintre suprafața pentru care s-a solicitat sprijinul financiar, declarată în cererea de plată depusă în Campania 2007 de 4,00 ha (schema de plată SAPS) și cea confirmată, de 0,00 ha, este de 100% din suprafața determinată.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 și 51 din Regulamentul Comisiei (CE) nr.796/2004 din data de 21 aprilie 2004, ce stabilește principiile detaliate de implementare a conformității reciproce, a modulării, precum și a sistemului integrat de administrație și controale prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1782/2003, ce stabilește principiile comune pentru sistemele de sprijin direct în domeniul politicii agricole comune, cât și sistemele de sprijin pentru fermieri, în cazul în care suprafața solicitată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 50%, fermierul va fi exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața solicitată și suprafața determinată; debitul se deduce din plățile de care fermierul poate beneficia pentru cererile pe care le depune în decursul celor 3 ani calendaristici ulteriori anului în care a fost stabilit debitul.

De asemenea, art. 80 din Regulamentului (CE) Nr. 1122/2009 prevede că "în cazul în care a primit plați necuvenite, agricultorul în cauza are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate pentru perioada dintre data la care agricultorului i se comunica obligația de rambursare și data respectivei rambursări sau deduceri a sumelor datorate";.

Și art. 121din O.U.G. nr. 125/2006 prevede că "Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare";.

Datorită nerespectării condițiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului financiar, s-a stabilit că reclamantul a fost plătit necuvenit în Campania 2007 cu suma de

1.345 lei, iar dosarul domnului V. -C. G. a fost reanalizat, întors în control administrativ, fiind stabilite sancțiunile și înregistrate în registrul debitorilor sumele plătite necuvenit (filele 72-74).

De asemenea, fermierul a fost respins de la plată pe toate schemele de sprijin pe care acesta le-a accesat, stabilindu-se în sarcina sa sancțiuni multianuale, diferența procentuală calculată între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la controlul administrativ/pe teren fiind de 100 %.

Ulterior, A. de P. și Intervenție pentru Agricultură a întocmit nota de fundamentare pentru desfășurarea unei acțiuni de verificare nr. 3053199/_ (filele 15- 16), pe baza căreia a emis procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 493/_ privind cererea de plată nr. 1566242/_ depusă de

V. -C. G., prin care a stabilit suma necuvenită încasată de 1.345 lei și a dispus recuperarea acesteia (filele 17-18).

Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestație împotriva procesului-verbal menționat (filele 11-14), respinsă prin Decizia nr. 12049/_ a A. de P. și Intervenție pentru Agricultură, C.

J. C. (filele 7-10), prin care s-a menținut ca valabil și legal emis procesul verbal de constatare, iar acum reclamantul atacă în contenciosul administrativ decizia de soluționare a contestației, procesul verbal de constatare a neregulilor, dar și raportul de control din data de_ care a stat la baza lor.

Cât privește acest din urmă act administrativ contestat, se observă că nu a fost atacat și prin contestația administrativă formulată. Cu toate acestea, tribunalul apreciază că este legal învestit cu această solicitare, în condițiile în care prin decizia de soluționare a contestației s-a lămurit faptul că la baza emiterii actului contestat stă raportul de control; pe cale de consecință, în mod obiectiv reclamantul nu a fost în măsură să își formuleze apărările față de raportul de control mai devreme.

Reclamantul V. -C. G. invocă în primul rând lipsa temeiurilor de drept și a motivării acestui raport de control din anul 2008.

Sub acest aspect, se constată că raportul de control nu stabilește obligații în sarcina reclamantului, nu dispune nicio măsură de adus la îndeplinire, ci reprezintă doar documentul în care s-au inserat constatările tehnice realizate la fața locului, cu ocazia controlului efectuat. De aceea, nici nu se impunea o motivare în fapt și în drept a raportului.

Apoi, critica reclamantului în sensul că raportul de control nu explicitează raportat la starea de fapt identificată motivul pentru care parcelele nu ar fi eligibile să primească subvenționare, adică de ce nu se regăsesc acele "bune condiții agricole și de mediu"; indicate în legislație, nu are incidență în speță.

Astfel, cererea reclamantului din Campania 2007 a privit doar suprafața de 4,00 ha, iar această parcelă nu a fost identificată în blocul fizic în care a fost declarată, respectiv 58357-1867 și de aceea s-a reținut că suprafața confirmată în urma controlului este de 0,00 ha.

Prin cererea din Campania 2008 reclamantul a indicat și alte parcele, iar controlul le- a vizat și pe acestea dar aspectele care privesc neeligibilitatea lor nu vizează și cererea din anul 2007, singura care face obiectul prezentului dosar.

Strict cu privire la suprafața de 4,00 ha care ne interesează, consimțământul dat de reclamant cu ocazia controlului nu poate fi apreciat ca fiind viciat, în condițiile în care imposibilitatea identificării faptice a parcelei nu implică probleme de natură tehnică greu de înțeles, după cum pretinde reclamantul prin cererea de chemare în judecată.

Apoi, potrivit art. 129 alin. 1 teza finală din codul de procedură civilă și art. 1169 cod civil (aplicabile în speță în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004), reclamantului îi incumba în cursul procesului sarcina probei contrare, respectiv a aceleia că parcela se află în blocul fizic în care a fost declarată, însă nu s-a solicitat și administrat vreo probă tehnică în acest sens. De aceea, nu se poate da eficiență susținerii părții că parcela există fizic.

Reclamantul se mai prevalează de dispozițiile art. 7 alin. 3 și art. 3 lit. g din O.U.G. nr. 125/2006, în temeiul cărora organul administrativ local care primește cererea de plată trebuie să identifice terenul pentru care se solicită acordarea subvenției, identificare realizată prin sistemul de aplicații informatice.

Este real că aceste verificări sunt prealabile aprobării cererii și o condiționează, însă ele nu exclud un control ulterior al situației de fapt declarate, realizat în temeiul O.G. nr.79/2003 și apoi al O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează dreptul și obligația autorităților competente de a verifica regularitatea accesării fondurilor europene.

Astfel, chiar dacă inițial s-a aprobat cererea de plată în temeiul registrului agricol care atesta existența parcelei de 4,00 ha, ulterior, pe baza controlului tehnic realizat, s-a constatat că terenul nu poate fi identificat în blocul fizic indicat.

Cât privește procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 493/_, potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, "Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare

";.

Ținând cont de definiția dată de același act normativ activității de constatare a neregulilor, și anume "activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stabilirii existenței unei nereguli";

(art.2 alin. 1 lit. h), urmează că în sfera acestei noțiuni se încadrează și controlul la care a fost supus reclamantul V. -C. G. în anul 2008.

Pe cale de consecință, procesul verbal final trebuia emis în temeiul O.G. nr.79/2003, iar nu a O.U.G. nr. 66/2011 și este lipsit de relevanță faptul că nota de fundamentare pentru desfășurarea unei acțiuni de verificare nr. 3053199 a fost întocmită sub incidența actului normativ nou, respectiv la data de_, atâta vreme cât controlul prin care s-a identificat neregula a avut loc înainte, respectiv în anul 2008.

Tribunalul constată, însă, că indicarea greșită a temeiului juridic nu reprezintă un motiv de nulitate expresă a procesului verbal întocmit, nefăcând parte dintre elementele enumerate la art. 46 din Codul de procedură fiscală. Pe cale de consecință, această eroare poate atrage doar nulitatea virtuală a actului administrativ fiscal, iar reclamantul nu a indicat vătămarea produsă care să impună anularea procesului verbal.

Aceeași este situația și cu privire la nerespectarea dreptului la apărare de care se prevalează reclamantul. Astfel, reclamantul a participat la cercetarea de la fața locului, însă nu a mai fost audiat înainte de emiterea procesului verbal de constatare. Cu toate acestea, nici încălcarea art. 9 din O.G. nr. 92/2003 nu este de natură a atrage nulitatea expresă a actului întocmit, iar eventuala vătămare produsă este înlăturată tocmai prin posibilitatea reclamantului de a expune punctul său de vedere în cursul judecății.

Referitor la comunicarea procesului verbal, art. 3 lit. 5 din O.G. nr. 79/2003 nu instituie niciun termen în care aceasta trebuie realizată, ci doar face trimitere la procedura prevăzută de O.G. nr. 92/2003. Pe cale de consecință, nu importă necomunicarea actului fiscal în termen de 3 zile (obligație instituită doar prin O.G. nr. 66/2011).

Nici art. 21 alin. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 privind termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nu are corespondent în reglementarea anterioară și de aceea nu se impune a se analiza nerespectarea acestui text legal.

În fine, art. 3 alin. 4 din O.G. nr. 79/2003 raportat la art. 43 alin. 2 lit. e, f din Codul de procedură fiscală stabilește obligativitatea motivării în fapt și în drept a procesului verbal. Sub acest aspect, comisia de verificare a indicat documentele analizate, respectiv cererea de plată, deciziile de plată și baza de date, a indicat plățile efectuate în favoarea reclamantului și apoi a dispus recuperarea sumei achitate necuvenit, iar aceste mențiuni se coroborează cu cele constatate prin raportul de control, care și stă la baza procesului verbal

întocmit.

Nici indicarea generică a legislației naționale și comunitare încălcate nu este de natură a afecta legalitatea actului, iar aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul V. -C.

G. a fost prezent cu ocazia controlului faptic și a fost în măsură să își formuleze apărările sub toate aspectele cauzei, invocând nemotivarea doar ca o chestiune subsidiară în contextul cererii sale de chemare în judecată.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, se va respinge ca nefondată prezenta cerere.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V.

-C. G.,

domiciliat în comuna M. R., nr. 82, jud. C., în contradictoriu cu pârâta

  1. de P. și Intervenție pentru Agricultură - Centru J. C.,

    cu sediul în C. -N.

    , B-dul M., nr. 18, Corp A, pavilion administrativ, etaj 1, jud. C. .

    Ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red.AGC/Tehn.VAM 4 ex. _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7175/2013. Contencios. Anulare act administrativ