Decizia civilă nr. 2268/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINIS/RATIV ȘI FISCAL
Dos.nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2268/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
M. H. GREFIER: M. V. -G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenta-reclamantă H.
A. și recurenta-pârâtă C. de A. de S. C., împotriva sentinței civile nr. 11013/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., având ca obiect anulare act administrativ anularea deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta-reclamantă H. A. nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru recurs, deși a fost citată cu această mențiune.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă C. de A. de S. C. este scutit de la plata taxei de timbru.
Recurenta-pârâtă C. de A. de S. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat și comunicat.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenta-reclamantă H. A., iar în ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă C. de A. de S. C. invocă ca motiv de ordine publică inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată conform art.218 din O.G.92/2003 care reglementează obiectul în contencios fiscal, și reține cauza în pronunțare pe aceste excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11013/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a respins excepția de inadmisibilitate.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H. A., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a Județului C. .
A fost anulată decizia de impunere din oficiu nr.376532/2/_ privind majorările de întârziere.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta H. A. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a Județului C., a solicitat constatarea a inexistenței și a nulității absolute a Deciziilor de impunere din oficiu nr.376532/1 și 376532/2 ambele emise în data de_ privind stabilirea contribuției la FNUASS și accesorii pentru perioada 2007-2011 pentru sumele de 2648 lei, respectiv 1712 lei, precum și exonerarea sa de plata acestor sume. S-a mai solicitat suspendarea aplicării acestor acte administrative până la soluționarea irevocabilă a dosarului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deciziile susmenționate sunt nelegale și netemeinice, având în vedere că nu a încheiat un contract de asigurări cu pârâta și nici nu a beneficiat de vreun serviciu din partea acesteia, motiv pentru care nu datorează contribuțiile și penalitățile stabilite de pârâtă,
Reclamanta a menționat că deciziile atacate au fost întocmite de pârâtă pentru a fi semnate, însă ea a refuzat să semneze, iar în urma acestui refuz pârâta era obligată să întocmească sau să ia măsuri pentru întocmirea deciziilor de impunere pentru perioada în cauză, ceea ce nu a făcut.
De asemenea, a susținut că declarațiile completate de pârâtă nu pot fi considerate ca fiind decizii de impunere pentru că nu au fost întocmite cu acest scop, ci în scopul de a fi semnate de reclamantă și a reprezentat declarația acesteia și că oricum ele nu cuprind elementele necesare existenței unei decizii de impunere.
Pârâta C. de A. de S. a Județului C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii și a invocat excepția inadmisibilității
acțiunii, deoarece reclamanta nu a precizat că i s-a vătămat un drept legitim, dimpotrivă solicită să se constate inexistența acestuia.
Pe fondul cauzei, pârâta arătat că reclamanta a realizat venituri impozabile din profesii libere și comerciale în perioada 2007-2011 și că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate este obligatorie, iar reclamanta nu a declarat și nu a achitat contribuția datorată aferentă veniturilor.
Pârâta a mai arătat că în baza protocolului încheiat între pârâtă și ANAF,
C.A.S. C. a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite.
Pârâta a mai arătat că susținerile reclamantei în ceea ce privește penalitățile de întârziere nu pot fi reținute, deoarece drepturile și obligațiile asiguraților fiind stabilite anual prin contractul cadru, sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea in Monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin deciziile de impunere din oficiu nr.376532/1 și 376532/2 ambele emise în data de_ privind stabilirea contribuției la FNUASS și accesorii pentru perioada 2007-2011 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată pentru sumele de 2648 lei, respectiv 1712 lei.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate, Tribunalul a reținut că, în dreptul administrativ distincția dintre nulitățile relative și nulitățile absolute are un interes practic redus, regimul juridic al acestora nefiind diferit indiferent de caracterul normei juridice încãlcate. În baza prezumției de legalitate a actului administrativ, regimul juridic al nulitãților actelor administrative individuale este asemãnãtor, iar în ceea ce privește procedura de sesizare a instanței legea nu distinge, regimul acestora fiind unitar. Din aceastã perspectivã, teza unicitãții regimului aplicabil este unitar abordatã atât în doctrinã cât și în jurisprudențã. A
accepta teza contrarã, ar echivala cu încãlcarea principiului stabilitãții raporturilor juridice administrative, principiu de bazã al dreptului administrativ.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG 92/2003 și art.215 din Legea 95/2006, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prev.art.83 alin.4 din OG 92/2002.
Drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a cestuia.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Aceste obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/_, 1011/_ ).
Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din Legea 95/2006 se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Rezultă, așadar, că organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 92/2003.
Raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru
încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când
menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. de a emite deciziile de impunere care constituie titlul de creanță.
Cât privește, însă, modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale neachitate, Tribunalul a reținut că atât prin Legea nr.95/2006 cât și prin Normele metodologice aprobate s-au stabilit termene de plată a contribuției la FNUASS de către persoanele care realizează venituri de activități independente. Astfel, potrivit art.257 alin.5 din Legea nr.96/2006 coroborat cu art.8 alin (1 și 3) din Norme, plata contribuției curente se efectuează trimestrial, termenele de scadență fiind până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru iar în ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuală se calculează și se achită accesorii numai din cea de-a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuală.
Întrucât în speță prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații fiscale din oficiu, prin raportare la decizia de impunere anuală, Tribunalul a apreciat că accesoriile nu au fost corect stabilite de către pârâtă, prevederile legale enunțate anterior fiind nesocotite.
Mai mult, sancționarea reclamantei prin obligarea acesteia la plata și a majorărilor de întârziere calculate pe un interval de cinci ani pentru o creanță de care nu a fost încunoștințată că o datorează reprezintă o măsură disproporționată în raport de comportamentul părților implicate.
Acesta este motivul pentru care tribunalul a procedat la anularea în parte a deciziei contestate de către reclamantă cu privire la accesoriile datorate, dobânzi și majorările de întârziere calculate și anume cu privire la suma de 1712 lei evidențiată în decizia de impunere_ deoarece nu au fost calculate corect de către pârâtă, prevederile legale enunțate anterior fiind încălcate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pe de o parte, pârâta C. de
A. de S. C., iar pe de altă parte, reclamanta H. A. .
Prin recursul declarat, pârâta C. de A. de S. C. a solicitat admiterea acestuia în temeiul art. 304 pct. 7, 9, art. 3041C.pr.civ.
În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanță a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta H. A. si a anulat Decizia de impunere din Oficiu nr. 376532/2 din_ privind stabilirea de accesorii la FNUASS.
In considerentele reținute, instanța precizează faptul ca "obligația de plata se naște de la data realizării venitului", dar apreciază faptul ca accesoriile nu au fost stabilite corect de CAS C. .
De asemenea, instanța de fond in mod corect a reținut prevederile art. 257 alin. 5 din Legea nr.95/2006 coroborat cu art.8 din Ordinul nr. 617/2007, conform cărora plata contribuției se efectuează trimestrial, termenele de scadenta fiind până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, iar in ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuala, se calculează si se achita accesorii numai din ziua 61 de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuala, insa nu face aplicarea acestor dispoziții legale si apreciază faptul ca " întrucât in speța prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații fiscale din oficiu, prin raportare la decizia de impunere anuala, apreciază ca accesoriile nu au fost corect stabilite de către parata, prevederile lega le enunțate anterior fiind nesocotite."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (l) din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007, actualizat "Contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru", prin urmare plata anticipată a contribuției la FNUASS, calculată în raport cu venitul estimat reprezintă o obligație legala pentru persoanele care realizează venituri din profesii liberale.
Reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități care se supun impozitului pe venit si avea obligația legala de a plăti o contribuție lunara către FNUASS in forma unei cote procentuale care se aplica asupra veniturilor impozabile.
Astfel reclamanta avea obligația de a depune declarația cu privire la venitul estimat si de a plății contribuția la FNUASS aferent veniturilor estimate.
Aceasta obligație legala de depune declarațiile prevăzute de art.215 alin.3 din Legea nr.95/2006 si de OG nr.92/2003 a fost eludata de reclamanta.
Ca atare stabilitatea obligațiilor fiscale s-a realizat printr-o decizie de impunere emisa din Oficiu in temeiul art. 83 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003, art. 215 alin.3 si 216 din Legea nr. 95/2006 si art. 35 din Ordinul 617/2007, pe baza veniturilor realizate din activitatea independenta, venituri care au fost comunicate potrivit protocolului încheiat intre CNAS si ANAF.
Totodată precizam faptul ca după încheierea Protocolului nr. P5282/_
/95896/_ privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuala, din dividente, etc, CAS C. a fost abilitata sa emită decizii de impunere privind obligațiile de plata la FNUASS, pe baza informațiilor primite pe baza de protocol de la ANAF.
Ca atare, in lipsa declarațiilor reclamantei, respectiva deciziei privind veniturile anticipate eliberata de Administrația Finanțelor P. e, obligațiile de plata trimestriale, s-au stabilit pe baza datelor preluate din ANAF.
Totodată, se precizează faptul ca reclamanta H. A. nu a depus la sediul CAS C. nicio decizie de impunere anuala si nici nu amintește in acțiunea sa ca a depus vreo decizie de impunerea anuala la CAS C. .
Instanța de fond a reținut in considerente faptul ca sancționarea reclamantei prin obligarea la plata acesteia la plata majorărilor de întârziere calculate pe un interval de cinci ani pentru o creanța de care nu a fost încunoștințata ca o datorează reprezintă o măsura disproporționata in raport de comportamentul părților implicate, insa aceeași instanța apreciază faptul ca drepturile si obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum stipulează art.217 din Legea nr.95/2006 si sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea in Monitorul Oficial atât a contractului cadru cat si a normelor metodologice de aplicare a acestuia.
Anulând decizia de impunere nr.376532/2/_ pentru stabilirea de accesorii datorate la Fond, instanța de fond ignora practic principiul "nemo censetur ignorare lege."
Obligația de plata se naște de la data realizării venitului, iar reclamanta nu poate fi ținuta numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabila.
Având in vedere cele precizate, apărare ca evidenta obligația reclamantei de a plăti accesoriile la FNUASS.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 259 alin.(7) lit. b) al Legii nr.95/2006, persoanele care au obligația de a se asigura si nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioada.
In acest context se menționează că potrivit dispozițiilor art. 91, alin.(1) si (2) din Codul de procedura fiscala dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
Termenul de prescripție a dreptului prevăzut mai sus începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
In cazul stabilirii obligațiilor la FNUASS, legea dispune altfel si anume, așa cum este prevăzut la art.259 alin.( 8) al Legii nr.95/2006 termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor in vederea dobândirii calității de asigurat, după caz.
Pentru considerentele mai sus expuse, recurenta pârâtă solicită casarea sentinței menționate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Prin recursul său, reclamanta H. A. a solicitat admiterea recursului, în principal, admiterea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 a președintelui Casei naționale de A. de S., iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit prevederilor art. 205, art. 207 din O.G. nr. 92/2003, privind C.pr.fiscală, rap. la art. 7 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a formulat contestație la CJAS C. cu solicitarea de a se dispune revocarea actelor administrative atacate.
Raportat la prevederile O.G. nr. 92/2003, a Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 95/2006, recurenta reclamantă solicită instanței să constate inexistența titlului de creanță al pârâtei, cu exonerarea reclamantei de la plata sumelor arătate.
Conform art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscala, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Contribuția la FNUASS este o creanța bugetara. In aceste condiții obligația de plata si executarea ei se poate realiza doar in condițiile art. 110 si 114 din
O.G. nr. 92/2003 adică in baza unui titlu de creanța si a unui titlu executoriu.
Conform alin.2 din art. 114, titlul de creanța devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege.
O prima concluzie care se desprinde este aceea ca in primul rând se întocmește titlul de creanța. Acesta la scadenta sau la altă dată prev. de lege devine titlu executoriu. Daca obligația fiscală nu se plătește de buna voie se poate trece la executarea silita in temeiul titlului de creanța devenit titlu executoriu si in baza căruia se întocmește înscrisul intitulat titlu executoriu conform art.141 alin.1 din OC nr.92/2003.
Conform art.85 din același act normative intitulat stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si alte sume datorate bugetului general consolidate se stabilesc astfel: prin decizie emisa fiscala, in condițiile art.82, alin.2 si art.86 alin.4; prin decizie emisa de organul fiscal, in celelalte cazuri.
Dispoziții similare erau cuprinse si in O.G. nr. 61/2002 si in O.G. nr.
11/96.
Din interpretarea coroborata a acestor doua texte de lege rezulta ca pentru a exista o obligație fiscala este necesar sa fie emis un titlu de crianta care consta in declarația fiscala a contribuabilului, fie in lipsa ei sau in anumite cazuri prevăzute de lege in decizia de impunere.
În speță, actele atacate nu pot fi considerare a fi declarații fiscale ale reclamantei întrucât nu au fost completate de către reclamantă si nici nu au fost semnate de către aceasta, fiind exclusa calificarea lor ca si declarație fiscala a contribuabilului.
Ele au fost întocmite de către parata pentru a fi semnate de către reclamantă care insa a refuzat acest lucru așa cum se arată in acțiune.
În condițiile acestui refuz si independent cui ii aparținea competența emiterii deciziei de impunere parata era obligată sa întocmească sau sa ia masuri pentru întocmirea deciziilor de impunere pentru perioada mai sus indicate ceea ce nu a făcut.
Declarațiile sus menționate chiar daca au fost completate de către pârâtă, nu pot fi apreciate ca niște decizii de impunere neutru ca nu au fost întocmite cu acest scop, ci in scopul de a fi semnate de către reclamantă, reprezentând declarația acesteia.
Oricum, ele nu cuprind elementele necesare existenței unei decizii de impunere.
Din concluziile sus indicate rezulta ca in speța nu exista un titlu de creanța adică un act prin care sa fie stabilita obligația fiscală a reclamantului pe care in măsura in care nu este de acord cu aceasta obligație sa o poată ataca.
In lipsa acestui titlu de creanță reclamanta nu datorează nicio sumă cu titlu de contribuție la FNUASS, o asemenea obligație nefiind stabilită.
Mai mult, deciziile menționate anterior nu constituit titluri executori, astfel încât nu li se pot pune in discuție aplicarea măsurilor de executare silită întrucât executarea silită se poate realiza numai în baza unui titlu de executoriu, titlu ce nu a fost emis.
În temeiul art. 205 și urm. C.pr.fiscală, art. 8, art. 18 din Legea nr.
554/2004, recurenta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Potrivit prevederilor art. 34 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, doar persoanele juridice si fizice care aveau calitatea de angajator aveau obligația de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate.
În schimb, potrivit art. 32 alin. 4 persoanele fizice aveau doar obligația de a declara veniturile realizate prin depunerea unei declarații de asigurare.
În aceste condiții vechea reglementare în materia asigurărilor de sănătate duce la următoarele concluzii:
În cazul persoanelor fizice și juridice care au calitatea de angajator, declarațiile fiscale depuse stabileau obligațiile de plată principale, fiind asimilate unor decizii de impunere emise de organele fiscale, în sensul art. 17 alin. 5 C.pr.fiscală. în cazul persoanelor fizice care au obligații de plată proprii, declarațiile fiscale depuse nu pot fi asimilate unei decizii de impunere.
Prin urmare, în cazul acestora, atât obligațiile fiscale, principale, cât și obligațiile fiscale accesorii depuse nu puteau și nu pot fi în mod legal stabilite decât prin decizii de impunere emise de organele fiscale în sensul art. 17 alin. 5 C.pr.fiscală.
De asemenea, potrivit art. 42 alin. 1 din Norme metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 305, art. 306 din lege, precum și constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuțiile datorate de persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajator se realizează de M. Economiei și Finanțelor. Acest text de lege se referă doar la persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, nu și la persoanele fizice care aveau obligații de plată proprii, la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, C. Națională de S. și casele teritoriale nu aveau competența de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Nu aveau competența emiterii unei decizii de impunere, ceea ce face ca orice act de acest tip să fie nul absolut.
Organele fiscale care aveau competența emiterii deciziilor de impunere pentru obligațiile fiscale principale și accesorii nu au emis asemenea decizii.
Declarațiile fiscale depuse de contribuabili nu pot fi asimilate unor decizii de impunere și nu produc efecte juridice, întrucât legea nu a prevăzut expres faptul că aceștia au obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
Recursul pârâtei C. de A. de S. C. .
Cu privire la eventualele carențe de formă ale deciziei de impunere, Curtea reține că se regăsesc în actele atacate toate elementele obligatorii, iar eventuala lipsă a vreunuia dintre ele ar fi sancționată doar cu nulitatea relativă, sancțiune aplicabilă în dreptul fiscal spre deosebire de dreptul administrativ propriu-zis, nefiind justificată vreo vătămare.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și
funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 prevede obligația contribuabililor de a se asigura). Din această perspectivă, contribuția de asigurări sociale se datorează în considerarea materiei impozabile și nu a unor chestiuni legate de contribuabil, cum este încheierea formală a unui contract de asigurare. Calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 259 alin. 7 lit. b din Legea nr. 95/2006 persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura și constituie, totodată, temeiul legal pentru perceperea de accesorii, textul adresând prin el însuși și susținerile reclamantei privind accesoriile, capăt de cerere care este și el neîntemeiat și a fost greșit admis de tribunal, pe considerente de lipsă de proporționalitate care nu sunt aplicabile în situația unor texte de lege clare, cum sunt cele incidente prezentei spețe.
Art. 257 alin. 3 din Legea nr.95/2006 prevede în mod expres că persoanele care realizează în același timp venituri din salarii și venituri din activități independente supuse impozitului pe venit au obligația plății contribuției asupra tuturor acestor venituri.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să respingă în întregime acțiunea.
Recursul reclamantei H. A. este netimbrat.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 13 dosar), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Recursul reclamantei fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr. 11013/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată.
Admite excepția netimbrării recursului reclamantei.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantă, împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. M. H.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: A.Rădulescu
