Sentința civilă nr. 7447/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 7447/2013

Ședința publică de la 26 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.

Grefier M. -M. C.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant I. C. I. și pe pârât P. M. C. -N., pârât C. LOCAL AL M. C. -N., pârât SC I. F. S., pârât SC HD I.

S., pârât H. D., pârât H. A., pârât H. I. A., pârât H.

R., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_ s- a înregistrat de Primăria mun.C. -N. răspunsul la adresa instanței, în sensul comunicării actelor care au stat la baza emiterii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu nr.1/_, prin care se comunică

faptul că domnul H. D. a înregistrat în vederea recepționării lucrărilor de construire edificate în baza AC nr.32/2009 și 685/2011 și emiterii dovezii de luare în folosință, documentația nr.184125/43/_ cu precizarea că în arhiva Direcției Urbanism documentația mai sus menționată nu se mai regăsește motivat de faptul că domnul H. D. a ridicat întreaga documentație pentru completare, anexă fiind cererea nr.184125/43/_ care atestă cele precizate mai sus.

La data de_ reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune prin care se constată că își reiterează capetele de cerere din acțiunea principală, la care a renunțat la judecată în ședința publică din_ .

Pentru acest considerent instanța pune în discuția reclamantului aspectul sus menționat precum și incidența art. 246 C.pr.civ și apreciază că nu trebuie comunicată noua precizare de acțiune.

Reclamantul solicită comunicarea acesteia .

După deliberare, instanța, în raport de argumentele anterior menționate respinge cererea.

Instanța pune în discuție excepția tardivității acțiunii, excepție invocată de pârâții P. mun.C. -N. prin întâmpinare. De asemenea, constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al mun.C. -N. a rămas fără obiect în condițiile în care reclamantul și-a precizat acțiunea la data de_, solicitând doar anularea parțială a procesului verbal de terminare a lucrărilor nr. 1/_ emis de P. M.

C. N., față de restul părților renunțând la judecată .

În acest context, cum față de C. Local al municipiului C. N. nu mai este formulat niciun capăt de cerere, instanța urmează a constata că excepția sus menționată nu mai are obiect.

Reclamantul solicită respingerea excepției tardivității . Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității.

INSTANȚA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată reclamantul I.

  1. I. în contradictoriu cu pârâții P. M. C. -N., C. LOCAL AL M. C. -N., SC I. F. S., SC HD I. S., H.

  2. , H. A., H. I. A. și H. R. a solicitat anularea parțiala a procesului verbal de terminare a lucrărilor nr.1 din_ sub aspectul lipsurilor liftului pentru mașini si a lipsei funcționalității liftului de persoane, obligarea P. ui C. -N. sa modifice procesul verbal de terminare a lucrărilor nr.1 din_ in sensul consemnării in mod expres a lucrărilor care mai sunt de efectuat la aceasta clădire respectiv instalarea si darea in folosința a liftului pentru mașini precum si darea in folosința a liftului pentru persoane, obligarea P. ui municipiului C. -N. sa efectueze modificarea acestui proces-verbal de terminare a lucrărilor nr. 1 din_ in cel mult 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii sub sancțiunea plații unei amenzi prevăzuta la art. 24 alin 2 din legea 554/2004 a contenciosului administrativ si fiscal, obligarea lui H. D. H. A.

H. I. si H. R. de a pune la dispoziția comisiei de recepție, in eventualitatea admiterii acestei cereri, documentația de execuție precum si documentele si explicațiile necesare in conformitate cu art. 13 alin 4 din HG 273/1994 sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere, obligarea primarului municipiului C. -N. sa depună la dosarul cauzei întreaga documentație de execuție care stă la baza emiterii autorizației de construcție nr. 32/2009 si întreaga documentație de execuție care sta la baza emiterii autorizația de construcție nr. 685/2011 sub sancțiunea unei amenzi judiciare.

La data de_ reclamantul a depus o cerere de renunțare parțială la judecata pretențiilor sale ( f 27), înțelegând în baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil să solicite doar anularea parțială a procesului verbal de terminare a lucrărilor nr. 1/_ emis de P. M. C. N. .

Pârâții P. Municipiul C. -N. si C. Local al M. C. -N. au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în principal pe cale de excepții si în subsidiar ca fiind neîntemeiată.

S-a invocat excepția tardivității acțiunii și a lipsei calității procesual pasive a C. ui Local al M. C. N. .

În ședința publică din data de_ instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția tardivității capătului de cerere cu care a rămas investită instanța, pe care o va admite în raport de următoarele argumente:

Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, " Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

În speța de față, prin Plângerea prealabilă nr. 95308/3/_ ,( f 8) reclamantul I. C. a solicitat revocarea parțială a Autorizației de construire nr. 685/_ și anularea Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/_ . Prin adresa nr. 95308/432/_ se răspunde reclamantului fața de plângerea prealabilă depusă.( f 8).

Acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă de reclamant la data de_, după 7 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.

Față de aceste aspecte de fapt și raportat la dispozițiile legale citate mai sus, rezultă că acțiunea reclamantului a fost înregistrată peste termenul legal prevăzut de lege iar excepția anterior menționată este fondată, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității.

Respinge acțiunea precizată de reclamantul I. C., dom. în C. -

N., str. P. nr. 72, ap. 11, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul P.

M. C. -N., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud.C., .

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3,

jud.C., și SC I. F. S., cu sediul în C. -N., str. P. nr. 72, ap.

3 jud.C., SC HD I. S., cu sediul în C. -N., str. S. M. nr. 3/6, jud.C., H. D., H. A., ambii cu sediul în C. -N., str. C. nr. 5, jud.C., H. I. A. și H. R., ambii cu sediul în C. -N., Calea F. nr. 3, ap. 15, jud.C. .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Aprilie 2013.

Președinte,

  1. -M. B.

Grefier,

M. -M. C.

Red.AMB

Tehnored.VAM 11 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7447/2013. Contencios. Anulare act administrativ