Sentința civilă nr. 8163/2013. Contencios. Acțiune în constatare

Dosar nr._ *

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFL. TE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 8163/2013

Ședința publică din data de 13 mai 2013 Completul constituit din:

Președinte: A.

G.

C.

Grefier L.

C.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe apelant

S. R. DE I. R. PRIN U. M. 0198 B. -O. J. și pe intimat

H. I., având ca obiect acțiune în constatare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, consilier juridic Ciurar M. și mandatara pârâtului, numita H. M. M., cu procură judiciară la dosar (f.59).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei "Note de ședință";, cu acte anexă (f.56-86), un exemplar fiindu-i comunicat mandatarei pârâtului.

Mandatara pârâtului depune la dosar o cerere în probațiune pe care o susține oral în instanță, un exemplar fiindu-i înmânat reprezentantului reclamantului.

Reprezentantul reclamantului arată că nu poate să răspundă afirmativ la acest termen de judecată la solicitările din cererea în probațiune formulată și o lasă la aprecierea instanței. Actele de încadrare efectivă nu există și tocmai aceasta este esența dosarului.

Deliberând, instanța respinge cererea în probațiune pentru cele indicate anterior, respectiv nu există actele ce se solicită a se depune la dosar, iar cu privire la cea de-a doua solicitare se constată că reclamantul nici nu a pretins că s-au încasat sume de către pârât.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, pertinentă și utilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul atât pe excepția inadmisibilității cererii și excepția autorității de lucru judecat invocat de pârât cât și pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită instanței respingerea excepțiilor și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.

Mandatara pârâtului solicită admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, și arată că există autoritate de lucru judecat în ce privește calitatea de militar, iar în subsidiar ca nefondată, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar copia Sentinței civile nr. 459/28 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ precum și alte înscrisuri (f. 89-105). De asemenea, prezintă spre vedere instanței livretul militar al pârâtului, vizat.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate de pârât și pe fond.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr._, reclamantul

S. Român de I. a solicitat sa se constate calitatea de cadru militar activ a paratului

H. I. .

In motivarea acțiunii, reclamantul a aratat ca paratul a fost trecut in rezerva prin ordinul nr. D.P. 01404/_, care a fost anulat la solicitarea paratului prin sentinta civila nr.445/_ . Prin aceeasi hotarare, s-a dispus reincadrarea reclamantului in functia avuta anterior trecerii in rezerva si obligarea paratului la plata drepturilor salariale in favoarea reclamantului, incepand cu data trecerii in rezerva si pana la reincadrarea efectiva. Prin sentinta civila nr.564/2008 pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul nr._ a fost respinsa cererea de suspendare a ordinului de reincadrare, stabilindu-se ca paratului S. R. de I. nu ii poate fi imputat faptul ca a pus deja in executare o hotarare in materia contenciosului administrativ atata timp cat paratul a renuntat la recursul sau, iar recursul reclamantului priveste alte aspecte. Prin Ordinul nr.0392/_ al Directorului S. ui R. de I. s-a dispus anularea ordinului de trecere in rezerva si reintegrarea paratului in functia detinuta anterior, cu plata drepturilor salariale de la data trecerii in rezerva pana la reincadrarea efectiva. Paratul a semnat de luare la cunostinta de continutul ordinului mentionat si a depus un memoriu prin care solicita revocarea acestuia pe motiv ca a atacat cu recurs sentinta civila nr.445/2008 a Curtii de Apel C. . Prin adresa nr.3806784/_ s-a adus la cunostinta paratului ca postul pe care era incadrat la unitatea teritoriala a fost desfiintat. Ca urmare, paratul a fost numit pe profil N in functia de sef birou I (colonel), la Biroul 1 - Sectorul Surse deschise din Directia Judeteana de I. C. . La data de_ paratul a solicitat conducerii SRI incetarea raporturilor sale de serviciu de pe functia de loctiitor, incepand cu data de_, cu drept de pensie militara. Reclamantul a mai sustinut ca a formulat prezenta actiune, pentru a se constata existenta unui anumit raport juridic intre parti sau inexistenta unui pretins drept al paratului impotriva sa, actiunea fiind asadar admisibila.

In drept, au fost invocate prev. art.111 C.pr.civ., Legea nr.80/1995, Legea nr.164/2001.

Prin intampinarea depusa la dosar, paratul H. I. a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, invocand autoritatea de lucru judecat, exceptie respinsa de instanta in sedinta publica din data de_ si inadmisibilitatea actiunii, iar pe fond solicitand respingerea acesteia ca nefondata.

In motivare, pârâtul a aratat in esenta ca inainte de ramanerea irevocabila a sentintei civile nr.445/2008, reclamantul a solicitat investirea cu formula executorie a acestei hotarari si a simulat punerea acesteia in executare, infiintand o a treia functie de loctiitor pe care a desfiintat-o la data de_ . In urma celor doua plangeri pentru dezertare, prin decizia nr.39/_ s-a stabilit ca paratul nu are calitate de cadru militar activ, hotarare care se bucura de autoritate de lucru judecat. Paratul a mai sustinut ca se solicita prin actiune constatarea existentei unei stari de fapt, cu incalcarea prevederilor art.111 C.pr.civila. Paratul a solicitat executarea silita a sentintei nr.445/2008 in dosarul executional nr.229/_, iar reclamantul a formulat contestatie la executare, in cadrul careia are posibilitatea de a dovedi ca a respectat intocmai sentinta nr.445/2008.

In drept, au fost invocate prevederile art.111 C.pr.civ., art.22 C.pr.pen., art.20, 22, 24 din Legea nr.554/2004, art.30,32, 34 din Legea nr.14/1992, art.42 din Legea nr.46/1996.

Prin Sentința civilă nr. 10802/_ pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Român de I. împotriva pârâtului H. I. .

Prin Decizia civilă nr. 91/R/_ pronunțată în dosar nr._ * al T. ului C. s-a admis excepția necompetenței materiale a primei instanțe și s-a admis recursul declarat de S. Român de I. - UM 0198 B. împotriva sentinței civile menționate, care a fost casată și s-a reținut cauza spre judecare în fond, în primă instanță. S-a dispus repartizarea aleatorie a dosarului în vederea judecării fondului.

T. ul a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

În ceea ce privește exce pția inadmis ibil ității c ererii

invocată de pârâtul H. I., care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 445/_ pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul nr._ a fost admisa actiunea in contencios administrativ formulata de reclamantul H.

I. in contradictoriu cu paratul S. Român de I. si s-a dispus anularea Ordinului nr.01404/_ emis de parat prin care reclamantul era trecut in rezerva, obligarea paratului sa il reincadreze pe reclamant pe ultima functie avuta anterior trecerii in rezerva, precum si plata drepturilor salariale in favoarea reclamantului incepand cu data trecerii in rezerva si pana la reincadrarea efectiva a acestuia.

Intrucat sentinta mentionata era definitiva, S. Român de I. a solicitat investirea cu formula executorie, in vederea punerii in executare a hotararii. La data de _

, prin Ordinul Directorului S. ui R. de I. nr.0392/_, s-a dispus reincadrarea colonelului H. I. pe profil "comanda unitate";, in functia de loctiitor sef sectie judeteana de informatii II (colonel), c.i.f. 5,50, la Sectia Judeteana de I. C., pozitia 3 din statutul de organizare, functie avuta anterior trecerii in rezerva. In vederea emiterii acestui ordin, a fost creata asadar a treia functie de loctiitor sef sectie judeteana de informatii II, statutul de organizare prevazand initial doua functii, dintre care una fusese ocupata de paratul H. I., pana la momentul trecerii sale in rezerva conform Ordinului nr.01404/_ . Paratul a luat la cunostinta de existenta Ordinului nr.0392/_, sub semnatura, la data de_ .

La data de_, reclamantul a comunicat paratului H. I. faptul ca postul pe care era incadrat la Sectia Judeteana de I. C. a fost desfiintat, ca urmare a intrarii in vigoare, incepand cu data de 0_, a noii structuri organizatorice a institutiei, care a determinat mentinerea la nivelul tuturor unitatilor teritoriale a cel mult doua functii de loctiitor sef unitate. De asemenea, i s-a comunicat faptul ca poate opta pentru una din cele cinci functii de conducere de aceeasi natura cu cea avuta, in judetele Timis, N., Vrancea, Gorj sau G.

.

Paratul a solicitat suspendarea executarii Ordinului Directorului S. ui R. de I. nr.0392/_, sustinand in principiu ca Sentinta civila nr.445/_ pronuntata de Curtea de Apel C., in temeiul careia a fost emis respectivul ordin, nu era irevocabila, intrucat exercitase calea de atac a recursului, recursul fiind pe rol la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cererea de suspendare a executarii Ordinului nr.0392/_ a fost respinsa prin Sentinta civila nr._ pronuntata de Curtea de Apel C., mentinuta ca urmare a respingerii recursului, prin decizia civila nr.3661/_ pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Intrucat paratul a refuzat sa se prezinte in unitate, reclamantul a formulat doua plangeri penale pentru infractiunea de dezertare, ambele solutionate prin neinceperea urmaririi penale, iar plangerile formulate impotriva solutiei procurorului au fost respinse ca

neintemeiate.

In anul 2011, paratul H. I. a formulat o cerere de executare silita, solicitand punerea in executare a sentintei civile nr.445/2008 pronuntata de Curtea de Apel C., inregistrata in dosarul executional nr.229/2011 al BEJ A. Ionel. Impotriva acestei

executari, reclamantul a formulat contestatie la executare, inregistrata pe rolul J. i Sectorului 5 B. sub nr._, soluționată în primă instanță prin Sentința civilă nr. 961/_ în sensul respingerii; recursul promovat de contestatorul S. Român de I. are primul termen de judecată la data de_ .

In acest context, reclamantul a formulat prezenta actiune in constatare, prin care a solicitat sa se constate ca paratul H. I. are calitatea de cadru militar in activitate.

Potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă, cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept (iar nu a unei situații de fapt) "nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului";.

Pe de o parte, se reține caracterul subsidiar al cererii în constatare, in sensul ca cererea este admisibila numai daca partea nu are la dispozitie calea actiunii in realizare ; pe de altă parte, se notează că actiunea în realizare la care face referire art. 111 privește toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv contestatia la executare, iar nu doar cererile in realizare de drept comun.

Prin prezenta actiune s-a solicitat sa se constate calitatea de cadru militar in activitate a paratului, asadar existenta unui raport juridic intre partile din litigiu, iar nu a unei situatii de fapt, actiunea fiind admisibila din acest punct de vedere.

Cu toate acestea, reclamantul are deschisa calea actiunii in realizare, mai exact are la dispozitie calea contestatiei la executare, de care a și uzitat, solicitând instanței de executare să constate că a pus în executare Sentința civilă nr. 445/2008 a Curții de Apel C. și a procedat la reîncadrarea pârâtului în funcția deținută anterior, cu consecința admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare începute de pârâtul H. I. .

De altfel, prin Sentința nr. 961/_ a Judecătoriei Sectorului 5 B., pronunțată în dosarul nr._, sunt deduse cercetării judecătorești și analizate toate argumentele de fond ale reclamantului S. Român de I., care pretinde că a procedat la executarea sentinței obținute de pârât.

Este adevarat ca la momentul promovarii acțiunii ce face obiectul cauzei de față nu era începută executarea silită in temeiul Sentintei civile nr. 445/2008 iar reclamantul nu putea promova o contestație la executare, însă ulterior a apărut și a fost promovat și acest mijloc procesual pentru a obține protecția judiciară a drepturilor sale subiective, iar admisibilitatea cererii în constatare trebuie sa se mențina în tot cursul judecății.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 39/_ pronuntata de T. ul Militar Teritorial

  1. , în recurs, s-a tranșat problema dacă ofițerul H. I. a actionat cu intenția de a dezerta sau dacă s-a aflat în eroare cu privire la statutul său militar.

    Astfel, s-a reținut că la data de_ s-a infiintat o a treia functie de locțiitor pentru punerea în aplicare a Sentintei civile nr. 445/2008, iar după câteva zile, pe data de_, aceeași funcție a fost desființată. U. a inteles sa dea eficienta actului de justitie doar pentru cateva zile. Mai mult, nu a rezultat care au fost criteriile pe baza carora a fost desfiintata functia de loctiitor a colonelului H. I. si nu alte functii de loctiitor. Atitudinea unitatii se poate pune in discutie si prin faptul ca dupa data de_, cand sentinta civila nr.445/2008 a Curtii de Apel C. a ramas irevocabila, iar ofiterul a cerut punerea in executare, s-a refuzat primirea corespondentei, fiind necesar ca un executor judecatoresc sa afiseze dovada de notificare pe usa institutiei, nefiind gasita nicio persoana.

    Fata de atitudinea si modul de rezolvare a punerii in executare a sentintei civile de catre S. R. de I., T. ul Militar Teritorial B. apreciază că Sentinta civilă, care este irevocabilă, nu este pusă în executare, iar pârâtul din prezenta cauză a fost în eroare cu privire la statutul său militar, care nu este clar nici în prezent.

    Or, considerentele care au stat la baza pronuntarii Deciziei nr.39/_, care sprijina dispozitivul si se regasesc în el, cuprind referiri la aspecte de fapt ce nu pot fi repuse în discuție într-o judecată ulterioară, cum este cea de față, prin prisma art. 22 Cod procedură penală nefiind admisibil ca printr-o hotărâre judecatorească (de contencios administrativ) ulterioară să fie contrazise aspecte de fapt clar și definitiv stabilite printr-o hotărâre penală anterioară.

    Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, tribunalul va admite excepția și va respinge ca inadmisibilă prezenta cerere.

    În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, se ia act că pârâtul nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

    PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârât.

    Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Român de I., cu sediul în B., str. G-ral DP nr.24-26, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul H. I. , domiciliat în C. -N., str.E. M. nr. 5, jud. C., având ca obiect acțiune în constatare.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red.AGC/tehn.MG 4 ex. 01.07.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8163/2013. Contencios. Acțiune în constatare