Sentința civilă nr. 8487/2013. Comunicare informatii de interes public

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 8487/2013

Ședința publică de la 17 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.

Grefier M. -M. C.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant H. T. și pe pârât U. DE SA SI M. V.

C., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. N. A. în substituire pentru av. Mihai A. Cărăbaș, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

    1. făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 16 mai 2013 s-a înregistrat de reclamant interogatoriul pentru pârâtă, în două exemplare.

      Instanța apreciază proba cu interogatoriul pentru pârâtă ca fiind inutilă soluționării cauzei, sens în care respinge cererea în probațiune privind luarea interogatoriului pentru pârâtă.

      Reprezentanta reclamantei învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

      Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

      Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

      INSTANȚA

      Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul H. T. în contradictoriu cu pârâta U. DE SA SI M. V. C., a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să fie obligată pârâta la comunicarea în scris a informațiilor de interes public pe care le-a solicitat prin cererea formulată în conformitate cu Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

      În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 30 octombrie 2012, a adresat pârâtei o cerere în conformitate cu Legea 544/2001, cerere înregistrată cu nr. 16798/_, prin care a solicitat informații de interes public și anume:

      • care sunt terenurile și clădirile concesionate de U. de Ș. A. și M. V. C. și instituțiile subordonate acestuia în perioada 1 iunie 2004 -1 octombrie 2012? Care este suprafața fiecărui teren și clădire în parte, au i-a fost concesionat și care este prețul plătit de concesionari ? Care au fost modalitățile, de concesionare în fiecare caz în parte și când va expira aceasta? Are fiecare concesiune în parte clauza de prelungire?

        • care au fost serviciile concesionate de USAMV și instituțiile subordonate in perioada similară ? Care a fost prețul, câștigătorul și modul în care s-a desfășurat fiecare procedură în parte ?

        • care sunt terenurile deținute de USAMV și de instituțiile subordonate, care este suprafața fiecărui teren, și care este utilizarea actuală a fiecărui teren în parte ?

      Pârâta, prin răspunsul din data de_, a refuzat să răspundă la oricare din întrebările amintite mai sus, menționând fără a justifica, un caz de exceptare a informațiilor de interes public și anume cel prevăzut la art. 12 alin. 1 lit. c din Legea nr. 544/2001, susținând că divulgarea unor astfel de informații ar antrena răspunderea contractuală, în temeiul clauzelor contractuale stipulate în înscrisurile amintite.

      Totodată, referitor la terenurile deținute de Universitate, s-a răspuns faptul că în prezent se desfășoară acțiunea de intabulară, astfel încât informații exacte asupra lor vor putea fi oferite după finalizarea acțiunii. Or, este greu de acceptat, faptul că în Ardeal, unde nivelul de dezvoltare al regimului de publicitate prin Cartea Funciară, toate terenurile deținute de Universitate se află în proces de întabulare.

      Considerăm acest refuz explicit de a pune la dispoziția mass-media a acestor informații ca vătămând nu doar dreptul reclamantului de a avea acces la informații de interes public, dar mai ales dreptul societății civile de a avea cunoștință de clauzele contractuale menționate în contractele de concesiune încheiate de Universitate.

      Arată reclamantul că toate cele trei întrebări formulate, privesc informații de interes public, iar motivele invocate de către instituția publică nu se justifică, întrucât interesul public este mai presus de orice voință privată. Mai mult, simpla categorisire a acestor informații ca atingând principiul concurenței loiale, nu reprezintă o motivare, ci un simplu refuz nejustificat.

      Arată reclamantul că nerespectarea obligației de furniza informațiile de interes public, a creat un prejudiciu moral în sarcina sa, pe care îl evaluează la valoarea de 100.000 lei. Conform, art. 22 alin. 2 instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică sa plătească daune morale celui prejudiciat prin conduita abuzivă a instituției publice.

      Pârâta U. DE SA SI M. V. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca fiind nelegală .

      În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că datele pe care le solicită reclamantul nu intră sub incidenta art. 5 din Legea nr. 544/2001, acestea fiind de natură comercială si sunt protejate de clauze contractuale de confidențialitate.

      Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

      La data de 30 octombrie 2012, reclamantul a adresat pârâtei o cerere în conformitate cu Legea 544/2001, cerere înregistrată cu nr. 16798/_, prin care a solicitat informații de interes public și anume:

      • care sunt terenurile și clădirile concesionate de U. de Ș. A. și M. V. C. și instituțiile subordonate acestuia în perioada 1 iunie 2004 -1 octombrie 2012? Care este suprafața fiecărui teren și clădire în parte, cui i-a fost concesionat și care este prețul plătit de concesionari ? Care au fost modalitățile, de concesionare în fiecare caz în parte și când va expira aceasta? Are fiecare concesiune în parte clauza de prelungire?

        • care au fost serviciile concesionate de USAMV și instituțiile subordonate in perioada similară ? Care a fost prețul, câștigătorul și modul în care s-a desfășurat fiecare procedură în parte ?

        • care sunt terenurile deținute de USAMV și de instituțiile subordonate, care este suprafața fiecărui teren, și care este utilizarea actuală a fiecărui teren în parte ?

      La data de_, cu numărul 18400, i se răspunde reclamantului de către instituția pârâtă ( f 16) că datele pe care le solicită nu intră sub incidența art. 5 din Legea 544/2001, acestea fiind de natură comercială și sunt protejate de clauze contractuale de confidențialitate.

      Instanța reține că potrivit art. 12 din Legea 544/2001 se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum și principiului concurenței loiale, potrivit legii.

      Cum primele două categorii de date solicitate au natură comercială, instanța apreciază că răspunsul instituției pârâte este unul care nu încalcă legea în condițiile în care se invocă clauze de confidențialitate semnate cu partenerii contractuali ai reclamantei, iar încălcarea acestora ar aduce atrage răspunderea sa contractuală .

      Apoi, cu privire la situația terenurilor deținute de către USAMV din C. Napoca, instanța reține că pârâta a comunicat reclamantului faptul că în privința acestora se desfășoară acțiunea de întabulare, urmând ca la

      finalizarea acțiunii să furnizeze informații exacte din acest punct de vedere . Pentru considerentele sus menționate, în temeiul art. 8-18 din Legea

      554/2004 va respinge acțiunea reclamantului

      PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

      Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. T., cu domiciliul procesual ales în C. -Napoca, str. B. O. nr. 2, jud.C. în contradictoriu cu pârâta U. DE SA SI M. V. C., cu sediul în C. -Napoca, str. M. nr. 3-5, jud.C. .

      Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 17 Mai 2013.

      Președinte,

      1. -M. B.

Grefier,

M. -M. C.

Red.AMB

Tehnored.VAM 4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8487/2013. Comunicare informatii de interes public