Sentința civilă nr. 1625/2013. Comunicare informatii de interes public
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 1625/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. | G. | C. |
Grefier O. -R. | L. |
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind cererea formulata de reclamantul C. I. împotriva pârâtei P. O. C. N., având ca obiect comunicare informații de interes public.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, Penitenciarul Colibași a depus la dosarul cauzei un înscris, prin care învederează instanței faptul că reclamantul a semnat o declarație, prin care dorește retragerea afacerii judiciare, precum și copia unui referat medical.
Tribunalul, pe baza înscrisurilor de la dosar, reține cauza în pronunțare sub aspectul perimării.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul C.
I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. O. C. N. comunicarea unor informații de interes public, potrivit Legii nr. 554/2004.
Pârâta, legal citată nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În ședința publică din data de_, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă întrucât părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la acel termen de judecată.
Potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă, "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an";, iar conform art.252 alin. 1, perimarea se constată și din oficiu.
Astfel, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală - de aplicație generală - care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată a părții interesate, pentru o vreme îndelungată.
Constatând că de la data suspendării cauzei și până la această dată a trecut mai mult de un an, iar culpa pentru rămânerea în nelucrare a pricinii incumbă reclamantului, în temeiul art. 248 și urm. din Codul de procedură civilă, instanța va constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.
, deținut în Penitenciarul Giurgiu, în contradictoriu cu pârâta P. orașului C. N. , cu sediul în C. -N., str. Moților, nr. 1-3, jud. C., având ca obiect comunicare informații de interes public.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la data pronunțării. Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red. A.G.C./Dact. O.R.L.
_ /4 ex.