Anulare act administrativ. Decizia nr. 1442/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1442/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 31/57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1442/2015
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător O. M. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr. 202/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata reclamantă Z. R. asistată de avocat T. M., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar prin serviciul registratură, din partea recurentei, note scrise iar din partea intimatului P. D. s-au înregistrat concluzii scrise.
Avocata intimatei reclamante susține că sunt la dosar dovezi că împotriva societății s-a deschis procedura insolvenței - dosar nr. 03 /97/2010 și că acest dosar a fost suspendat până la soluționarea dosarului penal nr._/3/2010 și depune dovada de pe portalul Tribunalului București cu privire la împrejurarea că dosarul penal nu a fost soluționat, fiind amânată pronunțarea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocata intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește primul punct din acest recurs, prin care se susține că este inadmisibilă acțiunea reclamantei, consideră că sub acest aspect problema a fost deja tranșată prin decizia nr. 922/2015 pronunțată în contestația în anulare.
Arată că motivarea în fapt a acestei decizii de antrenare a răspunderii solidare este ambiguă, sumară, nu se referă punctual la fiecare dintre cele 7 persoane. Iar în ceea ce privește motivarea în drept, în ceea ce o privește pe reclamantă, se reține incidența art.27 al.2 lit.c și d reproșându-i-se că nu a solicitat . debitoarei, lucru care nu poate fi reținut pentru atragerea răspunderii solidare, având în vedere faptul că s-a făcut dovada că era pe rolul instanței un alt dosar de insolvență introdus de bancă. În plus, din 2000-2007, perioada în discuție în ceea ce privește obligațiile bugetare, arată că exista un consiliu de administrație, nu era singură reclamanta, erau patru persoane și toți cei patru au hotărârii definitive de exonerare a răspunderii.
Cu privire la celălalt punct, de la art.27 alin.2 lit. d, în argumentarea căruia se susține că nu s-ar fi prezentat la timp cu actele la AFP, arată că și această susținere este nefondată. Există dovada că au fost făcute toate documentele contabile, înregistrate la timp, însă faptul că nu s-au putut face plățile bugetare nu i se datorează reclamantei, ci lipsei de lichidități a societății care a fost executată silit de către bancă, motiv pentru care nu și-a mai putut continua activitatea.
Arată că, nu se poate reține absolut nici o legătură de cauzalitate între fapta reclamantei și prejudiciul bugetar, invocat de pârâtă și nu este nici un temei legal ca să fie menținută această decizie în ceea ce o privește pe reclamantă.
Insistă asupra situației celorlalți, pentru că este vorba practic de un precedent judiciar, care în dreptul nostru intern constituie izvor de drept în aplicațiunea dispozițiilor art.6 din Convenție EDO, care au întotdeauna prioritate și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție, ca hotărârea pronunțată de CEDO în cauza B. contra României. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
Curtea de Apel
Asupra recursului de față
1. circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr._, precizată ulterior, reclamanta Z. R. a chemat în judecată pe pârâții DGFP Hunedoara, P. D., S. A., I. O. M., S. L. B., P. I. și A. C., solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- anularea referatului nr._/01.09.2011 precum și a deciziei nr._/22.10.2010 de atragere a răspunderii solidare pentru obligațiile restante ale . în sensul excluderii răspunderii reclamantului pentru suma de 298. 904 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Decizia nr._/2010 s-a dispus obligarea administratorilor și cenzorilor . în solidar la plata sumei de 298.904 lei, reprezentând obligații fiscale neachitate. Arată că motivele care au stat la baza emiterii acestei decizii sunt faptul că administratorii nu au solicitat insolvența societății, cu toate că existau debite neachitate către bugetul statului. Se mai face mențiune privitor la faptul că societatea nu a mai făcut plăți către bugetul general consolidat al statului încă din anul 2003, societatea înregistrând, la 31.12.2003, un debit restant în sumă de 66.849 lei. În continuare i s-a comunicat faptul că societatea nu a mai depus declarațiile fiscale începând cu anul 2006, precum și faptul că începând cu anul 2008 nu s-a mai depus nici un bilanț contabil. Mai departe se face afirmația privitoare la faptul că organul fiscal competent, în speță AFP Lupeni, a solicitat prezentarea administratorilor societății la sediul instituției, în vederea soluționării situației, însă aceștia nu s-au prezentat niciodată și, în același timp societatea nu a pus la dispoziția organelor fiscale documentele contabile ale societății, cu toate că a fost emisă solicitare în acest sens.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație iar prin Decizia nr.1735/30.03.2011, DGFP Hunedoara a fost respinsă contestația.
A mai arătat că deciziile sunt nelegale, deoarece nu sunt motivate sub aspectul relei-credințe. Că obligațiile fiscale au fost declarate la scadență, nefiind însă achitate din cauza întreruperii activității societății prin introducerea unei cereri de insolvență de către Banca Română de Scont. Că obligația de introducere a unei acțiuni de deschidere a procedurii insolvenței incumbă administratorului, nu acționarilor. Că pentru același motiv nu i se poate reține în sarcină nici neprezentarea la sediul AFP Lupeni a administratorilor și cenzorilor. Că potrivit Deciziei ÎCCJ nr.3204/2009 măsura atragerii răspunderii solidare în lipsa preexistenței declarării stării de insolvabilitate a debitorului nu poate fi dispusă de organul fiscal, care s-ar substitui astfel judecătorului sindic singurul abilitat de lege să declare insolvența. Că răspunderea administratorului are natură juridică mixtă, comercială, bazată pe contractul de mandat, și delictuală întemeiată pe art.998, 999 C.civ. Ori în speță nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Că bilanțurile aferente perioadei_10 au fost depuse și acceptate la AFP Lupeni.
Arată ca nu sunt aplicabile nici prevederile art. 27 alin 2 din OG nr.92/2003, unde se dispune că răspund solidar cu debitorul „administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate”.
Pârâtul P. I., a depus întâmpinare ( fila 31) prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că în dosarul nr._ al tribunalului Hunedoara, s-a pronunțat sentința nr. 1793/CA/2012, prin care s-a anulat decizia nr._/2010 în ce-l privește pe pârât, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de DGFP de către Curtea de Apel Alba Iulia.
Pârâta Istoc O. M., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că prin decizia nr. 1736/30.03.2011 a fost admisă contestația pârâtei împotriva deciziei nr. 2997/22.12.2010 de către DGFP.
Pârâta S. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că prin decizia nr._/30.03.2011 a fost admisă contestația pârâtei împotriva deciziei nr. 2997/22.12.2010 de către DGFP.
Pârâta S. L. B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că prin decizia nr. 1736/30.03.2011 a fost admisă contestația pârâtei împotriva deciziei nr. 2997/22.12.2010 de către DGFP.
Pârâtul P. D., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că în dosarul nr._ al tribunalului Hunedoara, s-a pronunțat sentința nr. 805/CA/2012, prin care s-a anulat decizia nr._/2010 în ce-l privește pe pârât, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de DGFP de către Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 4697/27.06.2012.
Pârâta DGFP Hunedoara, prin notele de ședință din 22.05.2013 a invocat excepția inadmisibilității, întrucât reclamanta a solicitat anularea unor acte administrative fiscale irevocabile, fiind emisă decizia nr. 1735/30.03.2011 prin care s-a respins contestația formulată de către reclamantă împotriva Deciziei nr._/22.12.2010, decizie care nu a fost atacată în instanță în termenul de 6 luni de la comunicare, astfel că a rămas irevocabilă prin neatacare.
2. soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 202/CA/2014 Tribunalul Hunedoara a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către DGFP Hunedoara, în prezent DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Z. R., în contradictoriu cu pârâtul DGFP Hunedoara în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice Hunedoara, și în consecință a anulat în parte decizia nr._/22.12.2010, în ce o privește pe reclamantă și în totalitate decizia nr. 1735/30.03.2011, ambele acte fiscale fiind emise de către DGFP Hunedoara.
A respins cererea reclamantei față de pârâții I. O. M., P. I., P. D., S. L. B., S. A., și A. C..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în ce privește răspunderea prev.art.27 al.2 lit.c, aceasta nu este incidentă în cazul reclamantei de față, acest temei legal fiind greșit reținut în sarcina sa de pârâtă, iar sub acest aspect actele administrativ fiscale atacate sunt parțial nule, în ce o privește pe reclamantă.
În ce privește răspunderea instituită de art.27 al.2 lit.d, s-a observat că alte persoane pot răspunde solidar cu societatea insolvabilă pentru obligațiile de plată restante, doar în condițiile relei-credințe și a unui raport de cauzalitate între săvârșirea unui act sau fapt juridic și nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Prin urmare prima condiție pentru a putea fi antrenată răspunderea în condițiile art.27 al.2 lit.d din OG 92/2003 este aceea de a exista obligații fiscale restante ale unei societăți comerciale insolvabile. Ori prin Decizia nr.3204/2009 a ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a decis că:
Simpla dovadă a deschiderii procedurii insolvenței față de debitor, printr-o sentință comercială cu privire la care nu s-a făcut dovada că este definitivă și irevocabilă, nu echivalează cu declararea stării de insolvabilitate în sensul art. 27 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală. Măsura atragerii răspunderii solidare în lipsa preexistenței declarării stării de insolvabilitate a debitorului, nu poate fi dispusă de organul fiscal care s-ar substitui astfel judecătorului sindic, singurul abilitat potrivit Legii nr. 85/2006 să emită acte declarative ale insolvenței. Este logic că, în condițiile în care organul fiscal este parte în raportul fiscal, deci parte interesată, acesta nu poate declara el însuși starea de insolvență, substituindu-se instanței de judecată.
S-a reținut că cererea privind deschiderea procedurii insolvenței debitorului . în dosarul nr._ al Tribunalului Hunedoara, nu a fost soluționată, fiind suspendată judecata până la soluționarea unei acțiuni penale.
Prin urmare, luând în considerare decizia ÎCCJ precizată, s-a constatat că nu este îndeplinită prima condiție a răspunderii solidare pe art.27 al.2 lit.d, adică preexistența declarării stării de insolvabilitate, cea constatată de organul fiscal nefiind suficientă pentru a se putea dispune antrenarea răspunderii.
Mai mult, față de motivul suspendării acțiunii în insolvență, s-a constatat că acțiunea în răspundere penală ar paraliza și acțiunea în răspundere solidară, chiar dacă ar fi îndeplinite celelalte condiții enunțate mai sus, dacă în discuție s-ar pune tocmai răspunderea penală a reclamantului, întrucât aspectele privind existența faptei, săvârșirea acesteia cu sau fără vinovăție și rezultatul produs, stabilite definitiv prin hotărârea penală au autoritate de lucru judecat în răspunderea civilă.
Față de faptul că la data de 29.09.2011, înlăuntrul termenului de prescripție, care s-ar fi împlinit la data de 31.09.2011, nefiind expirate cele 6 luni de la comunicarea deciziei, reclamanta a contestat decizia nr. 1735/30.03.2011, excepția inadmisibilității invocate de către pârâta DGFP Hunedoara, în prezent DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara, a fost respinsă.
3. recursul
Împotriva acestei sentințe a declarat recurspârâta D.G.R.F.P. Timișoara, prin AJFP Hunedoara, succesoare în drepturi și obligații a DGFP Hunedoara, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat în esență următoarele:
Instanța, în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă luând în considerare că acțiunea a fost introdusă în termen, respectiv 29.09.2011, înăuntrul termenului de prescripție, întrucât reclamanta nu a solicitat instanței prin cererea introductivă și anularea Deciziei nr. 1735/30.03.2011 și nici nu și-a precizat acțiunea ulterior cu o astfel de cerere, deși la data introducerii cererii, reclamantei i-a fost comunicată Decizia nr. 1735/30.03.2011.
În susținerea acestei excepții a arătat instanței de fond următoarele:
În data de 18.01.2011, reclamanta Z. R. a formulat contestație la organul fiscal emitent împotriva Deciziei nr._/22.12.2010 de atragere a răspunderii solidare pentru obligațiile de plată restante ale S.C. CUART S.A. Uricani emisă de DGFP Hunedoara.
DGFP Hunedoara, în calitate de organ fiscal emitent al actului administrativ fiscal, a soluționat contestația și a emis Decizia nr. 1735/30.03.2011, prin care a respins contestația formulată de Z. R. împotriva Deciziei nr._/22.12.2010 de atragere a răspunderii solidare pentru obligațiile de plată restante ale ..
Precizează că reclamanta nu a înțeles să atace în instanță Decizia nr.1735 din 30.03.2011, în termen de 6 luni de la comunicare aceasta a devenit irevocabilă prin neatacare astfel că instanța nu se mai poate pronunța asupra legalității acesteia și în consecință, nici asupra legalității și temeiniciei actelor a căror anulare a solicitat-o prin prezenta acțiune respectiv Decizia nr._/22.12.2010 emisă de DGFP Hunedoara și Referatul nr._/01.09.2010 emis de AFP Lupeni.
Pe fondul cauzei, arată că, deși societatea înregistrează obligații restante începând cu anul 2000, nu a fost cerută insolvența societății de către persoanele care reprezentau societatea, fiind incident art.27 alin.2 lit.c iar pentru nedeclararea și neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, este incident art.27 alin.2 lit.d.
Organul fiscal a reținut că reprezentanții societății nu au mai depus declarațiile 100, 102, 300 din decembrie 2005, deși aveau această obligație potrivit art.81 din OG nr.92/2003, chiar și în condițiile în care, pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada da raportare, sume de plată.
Întrucât în perioada acumulării obligațiilor, între persoanele responsabile pentru administrarea și supravegherea gestiunii societății a fost și contestatoarea Z. R., în calitate de administrator, în mod legal DGFP Hunedoara a emis Decizia nr._/22.12.2010 de atragere a răspunderii solidare a acesteia, pentru obligațiile de plată restante ale S.C. CUART S.A. Uricani.
Se mai arată că în temeiul art.176 din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, AFP Lupeni a declarat în 30.07.2007, societatea insolvabilă întocmindu-se procesul verbal de insolvabilitate nr.714/30.07.2007 pentru obligații restante în valoare de 296.000 lei, împrejurare față de care se impunea ca administratorii societății să formuleze cerere la instanță pentru deschiderea procedurii insolvenței.
În speța de față, organul fiscal a dispus atragerea răspunderii solidare pentru obligațiile fiscale datorate de societate după ce societatea a fost declarată insolvabilă conform ar.176 din OG nr.92/2003 astfel că, organul fiscal nu s-a substituit judecătorului sindic care este abilitat a se pronunța asupra cererii de atragere a răspunderii întrucât față de societate nu s-a dispus, anterior emiterii deciziei de atragere a răspunderii, ..
Apreciază că constatarea stării de insolvabilitate este atributul organului fiscal care administrează societatea întrucât, acesta identifică bunurile și veniturile acesteia și îndeplinește actele premergătoare pe baza cărora se constată starea de insolvabilitate.
În drept, a invocat art.304 pct.9 și art.304 ind.1 C..
Reclamanta Z. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele:
Prin sentința atacată instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la Decizia nr.1735/30.03.2011, care este decizia de respingere a contestației administrative formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr.2997/22.12.2010 de antrenare a răspunderii solidare, instanța de fond anulând în întregime Decizia nr.1735/30.03.2011 și în parte Decizia nr.2997/22.12.2010, respectiv în ceea ce privește pe reclamantă.
Este evident faptul că reclamanta a atacat și Decizia nr.1735/30.03.2011, instanța de fond considerându-se de la bun început a fi sesizată cu anularea ambelor decizii și pronunțându-se cu privire la ambele, iar recurenta nu a invocat ca motiv de recurs dispozițiile art.304 pct.6 din Vechiul cod de procedură civilă, neconsiderând că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
Reclamanta a arătat prin acțiunea în contencios administrativ că este nemulțumită de modul de soluționare a contestației administrative și a atașat Decizia nr.1735/30.03.2011, fiind evident faptul că a atacat și această decizie, aspect care rezultă din întreaga motivare a acțiunii, chiar dacă petitul acesteia nu este foarte explicit.
Interpretarea dată de pârâtă este absolut rigidă și formală, nesocotind faptul că reclamanta a urmat întrutotul procedura prevăzută de lege.
Precizează că a atașat la acțiune decizia de soluționare a contestației administrative, arătând că reclamanta este nemulțumită de modul de soluționare a contestației administrative, este clar faptul că reclamanta a înțeles să o conteste și pe aceasta, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Referitor la fondul cauzei susține că Decizia nr._/22.12.2010 de antrenare a răspunderii solidare a fost luată împotriva mai multor persoane, respectiv I. O. M., P. I., P. D., S. L. B., S. A., A. C. și Z. R..
Urmare a contestațiilor administrative și acțiunilor în instanță, ea a fost anulată irevocabil cu privire la toate celelalte persoane, singura parte cu privire la care soluția nu a devenit încă irevocabilă fiind cea cu privire la reclamantă.
Susține că a dovedit existența pe rolul Tribunalului Hunedoara a dosarului nr._ privind cererea de insolvență formulată împotriva . de Banca Română de Scont, care este în prezent suspendat până la soluționarea dosarului penal în prezent cu nr._/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București – Secția 3 penală.
În ceea ce privește neprezentarea la sediul AFP Lupeni, pe lângă faptul că emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare s-a făcut doar la câteva zile de la convocare, arată și faptul că aceasta nu reprezintă motiv ce ar putea sta la baza inițierii răspunderii solidare, așa cum această răspundere este prevăzută în OG nr.92/2003.
Menționează că obligațiile fiscale au fost declarate atât la scadența lor, cât și ulterior, sens în care reclamanta a anexat la contestația administrativă bilanțurile anuale, iar pentru neachitarea lor, nu este îndeplinită condiția relei credințe, neachitarea fiind determinată de încetarea activității societății ca urmare a inițierii procedurii insolvenței de către Banca Română de Scont, precum și a permisiunii date în vederea preluării activelor din patrimoniu garantate în favoarea Băncii Române de Scont și a .>
Emițând împotriva reclamantei decizia de antrenare a răspunderii solidare, organele fiscale nu au ținut seama de natura juridică a răspunderii administratorului, care potrivit Legii 31/1990 este o răspundere contractuală bazată pe mandat și delictuală întemeiată pe dispozițiile art.998/999 cod civil.
Apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că nici în privința reclamantei nu erau îndeplinite condițiile răspunderii solidare și, în consecință, a dispus anularea în totalitatea a deciziei de respingere a contestației administrative a reclamantei și anularea în parte a deciziei de antrenare a răspunderii solidare, exonerând-o de la această răspundere.
Pârâții P. D., S. L. B., P. I., S. A., Istoc I. M., A. C., au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtei DGRFP Timișoara ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În plus, pârâții P. D., P. I. și A. C. au invocat în cuprinsul întâmpinării și excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de sentințele nr. 805/CA/2012, nr. 1793/CA/2012 și 1361/CA/2012 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, prin care s-a anulat în parte decizia contestată nr._/2010 în raport cu acești pârâți. Pentru aceleași considerente, s-a invocat și excepția autorității de lucru judecat.
4. soluția instanței de recurs
Prin Decizia nr. 8405/2014 pronunțată la data de 15.12.2014 de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ a fost admis recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței administrative nr.202/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, care a fost modificată în totalitate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. O. M., P. I., P. D., S. L. B., S. A. și A. C. cu consecința respingerii acțiunii reclamantei Z. R. împotriva acestor pârâți; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat ridicată de pârâții P. I., P. D. și A. C. însă a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu consecința respingerii ca prescrisă a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Z. R. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara.
Pentru a pronunța aceasta decizie Curtea a reținut că, în raport de sentința nr. 805/CA/2012, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în legătură cu pârâtul P. D., Decizia nr. 1010/2011 emisă de DGFP Hunedoara privind exonerarea de răspundere solidară a pârâtei S. L. B., sentința nr. 1793/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în cauza pârâtului P. I., Deciziile nr. 1736/2011 și nr. 1737/2011 emise de DGFP Hunedoara privind exonerarea de răspundere solidară pentru obligații restante de plată ale . S. A. și Istoc O. M., precum și în raport de sentința nr.1361/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în legătură cu pârâtul A. C., aceștia nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, soluția care se impune față de aceste persoane fiind respingerea acțiunii pentru inexistența unei identități între pârâți și cei obligați în același raport juridic.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții P. I., P. D. și A. C. prin raportare la hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în cauzele lor și prin care a fost anulată în parte decizia contestată cu privire la fiecare dintre ei, curtea a constatat că nu se întrunește în speță tripla identitate de părți, obiect și cauză și mai mult chiar, în condițiile reținerii lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți, excepția supusă analizei rămâne fără obiect.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune Curtea a reținut că Tribunalul Hunedoara a respins această excepție, apreciind că reclamanta a contestat la data de 29.09.2011, data introducerii prezentei acțiuni, Decizia nr. 1735/2011, înlăuntrul termenului de prescripție care s-ar fi împlinit la data de 31.09.2011, nefiind așadar expirate cele 6 luni de la comunicarea deciziei.
Astfel cum rezultă din acțiunea dedusă judecății primei instanțe la data de 29.09.2011, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea în ceea ce o privește a deciziei nr._/22.10.2010 emisă de DGFP Hunedoara, precum și a referatului nr._/01.09.2010 întocmit de AFP Lupeni, de atragere a răspunderii solidare pentru obligațiile restante ale debitorului ..
În motivarea cererii, a arătat printre altele că, împotriva actelor atacate a formulat contestație la data de 18.01.2011 depusă la DGFP Hunedoara, solicitând revocarea lor ca nelegale și netemeinice, însă susținerile sale nu au fost luate în considerare, contestația fiind respinsă fără motivare, organul de soluționare mulțumindu-se cu a cita dispozițiile art. 27 alin.2 lit.c și d din OG nr.92/2003, iar în dovedirea cererii a atașat și copia Deciziei nr.1735/30.03.2011 (filele 8-11, dosar de fond), pe care nu a contestat-o în mod expres decât la termenul de judecată din 27.03.2013, prin precizarea de acțiune depusă la fila 20 - dosar de fond.
Curtea a reținut că dispozițiile speciale ale art.218 alin.2 din OG nr.92/2003 trimit la prevederile legii care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, Legea nr.554/2004, cu care se completează, iar în conformitate cu art.11 alin.1 lit. a din acest act normativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Potrivit art.11 alin.5, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.
În acest context susținerile reclamantei cum că în mod implicit a atacat și decizia pronunțată de organul administrativ în soluționarea contestației formulată în temeiul art. 205 C. proc. fisc. împotriva Deciziei nr._/2010, care este actul administrativ producător de efecte juridice și că dintr-o eroare de dactilografiere nu s-a menționat numărul deciziei, nu au fost reținute, față de dispozițiile clare și imperative ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., care prevăd posibilitatea atacării în instanța de contencios a deciziilor emise în soluționarea contestațiilor de către organele fiscale.
În același sens, s-a pronunțat și ÎCCJ – Secția de C. Administrativ și Fiscal prin decizia nr.1470/2012.
Pentru aceste considerente, văzând că reclamanta a atacat în instanță în mod expres abia la data de 27.03.2013 Decizia nr.1735/2011, astfel cum ea însăși menționează, fila 159 - dosar de fond, cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni, Curtea a constatat că excepția supusă analizei este întemeiată, nimeni neputându-și invoca propria culpă în valorificarea unui drept.
D. urmare, soluția preconizată face de prisos analiza celorlalte critici, întrucât, în aceste împrejurări, aspectele ce vizează legalitatea Deciziei nr._/2010 și a Referatului nr._/2010 emis de AFP Lupeni, nu mai pot face obiectul cercetării judecătorești, cum greșit a procedat instanța de fond.
5. contestația în anulare
Împotriva deciziei nr. 8405/2014 a formulat contestație în anulare reclamanta Z. R..
În motivele contestației în anulare se arată că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, fiind astfel în prezența situației reglementate de art. 318 alin. 1 prima teză din Codul de procedură civilă.
Instanța de recurs s-a pronunțat, din eroare, asupra unei excepții care nu a fost invocată nici de recurent și nici de instanță din oficiu, nici nu a fost pusă în discuția părților, respectiv a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei.
Recurenta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că prin acțiune nu s-a solicitat anularea Deciziei 1735/30.03.2011 de soluționare a contestației, excepție respinsă de instanța de fond și față de care contestatoarea a pus concluzii în recurs, prin întâmpinare.
Cu privire la modalitatea de soluționare a excepției, instanța de recurs, tot din eroare, a constatat că decizia respectivă a fost contestată după expirarea termenului de 6 luni, când în realitate ea a fost contestată, în mod implicit, chiar prin cererea de chemare în judecată din 29.09.2011.
Prin Decizia 922/04.03.2015 Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea Z. R. și în consecință a anulat în parte Decizia nr. 8405/2014 pronunțată la data de 15.12.2014 de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, stabilindu-se termen pentru rejudecarea recursului formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara la data de 15.04.2015.
S-a apreciat că reținerea instanței de control judiciar conform căreia, decizia de soluționare a contestației nu a fost criticată de reclamantă decât la data de 27.03.2013, reprezintă o greșeală materială în sensul art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât în realitate decizia a fost criticată înăuntrul termenului de 6 luni, motiv pentru care prezenta contestație urmează a fi admisă cu consecința anulării deciziei atacate cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Excepția respectivă fiind nefondată, este necesară rejudecarea recursului formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara în ceea ce privește criticile relative la fondul litigiului.
Aspectele legate de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. O. M., P. I., P. D., S. L. B., S. A. și A. C. precum și excepția autorității de lucru judecat ridicată de pârâții P. I., P. D. și A. C. nu vor face obiectul rejudecării, soluțiile referitoare la ele intrând în puterea de lucru judecat.
6. rejudecarea recursului
Procedând la rejudecarea recursului, prin prisma motivelor invocate dar și în limitele stabilite cu ocazia soluționării contestației în anulare, curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr._/22.12.2010 au fost obligați administratorii debitoarei ., printre care și reclamanta Z. R., în solidar cu cenzorii și societatea debitoare, la plata sumei de 298.904 lei pentru obligațiile de plată restante ale debitoarei .. În ce o privește pe reclamantă s-a reținut incidența art.27 al.2 lit.c) și d) din OG 92/2003.
Prin referatul pârâtei nr._/2010 s-a constatat că . a fost declarată insolvabilă prin procesul-verbal nr.714/30.07.2007, la data de 27.08.2010 debitele societății fiind de 298.904 lei, cu restanțe din anul 2000. S-a reținut că funcționează la aceeași adresă cu . nu desfășoară activitate din 2004, că are restanțe neachitate la bugetul de stat din 2003, că nu s-au depus bilanțurile contabile pe perioada 2008-2010, că deși s-a solicitat prezentarea administratorilor, aceștia nu s-au deplasat la sediul AFP Lupeni.
Din procesul-verbal de declarare a insolvabilității nr._/2011 rezultă că . a fost declarată insolvabilă în baza art.171 din OG 92/2003.
Din referat rezultă că s-a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței, aceasta nefiind finalizată și că nu s-a angajat răspunderea la plată a altor persoane decât debitorul potrivit art.25 din OG 92/2003, respectiv că debitorul nu are nici venituri nici bunuri urmăribile.
S-a reținut că administratorii societății sunt I. O. M., P. I. I., P. D., S. L. B., S. A., Z. R., iar între asociați se numără și . 53,42% din acțiuni.
Prin decizia nr.1735/2011 contestația sa a fost respinsă de pârâtă, care a arătat în motivare că sunt incidente disp.art.27 al.2 lit.d din OG 92/2003, reclamanta fiind responsabilă pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale în calitatea sa de administrator al acționarului majoritar, acesta fiind obligat să facă aplicare art.136 și 155 din Legea 31/1990.
Potrivit art. 27 alin. 2 lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală (varianta în vigoare la momentul emiterii actului atacat):
Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;
Prevederile suscitate reglementează o formă de atragere a răspunderii administratorilor în solidar cu societatea administrată aflată în insolvabilitate, fiind o specie a răspunderii civile delictuale al căreia conținut concret trebuie dovedit sub toate aspectele.
Din fișa de furnizare de informații emisă de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara rezultă că mandatul de administrator, deținut de către reclamantă la ., a început la data de 01.11.2007 și a încetat la data de 01.11.2011. (2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
Pe de altă parte organul fiscal arată că societatea nu desfășoară activitate din 2004, are restanțe neachitate la bugetul de stat din 2003, a fost declarată insolvabilă prin procesul-verbal nr.714/30.07.2007, că nu s-au depus bilanțurile contabile pe perioada 2008-2010 iar la data de 27.08.2010 debitele societății sunt în cuantum de 298.904 lei, cu restanțe din anul 2000.
Așadar societatea nu mai desfășura activitate cu 3 ani înainte iar starea de insolvabilitate a fost declarată de organul fiscal cu 3 luni înainte de preluarea mandatului de administrator de către reclamantă, debitele societății fiind istorice față de același moment de referință.
Ca atare este greu de demonstrat, iar recurenta nu a făcut-o în nici un fel, că o stare de insolvabilitate putea fi generată de acțiuni sau inacțiuni ale reclamantei intimate într-o perioadă în care aceasta nu deținea calitatea de administrator.
Faptul că nu ar fi depus bilanțurile contabile pe perioada 2008-2010 este lipsit de relevanță sub aspectul prevederilor art. 27 din moment ce însăși organul fiscal susține că societatea nu desfășura activitate în perioada respectivă.
Pe de altă parte, la filele 12-41 din vol. I al dosarului de fond există dovada depunerii acestor situații la organul fiscal.
În ce privește neîndeplinirea obligației de a solicita insolvența se constată că pe rolul Tribunalului Hunedoara există dosarul nr._ privind cererea de insolvență formulată împotriva . de Banca Română de Scont, care este în prezent suspendat până la soluționarea dosarului penal cu nr._/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București – Secția 3 penală.
Totodată, din analiza fișei de furnizare de informații emisă de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, rezultă că pe rolul Tribunalului Hunedoara a existat dosarul nr._ având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenței pentru . formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Hunedoara însă prin sentința nr. 419/F/18.11.2016, rămasă irevocabilă prin Decizia 174/14.02.2007 a Curții de Apel A. I., aceasta a fost respinsă.
Ca atare a-i imputa reclamantei că nu a uzat de o procedură, pe care tocmai instanța a declarat-o inadecvată, în condițiile în care o altă procedură de același tip exista deja, nu poate reprezenta un argument care să justifice incidența dispozițiilor art. 27 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Conchizând, curtea reține că organul fiscal nu a indicat și probat, în concret, care sunt acțiunile sau inacțiunile care îi sunt imputate reclamantei intimate, derulate în timpul mandatului său de administrator, care ar fi atras sau agravat starea de insolvabilitate, aspectele generale, considerate valabile pentru toți destinatarii actului administrativ, fiind în mod evident nefondate, pentru argumentele deja expuse.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ., recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara va fi respins, soluția adoptată de instanța de fond fiind legală însă pentru motivele mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Sentinței nr. 202/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 Aprilie 2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, O. M. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red.Tehnored.L.G.
2ex/ 15 Aprilie 2015
Jud.fond: M.G.
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2561/2015.... → |
|---|
