Anulare act administrativ. Decizia nr. 1889/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1889/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 4990/97/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 1889/2015
Ședința publică din 25 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător M. I. I.
Judecător M. Ș.
Grefier P. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul N. A. I. împotriva sentinței administrative nr. 1584/CA/2014, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
Se constată că s-au comunicat la dosar, prin S. Registratură al instanței, în interiorul termenului de pronunțare, concluzii scrise, având atașate înscrisuri, din partea recurentului – reclamant reclamantul N. A. I., prin avocat M. V..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării, din data de 18.05.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1584/CA/2014 Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea în contencios-administrativ formulată de reclamantul N. A. I., împotriva pârâților Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, reorganizată în Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația județeană a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Petroșani, în prezent S. F. al Municipiului Petroșani.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 53/2012 emisă de pârâta DGFP, s-a reținut în sarcina reclamantului obligații fiscale în sumă de 272.409 lei- reprezentând 138.353 lei TVA, stabilit suplimentar pentru perioada 01.01._12 și 113.304 lei, dobânzi /majorări de întârziere aferente TVA, pentru perioada 26.07._12, 20.752 lei – penalități de întârziere pentru perioada 25.10._12.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă prin Decizia nr. 46/05.03.2013.
Reclamantul a desfășurat un număr de 19 tranzacții cu proprietăți imobiliare în care a avut calitatea de vânzător în valoare totală de 997.798 lei, obiectul tranzacțiilor reprezentându-l vânzarea unor loturi de teren intravilan rezultat din dezmembrarea unei suprafețe de teren de 12.119 mp. situat în intravilanul municipiului M..
Acest teren a fost achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 741/31.03.2005 și ulterior a fost dezmembrat în 20 loturi de teren numerotate de la 1 la 20.
Din adresele nr._/2012 și nr. 2982/2012 a Primăriei M., rezultă că loturile de teren sunt situate în intravilanul municipiului M. și conform Planului Urbanistic General făcând parte cartierul Dobrogea I, a fost parcelat în vederea construirii de locuințe individuale.
Reclamantul a derulat o activitate continuă cu caracter comercial prin parcelarea terenului achiziționat și vânzarea loturilor de teren pentru obținerea de venituri devenind astfel persoană impozabilă, în scopuri de TVA.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului că s-au vândut terenuri intravilan agricole, atâta timp cât și din adresele emise de Primăria M., rezultă că terenul este situat în intravilanul municipiului M. și că aceasta a fost parcelat în vederea construirii de locuințe individuale conform Planului Urbanistic de detaliu aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr. 166/28.06.2005.
Ca urmare, potrivit art. 125,1 alin. 1 pct.18, art. 127 alin. 1, art. 150 alin. 1 lit.”a” din Legea nr. 571/2003, pentru tranzacțiile imobiliare având ca obiect terenuri construibile efectuate în perioada 2007-2010, reclamantul avea obligația de înregistrare și de plată TVA, având calitatea de persoană impozabilă și avea obligația să se înregistreze ca persoană impozabilă în scopuri de TVA.
Nu poate fi reținut punctul de vedere al expertului (f.293) că terenul, în cauză, deși este situat în intravilan( regim juridic) folosința actuală, destinată acestuia este teren carosabil ( regim economic) și ca urmare reclamantul nu este plătitor de TVA, atâta timp cât din adeverința Primăriei M. rezultă clar că terenul în litigiu este situat în intravilanul municipiului M., conform Planului Urbanistic General aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr. 33/2000, făcând parte din cartierul Dobrogea I, care a fost parcelat în vederea construirii de locuințe individuale conform Planului Urbanistic de Detaliu aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr. 166/28.06.2005 și sunt construibile putându-se realiza locuințe individuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. A. I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii reclamantului.
În motivarea căii de atac, a arătat următoarele:
Hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de casare prevăzut de art.488 pct.6 Cod. pr. civ.
Hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art.488 pct.8.
Având de analizat cele doua argumente esențiale, invocate prin acțiunea in contencios, si in pofida faptului ca, in considerentele de la filele 2-3, retine întocmai aceste apărări ale reclamantului, atunci când analizează actele si probele administrate nu motivează de ce a respins apărările acestuia cu privire la lipsa calității de persoană impozabilă in scopurile TVA, si neîntrunirea caracterului de continuitate a activității de exploatare a bunului din patrimoniul personal. Solicită să se observe că în considerentele de la filele 3 (ultimele 3 alineate) si fila 4 nu se aduc explicații cu privire la caracterul de continuitate si calitatea de persoana impozabila fata de lipsa scopului de obțineri de venituri cu caracter continuu.
Motivul de casare privitor la aplicarea greșită a legii se refera la acele considerente ale hotărârii instanței de fond prin care s-au respins criticile recurentului din acțiune, în legătură cu calitatea de persoana impozabila a reclamantului, si cu îndeplinirea condițiilor, cerute de Codul F. privind desfășurarea de către acesta a unei activități economice si cea cu privire la caracterul de continuitate al activităților, precum si lipsa scopului pentru obținerea veniturilor cu caracter continuu si, de asemenea, a exceptării terenului ce a făcut obiectul înstrăinării de la plata TVA, potrivit art. 141 alin.2 lit. f, Cod F., datorita destinației sale de teren arabil, si nu construibil.
Organele fiscale au apreciat, iar instanța de fond a validat, in mod greșit, ca recurentul se încadrează in categoria persoanelor impozabile din punct de vedere al TVA, din moment ce acesta nu a desfășurat si nu desfășoară activitate economica, așa cum aceasta noțiune este definita de art. 125 ind.l pct. 4, care face trimitere la art. 127 alin.2 Cod F..
Cele doua condiții ale textului citat respectiv, scopul activității de exploatare a bunurilor constând in obținerea de venituri, si caracterul de continuitate al acestora, nu sunt îndeplinite in cauza, după cum rezulta din cele ce urmează.
Mai întâi, este greșit a se aprecia ca încheierea, intre anii 2007 - 2010, a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor parcele de teren, a avut drept scop obținerea de venituri, întrucât terenul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 741/31.03.2005 avea drept scop construirea unei fabrici de biciclete, pe care recurentul împreună cu cetățeanul chinez, doreau să o realizeze. In acest sens, recurentul a încheiat cu cetățeanul chinez la data de 06.04.2005, actul constitutiv al ., in care reclamantul a adus ca aport in natura întreaga suprafața de teren cumpărata, de 18.029,10 mp in valoare de 10._ lei vechi, reprezentând 25% din capital, iar pentru diferența de 75% cetățeanul chinez trebuia sa aducă bani pentru construirea fabricii. Acesta s-a îmbolnăvit si, având si unele probleme financiare, a amânat acel proiect, după care a renunțat la el definitiv si pentru faptul ca de la Primăria M. i se comunica faptul ca nu se vor aproba construcții industriale in zona astfel ca nici nu a mai dus la bun sfârșit înregistrarea la ORC a actului constitutiv al societății nou înființate, în care scop le era necesar dovada vărsământului asociatului chinez.
În acest sens, spre deplina elucidare a greșelii instanței de fond, reținuta in acele considerente, referitoare la scopul parcelarii, învederează că parcelarea terenului conform actului de dezmembrare pe care reclamantul l-a autentificat, a fost prevăzută de către Primăria M. încă de dinaintea restituirii lui in natura către persoanele îndreptățite la retrocedare, respectiv, numiții Bouffe Roger Georges C. și Bougaud Christiane Helene Z., prin dispoziția primarului nr. 550/13.09.2004, din care reiese ca . suprafața de 12.118,85 mp este învecinata cu drumuri proiectate pe o lungime de 200,10 m - la nord si respectiv, de 204,60 m - la sud, fiind mărginită si la vest de drum proiectat, si ca aceasta .,85 mp este împărțită in mai multe parcele mai mici, ca, de-altfel, si cealaltă parcelă nr.6 în suprafața de 5.910,25 mp - ce a făcut si ea obiectul vânzării.
Ca atare, reținerea din considerentele hotărârii, precum ca terenul a fost parcelat in vederea construirii de locuințe individuale prin planul urbanistic aprobat conform HCL nr.166/28.06.2005, nu este rezultatul acțiunii recurentului, deoarece au cumpărat terenul la 31.03.2005 si-1 aportase in societatea DHS CYCLING, la 06.04.2005, urmărind sa finalizeze constituirea societății si construirea fabricii de biciclete si, nicidecum, construirea de locuințe individuale, pentru care planul urbanistic era deja anticipat incă de dinaintea reconstituirii dreptului de proprietate, așa cum a arătat si se poate observa din compararea planului de încadrare in zona aferent dispoziției de restituire a Primarului municipiului Mangaliei nr. 550/13.09.2004, similara celei aferente contractului de vânzare prin care a dobândit cele doua parcele cadastrale, atât ca vecinătăți, cat si ca drumuri de acces proiectate si parcele aferente loturilor in care urma sa fie împărțit terenul.
De aceea, simpla declarație de parcelare a recurentului nu poate duce la concluzia ca ar fi luat masuri active in privința comercializării de parcele pentru locuințe, câtă vreme nu a avut nicio inițiativa la realizarea vreunui plan urbanistic de detaliu sau plan urbanistic zonal, la realizarea proiectelor de drumuri si de parcele ori a unor elemente de infrastructura sau de utilități care sa confirme scopul reținut de organul fiscal si instanța de judecată.
Pe de alta parte, nu este îndeplinita nici cealaltă condiție, prevăzută de art. 127 alin.2, respectiv, caracterul de continuitate a exploatații bunurilor corporale - fata de scopul urmărit, de a vinde terenul pentru care nu mai găsea vreo utilitate.
De-altfel, această condiție nici nu este relevanta, in speța, pentru determinarea activității ca având caracter economic, întrucât caracterizarea acesteia pe baza numărului operațiunilor realizate in decursul unui an calendaristic a fost introdusa abia din 01.01.2010, prin HG nr. 1620/2009. Or, in speța, după data de 01.01.2010, recurentul a mai vândut doar doua parcele prin contractele autentificate sub nr. 1918/21.05.2010, cu prețul de 65.000 lei si, respectiv, prin contractul autentificat sub nr. 2399/21.06.2010 - cu prețul de 31.500 lei, cele doua vânzări neînsumând, insa, limita a 35.000 EURO, prevăzută de lege pentru înregistrarea din oficiu ca plătitor de TVA.
Operațiunile de vanzare a terenurilor în cauză sunt scutite de TVA, conform art. 141 alin.2 lit. f Cod F.:
Pe de alta parte, terenul vândut nu era teren construibil, ci teren arabil, Primăria M. eliberându-le acte succesive din care rezulta categoria de folosința ca fiind „arabil”, terenul fiind scutit de TVA potrivit art. 141 alin. 2 lit. f) Cod F., întrucât sunt taxabile doar terenurile construibile. Avem in vedere definiția terenului construibil data de același text invocat subpunctul 1, care definește ca fiind orice teren amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcții.
Ori, in condițiile in care terenul avea destinație de teren agricol, era interzisa autorizarea executării construcțiilor, întrucât presupunea scoaterea lui din circuitul agricol, Deci, in momentul vânzării nefiind scos din circuitul agricol, nu era un teren construibil, neputându-se acorda autorizație de construcție in condițiile Legii nr. 50/1991.
Ca atare, terenul in cauza, la data la care recurentul l-a înstrăinat si a primit certificatele de urbanism de la Primăria M., in care se menționa destinația de teren agricol a acestuia, este scutit de TVA potrivit art. 141 alin. 2 lit. f) Cod F..
In consecința, se recunoaște categoria de folosința arabila a terenurilor si, de asemenea, caracterul lor construibil doar după scoaterea acestora din circuit, după care, evident, se pot realiza construcții. Dar la momentul eliberării adreselor, terenul era arabil, deci, neconstruibil, chiar daca era intravilan.
In cazul de fata, terenul arabil nu poate fi declarat construibil, fără parcurgerea tuturor etapelor privitoare la scoaterea din circuitul agricol, scoatere ce presupune inclusiv redarea in circuit a altui teren in schimb, condiție pana la care terenurile in cauza rămân arabile, deci, neconstruibile.
In drept, a invocat prevederile art. 425 alin.l lit. b, art. 483, art. 488 pct. 6 si pct. 8 Cod.proc.civ, art 125 ind.l pct.4, art. 127 alin.2 si art. 141 al. 2 lit f Cod F., precum si Legea nr. 50/1991.
Pârâta DGRFP Timișoara a formulat întâmpinare, fila 206, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică pentru următoarele:
În mod inutil recurentul repeta si de aceasta data ca scopul achiziționării terenului a fost aportarea acestuia ., având destinata de realizarea de construcții industriale pe acest teren, iar modificarea scopului inițial a achiziției terenului a apărut ca o necesitate, de a restitui sumele împrumutate si a limita prejudiciile în propriul patrimoniu deoarece instanța de fond, din probele administrate a constatat în mod clar că recurentul reclamant a derulat o activitate cu caracter comercial prin parcelarea terenului achiziționat si vânzarea loturilor de teren pentru obținerea de venituri, devenind astfel o persoana impozabila, in scopuri de TVA. Susținerile recurentului ca simpla declarație de parcelare a terenului nu poate duce la concluzia ca ar fi luat masuri active in vederea comercializării este total nefondata deoarece, după cum motivează si instanța de fond adresele emise de Primăria M., terenul situat în intravilanul municipiului Mangaliza a fost parcelat in vederea construirii de locuințe conform planului urbanistic de detaliu aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr. 166/28.06.2005.
Tranzacțiile cu proprietăți imobiliare efectuate in perioada 2007-2010 nu se încadrează in excepția prevăzută la art. 141 alin 2 lit.f din Legea nr.57l/2003 privind Codul fiscal.
In motivarea recursului se mai arata ca in speța nu ar fi îndeplinita nici cealaltă condiție prevăzută de art. 127 alin. 2 respectiv, caracterul de continuitate a exploatării bunurilor corporale fata de scopul urmărit, de a vinde terenul pentru care nu mai găsea o alta utilitate.
Solicită să se constate că și aceste motive sunt nefondate deoarece in ce privește caracterul de continuitate al activității economice desfășurate trebuie avut în vedere că recurentul a desfășurat un număr de 19 tranzacții cu proprietăți imobiliare, din care 8 tranzacții in anul 2007 iar potrivit dispozițiilor art.125 ind.1 alin.(1) pct. 18, art.127 alin.(1), art.150 alin.1 litera a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru tranzacțiile imobiliare având ca obiect terenuri construibile efectuate în perioada 2007 - 2010, reclamantul avea obligația de înregistrare și de plată a TVA, având calitatea de persoană impozabilă.
In situația în care persoana fizică este considerată persoană impozabilă conform art.127 alin.(1) din Codul fiscal, aceasta are obligația să se înregistreze în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile art.153 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând operațiunile efectuate în perioada supusă verificării de către recurent, respectiv tranzacționarea de terenuri construibile, rezultă că aceasta a obținut venituri cu caracter de continuitate, desfășurând astfel de activități economice, așa cum sunt ele definite la articolele din legea fiscală.
De asemenea, instanța de fond respinge si punctul de vedere al expertului ca terenul în cauza, deși este situat in intravilan (regim juridic) folosința actuala, destinata acestuia este teren carosabil (regim economic) si ca urmare reclamantul recurent nu este plătitor de TVA atâta timp cat din adeverința Primăriei M. rezulta clar ca terenul in litigiu este situat intravilanul municipiului M., conform planului urbanistic general aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 33/2000, făcând parte din cartierul Dobrogeal, care a fost parcelat în vederea construirii de locuințe individuale conform planului urbanistic de detaliu aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr. 166/28.06.2005 si sunt construibile putându-se realiza locuințe individuale.
Recursul declarat de către reclamant este nefondat, având în vedere considerentele ce se vor expune în continuare:
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pc.6 NCPC, Curtea constată că hotărârea pronunțată în cauză cuprinde o expunere suficientă și clară prin prisma împrejurărilor de fapt și a dispozițiilor legale incidente a motivelor care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.
Este adevărat că motivarea hotărârii este mai succintă, însă cuprinde în esență atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins apărările părților.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art.488 pct.8 NCPC:
În baza Raportului de inspecție fiscală din data de 24.09.2012, întocmit de fosta DGFP Hunedoara, pârâta a emis Decizia de impunere nr. 535 din 24.09.2012 prin care a stabilit în sarcina reclamantului N. A. I. obligația de plată a sumei de 272.409 lei, reprezentând TVA, iar prin decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._ din 31.12.2012 pârâtul S. fiscal municipal Petroșani a calculat accesorii TVA în sumă de 3099 lei.
Întrucât contestația împotriva acestor acte fiscale, formulată de către reclamant în conformitate cu prevederile art. 205 din Codul de procedură fiscală, a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 46/05.02.2013, respectiv Decizia nr. 107/28.05.2013, de către fosta Direcția G. a Finanțelor Publice Hunedoara, în prezent DGRFP Timișoara, reclamantul s-a adresat instanței de contencios fiscal solicitând anularea actelor fiscale și exonerarea de obligația de plată a TVA stabilită suplimentar și a obligațiilor accesorii aferente acestei taxe.
Instanța de fond, prin sentința pronunțată în cauză nr.1584/CA/2014, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, astfel că acesta a formulat recurs, solicitând anularea actelor fiscale pentru motive de nelegalitate ce se referă la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare.
Cu privire la critica formulată de către reclamant privind interpretarea și aplicarea prevederilor legale în materie de TVA de către instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul consideră că nu datorează sumele stabilite prin actele atacate, întrucât operațiunile realizate nu pot fi supuse TVA pentru că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.126 alin. 1 lit.c și d din Legea nr. 571/2003, care prevăd că livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să fie realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. 1, acționând ca atare și livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. 2 .
Referitor la aceasta, instanța reține că, potrivit art. 126 alin.1 din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada pentru care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantului, intră în sfera de aplicare a TVA livrările de bunuri și prestările de servicii realizate cu plată pe teritoriul României în condițiile în care sunt realizate de către o persoană impozabilă, astfel cum a fost definită la art. 127 alin.1, iar livrarea bunurilor rezultă din una din activitățile economice prevăzute la art.127 alin.2.
Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea unei singure condiții din cele prevăzute în mod expres la art. 126 alin.1 din Legea nr.571/2003, determină neîncadrarea operațiunii în categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al TVA.
Este fără îndoială că vânzarea de terenuri construibile constituie o livrare de bunuri în sensul art. 128 din Legea nr.571/2003, potrivit cărora prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar la o altă persoană, precum și că locul de livrare al bunurilor și prestare a serviciilor este considerat în România.
Cu privire la îndeplinirea celorlalte două cerințe prev. de art.126 din Legea nr.571/2003, respectiv ca livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să fie realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. 1, acționând ca atare, și livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. 2 se constată următoarele:
Astfel, potrivit art. 127 alin.1 din Codul fiscal, persoana impozabilă este definită ca fiind orice persoană, care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc activități de natura celor prev. la alin.2 al aceluiași articol oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
Dispozițiile art.7 alin. pct.20 din Legea nr.571 republicată, aplicabile datei de 01.01.2007 prevăd că prin persoană se înțelege orice persoană fizică sau juridică, iar dispozițiile art. 125 ind.1 pct.18 din Legea nr. 571/2003, aplicabile din data de 01.01.2007, în contextul armonizării legislației naționale cu prevederile comunitare, stabilesc că din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată persoana impozabilă are înțelesul de la art.127 alin.1 și reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituția publică, persoana juridică, precum și orice entitate capabilă să desfășoare activitate economică. Rezultă, în consecință, că textul art. 127 din Codul fiscal este în aceeași măsură aplicabil persoanelor fizice și juridice.
Potrivit acestei din urmă dispoziții legale, noțiunea de persoană impozabilă este definită în raport cu cea de activitate economică, astfel că existența unei atari activități este cea care justifică calificarea unei persoane drept persoană impozabilă.
Art. 127 alin.2 din Codul fiscal definește activitățile economice ca fiind activitățile ce cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Definind activitatea economică prin raportare la activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, legiuitorul fiscal a avut în vedere activitățile care implică etapele procesului economic de producție, distribuție și prestarea de servicii și nu aspectul ca, din punctul de vedere al legii comerciale, persoana care a efectuat livrarea sau prestarea de servicii să exercite o activitate de producător, comerciant sau de prestator de servicii, având în vedere faptul că, prevederile legale amintite constituie o transpunere în legislația națională a dispozițiilor art.9 alin.1 teza a II-a din Directiva 112/2006/CA privind sistemul comun de TVA, articol ce conferă un domeniu foarte larg de aplicare a TVA.
Faptul că o activitate este considerată economică indiferent dacă persoana care o realizează exercită o activitate de producător, comerciant sau de prestator de servicii rezultă inclusiv din interpretarea per a contrario a prevederilor pct.3 alin.1 teza I-a din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, potrivit cărora, în sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică .
Din cele expuse mai sus, rezultă că de esența activității economice este obținerea de venituri pe o bază continuă, iar simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titularul acestuia nu poate fi considerată prin ea însăși o activitate economică .
Însă, mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de către un producător, comerciant sau prestator de servicii, face ca activitatea realizată să devină o activitate economică în scopul realizării de profit pe o bază continuă.
De altfel în acest sens a decis și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C‑180/10 și C‑181/10 Slaby și Kuc, atunci când a interpretat noțiunea de activitate economică, în sensul art. 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2006/112.
Tot cu aceeași ocazie instanța europeană a reamintit (pct. 45) că, potrivit unei jurisprudențe constante, simpla dobândire și simpla vânzare a unui bun nu pot constitui o exploatare a unui bun în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Directiva TVA, unica retribuție a acestor operațiuni fiind constituită de un eventual profit obținut la vânzarea bunului respectiv. Astfel, operațiuni similare nu pot constitui, în principiu, prin ele însele, activități economice în sensul directivei amintite (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, EDM, C‑77/01, R.., p. I‑4295, punctul 58, și Hotărârea din 21 octombrie 2004, BBL, C‑8/03, R.., p. I‑_, punctul 39).
În speță, deși se susține că terenul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 741/2005 avea drept scop construirea unei fabrici de biciclete împreună cu un cetățean chinez, această apărare nu poate fi primită de instanță, atâta timp cât actul constitutiv al societății încheiat la data de 06.04.2005 nu a fost înregistrat la ORC, putând fi un înscris constituit pro causa, astfel că, în raport de aceste împrejurări care se rezumă la simple afirmații, nu se poate concluziona în mod întemeiat că scopul achiziționării terenului a fost altul decât cel de vânzare.
Pe de altă parte, se va avea în vedere faptul că din actele existente la dosar, rezultă că, anterior înstrăinării acestor terenuri, reclamantul a dezmembrat terenul în 20 de loturi prin actul de dezmembrare nr. 5007/17.08.2007, pe cale ulterior le-a înstrăinat, desfășurând astfel un număr de 19 tranzacții cu proprietăți imobiliare, conduită ce se încadrează în „măsuri active de comercializare a terenului” prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de către un producător, comerciant sau prestator de servicii în sensul art. 9 alin.1 al doilea paragraf din Directiva TVA și în consecință, nu se poate considera că operațiunile de vânzare de terenuri construibile realizate de către reclamant reprezintă o simplă exercitare a dreptului de proprietate și că dezmembrarea terenului în cauză nu este rezultatul acțiunii reclamantului.
Prin urmare, activitatea reclamantului de a vinde terenuri construibile constituie o activitate economică în sensul legii fiscale, ceea ce unit cu maniera independentă în care această activitate s-a desfășurat face ca reclamantul să fie considerat persoană impozabilă în scop de TVA, astfel că, din momentul în care cifra de afaceri a depășit plafonul de scutire de taxă adăugată, reclamantul avea obligația de a solicita înregistrarea în scop de TVA în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului de scutire pentru a fi luat în evidență ca plătitor de TVA.
Așadar, criticile reclamantului privind interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale în materie de TVA de către instanța de fond sunt neîntemeiate.
Deopotrivă, neîntemeiate sunt și criticile reclamantului referitoare la greșita reținere a caracterului construibil al terenurilor ce fac obiectul tranzacțiilor verificate.
Aceasta deoarece, potrivit art. 141 alin. 2 lit. f pct.1 din Legea 571/2003, reprezintă teren construibil orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcții, conform legislației în vigoare, de unde se deduce că pentru a fi considerat construibil este suficient ca terenul respectiv să aibă aptitudinea legală de a se construi un supraedificat pe el.
Un teren situat în intravilanul localității constituie, de regulă, un teren construibil, indiferent de ramul de cultură, după cum rezultă din conținutul dispozițiilor Legii nr. 50/1991, care, în anexa 2-Definirea unor termeni de specialitate utilizați în cuprinsul legii - explică sfera noțiunii de intravilan al unei localități prin „Teritoriul care constituie o localitate se determină prin Planul urbanistic general (P.U.G.) și cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel, cu/fără construcții, organizate și delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol sau având o altă destinației, înăuntrul căruia este permisă realizarea de construcții, în condițiile legii.”
Ori, terenurile ce fac obiectul tranzacțiilor verificate nu numai că fac parte din intravilanul localității, dar cu privire la acestea au fost aprobate documentații PUD în vederea construirii de locuințe individuale, prin HCL nr. 166/28.06.2005, așa încât, în mod corect, s-a reținut de către instanța de fond caracterul construibil al acestor terenuri.
Nu se poate omite a se observa prevederile art. 23 alin.3 din Legea nr. 50/1991, întrucât, aceste prevederi legale reprezintă un argument în plus în susținerea poziției adoptate de către organul de control, deoarece scoaterea din circuitul civil se realizează pentru terenurile destinate construirii. Pentru a se efectua operațiunea de scoatere din circuitul civil este necesar ca în prealabil terenul respectiv să fie destinat construirii.
În consecință, în raport de toate aceste împrejurări, nu are relevanță faptul că terenul în cauză are categoria de folosință arabil, chiar și potrivit certificatului de urbanism nr. 209/05.08.2011 de care se prevalează reclamantul.
În ceea ce privește jurisprudența conturată în această materie, Curtea reține că prin Decizia nr.71/12.01.2012 ÎCCJ s-a pronunțat în sensul considerentelor expuse anterior, arătând că „în mod neîntemeiat recurenții susțin că anterior datei de 1.01.2010 nu exista cadrul legal pentru aplicarea TVA în cazul activităților de înstrăinare bunuri imobile de către persoanele fizice. Astfel, potrivit art.127 alin.1 și 2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal: „(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”.
În aplicarea acestor dispoziții, H.G. nr.44/2004 (pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.44/2004) a prevăzut expres la pct.3 alin.1 situația vânzărilor de locuințe proprietate personală, stabilind următoarele: „(1) În sensul art.127 alin.2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art.127 alin.2 din codul F.”.
În ceea ce privește caracterul economic al activității desfășurate de reclamanți și obținerea de venituri cu caracter de continuitate acestea au rezultat din elementele de fapt reținute în speță, respectiv edificarea în cursul anului 2006 a unui imobil cu 24 de apartamente și vânzarea acestora începând cu anul 2007, până în anul 2009, inclusiv vânzarea unui teren arabil. Din modul în care reclamanții au edificat și înstrăinat aceste bunuri rezultă că nu a existat intenția de păstrare în patrimoniul personal a imobilelor, ci de valorificare economică a investițiilor efectuate, prin obținerea unor profituri constante în perioada 2007 – 2009”, fiind de reținut sub acest aspect și Decizia ÎCCJ nr.513/05.02.2014.
Astfel fiind, criticile reclamantului s-au dovedit a fi neîntemeiate, motiv pentru care, în temeiul art.496 alin.1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat de către acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul N. A. I. împotriva sentinței administrative nr. 1584/CA/2014, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.05.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, M. I. I. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. S. |
Red./Tehnored. D.D.B.
6ex./11.06.2015
Jud. Fond. D. S.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1244/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1894/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
