Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 439/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 7388/85/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 439/2015
Ședința publică din 02 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător M. Ș.
Judecător D. B. D.
Grefier R. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru S. F. Orășenesc Săliște împotriva sentinței nr. 2571/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, privind pe reclamantul Z. P. G. și pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura prealabilă a fost parcursă, iar în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei în data de 06.01.2015, prin poștă, întâmpinare la care au fost anexate împuternicirea avocațială și chitanța privind onorariul avocațial.
Față de actele dosarului și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința administrativă nr. 2571/CA/2014 Tribunalul Sibiu– Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții S. F. Orășenesc Săliște și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 3861 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei și până la data plății efective.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul S. F. ORĂȘENESC SĂLIȘTE solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului se arată că noua lege nu mai face distincție între un autovehicul produs în țară și un autovehicul importat, astfel încât nu se mai poate susține că aceasta este discriminatorie și incompatibilă cu prevederile art. 110 TFUE.
Totodată prin introducerea modificărilor elementelor avute în vedere la calculul taxei, se realizează taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului, ajungându-se la reducerea cuantumului acesteia și cu 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OG 50/2008.
S-a mai arătat că în mod greșit prima instanță a obligat organele fiscale la restituirea taxei de poluare întrucât această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
De asemenea, se critică hotărârea atacată și în ceea ce cuantumul cheltuielilor de judecată.
În drept se invocă dispozițiile art. 488, pct. 8 NCPC.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, alin. 1, pct. 8 NCPC, respectiv: hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Motivul de casare este neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism folosit.
Pentru a înmatricula în România acest autoturism, a fost obligat să achite o taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule.
Prin acțiunea formulată acesta a supus analizei instanței cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei pentru emisii poluante încasată nelegal, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are S. F. Orășenesc Săliște, cel care a emis decizia de calcul a taxei și care s-a pronunțat și asupra cererii de restituire.
Opozabilitatea hotărârii este necesar a fi asigurată, însă, și cu Administrația F. pentru Mediu, instituția publică ce administrează fondul de mediu.
Având în vedere cele expuse anterior Curtea reține că în mod corect Tribunalul a obligat, atât Administrația F. pentru Mediu, cât și organul fiscal la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate nelegal, criticile pârâtului nefiind întemeiate.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Astfel, așa cum a reținut și Tribunalul, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări preliminare cu privire la interpretarea art. 110 T.F.U.E. a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” (cauza T., C-402/09).
Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Curtea a constat că raportat la cele menționate anterior și la principiile expuse în considerentele hotărârii este de necontestat că „OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre” și că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”.
Așa cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009.
Astfel, Curtea a reținut că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Conform art. 4, alin. 1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (forma inițială) obligația de plată a taxei intervenea atât, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”, cât și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
OUG 1/2012 a adus suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012.
Astfel, prin actul normativ menționat anterior s-a stabilit că începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență aplicarea dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
De asemenea, s-a stabilit că contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin (2) din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Astfel, rezultă că, în urma suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012, și acest act normative menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În aceste condiții Curtea constată că neexistând o diferență relevantă între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008, versiunile ulterioare ale acesteia și dispozițiile Legii 9/2012 (varianta rezultată în urma suspendării aplicării alin. 2 al art. 4) și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de cel din urmă act normativ este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
În aceste condiții corect a procedat Tribunalul atunci când a dat întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dello stato/Simmenthal, nr.c106/77.
Raportat la considerentele expuse anterior soluția de restituire a taxei de poluare conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea reclamantului este corectă.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la cuantumul onorariului de avocat acordat de instanța de fond, acesta fiind proporțional atât cu valoarea creanței, cât și cu munca îndeplinită de avocat
Ca atare sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă recursul formulat urmează a fi respins.
În temeiul art. 453 NCPC recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. F. ORĂȘENESC SĂLIȘTE împotriva sentinței administrative nr. 2571/CA/2014, pronunțate de Tribunalul Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2015.
Președinte, M. I. I. | Judecător, M. Ș. | Judecător, D. B. D. |
Grefier, R. P. |
Red./Tehnored.Ș.M.
Ex.7/R.P./04.02.2015
Jud.Fond:P. L.R.
| ← Obligaţia de a face. Hotărâre din 23-01-2015, Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 436/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
