Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 572/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 572/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1153/85/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 572/2015

Ședința publică de la 06 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. D.

Judecător G. M.

Judecător A. E. Hancaș

Grefier A. Ț.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște cu sediul în Sibiu Calea Dumbrăvii, nr. 17 împotriva sentinței pronunțată de secția de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu cu nr. 2110/CA/22.07.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de recurs este motivată și exceptată de la plata taxelor judiciare de timbru și că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsa părților.

Față de actele aflate la dosar și de cererea de judecare în lipsa părților, instanța lasă cauza în pronunțare.

După dezbaterea cauzei, dar înainte de închiderea ședinței de judecată, s-au depus concluzii scrise din partea reclamantei E. L., prin registratura instanței.

Curtea de Apel

Prin sentința 2110/CA/25.07.2014 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul L. E. împotriva pârâtelor Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște și Administrația F. pentru Mediu București a obligat pârâtele la restituirea sumei de 2346 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii legale, în materie fiscală, calculate de la data plății, respectiv, 15.12.2010 și până la restituire cu cheltuieli de judecată în sumă de 692 lei în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, prin consilier juridic, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște solicitând casarea acesteia, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală.

Recurenta consideră că hotărârea este nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 al. 1 pct. 8 cod de procedură civilă.

Pârâta susține că taxa nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind eliminat orice efect discriminatoriu.

S-a mai arătat că nu trebuiau acordate decât cheltuielile care au fost real făcute într-un cuantum rezonabil. Raportat la complexitatea cauzei, recurenta apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 483,488 pct. 8 și următoarele Noul cod de procedură civilă, art. 1 și următoarele Legea 554/2004, OUG 50/2008, HG 868/2008.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Prin concluzii, reclamantul a solicitat respingerea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial.

Apreciază intimatul că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și a fost formulat în termenul prevăzut de art. 20 Legea 554/2004.

În ceea ce privește dispozițiile procesuale aplicabile în speță, având în vedere data introducerii acțiunii, 4.02.2013, se constată aplicabilitatea codului de procedură civilă din 1864. Noul cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 15.02.2013 și se aplică proceselor înregistrate după această dată.

Analizând motivul de recurs invocat prin prisma prevederilor art. 304 cod de procedură civilă, Curtea constată nefondat recursul pârâtei și îl va respinge.

În esență, recurenta susține că instanța de fond a dat o interpretare greșită normelor de drept incidente în speță.

Curtea constată că instanța de fond a reținut corect că taxa încasată în temeiul dispozițiilor fiscale naționale, de la momentul introducerii în România a autoturismului, sunt contrare dreptului comunitar și este nedatorată, urmând ca în conformitate cu prevederile art.117 alin.(1) lit. d) și alin.(9) din Codul de procedură fiscală și respectând principiul efectivității, în ceea ce privește condițiile de exercitare a acțiunii în restituirea plății nedatorate în forma reglementată prin legislația națională în temeiul autonomiei procedurale, să fie restituită.

La data solicitării emiterii deciziei de calcul erau în vigoare dispozițiile OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele cu prevederile art. 110 din TratatulprivindfuncționareaUniuniiEuropene, intrat în vigoare în decembrie 2009 (Tratatul de la Lisabona).

Reglementarea națională impune obligația de plata a taxei de poluare “cu ocazia primei înmatriculări a unuiautovehicul în România”.

Cu privire la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a.,urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.

Rezultă așadar că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.

Ulterior, tot Curtea de Justiției Europeană a luat în discuție, în cauza N., toate modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, respectiv prin OUG nr. 117/2009, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 114/2008 a constatat că textul legal în toate variantele sale instituie și respectiv menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule cumpărate din alte state membre și înmatriculate inițial în acel stat membru.

Astfel, Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxă de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională, anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.

În consecință, prima instanța a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, și a aplicat cu prioritate reglementările comunitare față de dispozițiile contrare din legea internă.

Cu privire la apărarea recurentului care solicită obligarea numai a pârâtei AFM București la plată urmare virării sumelor de bani încasate către această instituție, apreciind așadar că nu este persoana chemată să răspundă pretențiilor reclamantului, Curtea de Apel constată că față de dispozițiile OUG 50/2008 coroborate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 92/2003 R, acest pârât este subiect al raportului juridic fiscal, organul fiscal care calculează și încasează taxa de poluare și, în temeiul acestor dispoziții legale, a acționat în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public. Prin urmare, obligația de restituire revine acesteia în temeiul dispozițiilor legale indicate.

În ceea ce privește cererea de apreciere a cheltuielilor de judecată prin prisma dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, Curtea apreciaază că munca prestată de avocat a fost reală și efectiv desfășurată și dovedită cu chitanța nr.53/14.04.2014, eliberată de avocat și care atestă plata și încasarea onorariului.

Instanța de recurs constată că valoarea cheltuielilor de judecată este una rezonabilă raportat și la valoarea pricinii.

Toate aceste considerente dovedesc temeinicia hotărârii recurate, astfel că pentru menținerea acesteia, Curtea în temeiul art. 312 codul de procedură civilă va respinge recursul reclamantei.

Reținând culpa procesuală în sarcina recurentei care a promovat un recurs nefondat, în temeiul prevederilor art. 274 cod de procedură civilă, instanța o va obliga la cheltuieli de judecată în recurs 600 lei onorariul avocațial justificat cu chitanța 1/05.02.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște cu sediul în Sibiu Calea Dumbrăvii, nr. 17 împotriva sentinței pronunțată de secția de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu cu nr. 2110/CA/22.07.2014.

Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată intimatului L. E. domiciliată în Orlat nr. 497.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06.02.2015.

Președinte,

Ș. D.

Judecător,

G. M.

Judecător,

A. E. Hancaș

Grefier,

A. Ț.

Red., tehnored. D.Ș. 2 ex/06.02.2015

J. fond T. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 572/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA