Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 603/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 603/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2949/97/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 603/2015
Ședința publică de la 10 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Judecător M. N.
Judecător N. D.
Grefier L. A.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de D. Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței nr. 1355/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr. 1355/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ au fost respinse excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive și s-a admis acțiunea introdusă de reclamantul Ș. V. împotriva pârâților D. Timișoara și Serviciul Finanțelor Publice Petroșani ambele prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantei suma de 3902 lei achitată la data plății cu titlu de taxă pentru emisii poluante, la care se adaugă dobânda prevăzută de C.proc.fiscală, până la data restituirii efective.
Au mai fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și motivat, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, care a solicitat să fie casată hotărârea și, reținându-se cauza spre rejudecare, în principal, să se respingă față de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei pentru emisii poluante, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.
A fost criticată soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal, recurenta arătând că taxa pentru emisii poluante nu se face venit la bugetul general consolidat și nu este administrată de organul fiscal, că nu s-a ținut cont că a acționat ca un intermediar între plătitorul de taxă și beneficiarul acesteia, că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 9/2012.
A susținut recurenta, apoi, că acțiunea este și inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie, făcând trimitere la prevederile art. 7, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și arătând că reclamanta nu a solicitat și anularea actului administrativ fiscal, care ar putea fi pus în executare oricând.
Pe fond, recurenta a susținut că se impunea obligarea la restituire doar a Administrației F. pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, că organul fiscal a respectat dispozițiile Legii nr. 9/2012 și că taxa nu este contrară dispozițiilor comunitare, ci este compatibilă cu art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, fiind instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE și se determină după criterii obiective, respectiv că prin Legea nr. 9/2012 a fost înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară, indiferent de proveniența autovehiculului.
A fost criticată și dispoziția de obligare a AFP la plata dobânzilor, ca și cea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, cât timp decizia de calcul al taxei s-a emis la cererea reclamantei și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
În drept au fost invocate prevederile art. 483 alin. 1 și ale art. 488 alin. 1 pct. 8 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legilor nr. 554/2004 și nr. 9/2012.
Verificând legalitatea sentinței atacate, se constată următoarele:
Critica privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP nu este fondată.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei pentru emisii poluante încasată nelegal, Curtea reține că relevante sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa pentru emisiile poluante, conform art. 10 din Legea nr. 9/2012, se stabilește, se verifică și se colectează de către organul fiscal competent, potrivit OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar conform art. 7 alin. 4 din același act normativ cererea de restituire se depune la organul fiscal competent, care este ținut să o soluționeze.
În speță, organul fiscal competent, ce a calculat și a colectat taxa, este Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Lupeni, iar în virtutea acestor atribuții, tot această instituție publică, prin succesorii săi, este ținută să soluționeze cererea de restituire, ceea ce în plan procesual îi conferă legitimare procesuală pasivă.
Opozabilitatea hotărârii este necesar a fi asigurată, însă, și cu Administrația F. pentru Mediu, instituția publică ce gestionează fondul de mediu, al cărui activ este format și de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule colectată conform Legii nr. 9/2012, așa cum s-a arătat.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a obligat, atât Administrația F. pentru Mediu, cât și D. Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, pentru Serviciul Fiscal Municipal Petroșani, la restituirea taxei pentru emisii poluante încasată nelegal, criticile recurentei nefiind întemeiate.
Asupra motivului de recurs vizând soluționarea excepției inadmisibilității se reține că decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante reprezintă un act administrativ fiscal, care determină, cu caracter de obligativitate, întinderea taxei, atunci când posesorul autoturismului optează să apeleze la serviciul de înmatriculare a acestuia în România, fiind contestabil numai în măsura în care posesorul autoturismului se consideră vătămat de întinderea ei și nu de existența acesteia, ocazie cu care va urma procedura administrativă prevăzută de lege.
Contestându-se legalitatea taxei, pe motiv de incompatibilitate a dispozițiilor interne cu art. 110 T.F.U.E., litigiile de această natură sunt de contencios administrativ fiscal, desfășurate în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală.
Temeiul cererilor de restituire a acestor taxe îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003, nelegalitate ce derivă din incompatibilitatea dreptului intern, ce instituie obligativitatea aplicării acestei taxe, cu dreptul obiectiv comunitar (art. 110 T.F.U.E.), instanțele fiind chemate a sancționa acest refuz.
Din aceste motive, în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta nefiind necesară în accepțiunea art. 7 din Legea nr. 554/2004 în cazul refuzului nejustificat al autorității. În același sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 24/2011 asupra recursului în interesul legii.
În ceea ce privește fondul se constată că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări preliminare cu privire la interpretarea art. 110 T.F.U.E. a stabilit că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” (cauza T., C-402/09).
Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Curtea a constatat și că raportat la cele menționate anterior și la principiile expuse în considerentele hotărârii este de necontestat că „OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre” și că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”.
Așa cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009.
Astfel, Curtea a reținut că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (forma inițială) obligația de plată a taxei intervenea atât cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, cât și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
OUG 1/2012 a adus suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012.
Astfel, prin actul normativ menționat anterior s-a stabilit că începând cu data intrării in vigoare a ordonanței de urgență aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
De asemenea, s-a stabilit că contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării in vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Astfel, rezultă că, în urma suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, și acest act normativ menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În aceste condiții Curtea constată că, neexistând o diferență relevantă între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008, versiunile ulterioare ale acesteia și dispozițiile Legii 9/2012 (varianta rezultată în urma suspendării aplicării alin. 2 al art. 4), și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de cel din urmă act normativ este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Raportat la considerentele expuse anterior, soluția de restituire a taxei de poluare conform art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, la cererea reclamantei, este corectă, iar pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, reclamanta este îndreptățită și la dobânda fiscală de la data plății taxei, conform Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza I..
Nici motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este fondat, întrucât cheltuielile de judecată au fost acordate reclamantei raportat la culpa procesuală a pârâtei.
Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă va fi respins recursul pârâtei D. Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca nefondat, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din același cod.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 din Noul Cod de Procedură civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatului – reclamant suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D. Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței nr. 1355/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatului Ș. V. suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2015.
Președinte, M. I. | Judecător, M. N. | Judecător, N. D. |
Grefier, L. A. |
Red.DN/tehn.AL/5ex/10.03.2015
Jud.fond CMA
| ← Pretentii. Sentința nr. 253/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 840/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
