Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 602/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 602/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2482/97/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 602/2015
Ședința publică de la 10 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Judecător M. N.
Judecător N. D.
Grefier L. A.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de D. Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței nr. 1529/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1529/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. S. I. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 2610 lei reprezentând taxă de poluare și a dobânzii fiscale calculată de la data achitării până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 571 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul C. S.-I. a achiziționat din Germania autoturismul marca PEUGEOT, tip 306 categoria M1, cu an de fabricație 1998
La data de 16.06.2011 reclamantul a achitat suma de 2.610 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru înmatricularea autoturismului sus-menționat, conform Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 6777 din_ emisă de AFP B..
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Serviciul Fiscal municipal B. instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 08.10.2014 în sensul respingerii excepției (fila 38).
Problema de drept care se ridică in cauză, este aceea de a stabili dacă legislația internă – în temeiul căreia se condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Art. 90 (actual art.110) par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare Tratatul) prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 90 (110) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, această taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), iar aceasta se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
După cum se poate constata, taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație – dacă au fost înmatriculate în țară.
Se ivește, astfel, o aparentă discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar.
Conflictul ivit între normele comunitare și dispozițiile interne în materie. Rezolvarea conflictului.
Pentru elucidarea acestor aspecte, și pentru a înțelege exact intenția legiuitorului cu ocazia adoptării actului normativ analizat, Tribunalul observă că în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 50/2008 este menționat, în mod expres, faptul că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, una dintre consecințe ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second - hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Se constată astfel că, deși scopul declarat al legii îl constituie punerea în operă a principiului „poluatorul plătește”, în realitate, s-a urmărit, ca efect imediat, descurajarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja într-un alt stat membru.
Era normal ca un astfel de act normativ – având drept scop (declarat) protecția mediului - să se aplice tuturor autovehiculelor aflate în circulație pe teritoriul României, care nu se încadrează în limitele de poluare statuate, nicidecum doar acelora care se înmatriculează pentru prima dată în țară.
Toate cele de mai sus conduc la concluzia că taxa de poluare aplicată autovehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar contravine prevederilor art. 90 (110) din Tratat, în condițiile în care o astfel de taxă nu este percepută pentru autovehicule identice – achiziționate de pe teritoriul României. Or, actualul articol 110 al TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
În speță, din cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 - cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe - la o nouă înmatriculare - taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează, sau este destinată să diminueze, introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați - din punct de vedere fiscal - să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit și mai evidentă, întrucât a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi - Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 ( fiind cunoscut că industria auto din România produce autoturisme cu aceste caracteristici tehnice) - care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, situație în care consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează, astfel, producția internă, aspect ce reiese explicit din preambul O.U.G. nr. 208/2008 și 218/2008, potrivit căruia: „Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
De altfel, la data de 25.06.2009, Comisia Europeană a emis un comunicat de presă prin care confirmă caracterul protecționist al prevederilor OUG nr. 50/2008, arătând că „legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi” și că „criteriul - primei înmatriculări - nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor [...] iar în anumite cazuri ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre”.
Prin Hotărârea CEJ în cauza C‑402/09, privind pe I. T. împotriva României, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), pronunțată la 7 aprilie 2011, s-a stabilit că: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin Hotărârea CEJ în cauza C‑565/11, cauza I. împotriva României, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), pronunțată la 18.04.2013 a statuat că ”Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Taxa de poluare solicitată de autoritățile române reclamantului C. S.-I. pentru înmatricularea în circulație, pe teritoriul României, a autovehiculului achiziționat de către aceasta din spațiul comunitar - contravine prevederilor art. 110 din Tratat.
Potrivit disp. art. 1 al. 2 din OG 50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, Administrația Finanțelor Publice are doar rolul de a încasa această taxă, beneficiarul acesteia fiind, de fapt, Administrația F. pentru Mediu. Între cele două pârâte nu există însă raporturi de solidaritate.
Potrivit disp. art.13 al HG 520/2013, ANAF se reorganizează în direcții generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.
În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică administrații județene ale finanțelor publice și servicii fiscale locale, municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale la nivelul comunelor, conduse de șefi serviciu, respectiv de șefi birou.
Conform art.11 al.(3)din OUG 74/2013, Pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1). De la aceeași dată, în litigiile în care direcțiile generale ale finanțelor publice județene au fost mandatate să asigure reprezentarea structurilor ierarhic superioare, calitatea de reprezentant al acestora se transmite către direcția generală regională a finanțelor publice care a preluat activitatea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene respective.
Prin urmare, instanța a luat act de subrogarea legală ce a operat în baza acestei norme, pronunțând soluția față de noile structuri teritoriale ale ANAF.
Astfel, că instanța a admis acțiunea reclamantului, în sensul obligării pârâtelor Serviciul Fiscal municipal B. (fostă AFP B.) și AFM la restituirea sumei de 2.610 lei.
Lipsind reclamantul în mod nelegal de suma susmenționată, pârâtele au fost obligate și la plata dobânzii aferente, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, începând cu data plății taxei respectiv 16.06.2011 și până la data restituirii efective.
Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere art.451 cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și motivat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, care a solicitat să fie casată hotărârea și, reținându-se cauza spre rejudecare, în principal, să se respingă față de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei pe poluare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.
A fost criticată soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP, recurenta arătând că taxa pe poluare nu se face venit la bugetul general consolidat și nu este administrată de organul fiscal, ci se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu, care o și administrează, că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 7 din OG nr. 50/2008, că nu s-a ținut cont că a acționat ca un intermediar între plătitorul de taxă și beneficiarul acesteia.
A susținut, apoi, că acțiunea este și inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie, făcând trimitere la prevederile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și arătând că reclamantul nu a solicitat și anularea actului administrativ fiscal.
Pe fond, recurenta a susținut că se impunea obligarea la restituire doar a Administrației F. pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, că organul fiscal a respectat dispozițiile OUG 50/2008 și că taxa nu este contrară dispozițiilor comunitare, ci este compatibilă cu art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, fiind instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE și se determină după criterii obiective.
A fost criticată și dispoziția de obligare a organelor fiscale la plata dobânzilor, precum și cea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, cât timp decizia de calcul al taxei s-a emis la cererea reclamantului și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Prin întâmpinare, intimatul C. Sorun I. solicită respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
Verificând legalitatea sentinței atacate, se constată următoarele:
Critica privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP nu este fondată.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă, taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.U.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al administrației finanțelor publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Finanțelor Publice, cât și Administrația F. pentru Mediu.
Asupra motivului de recurs vizând soluționarea excepției inadmisibilității se reține că decizia de calcul al taxei de poluare, așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008, reprezintă un act administrativ fiscal, care determină, cu caracter de obligativitate, întinderea taxei, atunci când posesorul autoturismului optează să apeleze la serviciul de înmatriculare a acestuia în România, fiind contestabil numai în măsura în care posesorul autoturismului se consideră vătămat de întinderea ei și nu de existența acesteia, ocazie cu care va urma procedura administrativă reglementată de art. 10 din O.U.G. nr. 50/2008.
Contestându-se legalitatea taxei, pe motiv de incompatibilitate a O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 T.F.U.E., litigiile de această natură sunt de contencios administrativ fiscal, desfășurate în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală.
Temeiul cererilor de restituire a acestor taxe îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003, nelegalitate ce derivă din incompatibilitatea dreptului intern, ce instituie obligativitatea aplicării acestei taxe cu dreptul obiectiv comunitar (art. 110 T.F.U.E.), instanțele fiind chemate a sancționa acest refuz.
Din aceste motive, în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta nefiind necesară în accepțiunea art. 7 din Legea nr. 554/2004 în cazul refuzului nejustificat al autorității. În același sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 24/2011 asupra recursului în interesul legii.
Apoi, prima instanță a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.
Raportat la OUG 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Această calitate a actului normativ în discuție a fost confirmată și prin Cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar, că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Aceleași caracteristici prezintă și O.U.G. nr.50/2008, așa cum a fost modificată prin OUG nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și O.U.G. nr.117/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concluzie, O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
Așa fiind, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea de la aplicare, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia.
În plus, pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, reclamantul este îndreptățit și la dobânda fiscală de la data plății taxei, conform Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza I..
Nici motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este fondat, întrucât cheltuielile de judecată au fost acordate reclamantului raportat la culpa procesuală a pârâtei.
Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă va fi respins recursul pârâtei D. Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca nefondat, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din același cod.
În temeiul art.453 C.pr. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 100 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței de la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D. Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței nr. 1529/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatului C. S. I. suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2015.
Președinte, M. I. | Judecător, M. N. | Judecător, N. D. |
Grefier, L. A. |
Red. – tehn. NM
Th. AL
Ex. 5/10.03.2015
Jud. fond: I. I. E.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 569/2015. Curtea de Apel ALBA... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 303/2015.... → |
|---|
