Obligaţia de a face. Decizia nr. 299/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 6223/85/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 299/2015
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător M. I. I.
Judecător M. Ș.
Grefier P. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 2569/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ în dosar nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura prealabilă premergătoare fixării primului termen de judecată a fost parcursă.
Instanța constată cauza în stare de judecată, și având în vedere actele dosarului și solicitarea părții de judecare a cauzei în lipsă, in conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față ;
Prin sentința administrativă nr. 2569/CA/2014 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea reclamantului M. B. G. în contradictoriu cu pârâtele A.J.F.P. Sibiu și A.F.M., obligat pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumei de 3238 lei, calculată de la data plății taxei și până la data de 25.05.2011.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta AJFP Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului pârâta a arătat că raportat la dispozițiile legale în vigoare la momentul plății, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul momentului de la care se calculează dobânda legală acordată, adică de la data achitării taxei, precizând că momentul de la care trebuia să curgă termenul era de la momentul pronunțării hotărârii sau al formulării cererii de restituire și nu la momentul la care taxa a fost achitată deoarece acest moment depinde exclusiv de reclamant, în sensul că reclamantul a solicitat și instanța a dispus restituirea taxei într-un timp mai îndelungat, prejudicindu-se astfel în mod nejustificat bugetul statului.
Totodată solicită instanței, în cazul în care se impune, să aibă în vedere dispozițiile art. 451 din C. pr. Civ, care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată la cererea părții care a câștigat procesul, unde se arată că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariul avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorarilor minimale, ori de câte ori vor constata motivate că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat”.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Astfel, corect a reținut Tribunalul că, la data de 18.04.2013 Curtea Europeană de Justiție în cauza C-561/11, M. I. a stabilit că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul ca se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În consecință, în mod corect instanța de fond, a dat eficiență principiului priorității dreptului comunitar și a înlăturat de la aplicare prevederile art.124 și 70 din Codul de procedură fiscală, cu privire la termenul de la care se calculează dobânda fiscală, în condițiile în care reclamantul însuși a solicitat prin acțiunea dedusă judecății plata dobânzii aferente de la momentul achitării taxei.
Recurenta pârâtă are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu, astfel că admiterea acțiunii îndreptată și împotriva acestei pârâte, este dovada necesară și suficientă a culpei sale procesuale, ce a justificat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care aceasta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petentul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurenta nu a avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa în contextul art. 453 din Codul de procedură civilă.
Toate aceste considerente dovedesc temeinicia hotărârii recurate, astfel încât Curtea în temeiul art. 496 C.p.civ. va respinge recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.
În baza art.453 C. va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 150 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 2569/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ în dosar nr._ .
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 150 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.01.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, M. I. I. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. S. |
Red./Tehnored. D.D.B.
5ex./ 27 Ianuarie 2015
Jud. Fond. L.R. P.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 360/2015. Curtea de Apel ALBA... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 293/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
