Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 755/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 755/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2953/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 755/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. M. P.

Judecător L. I. G.

Judecător C. C. F.

Grefier R. B.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice B. în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamantul P. M. F. și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, împotriva Sentinței nr. 1436/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. _, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat J. R. F. pentru intimatul – reclamant, lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost parcursă procedura prealabilă fixării primului termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatului – reclamant solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată în recurs.

Față de actele dosarului și concluziile părților, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Prin Sentința nr. 1436/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. M. F., în contradictoriu cu paratele D.G.R.F.P. BRASOV- reprezentată în teritoriu prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Administrația F. pentru Mediu și au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 4494 lei achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 09.09.2008 și dobânda legală aferentă calculată potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data achitării taxei și până la data de 17.04.2011. De asemenea, au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului suma de 700 de lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor arată că hotărârea instanței de fond este criticată sub aspectul momentului de la care se calculează dobânda legală acordată, adică de la data achitării taxei.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:

La data de 18.04.2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-565/2011- I.contraRomâniei, publicată în Jurnalul Oficial al UE la 08.06.2013, prin care s-a statuat faptul că dreptul Uniunii se opune reglementării interne, conținute în art.124 din OUG 92/2003 modificată, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Raportat la caracterul obligatoriu al deciziei menționate, se reține că în mod corect prima instanță a admis acțiunea, motivele de recurs invocate de recurentă fiind nefondate întrucât dispozițiile art.124 C.pr.fiscală nu mai au aplicabilitate.

Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor privind cheltuielile de judecată reprezentând: taxa judiciară de timbru aferentă cererii și onorariul apărătorului conform chitanței depuse la dosar, analizând în mod concret prestația apărătorului ales raportat la cuantumul sumei solicitate, poziția procesuală a pârâtelor și activitatea efectiv desfășurată de acesta.

În concluzie, soluția instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 496 alin.1 din N. C. pr. civ .

În temeiul art.453 din Noul Cod de Procedură Civilă, va fi obligată recurenta să plătească intimatului suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței nr.1436/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și Insolvență.

Obligă pârâtele recurente la plata sumei de 400 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2015.

Președinte,

O. M. P.

Judecător,

L. I. G.

Judecător,

C. C. F.

Grefier,

R. B.

Red./tehnored.CCF

7ex./06.03.2015

Jud.fond M. CG

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 755/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA