Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 830/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2306/107/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 830/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Judecător M. F.
Judecător F. I. P.
Grefier M. C. Daiboc
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în numele și pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal S. împotriva sentinței nr.1344/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a parcurs procedura prealabilă de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecată.
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei recurente și a reclamantului intimat privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
-CURTEA DE APEL –
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1344/C./2014 Tribunalul A. - Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial; a admis acțiunea formulată de reclamantul O. G. în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Fiscal Municipal S. și Administrația F. pentru Mediu, pe care le-a obligat să restituie reclamantului suma de 1.621 lei și dobânda legală aferentă calculată conform art.120 C.pr.fiscală de la data plății până la achitarea efectivă, precum și la suma de 562,1 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în numele și pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal S. prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului pârâta arată că în mod greșit prima instanță a obligat organele fiscale la restituirea dobânzii legale aferentă taxei de poluare întrucât această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu, iar pe fondul cauzei, se menționează că față de prevederile art.12 din Legea nr. 9/2012, se impune doar restituirea diferenței dintre taxa achitată și cea calculată potrivit acestei legi. Potrivit noii legi, taxa de poluare se calculează pe baza unor criterii obiective și se datorează pentru toate autovehiculele, indiferent de proveniența lor, astfel că este conformă cu normele de drept comunitar.
A mai fost criticată sentința și sub aspectul cuantumului onorariului avocațial apreciat exagerat în raport de complexitatea cauzei.
În drept s-au invocat prevederile art. 488 pct. 8 din Codul de procedura civilă.
În procedura pregătirii dosarului, recursul a fost comunicat intimaților.
Reclamantul intimat a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în numele și pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal S., prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor O.u.G. nr.50/2008 cu art.110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei perceperi a taxei de poluare instituită prin acest act normativ.
În realizarea acestei analize judecătorul național, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecției drepturilor conferite prin dispozițiile ordinii juridice comunitare, are obligația de asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricărei dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale ( hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C-106/1977 – Admministrazione dele finanze dello Stato c. Simmenthal Spa.), întrucât art. 110 din T.F.U.E. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale ce se impun, aș cum s-a arătat, a fi protejate pe cale jurisdicțională.
Cu privire la O.u.G. nr.50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar că O.u.G. nr.50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing. Aceleași caracteristici prezintă și O.u.G. nr.50/2008 așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr.218/2008, O.u.G. nr.7/2009 și O.u.G. nr.117/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Această calitate a actului normativ în discuție a fost confirmată și prin Cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., reținându-se că toate versiunile de modificare a O.u.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În concluzie, Curtea consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art.110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.u.G. nr.50/2008, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
În consecință, taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală, la cererea acesteia, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală fiscală aferentă.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art.1 alin.1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr.50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art.7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Serviciul Fiscal Municipal S., care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Serviciului Fiscal Municipal S., care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Serviciul Fiscal Municipal S., cât și Administrația F. pentru Mediu.
Motivul de recurs privind neaplicarea art. 451 al. 2 Cod procedură civilă este nefondat, onorariul de avocat este proporțional cu complexitatea cauzei și valoarea pricinii, fiind respectate criteriile legale reglementate de Codul de procedură civilă.
În concluzie, și din acest punct de vedere soluția instanței de fond este legală, motiv pentru care recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în numele și pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal S., va fi respins în temeiul art. 496 C.p.civ., nefiind incidente prevederile art.488 pct.8 C.pr.civ..
În baza art.453 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului reclamant suma de 300 de lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în numele și pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal S. împotriva sentinței nr.1344/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosar nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 Februarie 2015.
Președinte, M. K. | Judecător, M. F. | Judecător, F. I. P. |
Grefier, M. C. Daiboc |
Red./tehnored.F.I.P.
5 ex./20.03.2015
Jud.fond – B. B.M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Hotărâre din... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 583/2015. Curtea... → |
|---|
