Anulare act administrativ. Decizia nr. 1480/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1480/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4503/85/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1480/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. Hancaș
Judecător Ș. D.
Judecător M. F.
Grefier N. B.
Completul de judecata a fost legal constituit, conform art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești
Pe rol se afla pronuntarea asupra cauzei de contencios administrativ si fiscal, aflata in rejudecare dupa casare, privind pe reclamantul C. C. I. si pe pârâta Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu în numele si pentru DGRFP B., având ca obiect anulare act administrativ.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 03.04.2015 care face parte integrantă din prezenta decizie.
În interiorul termenului de pronunțare, la dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise, prin fax si prin e-mail, din partea pârâtei Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu în numele si pentru DGRFP B..
Curtea de Apel
Asupra cauzei de față
Constată că prin sentința administrativă nr.385/CA/2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. C. I. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr.114/2013 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr.3604/2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr.3603/2013, precum și anularea Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală premenționate, prin care s-a stabilit în sarcina acestuia suma de 59.258 lei cu titlu de TVA suplimentar și accesorii aferente, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul C. C. I. a fost supus unei inspecții fiscale pentru perioada 1.01._12 iar prin raportul întocmit au fost constatate deficiențe în sensul că acesta a solicitat cu întârziere înregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri TVA, respectiv 09.03.2010, în loc de 10.09.2008, situație față de care i-au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă de 28.843 lei . De asemenea, contribuabilul nu a justificat cu documente că lucrările care au încorporat materialele achiziționate au fost executate la apartamentele înstrăinate ,neavând drept de deducere a TVA în sumă de_ lei.
Valorificându-se raportul de inspecție fiscală, a fost emisă decizia de impunere nr. 3604/1.04.2013 ,prin care reclamantului i-au fost stabilite obligații fiscale suplimentare, după cum urmează: 39.910 lei TVA;_ lei majorări de întârziere: 5255 lei penalități.
Împotriva actului de impunere a formulat contestație contribuabilul iar fosta DGFPJ Sibiu, prin decizia nr. 114/23.05.2013 a respins contestația .
Față de această situație, reclamantul a formulat acțiune în contencios administrativ și a solicitat anularea deciziei de impunere, a deciziei prin care a fost soluționată contestația și a obligațiilor fiscale suplimentare.
În aprecierea primei instanțe, obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite avându-se în vedere tranzacțiile imobiliare efectuate de către reclamant, în perioada 2008-2010, fără a se înregistra în termen ca plătitor de TVA.
Potrivit dispozițiilor art.126 alin.l lit.d din Codul fiscal, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată sunt operațiuni impozabile în România livrarea de bunuri sau practicarea serviciilor care rezultă din una din activitățile economice prevăzute de dispozițiile art.127 al.2 . Art.127 alin.2 teza a II -a din Codul fiscal prevede că, constituie activitatea economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.3 al.4 din Normele metodologice pentru aplicarea art.127, aprobată prin HG 44/ 2004, în cazul construirii de imobile de către persoanele fizice, în vederea vânzării, activitatea economică este considerată începută în momentul în care persoana fizică respectivă intenționează să și efectueze o astfel de activitate iar intenția persoanei respective trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că a început să angajeze costuri sau să facă investiții pregătitoare activității economice . Activitatea economică este considerată continuă din momentul începerii sale, incluzând și livrarea bunului sau a părților din bunul imobil construit, chiar dacă este un singur imobil.
In speță, a reținut tribunalul, reclamantul nu contestă calitatea de plătitor de TVA, cererile sale referindu-se la momentul în care avea obligația de înregistrare ca plătitor de TVA . Autoritatea fiscală în mod corect a apreciat că față de data obținerii autorizației de construire, care dovedește intenția de construire a imobilelor și data depășirii plafonului de scutire (31.08.2008 ) contribuabilul avea obligația de înregistrare la data de 10.09.2008, potrivit dispozițiilor art.152 al.6 și art.153 al.l lit.b din Codul fiscal.
Față de aceste considerente, obligațiile fiscale privind TVA și accesorii pentru neînregistrarea în termen ca plătitor de TVA a reclamantului au fost corect stabilite.
Autoritatea fiscală a făcut o corectă aplicare a legii și în ceea ce privește aprecierea ca nedeductibilă suma de_ lei aferentă achizițiilor de materiale pretins încorporate în imobilele înstrăinate.
Dispozițiile art.145 al.2 lit.a din Codul fiscal prevăd că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă aceste sunt destinate utilizării în favoarea operațiunii taxabile.
Pentru a beneficia de acest drept, reclamantul trebuia să dovedească cu documente justificative că destinația materialelor era încorporarea în imobilele înstrăinate, așa cum prevede art.134 ind.l al.7, din Codul fiscal., potrivit cu care prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate .
Reclamantul nu a dovedit cu documente justificative nici în cursul contestației nici în cursul judecății că materialele achiziționate au fost încorporate în apartamentele vândute. Actele de înstrăinare prezentate nu pot fi asimilate documentelor justificative în sensul art.134 ind.l alin.7 din Codul fiscal.
În termen legal, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motiv pentru care, în temeiul art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu consecința anulării actelor administrativ fiscale atacate.
Prin Decizia nr.7199/17.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, recursul reclamantului a fost admis, urmare a acestui fapt sentința nr.385/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu fiind casată în tot cu reținerea cauzei pentru rejudecarea procesului în fond de către instanța de recurs, apreciindu-se că în speță se impun lămuriri și probe suplimentare pentru verificarea legalității actelor administrativ fiscale contestate.
Prin decizia menționată s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că instanța de fond a apreciat eronat ca fiind corectă reținerea autorității fiscale că, față de data obținerii autorizației de construire, care dovedește intenția de construire a imobilelor și data depășirii plafonului de scutire (31.08.2008 ), contribuabilul avea obligația de înregistrare la data de 10.09.2008, potrivit dispozițiilor art.152 al.6 și art.153 al. l lit. b din Codul fiscal. S-a apreciat față de aceste considerente că obligațiile fiscale privind TVA și accesorii pentru neînregistrarea în termen ca plătitor de TVA a reclamantului, au fost corect stabilite.
Aceste aprecieri ale primei instanțe s-au făcut cu aplicarea greșită a normelor de drept material la starea de fapt fiscală rezultată din probatoriul administrat în cauză. Astfel, în mod greșit s-a reținut că vânzarea apartamentului situat în Sibiu ., . CF_ Șelimbăr, nr. top 835/5/2/3, cumpărat de reclamant la 16.09.2004 și vândut la 08.08.2008, este o operațiune supusă plății TVA, față de prevederile art. 141 lit. f Legea 571/2003.
Potrivit acestei norme, este scutită de plata TVA livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren cu excepția livrării de construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil.
Cum acest apartament nu este o construcție nouă, vânzarea sa este scutită de plata TVA.
În ceea ce privește dreptul reclamantului de deducere a sumei de 11.153 lei TVA, în urma achiziționării de construcții și instalații, Curtea a stabilit că în mod corect s-a reținut de prima instanță împrejurarea că autoritatea fiscală a făcut o corectă aplicare a legii față de dispozițiile art.145 al.2 lit. a din Codul fiscal.
Având în vedere că reclamantul nu a dovedit cu documente justificative că materialele erau destinate să fie încorporate în imobilele înstrăinate, așa cum prevede art.134 ind. l al.7, din Codul fiscal. (potrivit cu care prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate) iar actele de înstrăinare prezentate nu pot fi asimilate documentelor justificative în sensul art.134 ind. l alin.7 din Codul fiscal, în mod corect prima instanță a respins aceste apărări ale reclamantului.
Procedând la rejudecarea procesului în fond, potrivit considerentelor deciziei de casare menționate, Curtea a dispus efectuarea în cauză a unui raport de expertiză fiscal-contabilă (f.113-121) având ca obiective stabilirea bazei impozabile prin neluarea în considerare, ca și componentă a acesteia, a prețului încasat în urma tranzacției efectuate de reclamant în luna august 2008, corespunzător dezlegării date de instanța de recurs prin decizia de casare.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, prin neincluderea în baza de impozitare a imobilului vândut de reclamant în data de 08.08.2008, conform celor stabilite prin Decizia de casare nr. 7199/17.10.2014, precum și a prețului încasat pentru acest imobil, ca o componentă a bazei impozabile, motivat de împrejurarea că tranzacția nu numai că nu intră în sfera de aplicare a TVA-ului, dar a fost esențialmente izolată și ocazională, neexistând elemente concrete pentru a se stabili fără echivoc legătura acesteia cu activitatea economică a reclamantului și coroborat cu împrejurarea că apartamentul nu a fost construit ci cumpărat cu mult timp anterior cumpărării terenului asupra căruia au fost edificate apartamentele vândute în anul 2010, acesta din urmă s-a înregistrat în mod corect ca plătitor de TVA începând cu data de 09.03.2010, după efectuarea tranzacției din luna februarie 2010 în valoare de 140.000 euro, depunând Declarația 070 și primind atribut fiscal, TVA-ul fiind plătit în mod corespunzător.
Prin urmare, în mod eronat organele fiscale au apreciat că reclamantul avea obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA până cel târziu la data de 10.09.2008, și că a devenit plătitor de TVA începând cu data de 01.10.2008, tranzacția care a fost avută în vedere ca determinantă pentru a atrage sfera de acțiune a taxei fiind scutită astfel că nu putea fi considerată ca atare, conform prevederilor art.141 lit.f din Codul fiscal, chiar dacă prețul încasat a depășit plafonul de scutire prevăzut la art.152 din același cod.
Astfel, pentru tranzacțiile efectuate de reclamant în luna februarie 2010, în valoare de 567.867 de lei, reprezentând vânzarea a trei apartamente construite în baza autorizației de construire obținute în luna iunie 2008, acesta nu datorează TVA deoarece calitatea de plătitor al taxei, prin neincluderea apartamentului înstrăinat în luna august 2008 în sfera activității economice, această calitate devenea operantă începând cu data de 01.04.2010, prin depășirea plafonului de scutire în luna februarie a aceluiași an, iar reclamantul a solicitat în condiții legale înregistrarea în scopuri de TVA la data de 09.03.2010.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse, Curtea urmează a proceda la admiterea în parte a acțiunii formulate de către reclamant, astfel că, pe cale de consecință, va dispune anularea în parte a actelor administrativ fiscale materializate prin Decizia nr.114/23.05.2013, Decizia de Impunere nr.3604/01.04.2013 și Raportul de Inspecție Fiscală nr.3603/01.04.2013, toate emise de către fosta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, în ceea ce privește obligația de plată în sumă de 29.190 lei reprezentând TVA de plată stabilit suplimentar, împreună cu majorări de întârziere, dobânzi și penalități aferente.
Având în vedere dezlegarea în fapt și în drept a chestiunii referitoare la deducerea eronată a TVA în sumă de 11.153 lei, dată prin decizia de casare nr.7199/2014 pronunțată în recurs de către Curte, reținându-se că autoritatea fiscală a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.145 alin.2 lit.a din Codul fiscal, raportat la starea de fapt fiscală a reclamantului, pretențiile formulate în acțiunea introductivă cu privire la acest aspect vor fi respinse ca nefondate.
Aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art.452-453 alin.2 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 3.910 lei cheltuieli de judecată parțiale, constând în onorariu expert – 1850 lei, conform chitanțelor existente la filele 98 și 124 dosar instanță recurs, 60 de lei taxă judiciară de timbru plătită în ambele faze procesuale și suma de 2.000 de lei onorariu avocațial redus de la suma de 2.900 de lei, potrivit chitanței existente la fila 137 dosar fond, corespunzător soluției preconizate de admitere în parte a pretențiilor formulate.
Pentru aceste motive,
În temeiul art.498 alin.1 teza a II-a C.pr.civ.,
Rejudecând procesul în fond:
În numele legii
DECIDE
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. C. I., domiciliat în Sibiu, ., ap.13, CUI –_, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și în consecință:
Anulează în parte actele administrativ fiscale reprezentate de Decizia nr.114/23.05.2013, Decizia de Impunere nr.3604/01.04.2013 și Raportul de Inspecție Fiscală nr.3603/01.04.2013, toate emise de către fosta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, în ceea ce privește obligația de plată în sumă de 29.190 lei reprezentând TVA de plată stabilit suplimentar, împreună cu majorări de întârziere, dobânzi și penalități aferente.
Respinge, ca nefondate, restul pretențiilor formulate prin acțiunea introductivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3.910 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.04.2015.
Președinte, A. E. Hancaș | Judecător, Ș. D. | Judecător, M. F. |
Grefier, N. B. |
Red./tehnored. AEH/4 ex.19.05.2015
Jud. fond Șomandra D.
Com.2+ inch. ..2015.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1800/2015. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1474/2015.... → |
|---|
