Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1613/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1613/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 5374/97/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.

Dosar nr._

DECIZIE NR.1613/2015

Ședința publică din data de 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. I. G.

Judecător: C. C. F.

Judecător: O. M. P.

Grefier: A. M. M.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S. F. Municipal Hunedoara în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu și intimatul-reclamant S. M. B., împotriva Sentinței nr.29/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa reprezentantului recurentei-pârâte D.G.R.F.P. Timișoara prin A.J.F.P. Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S.F.M. Hunedoara, lipsa reprezentantului intimatei-pârâte Administrația F. pentru Mediu, precum și lipsa intimatului-reclamant S. M. B..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul a fost motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru; procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată; recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. Timișoara prin A.J.F.P. Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S.F.M. Hunedoara, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului acesteia.

Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și reține cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin Sentința nr.29/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr._ , a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Serviciului F. Municipal Hunedoara; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. M.-B., CNP_, domiciliat în Hunedoara, ., .,., în contradictoriu cu pârâții S. F. Municipal Hunedoara, cu sediul în Hunedoara, .. 10 jud.Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6, și în consecință: au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 21.105 lei –reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, începând cu data de 09.12.2010 și până la data restituirii efective, precum și 1000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S. F. Municipal Hunedoara a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună:

-în principal, respingerea față de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S. F. Municipal Hunedoara a capătului de cerere prin care se solicită restituirea taxei pe poluare;

-în subsidiar,respingerea acțiunii pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.

În expunerea motivelor, recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S. F. Municipal Hunedoara susține că în speță este incident motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, recurenta susține că, fără a lua în considerare argumentele de ordin legal invocate de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S. F. Municipal Hunedoara prin întâmpinarea formulată, instanța de fond, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea taxei pe poluare. Potrivit dispozițiilor art.7 din OG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, acest text de lege nu statuează că organul fiscal are competențe în ceea ce privește restituirea sumei încasată cu titlu de taxă pe poluare, astfel că nefiind vorba de o contribuție de natură fiscală, organul fiscal nu poate fi obligat la restituirea acesteia, întrucât organul fiscal a acționat ca un intermediar între plătitorul de taxă și beneficiarul acesteia, având așadar calitatea de simplu încasator al sumei de bani cu titlu de taxă pe poluare, nefiind beneficiarul acesteia. Taxa pe poluare nu are natura unei creanțe fiscale care să intre în competența de administrare a organului fiscal și nefăcându-se venit la bugetul general consolidat care este administrat de organul fiscal teritorial, nu există temei pentru obligarea Administrației Finanțelor Publice Hunedoara la restituirea acestei sume de bani. Astfel, având în vedere cele arătate, instanța de fond trebuia să procedeze la admiterea excepției invocate. Ca atare, se impune a se dispune respingerea față de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și în numele și pentru S. F. Municipal Petroșani a capătului de cerere prin care s-a solicitat restituirea taxei pe poluare achitată de S. G..

Totodată, recurenta susține că soluția a fost dată de instanța de fond cu aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, dar și în OUG nr.50/2008, astfel că se impune a se dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună respingerea acțiunii reclamantului, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.

Astfel, recurenta apreciază că în speță trebuia admisă excepția lipsei procedurii prealabile justificată de împrejurarea că reclamantul nu a procedat conform art.7 alin.1 din Legea 554/2004 cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare.

Recurenta, critică hotărârea instanței de fond și cu privire la plata dobânzii, arătând că plata efectuată a fost una voluntară, prevăzută de dispoziții legale care nu au fost declarate neconstituționale și nici nu au fost cenzurate de forurile competente ale Uniunii Europene.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată, recurenta solicită respingerea acestora, întrucât emiterea deciziei de calcul al taxei pe poluare s-a făcut la cererea reclamantului, iar organul fiscal a avut o conduită de respectare a prevederilor legale, nefăcând altceva decât să respecte actul normativ incident în speță. Ori, respectarea unor prevederi legale, într-un stat de drept, nu poate fi considerată culpă procesuală și astfel, nu poate sta la baza obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Curtea, constată că în temeiul art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și art. 23 din H.G. nr. 520/2013 s-a transmis calitatea procesuală de la Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Timișoara la Direcția G. Regională a Finanțelor PubliceTimișoara și de la Administrația Finanțelor Publice Hunedoara la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara sau la S. F. Municipal Hunedoara

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, aceasta nu poate fi reținută.

Taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.

Însă taxa se calculează (art. 5 alin. 1), se încasează (art. 5 alin.4) și se restituie (art. 8 alin. 4) de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe” (art.2 lit. d). Acest aspect este reglementat și de art.7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.

În speță calitatea de autoritate fiscală competentă o are S. F. Municipal Hunedoara, care a emis decizia de calcul a taxei.

Conform art.2 din HG 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală „În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.” Așadar numai Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara are personalitate juridică nu și S. F. Municipal Hunedoara.

Însă atât în doctrină cât și în practica instanței supreme s-a arătat în mod constant că trebuie făcută delimitarea între personalitatea juridică și capacitatea de drept administrativ. Astfel pentru a avea calitate procesuală este necesar și suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă capacitate juridică de drept administrativ, adică să aibă competență. Sub acest aspect este evident S. F. Municipal Hunedoara are competență cu privire la calcularea, încasarea și restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare, emițând acte administrative în acest sens.

Dar, atunci când, într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.

În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.

Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Serviciului F. Municipal Hunedoara, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța de fond în mod legal și temeinic a constatat că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu S. F. Municipal Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu.

În ceea ce privește necesitatea solicitării anulării deciziei de calcul a taxei de poluare respectiv cu privire la motivul de recurs privind lipsa procedurii prealabile trebuie reținute următoarele:

Natura juridică a deciziei de calcul a taxei de poluare rezultă din analiza dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 7 din OUG 50/2008, aceasta reprezentând un act administrativ fiscal atipic (reclamantul are alegerea de a nu achita taxa stabilită prin acest act, fără ca această manifestare de voință să determine transformarea deciziei de calcul în titlu de creanță, respectiv titlu executoriu).

Conform art. 7 din OUG 50/2008 raportat la art. 207 din OG 92/2003Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Fiind vorba despre un act administrativ fiscal reclamantul era obligat să îndeplinească această procedură prealabilă specială în termenul de decădere defipt de lege, numai în măsura în care intenționează să conteste cuantumul taxei, ocazie cu care va urma procedura administrativă reglementată de art. 10 din OUG 50/2008.

În speță reclamantul a contestat însăși legalitatea taxei pe care a fost obligat să o achite, pe motiv de incompatibilitate a OUG 50/2008 cu art. 90 din Tratatul CE, astfel că litigiul este unul de contencios fiscal, desfășurat în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește formula juridică folosită de reclamant, astfel cum aceasta trebuia identificată de instanță, este aceea a refuzului nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din OUG 92/2003.

Ca urmare o eventuală cerere de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare ar fi lipsită de interes din moment ce restituirea taxei se dispune de instanță ca urmare a stabilirii caracterului incompatibil al normei naționale față de o dispoziție a tratatului european.

Or, decizia respectivă a fost emisă de autoritate cu respectarea cerințelor din norma legală națională, astfel că nu există nici un temei să fie anulată.

În consecință excepția inadmisibilității a fost corect respinsă de prima instanță.

Cu privire la motivul de recurs referitor la conformitatea taxei de poluare instituită de OUG 50/2008, cu dispozițiile art. 90 din TCE (devenit art. 110 din TFUE – începând cu data de 01.12.2009) curtea reține că soluția adoptată de prima instanță este legală.

Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.

În completarea acestor argumente, este de menționat că raportat la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.

Rezultă așadar, că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.

Aceleași caracteristici prezintă și O.U.G. nr. 50/2008 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În concluzie, O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și meținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.

În concluzie, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.

Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art.117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia.

Cu privire la motivul de recurs privind dobânda solicitată, trebuie reținut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Regimul juridic al dobânzilor în această materie este reglementat de art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, text conform căruia pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Cum ipoteza reglementată de art. 117 alin. 2 nu este incidentă în cauză rămâne de analizat cea prevăzută de art. 70. Conform acestui text:

„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”

Interpretarea coroborată a dispozițiilor art.124 alin.1 și art.70 alin.1 conduce la concluzia că dobânzile se datorează după expirarea termenului de 45 de zile de la data solicitării.

Această concluzie trebuie însă circumstanțiată, pornind de la faptul că termenul de 45 de zile este un termen stabilit la dispoziția organului fiscal, de către legiuitor, pentru soluționarea cererii. În măsura în care cererea este soluționată înainte de expirarea acestui termen nu există justificare rațională pentru a aștepta expirarea celor 45 de zile întrucât eventuala culpă există de la momentul formulării cererii în cazul soluționării nefavorabile a acesteia.

Ca urmare momentul formulării cererii de restituire a taxei este și momentul de referință pentru plata dobânzii prevăzută de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, aceasta având caracterul de accesoriu a creanței principale.

Sub acest aspect trebuie reținut că în speță avem de a face cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene pentru care s-a primit răspuns negativ

Soluția adoptată de instanța de fond, respectiv acordarea dobânzilor de la momentul solicitării este legală și temeinică, fiind conformă dispozițiilor art. 124 din Codul de procedură fiscală, astfel că critica formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara –în nume propriu și în numele și pentru S. F. Municipal Hunedoara nu poate fi primită.

Nici motivul de recurs privitor la cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar

Astfel, instanța de fond a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 453 raportat la art.451 din codul de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâții S. F. Municipal Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu să fie obligați să achite reclamantului S. M. B. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând: taxa judiciară de timbru aferentă cererii (300 lei) și onorariu de avocat (700 lei), analizând în mod concret prestația apărătorului ales raportat la cuantumul sumei, poziția procesuală a pârâtelor și activitatea efectiv desfășurată de acesta.

Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care aceasta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând reclamantul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.

Astfel, prin soluția pronunțată de instanța de fond, pârâtele sunt în culpă procesuală, iar acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de instanță este justificat, în condițiile în care acestea nu-și reglează în mod corespunzător conduita și determină prin opoziția lor continuă ca cei ce reclamă restituirea taxei de poluare să apeleze la justiție.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.496 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara pentru S. F. Municipal Hunedoara va fi respins ca nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică sub toate aspectele criticate

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. F. Municipal Hunedoara succesor al Administrației Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Sentinței nr. 29/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ și F..

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de DGRFP Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 Aprilie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. I. G. C. C. F. O. M. P.

Grefier,

A. M. M.

Red./ Tehnored.O.M.P./29.05.2015

A.M.M./ 6 ex/ 02.06.2015

Jud. fond.M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1613/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA