Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1271/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1271/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 2801/97/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1271/2015

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. B. D.

Judecător M. I. I.

Judecător M. Ș.

Grefier P. S.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin A.J.F.P. Hunedoara în numele și pentru Serviciul Fiscal Municipal B. împotriva sentinței administrative nr. 1668/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura prealabilă premergătoare fixării primului termen de judecată a fost parcursă.

Instanța constată cauza în stare de judecată, și având în vedere actele dosarului și solicitarea părții de judecare a cauzei în lipsă, in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Împotriva sentinței administrative nr. 1668/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ a declarat recurs pârâta prin A.J.F.P. Hunedoara în numele și pentru Serviciul Fiscal Municipal B. solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului P. C., având ca obiect restituirea taxei pentru emisii poluante.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul susține că Legea nr. 9/2012 este discriminatorie, din economia dispozițiilor sale rezultând că taxa se percepe doar în cazul transferului de proprietate, nefiind percepută pentru un autoturism aflat deja în parcul auto național care nu-și schimbă proprietarul.

Se mai susține că organul fiscal pârât îndeplinește un serviciu de casierie, având doar sarcina de a calcula și încasa taxa de poluare, însă aceasta se face venit la fondul de mediu, astfel că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Hațeg.

Se apreciază că în speță trebuia admisă excepția inadmisibilității justificată de împrejurarea că reclamantul nu a procedat conform art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare.

În final, se arată că recurenta nu este în culpă procesuală, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar dobânda legală nu se impune a fi acordată neîncadrându-se în dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.

S-au formulat critici și în legătură cu cheltuielile de judecată nejustificat de mari acordate de instanța de fond în raport cu complexitatea cauzei și aportul avocatului la rezolvarea acesteia, solicitând astfel reducerea lor.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

În drept s-a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ..

Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

1. Reclamantul supunând controlului de legalitate refuzul nejustificat manifestat de pârâtă de a restitui taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitată în temeiul Legii nr. 9/2012 pentru înmatricularea unui autoturism adus din spațiul unional, a solicitat instanței de fond constatarea pe cale incidentală a neconformității actului normativ național ce instituie această taxă cu dreptul obiectiv al Uniunii Europene.

În acest sens, spre asigurarea efectului deplin al normelor Uniunii Europene, în concret a art. 110 T.F.U.E., s-a solicitat ca în analiza pe care o va face asupra fondului cauzei, instanța să dea eficiență jurisprudenței C.J.U.E. concretizată prin cauza C-106/1977 – Admministrazione dele finanze dello Stato c. Simmenthal Spa. în a lăsa neaplicate dispozițiile Legii nr. 9/2012, așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 1/2012.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Această hotărâre nu vizează în mod special un act normativ național, chiar dacă a fost adoptată în perioada de activitate a O.u.G. nr. 50/2008, explicitând că art. 110 T.F.U.E. se opune oricărei măsuri naționale legislative, chiar ulterioare, care în materie fiscală ar fi de natură a descuraja punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Sub acest aspect este de observat că prin Legea nr. 9/2012, act normativ ce abrogă O.u.G. nr. 50/2008, s-a reglementat prin art. 4 că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7, precum și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, asupra unui autovehicul rulat al cărui proprietar n-a fost anterior impus la prima înmatriculare a autoturismului în România.

Prin acest din urmă caz de percepere a taxei pentru emisii poluante se asigură neutralitatea acesteia, astfel că Legea nr. 9/2012 ce o instituie, în forma în vigoare după 01.01.2013, incidentă refuzului manifestat de pârâtă, respectă exigențele art. 110 T.F.U.E. așa cum a fost explicitat prin jurisprudența unională arătată, fiind astfel conformă dreptului unional și nu se impune înlăturarea de la aplicare a normelor juridice interne aplicabile.

Pe de altă parte, taxa pentru emisii poluante, indiferent de denumirea ei, este o taxă ce se percepe la prima înmatriculare sau transcriere a autoturismului. Sub acest aspect se reține că taxa se determină pe baza unor criterii obiective, respectiv valoarea combinată a emisiilor de CO2, capacitate cilindrică, norma de poluare pentru motor și vechimea autoturismului, fiind asigurată libera circulație a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, protejată prin art. 110 din T.F.U.E., într-o interpretare dintr-o altă perspectivă oferită de C.J.U.E. în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C-333/2005 N..

În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante la momentul formulării cererii de înmatriculare a autoturismului său, refuzul pârâtei de a proceda la satisfacerea cererii sale fără plata taxei fiind justificat.

Este adevărat că prin Ordonanța din 03.02.2014 pronunțată de Marea Cameră a Curții de Justiție în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, în legătură cu Legea nr. 9/2012, în forma avută în perioada de incidență a O.u.G. nr. 1/2012, s-au făcut aprecieri similare celor din cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a..

Însă prin această ordonanță s-a reținut că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu O.u.G. nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2) (până la intervenția suspendării prin O.u.G. nr. 1/2012), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.”

Însă, aceste calități le are actul normativ menționat, după cum s-a arătat mai sus, după încetarea efectelor O.u.G. nr. 1/2012, astfel că cele dispuse de Curtea de justiție nu sunt aplicabile Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013.

2. Cererea reclamantului se întemeiază pe sancționarea unui refuz nejustificat, ce constituie un act administrativ asimilat conform art. 2 alin. 2 raportat la lit. i a aceleași norme din Legea nr. 554/2004.

Având în vederea natura juridică a acestuia, nu este obligatorie formularea procedurii prealabile conform art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 sau formularea contestației administrative pentru a cere restituirea unei taxe percepută nelegal, conduită ce este consacrată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4/2011 prin care a fost soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României stabilind în consecință că „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.u.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 din C.p. fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”, astfel că în mod temeinic instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

3. Relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.

Sub acest aspect este de relevat că taxa de poluare se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.

În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice Hațeg, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire, dobândind astfel legitimare procesuală pasivă, și care împreună cu A.F.M., beneficiarul taxei de poluare, formează un litisconsorțiu procesual.

4. Ca urmare momentul formulării cererii de restituire a taxei este și momentul de referință pentru plata dobânzii prevăzută de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, aceasta având caracterul de accesoriu a creanței principale.

Sub acest aspect trebuie reținut că în speță avem de a face cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene pentru care s-a primit răspuns negativ.

Soluția adoptată de instanța de fond, respectiv acordarea dobânzilor de la momentul plății taxei este legală și temeinică, fiind conformă dispozițiilor hotărârii C.J.C.E. în cauza I. contra României care a fost publicată în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data de 08.06.2013, astfel că critica formulată de recurentă nu poate fi primită.

Dobânzile au caracter accesoriu față de obiectul principal și în măsura în care obligația de restituire a taxei și dobânzii are caracter indivizibil – stabilit ope legis de către O.u.G. nr. 50/2008 - față de administrația finanțelor publice competentă și Administrația F. pentru Mediu și obligația de plată a dobânzilor va urma același regim juridic.

Soluția adoptată de instanța de fond, respectiv obligarea ambelor autorități la plata dobânzilor este legală și temeinică.

5. Recurenta pârâtă are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu, astfel că admiterea acțiunii îndreptată și împotriva acestei pârâte, este dovada necesară și suficientă a culpei sale procesuale, ce a justificat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.

Din acest punct de vedere criticile recurentelor nu pot fi primite în condițiile în care acestea s-au opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu au înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petentul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.

De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurentele nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa în contextul art. 274 din Codul de procedură civilă.

Ca atare sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă recursul formulat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin A.J.F.P. Hunedoara în numele și pentru Serviciul Fiscal Municipal B. împotriva sentinței administrative nr. 1668/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30.03.2015.

Președinte,

D. B. D.

Judecător,

M. I. I.

Judecător,

M. Ș.

Grefier,

P. S.

Red./Tehnored. I.M.I.

5ex./31.03.2015

Jud. Fond. M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1271/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA