Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2096/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2096/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6479/97/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE NR.2096/2015
Ședința publică din data de 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. I. G.
Judecător: C. C. F.
Judecător: O. M. P.
Grefier: A. M. M.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu și intimatul-reclamant S. N. D., împotriva Sentinței nr.142/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa reprezentantului recurentei-pârâte D.G.R.F.P. Timișoara în nume propriu și în numele și pentru A.J.F.P. Hunedoara, lipsa reprezentantului intimatei-pârâte Administrația F. pentru Mediu, precum și lipsa intimatului-reclamant S. N. D..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul a fost motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru; procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată; recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. Timișoara în nume propriu și în numele și pentru A.J.F.P. Hunedoara a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului acesteia.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția lipsei de interes a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu în promovarea recursului recursul declarat și reține cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin Sentința nr.142/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a AJFP Hunedoara; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. N. D., cu domiciliul procesuale ales la Cabinet de avocat L. T. din Hunedoara, ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, cu sediul în D., .. 30, jud.Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6, și în consecință au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 2509 lei –reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, începând cu data de 27.04.2010 și până la data restituirii efective, precum și 751 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună:
-în principal, respingerea față de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a capătului de cerere prin care se solicită restituirea taxei pe poluare;
-în subsidiar,respingerea acțiunii pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.
În expunerea motivelor, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara susține că în speță este incident motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
De asemenea, recurenta susține că, fără a lua în considerare argumentele de ordin legal invocate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara prin întâmpinarea formulată, instanța de fond, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea taxei pe poluare. Potrivit dispozițiilor art.7 din OG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, acest text de lege nu statuează că organul fiscal are competențe în ceea ce privește restituirea sumei încasată cu titlu de taxă pe poluare, astfel că nefiind vorba de o contribuție de natură fiscală, organul fiscal nu poate fi obligat la restituirea acesteia, întrucât organul fiscal a acționat ca un intermediar între plătitorul de taxă și beneficiarul acesteia, având așadar calitatea de simplu încasator al sumei de bani cu titlu de taxă pe poluare, nefiind beneficiarul acesteia. Taxa pe poluare nu are natura unei creanțe fiscale care să intre în competența de administrare a organului fiscal și nefăcându-se venit la bugetul general consolidat care este administrat de organul fiscal teritorial, nu există temei pentru obligarea Administrației Finanțelor Publice Hunedoara la restituirea acestei sume de bani. Astfel, având în vedere cele arătate, instanța de fond trebuia să procedeze la admiterea excepției invocate. Ca atare, se impune a se dispune respingerea față de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a capătului de cerere prin care s-a solicitat restituirea taxei pe poluare achitată de Z. N. D..
Totodată, recurenta susține că soluția a fost dată de instanța de fond cu aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, dar și în OUG nr.50/2008, astfel că se impune a se dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună respingerea acțiunii reclamantului, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.
Recurenta susține că se impunea respingerea acțiunii ca inadmisibilă și pentru faptul că reclamantul nu a respectat prevederile art.8 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, recurenta susține că, un alt motiv de nelegalitate pe care înțelege să îl invoce, vizează fondul cauzei și soluția adusă de instanță cu privire la acesta.
În primul rând, consideră ca fiind netemeinică și nelegală soluția instanței de obligare a ambelor pârâte la restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant. Astfel, se impune a se constata că rolul organului fiscal este de simplu instrument care doar încasează sume de bani cu titlu de taxă pe poluare, nefiind beneficiarul acesteia. Taxa pe poluare nu are natura unei creanțe fiscale care să intre în competența de administrare a organului fiscal și nefăcându-se venit la bugetul general consolidat care este administrat de organul fiscal teritorial, nu există temei pentru obligarea Administrației Finanțelor Publice Hunedoara la restituirea acestei sume de bani.
Pe de altă parte, sentința este netemeinică și nelegală în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii. Astfel, se impune a se constata că organul fiscal a aplicat întocmai prevederile OUG nr.50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule modificată prin OUG nr.7/2009, stabilind taxa în funcție de documentele anexate de petent la cererea pentru stabilirea cuantumului taxei datorate conform metodologiei de calcul prevăzută de OUG nr.50/2008 și a normelor metodologice aprobate prin HG nr.686/2008, aceste acte fiind emise cu respectarea dreptului comunitar și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule intrată în vigoare la 01.07.2008 „prezenta ordonanță stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, potrivit dispozițiilor art.4 din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, iar potrivit dispozițiilor art.6 din OUG nr.50/2008 determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere al poluării) luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.8 alin.(1) din OUG nr.50/2008 „Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile alin.(2)”, iar potrivit alin.2 „Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național”.
Astfel, în speță nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene așa cum în mod nelegal a apreciat instanța de fond. Astfel art.90 alin.1 din acest tratat, stabilește că nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Referitor la acordarea dobânzii legale aferentă sumelor achitate cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, recurenta, susține că înțelege să invoce nelegalitatea sentinței atacate, aceasta în condițiile în care plata efectuată a fost una voluntară, prevăzută de dispoziții legale care nu au fost declarate neconstituționale și nici nu au fost cenzurate de forurile competente ale uniunii europene.
Mai mult, recurenta susține că hotărârea instanței de fond este criticabilă și în legătură cu acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare s-a făcut la cererea reclamantului, iar organul fiscal a avut o conduită de respectare a prevederilor legale, nefăcând altceva decât să respecte actul normativ incident în cauză. Ori, respectarea unor prevederi legale, într-un stat de drept, nu poate fi considerată culpă procesuală și astfel, nu poate sta la baza obligării pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile:art.483 alin.1, art.488 alin.1 pct.8 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.20 din Legea nr.554/204 a contenciosului administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare, OUG nr.50/2008, OUG nr.218/2008 privind modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin Sentința nr.142/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. N. D., doar față de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu, care au fost obligate la plata taxei pe poluare.
În cauză recursul a fost declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în nume propriu, în virtutea faptului că aceasta a fost parte la judecata cauzei în fața primei instanțe, fiind chemată în judecată prin acțiunea formulată de reclamantă.
Cu toate acestea, se constată că, atâta timp cât instanța nu a stabilit prin hotărârea recurată nicio obligație în sarcina acestei părți, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara nu poate justifica un interes personal în promovarea recursului.
Conform art.32 NCPC orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia d) justifică un interes, iar conform art.33 din Noul Cod de procedură civilă, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal și actual.
În consecință, nefiind întrunite condițiile legale menționate mai sus, în baza art.496 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia CJCE autovehiculele de pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” în sensul articolului 110 din TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat, trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule fiind într-un raport de concurență. Actul normativ de reglementare a taxei,cu modificările ulterioare, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei pe poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca ordonanța să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismele înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
În același sens s-a pronunțat CJCE în cauza I. N. vs. DGFP Gorj, AFP Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, ca urmare unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, privind conformitatea taxei pe poluare cu dreptul european, în discuție fiind variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare este incompatibilă cu art. 110 TFUE, fiind consacrata discriminarea autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România. F. de dispozițiile art. 148 din Constituție, urmează a înlătura de la aplicare dispozițiile OUG nr. 50/2008 și a da eficiență dreptul comunitar, art. 110 din TFUE, si jurisprudenței comunitare în materie.
Taxa perceputa de Administrația Finanțelor Publice este nelegala, urmând a fi supusă repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Dobânda legală aferentă va fi calculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data formulării cererii de restituire a taxei.
La data de 18.04.2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-565/2011- I.contraRomâniei, publicată în Jurnalul Oficial al UE la 08.06.2013, prin care a statuat faptul că dreptul Uniunii se opune reglementării interne, conținute în art.124 din OUG 92/2003 modificată, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Raportat la caracterul obligatoriu al deciziei menționate, se reține că în mod corect prima instanță dispus acordarea dobânzilor de la data plății taxei și până la achitarea acesteia.
*
Critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 453 raportat la art. 451 din codul de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantului suma de 751 lei cheltuieli de judecată, reprezentând: taxa judiciară de timbru aferentă cererii (251 lei) și onorariul apărătorului conform chitanței depuse la dosar (500 lei), analizând în mod concret prestația apărătorului ales raportat la cuantumul sumei solicitate, poziția procesuală a pârâtelor și activitatea efectiv desfășurată de acesta.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care aceasta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând pe reclamant să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
Astfel, prin soluția pronunțată de instanța de fond, pârâtele sunt în culpă procesuală, iar acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de instanță este justificat, în condițiile în care acestea nu-și reglează în mod corespunzător conduita și determină prin opoziția lor continuă ca cei ce reclamă restituirea taxei de poluare să apeleze la justiție.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.496 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara va fi respins ca nefondat, iar recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara- în nume propriu va fi respins ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Sentinței nr.142/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal și ca lipsit de interes recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în nume propriu împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10 Iunie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. I. G.. C. C. F. O. M. P.
Grefier,
A. M. M.
Red./ Tehnored.P.O.M./
A.M.M./ 6 ex./17.06.2015
Jud.fond.M. L.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2082/2015.... → |
|---|
