Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 547/107/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE NR 97/2015
Ședința publică din data de 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. I. G.
Judecător: C. F.
Judecător: O. M. P.
Grefier: A. M. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții-recurenți M. Educației Naționale și U. „S. Haret” în contradictoriu cu reclamantul-intimat M. V., împotriva Sentinței nr.983/C./2014 pronunțată de Tribunalul A.–Secția de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentanților pârâților-recurenți, precum și lipsa reclamantului-intimat M. V..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că: recursurile declarate de către pârâții-recurenți M. Educației Naționale și U. „S. Haret” au fost motivate; procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată; pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentanților acestora.
Față de actele dosarului și solicitarea pârâțlori-recurenți M. Educației Naționale și U. „S. Haret” de judecare a cauzei în lipsă și totodată nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin Sentința numărul 983/CA/2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și Insolvență a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret și M. Educației Naționale și în consecință:
A fost obligată pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului Diploma de licență conform adeverinței de studiu nr.08/23.07.2009, supliment la diplomă precum și diploma de absolvire a liceului iar pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant. S-a respins cererea de chemare în garanție și au fost obligați pârâții să plătească reclamantului 1050 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta U. S. Haret și pârâtul M. Educației Naționale criticând-o pentru nelegalitate.
În expunerea motivelor pârâta U. S. Haret arată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă cererea de chemare în garanție fiind în mod greșit respinsă întrucât solicitarea de obligare a pârâtului M. Educației Naționale de a aproba tipărirea formularelor nu poate fi formulată de absolvent întrucât acesta nu are calitate procesuală activă, neexistând un raport juridic direct între absolvent și Minister.
Pe de altă parte, se arată că formularea cererii de chemare în garanție acordă posibilitatea celui care cheamă în garanție să își poată valorifica pretențiile, față de cel introdus forțat în proces, în cazul în care va pierde procesul. Or din acest punct de vedere recurenta a solicitat obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză, procesul fiind purtat din vina Ministerului Educației Naționale.
În expunerea motivelor pârâtul M. Educației Naționale arată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 4,6 și 8 din Noul Cod de Procedură Civilă întrucât instanța de fond, fără a se pronunța motivat asupra argumentelor invocate de pârâtul MEN, s-a rezumat la respingerea lor și pe, cale de consecință a dedus obligația de a aproba tipărirea formularelor tipizate ca fiind o obligație corelativă în raport cu cea a Universității „S. Haret” de a elibera diplomele de licență.
Arată că prin obligarea la aprobarea tipăririi formularelor tipizate în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență s-ar înfrânge principiul securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. 5 din Legea fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Faptul că U. „S. Haret” a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități.
Deoarece instanța este obligată să aplice prevederile ce guvernează domeniul speței deduse judecății, iar acolo unde legea nu distinge, instanța trebuie să țină seama de principiile de drept, se susține că nu se poate da eficiență principiului aparenței în drept.
Se arată că obligarea MEN în solidar cu U. „S. Haret”, la plata sumei de 1050 lei către reclamant „cu titlu de cheltuieli de judecată” este neîntemeiată.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate curtea constată că acestea sunt neîntemeiate și urmează să le respingă pentru următoarele considerente:
1.) Motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu este incident cauzei.
Reclamantul a adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original și a suplimentului la diplomă constând în foaia matricolă, pârâta nu a comunicat nici un răspuns iar în fața instanței de fond a susținut că această omisiune este imputabilă pârâtului MEN care a refuzat să avizeze tipărirea de către . diplomelor în numărul solicitat.
În acest context instanța de fond a analizat refuzul tacit al pârâtei USH de a elibera reclamantului diploma de licență, suplimentul la diplomă (foaia matricolă), după expirarea termenului legal de 12 luni, pe care l-a apreciat, potrivit probațiunii administrate, ca fiind unul nejustificat, sancționabil în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond nu a fost sesizată cu o acțiune care să aibă ca obiect evaluarea calității unor programe de studii, pentru care, dealtfel, competența aparține altor organe administrative. Sesizarea sa a avut la bază o stare de fapt ce rezultă din acte administrative a căror legalitate nu a fost contestată, în formele prevăzute de lege, niciodată, nici chiar de autoritatea care are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
În măsura în care ar fi constatat că forma de învățământ la specializarea pe care a dobândit-o reclamantul nu se desfășoară potrivit legii recurentul avea obligația și competența exclusivă să procedeze conform art. 34 alin.3 sau art. 35 alin. 3 din OUG 75/2005. Or asemenea măsuri nu au fost luate în speță, inacțiune ce legitimează în mod indirect încrederea în prezumția de legalitate a actului administrativ dobândit în urma parcurgerii anilor de studii și a examenului de licență.
Ca atare reținând că instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale, fără a interfera cu competențele recunoscute de lege recurentului, dar luând în calcul acte administrative a căror sancționare, prin intermediul pârghiilor legale, de către autoritatea competentă, nu a avut loc, curtea conchide că nu se poate discuta despre o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
2.) Nici motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material nu este incident cauzei.
În ce privește normele ce reglementează obligațiile neîndeplinite de către recurentă acestea au fost corect interpretate și aplicate de judecătorul fondului.
Corespunde adevărului că pârâta USH a comunicat MECTS prin adresele respective necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților USH pentru anul 2009, însă, potrivit susținerilor acesteia, achiziționarea de formulare tipizate de la . fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar.
Inacțiunea recurentei nu a putut fi justificată într-o manieră acceptabilă în condițiile în care, dacă ar fi constatat că forma de învățământ la specializarea pe care a dobândit-o reclamantul nu se desfășoară potrivit legii recurentul avea obligația și competența exclusivă să procedeze conform art. 34 alin.3 sau art. 35 alin. 3 din OUG 75/2005.
Ca atare, este evident că admiterea cererii de chemare în garanție se impunea în speță, pentru a se putea asigura efectiv punerea în executare a sentinței recurate, fiind vorba despre o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă în raport de competența fiecărei autorități.
Pe de altă parte, în scopul respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține că în mod constant s-a statuat în jurisprudența ÎCCJ - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimentele de diplomă.
În ce privește aplicarea prevederilor art. 453 din codul de procedură civilă 2010 privind cheltuielile de judecată, instanța de fond a realizat o justă aplicare a acestora, recurenta fiind în mod evident în culpă procesuală, atâta timp cât inacțiunea sa, atât din perspectiva neluării măsurilor prev. de art. 34 alin.3 sau art. 35 alin. 3 din OUG 75/2005 cât și din cea a aprobării formularelor tipizate, îi conferă calitatea de parte căzută în pretenții.
În ce privește criticile recurentei U. S. Haret, Curtea reține că aceasta are calitatea de pârâtă în prezenta cauză, alături de M. Educației Naționale, calitate stabilită de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
După cum lesne se poate observa din lectura art. 72 din Noul Cod de Procedură Civilă, chemarea în garanție, ca formă de intervenție forțată a terților în proces, vizează introducerea în cauză a unei „alte persoane”. Or la momentul formulării cererii de chemare în garanție M. Educației Naționale era deja introdus în proces în calitate de pârât. Ca atare, o astfel de cerere era inadmisibilă la acel moment procesual, pârâtul neputând dobândi și calitatea de chemat în garanție.
În consecință soluția instanței de fond de respingere a cererii de chemare în garanție este corectă, în speță, calitatea de pârât exista deja la momentul sesizării instanței și implicit și la momentul introducerii cererii de chemare în garanție.
Justificarea admisibilității cererii de chemare în garanție bazată pe inexistența raportului juridic dintre absolvent și M. Educației Naționale și implicit imposibilitatea executării obligației în lipsa cererii formulată de U. S. Haret nu poate fi primită atâta timp cât există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă în raport de competența fiecărei autorități iar reclamantul a solicitat instanței ca fiecare să fie obligată la recunoașterea dreptului său potrivit competenței.
În fine, argumentul potrivit căruia se justifica admiterea cererii de chemare în garanție pentru ca pârâta U. S. Haret să-și poată recupera cheltuielile de judecată nu poate fi primit atâta timp cât, pe de o parte, prin poziția procesuală stabilită de reclamant prin cererea de chemare în judecată și consfințită de instanță prin sentința atacată, pârâta apare ca parte căzută în pretenții iar pe de altă parte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată nu poate reprezenta un obiect principal al unui demers judiciar, indiferent de formula procesuală aleasă, ea având un evident caracter accesoriu.
3.) Nici motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de Procedură Civilă când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei nu este incident cauzei, soluția adoptată de instanța de fond fiind motivată în mod corespunzător, potrivit limitelor sesizării.
În raport cu cele mai sus arătate, văzând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate și că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art.496 C., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții M. Educației Naționale și U. S. Haret iar față de această soluție, potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă, niciuna din recurente nu este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții M. Educației Naționale și U. S. Haret împotriva Sentinței nr. 983/CA/2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și Insolvență.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2015.
Președinte, L. I. G. | Judecător, C. F. | Judecător, O. M. P. |
Grefier, A. M. |
Red. Tehnored. L.G.
15 Ianuarie 2015
Jud. fond B. MB
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 327/2015.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 836/2015.... → |
|---|
