Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 327/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 327/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 2597/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 327/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător C. G. N.
Judecător D. M.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE HUNEDOARA împotriva sentinței nr. 1392/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru, recurenta solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța, față de actele dosarului și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, în deliberare, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._, reclamantul N. E. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2690 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data solicitării și până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 1392/CA/2014, prima instanță a respins excepția calității procesuale pasive a pârâtei AFP Hunedoara și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea reclamantului și în consecință a obligat pârâtele D. Timișoara, prin AJFP Hunedoara și AFM să restituie reclamantului suma de 2690 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda prevăzută de C. pr. fiscală, calculată începând cu data plății. Pârâtele au fost obligate la plata sumei de 269 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. Timișoara, prin AJFP Hunedoara solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea motivelor, recurenta critică modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu, iar AFP are doar rolul de a o încasa.
Recurenta critică de asemenea modul de soluționare a excepției inadmisibilității, întrucât reclamantul nu a procedat conform art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare.
Pe fond, recurenta susține în esență că acțiunea este neîntemeiată deoarece taxa achitată de reclamant este conformă cu normele de drept comunitar.
Recurenta susține de asemenea că în mod greșit a fost obligată la cheltuieli de judecată pentru că nu are nicio culpă procesuală.
În drept se invocă art. 488 pct. 8 NCPC.
Analizând legalitatea sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte, Curtea reține acțiunea de față a fost promovată de reclamant ca urmare a refuzului AFP de restituire a taxei de poluare achitată de acesta. Așa cum a reținut și prima instanță, această taxă se calculează și se încasează de autoritatea fiscală competentă, în speță AFP, care, potrivit art. 10 din Legea nr. 9/2012 soluționează contestațiile privind taxa datorată de către contribuabili.
Cum reclamantul invocă neconformitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar și solicită restituirea acesteia și având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al administrației finanțelor publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, se constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Finanțelor Publice cât și Administrația F. pentru Mediu.
Față de cele ce preced, aceste motive de recurs se privesc ca nefondate.
În ce privește compatibilitatea Legii nr. 9/2012, Curtea constată că soluția primei instanțe este una legală. Prin această lege se prevede obligația achitării unei taxe de poluare atât pentru autoturisme achiziționat din spațiul comunitar (art. 4 alin. 1), cât și pentru cele rulate în România, dar pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art. 4 alin. 2), conform Legii nr. 571/2003. Cu toate acestea, prin OUG nr. 1/2012 se suspendă, până la data de 01.01.2013, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, respectiv a prevederilor care impun achitarea taxei de poluare pentru autoturisme deja rulate în România.
Ca atare, în urma acestei modificări legislative s-a revenit la situația discriminatorie care exista și sub imperiul OUG 50/2008 care reglementa taxa de poluare, în sensul că pentru vehiculele second-hand achiziționate de pe piața internă nu se percepe taxa pentru emisiile poluante, dar această taxă este percepută pentru aceleași autovehicule aduse din import.
În consecință, considerentele CJCE din cauza T. sunt aplicabile.
Potrivit Hotărârii din data de 07.04.2011, pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene – Camera Întâi în cauza T., articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Întrucât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr. 9/2012 nu se aplică și autoturismelor folosite achiziționate din România, Curtea constată că regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 148 din Constituția României, se apreciază că instanța de fond a interpretat corect prevederile legislației interne și raportul lor cu dreptul comunitar incident, astfel că aceste critici invocate de ambele recurente nu sunt întemeiate.
În privința dobânzilor, Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente. Conform art. 117 alin. 1 lit. d C. pr. fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie, la cerere, debitorului. Pentru aceste sume, contribuabilul are dreptul la dobândă legală, care se acordă la cerere, potrivit art. 124 alin. 1 C. pr. fiscală. Pe cale de consecință, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale, astfel cum a stabilit prima instanță, în concordanță cu Hotărârea I. pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în ceea ce privește momentul de la care se datorează această dobândă.
Referitor la cheltuielile de judecată, se constată de vreme ce acțiunea reclamantei a fost admisă, pârâta recurentă este parte căzută în pretenții în sensul art. 453 NCPC și a fost în mod corect obligată la plata cheltuielilor de judecată, neavând nicio relevanță împrejurarea că taxa de poluare a fost achitată voluntar de reclamantă.
Față de aceste considerente, Curtea constată că criticile formulate de recurentă nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 NCPC, astfel că în temeiul art. 498 NCPC va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr. 1392/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2015.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. M. - concediu medical, semn. conf. art. 426 alin. 4 NCPC, președintele completului M. F. C. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
5 ex/12.02.2015
Jud. fond – M.S.B.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 575/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 97/2015. Curtea... → |
|---|








