Obligaţia de a face. Decizia nr. 357/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 357/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 6617/85/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 357/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I. P.
Judecător M. K.
Judecător M. F.
Grefier A. H.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Municipal Mediaș împotriva sentinței nr. 2512/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că anterior stabilirii primului termen de judecată, în cauză a fost parcursă procedura prealabilă; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că se solicită judecarea și în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin sentința nr. 2512/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ s-a admis acțiunea reclamantei G. A. I. împotriva pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu – Serviciul Fiscal Municipal Mediaș și Administrația Fondului pentru Mediu și s-a dispus restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 2690 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânda legală calculată de la data plății, respectiv 21.11.2012 și până la data restituirii efective a sumei datorată, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 269 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Municipal Mediaș, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În expunerea motivelor de recurs pârâtul invocă lipsa calității procesuale a A.F.P. în ce privește restituirea taxei care se regăsește în patrimoniul A.F.M.
Cu privire la fondul cauzei menționează că acțiunea este neîntemeiată deoarece noua lege nu mai face distincție între un autovehicul produs în țară și un autovehicul importat, astfel încât nu se mai poate susține că aceasta este discriminatorie și incompatibilă cu prevederile art. 110 TFUE.
Totodată, prin introducerea modificărilor elementelor avute în vedere la calculul taxei, se realizează taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului, ajungându-se la reducerea cuantumului acesteia și cu 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OG 50/2008.
Se aduc critici hotărârii și prin prisma obligării recurentului la plata cheltuielilor de judecată, apreciate prea mari în raport de complexitatea redusă a muncii apărătorului și dat fiind faptul că riscul litigiului și reputația apărătorului nu sunt afectate în mod negativ, garanția succesului fiind influențată mai degrabă de practica unitară a instanțelor de judecată.
Recursul pârâtului este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
În procedura pregătirii dosarului, recursul a fost comunicat intimaților însă aceștia nu au depus la dosar întâmpinări.
Recursul pârâtului se constată a fi nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum a reținut instanța de fond, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin M. Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Această hotărâre nu vizează în mod special un act normativ național, chiar dacă a fost adoptată în perioada de activitate a O.u.G. nr. 50/2008, explicitând că art. 110 T.F.U.E. se opune oricărei măsuri naționale legislative, chiar ulterioare, care în materie fiscală ar fi de natură a descuraja punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Sub acest aspect este de observat că prin Legea nr. 9/2012, act normativ prin care s-a dorit a se înlătura inechitățile constatate de instanțele judecătorești, rezultate din aplicarea O.u.G. nr. 50/2008, act normativ declarat în mod constant neconform cu art. 110 T.F.U.E., s-a reglementat prin art. 4 că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7, precum și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, asupra unui autovehicul rulat al cărui proprietar n-a fost anterior impus la prima înmatriculare a autoturismului în România.
Acest din urmă caz reglementat asigura neutralitatea taxei, astfel că Legea nr. 9/2012 respecta exigențele art. 110 T.F.U.E. așa cum a fost explicitat prin jurisprudența unională arătată.
Însă, prin O.u.G. nr. 1/2012 au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013 de la aplicare dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxarea autovehiculelor cu ocazia primei transcrieri, astfel că ansamblul legislativ format de cele două acte normative a conservat viciile de neconformitate a O.u.G. nr. 50/2008, fiind menținută discriminarea autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România, în sensul jurisprudenței unionale arătate, ceea ce justifică declararea ca neconformă a Legii nr. 9/2012 cu modificările aduse de O.u.G. nr. 1/2012 pe perioada de incidență a acestui din urmă act normativ, în raport de art. 110 T.F.U.E., și înlăturarea de la aplicare a actului normativ național, așa cum în mod corect s-a dispus de instanța de fond.
În consecință, taxa plătită de reclamantă pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, la cererea acesteia, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală fiscală aferentă.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012 este gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu și constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu, conform art. 1 alin. 2 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform Legii nr. 9/2012 de către organul fiscal competent, respectiv „organul fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 10 care prevede că „stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent”.
În speță, calitatea de organ fiscal competent o are Serviciul Fiscal Municipal Mediaș succesor al Administrației Finanțelor Publice Mediaș, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației Fondului pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Serviciului Fiscal Municipal Mediaș succesor al Administrației Finanțelor Publice Mediaș, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul Fondului pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Serviciul Fiscal Municipal Mediaș succesor al Administrației Finanțelor Publice Mediaș, cât și Administrația Fondului pentru Mediu.
Critica recurentului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, instanța de fond aplicând corect prevederile art. 451 C.pr.civilă, obligând pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ca părți căzute în pretenții.
Din acest punct de vedere criticile recurentelor nu pot fi primite în condițiile în care acestea s-au opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu au înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petenta să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurenta nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa în contextul prevederilor legale.
În concluzie, și din acest punct de vedere soluția instanței de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Municipal Mediaș va fi respins în temeiul art.496 C.p.civ., nefiind incidente prevederile art. 488 pct. 8 C.pr .civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Serviciul Fiscal Municipal Mediaș împotriva sentinței nr. 2512/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.
Președinte, F. I. P. | Judecător, M. K. | Judecător, M. F. |
Grefier, A. H. |
Red. F.I.P.
Tehnored. H.A./6 ex./05.02.2015
Jud. fond G.B.
| ← Obligaţia de a face. Hotărâre din 10-02-2015, Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 843/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
