Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 811/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 811/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 4422/97/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 811/2015
Ședința publică de la 24 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D.
Judecător M. I.
Judecător M. N.
Grefier L. A.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de D. Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței nr. 1525/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1525/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive și s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul L. L. M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 2883 lei reprezentând taxă de poluare și a dobânzii fiscale calculată de la data achitării până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 288,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, analizând mai întâi excepțiile invocate.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:
Potrivit art.135 din OG 92/2003, dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Dreptul reclamantului la acțiune s-a născut la data de 07.10.2008, dată la care a achitat taxa pe poluare în cuantum de 2883 lei, a cărei restituire se solicită și s-ar fi împlinit la data de 1.01.2014.
Chiar dacă acțiunea reclamantului a fost înregistrată în prezentul dosar, doar la data de 23.06.2014, instanța constată că nu este prescrisă, întrucât a intervenit întreruperea termenului de prescripție conform art.2539 alin 2 teza a II-a Cod civil.
Astfel, potrivit art. 2539 alin 2 Cod civil, prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă.
Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.
S-a constatat că reclamantul a mai introdus anterior o acțiune, identică cu cea de față, la data de 30.12.2013, ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Hunedoara, și care a fost anulată prin încheierea nr.99/CA/2014 rămasă definitivă, în procedura de regularizare a cererii, la data de 16.04.2014.
Noua cerere de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, a fost introdusă la data de 23.06.2014, înăuntrul termenul de decădere de 6 luni prevăzut de art. 2539 alin 2 teza a II-a Cod civil.
Întrucât, pentru considerentele ce vor urma, instanța apreciază că cererea reclamantului este fondată, urmând a fi admisă, prescripția se consideră a fi întreruptă prin cererea de chemare în judecată precedentă, ce a fost introdusă în termenul de prescripție de 5 ani, respectiv la data de 30.12.2013.
Conform art.2541 alin 1 și 2 Cod civil, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se ivi cauza de întrerupere, începând să curgă o nouă prescripție.
Ca urmare, cum de la data de 30.12.2013 a început să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă la data de 23.06.2014, se apreciază că excepția dreptului material la acțiune este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal, instanța reține că, în ce privește debitorii obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG.50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, conform art. 1 alin.(1) din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie, conform aceluiași act normativ (art.5 alin.1), de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin.2 din Legea 554/2004) al Administrației Finanțelor Publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru Mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât organul fiscal ,cât și Administrația F. pentru Mediu.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse în dosar.
Pe fondul cauzei, problema de drept care se ridică este aceea de a stabili dacă legislația internă – în temeiul căreia se condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Art. 90 (actual art.110) par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare Tratatul) prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 90 (110) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, această taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), iar aceasta se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
După cum se poate constata, taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație – dacă au fost înmatriculate în țară.
Se ivește, astfel, o aparentă discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar.
Pentru elucidarea acestor aspecte, și pentru a înțelege exact intenția legiuitorului cu ocazia adoptării actului normativ analizat, instanța observă că în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 este menționat, în mod expres, faptul că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, una dintre consecințe ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Se constată astfel că, deși scopul declarat al legii îl constituie punerea în operă a principiului „poluatorul plătește”, în realitate s-a urmărit, ca efect imediat, descurajarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja într-un alt stat membru.
Era normal ca un astfel de act normativ – având drept scop (declarat) protecția mediului - să se aplice tuturor autovehiculelor aflate în circulație pe teritoriul României, care nu se încadrează în limitele de poluare statuate, nicidecum doar acelora care se înmatriculează pentru prima dată în țară.
Toate cele de mai sus conduc la concluzia că taxa de poluare aplicată autovehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar contravine prevederilor art. 90 (110) din
Tratat, în condițiile în care o astfel de taxă nu este percepută pentru autovehicule identice – achiziționate de pe teritoriul României. Or, actualul articol 110 al TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
În speță, din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 - cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe - la o nouă înmatriculare - taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează, sau este destinată să diminueze, introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați - din punct de vedere fiscal - să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit și mai evidentă, întrucât a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi - Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 ( fiind cunoscut că industria auto din România produce autoturisme cu aceste caracteristici tehnice) - care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, situație în care consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează, astfel, producția internă, aspect ce reiese explicit din preambul O.U.G. nr. 208/2008 și 218/2008, potrivit căruia: „Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
De altfel, la data de 25.06.2009, Comisia Europeană a emis un comunicat de presă prin care confirmă caracterul protecționist al prevederilor OUG nr. 50/2008, arătând că „legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi” și că „criteriul - primei înmatriculări - nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor [...] iar în anumite cazuri ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre”.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii europene în cauza C‑402/09, privind pe I. T. împotriva României, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), pronunțată la 7 aprilie 2011, s-a stabilit că: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de
ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Taxa pe poluare solicitată de autoritățile române reclamantului – pentru înmatricularea în circulație, pe teritoriul României, a autovehiculului achiziționat de către acesta din alt stat membru al Uniunii Europene - contravine prevederilor art. 90 din Tratat (în vigoare până la data de 01.12.2009, când a fost înlocuit de TFUE – art.110).
Prin efectul dispozițiilor art. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative coroborate cu cele ale H.G. nr. 529/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost înființată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în subordinea
căreia este organizată și funcționează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, serviciile fiscale municipale și orășenești și birourile fiscale comunale.
În temeiul dispozițiilor art. 10, alin.4 din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, „Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, înființate potrivit prevederilor alin.(3), preiau activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale județene ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora”.
Prin urmare, constatând că taxa de poluare a fost calculată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a județului Hunedoara și încasată de la reclamant ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente, refuzul soluționării cererii acestuia de restituire a taxei fiind astfel nejustificat, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și, în consecință, va obliga, pârâtele să restituie reclamantului suma reprezentând taxă de poluare provenite de la autovehicule, achitată de reclamant potrivit chitanței depuse la dosar, la care se adaugă dobânda fiscală calculată de la data plății,respectiv 09.10.2008, și până la data restituirii efective, potrivit Hotărârii Curții (Camera a treia) din 18.04.2013.
Prin această Hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, reținându-se că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei, cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel,în principiu în perioada cuprinsă între data plății și data restituirii acesteia.
Având în vedere prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâtele căzute în pretenții au fost obligate să plătească statului român cheltuieli de judecată în cuantum de 288,30 lei reprezentând taxe judiciare de timbru, pentru care reclamantul a beneficiat de scutire conform OUG 51/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și motivat, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, care a solicitat să fie casată hotărârea și, reținându-se cauza spre rejudecare, în principal, să se respingă față de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei pe poluare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.
A fost criticată soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP, recurenta arătând că taxa pe poluare nu se face venit la bugetul general consolidat și nu este administrată de organul fiscal, ci se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu, care o și administrează, că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 7 din OG nr. 50/2008, că nu s-a ținut cont că a acționat ca un intermediar între plătitorul de taxă și beneficiarul acesteia.
A susținut, apoi, că acțiunea este și inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie, făcând trimitere la prevederile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și arătând că reclamantul nu a solicitat și anularea actului administrativ fiscal.
Pe fond, recurenta a susținut că se impunea obligarea la restituire doar a Administrației F. pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, că organul fiscal a respectat dispozițiile OUG 50/2008 și că taxa nu este contrară dispozițiilor comunitare, ci este compatibilă cu art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, fiind instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE și se determină după criterii obiective.
A fost criticată și dispoziția de obligare a organelor fiscale la plata dobânzilor, precum și cea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, cât timp decizia de calcul al taxei s-a emis la cererea reclamantului și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Verificând legalitatea sentinței atacate, se constată următoarele:
Critica privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP nu este fondată.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă, taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.U.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al administrației finanțelor publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Finanțelor Publice, cât și Administrația F. pentru Mediu.
Asupra motivului de recurs vizând soluționarea excepției inadmisibilității se reține că decizia de calcul al taxei de poluare, așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008, reprezintă un act administrativ fiscal, care determină, cu caracter de obligativitate, întinderea taxei, atunci când posesorul autoturismului optează să apeleze la serviciul de înmatriculare a acestuia în România, fiind contestabil numai în măsura în care posesorul autoturismului se consideră vătămat de întinderea ei și nu de existența acesteia, ocazie cu care va urma procedura administrativă reglementată de art. 10 din O.U.G. nr. 50/2008.
Contestându-se legalitatea taxei, pe motiv de incompatibilitate a O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 T.F.U.E., litigiile de această natură sunt de contencios administrativ fiscal, desfășurate în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală.
Temeiul cererilor de restituire a acestor taxe îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003, nelegalitate ce derivă din incompatibilitatea dreptului intern, ce instituie obligativitatea aplicării acestei taxe cu dreptul obiectiv comunitar (art. 110 T.F.U.E.), instanțele fiind chemate a sancționa acest refuz.
Din aceste motive, în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta nefiind necesară în accepțiunea art. 7 din Legea nr. 554/2004 în cazul refuzului nejustificat al autorității. În același sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 24/2011 asupra recursului în interesul legii.
Apoi, prima instanță a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.
Raportat la OUG 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Această calitate a actului normativ în discuție a fost confirmată și prin Cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar, că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Aceleași caracteristici prezintă și O.U.G. nr.50/2008, așa cum a fost modificată prin OUG nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și O.U.G. nr.117/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concluzie, O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
Așa fiind, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea de la aplicare, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia.
În plus, pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, reclamantul este îndreptățit și la dobânda fiscală de la data plății taxei, conform Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza I..
Nici motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este fondat, întrucât cheltuielile de judecată au fost acordate reclamantului raportat la culpa procesuală a pârâtei.
Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă va fi respins recursul pârâtei D. Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca nefondat, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din același cod.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D. Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței nr. 1525/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2015.
Președinte, N. D. | Judecător, M. I. | Judecător, M. N. |
Grefier, L. A. |
Red.-tehn. NM
Ex. 5/20.03._
Jud. fond: C. C.V.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 618/2015.... | Obligaţia de a face. Hotărâre din 10-02-2015, Curtea de Apel... → |
|---|
