Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Decizia nr. 2798/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2798/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-08-2013 în dosarul nr. 5154/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 2798/2013
Ședința publică de la 13 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș. - judecător
Judecător M. G. B.
Judecător L. M. – vicepreședinte instanță
Grefier M. A.
****************************************************
Pe rol fiind judecarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta G. R. I. împotriva sentinței civile nr. 134/CA din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII N., având ca obiect amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești (art.24 din Legea nr.554/2004).
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurenta G. R. I. legitimată cu buletin de identitate . nr._ eliberat la data de 10.08.1988 de Poliția municipiului Piatra N., lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen legal, timbrat cu taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată se constată că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei un exemplar fiind comunicat și recurentei.
Recurenta depune la dosar precizări la cererea de recurs, în 2 exemplare pe care însă, nu le consideră completare sau modificare a acțiunii.
Instanța apreciază că prin precizările la cererea de recurs, astfel cum au fost denumite de recurentă, nu se invocă dovezi suplimentare ci se aduc argumente asupra excepției de nelegalitate. Întrucât recurenta nu mai are cereri de formulat și înscrisuri de depus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Recurenta G. R. I. solicită, având în vedere numeroasele încălcări ale articolelor de lege și a prevederilor Codului de procedură civilă, admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și reținerea cauzei spre rejudecare a cererii. Consideră că sunt foarte multe încălcări ale prevederilor legale și solicită instanței de recurs analizarea întregului univers al dosarelor. Arată că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 44 al. 1 și art. 52 al. 1 din titlul II, capitolul II, Drepturile și libertățile fundamentale din Constituția României, hotărârea atacată fiind astfel neconstituțională. Mai arată că, hotărârea instanței de fond este nelegală și prin încălcarea dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă întrucât nu a pus în discuție, la primul termen de judecată, competența materială de soluționare a cauzei. Mai arată recurenta că instanța de fond nu a analizat răspunsul pe care l-a depus la dosar pentru ședința din 16.04.2013 și a a respins ca inadmisibilă acțiunea sa, fără însă a indica temeiul legal. Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport, conform biletului pe care îl depune la dosar.
Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
G. R. I., reclamantă în cauza dosar nr._ și înregistrat pe rolul Tribunalului N., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu C. Județeană de Pensii N., a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 134/CA din 16.04.2013 pronunțate de prima instanță, motivul prezentei cereri fiind situația de nelegalitate a hotărârii judecătorești atacate prevăzută la art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel:
1. Potrivit dispozițiilor art. 105 din Codul de procedură civilă, modificat de art. I art. I punctul 8 din Legea nr. 202/25.10.2002, „Actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competență de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condițiile prevăzute de lege"" și solicită instanței de recurs să constate că judecătorul care semnează sentința atacată s-a făcut vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 159 indice 1 alin. 4 introdus în codul de procedură civilă prin art. I punctul 23 din Legea nr. 202/25.10.2002, articol care prevede că „La prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate".
Or, roagă instanța de recurs să constate că:
- acțiunea reclamantei în dosarul nr._ împotriva Casei Județene de Pensii N. a fost înregistrată personal, la Tribunalul N., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.10.2012 (filele 2 și 3), obiectul cauzei fiind „amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești (art. 24 din Legea nr. 554/2004), cauză repartizată aleatoriu, la data de 24.10.2012 (f. 7), cu primul termen de judecată fixat la data de 15 ianuarie 2013, conform citației comunicate părților (f.10).
În citativ (f. 8) se arată că pârâtului C. Județeană de Pensii N., i se înmânează copie de pe acțiune. La fila 9 din dosarul cauzei, se află cererea formulată de Secția a II-a civilă a Tribunalului N., adresată Secției I civile aceluiași Tribunal, privind atașarea la dosarul cauzei, a dosarului nr._, spre consultare. La data de 10 ianuarie 2013, studiind dosarul cauzei (f 12), recurenta a constatat că pârâta nu a depus întâmpinare la dosarul în speță.
În încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2013 (f 35) se consemnează faptul că reclamanta a depus „precizări" și că pârâta a depus la dosar întâmpinarea având anexate înscrisuri probatorii (f. 13...34), întâmpinare care i-a fost înmânată reclamantei, aceasta cerând un termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare. Instanța încuviințează cererea de termen și amână judecarea cauzei la data de 12.02.2013.
Mențioaneză faptul că încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2013 are ca obiect amendă art. 24 din Legea nr. 554/2004 și nu face nicio referire la verificarea și stabilirea de către judecător a împrejurării dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, cu consemnarea temeiurilor de drept pentru care a fost constată competența instanței sesizate, dovadă a faptului că judecătorul a încălcat dispozițiile art. 159 indice 1 alin. 4 consider din Codul de procedură civilă.
Ca urmare a faptului că, la termenul de judecată din data de 12.02.2013, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată și a modificat-o, în sensul că obiectul cererii este obligarea pârâtului la îndeplinirea întocmai a obligațiilor stabilite în sarcina acestuia prin titlul executoriu decizia civilă nr. 962 din 14 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în încheierea din data de 12.02.2013 (f 44), instanța „amână judecarea cauzei la data de 19.03.2013 ora 9:00 (ședință publică) pârâtei un exemplar pentru când părțile au termen în cunoștință. Se comunică pârâtei un exemplar al precizărilor formulate de reclamantă. Pronunțată în ședința publică din 12.02.2013".
Reclamanta a fost prezentă la ședința de judecată din data de 19.03.2013 când, studiind dosarul cauzei, a observat că pârâta depusese la dosar un înscris intitulat „Precizări", înregistrat la Tribunalul N. la data de 18 martie 2013, înscris pe care l-a lecturat în grabă, constatând că nici până la data ședinței de judecată din 19.03.2013, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile dispuse în sarcina sa prin titlul executoriu decizia civilă nr. 962 din 14.05.2012 a Curții de apel Bacău, a susținut că își mențin temeiul de drept, dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a solicitat un termen de judecată pentru a răspunde excepției de necompetență materială a Tribunalului N., Secția a II - a, de contencios administrativ și fiscal invocată de pârâtă, cerere încuviințată de instanță care amână judecarea cauzei la data de 16.04.2013, ora 9:00 și poartă semnăturile ambilor membri ai instanței (fila 50 din dosarul cauzei).
La data de 8 aprilie 2013, studiind dosarul cauzei, la arhiva instanței (fila 52), a constatat că, în citativul creat la data de 2S.03.2013 referitor la stadiul procesual al cauzei, obiectul cauzei este „obligația de a face", termenul de judecată este „16.04.2013" și că, pe verso-ul filei cu stadiul procesual ai instanței este consemnată hotărârea instanței, textual: „Respinge acțiunea ca inadmisibilă . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16.04.2013".
La fila 53 a dosarului în speță, există un înscris, fără titlu, al cărui conținut este următorul: „Precizează reclamanta că solicită instanței, în mod expres, să pronunțe o hotărâre în cauză. Cât privește excepția invocată de pârâtă, arată că, în formularea cererii sale a înțeles să invoce dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii 554/2004, astfel încât, potrivit acestor dispoziții legale. Tribunalul N., Secția a II -a, de contenciuos administrativ și fiscal este instanța competentă în raport de temeiul de drept al acțiunii, indicat de reclamantă, instanța invocă inadmisibilitatea acțiunii. Reclamanta solicită acordarea unui termen de judecată pentru a răspunde excepției invocată în cauză și pentru a depune la dosar concluzii scrise, cu precizarea că s-a adresat pârâtei cu plângere prealabilă pentru soluționarea cererii ce face obiectul dosarului. Pronunțată în ședința publică din 16.04.2013." înscrisul respectiv este semnat de președintele instanței.
Mai există în dosarul cauzei, înscrisul intitulat „îndreptare eroare materială. încheiere, ședința de judecată din data de 16.04.2013. Camera de Consiliu" (f 54, anexa 2 la prezenta cerere de recurs), în care se face afirmația neconformă cu adevărul, cum că „Precizează reclamanta că solicită instanței. în mod expres, să pronunțe o hotărâre în cauză", susținere de-a dreptul mincinoasă, căci nu și-ar fi putut permite niciodată să-i ceară instanței acest lucru, cu atât mai puțin să-i ceară „în mod expres", motiv pentru care, la data de 18 iunie 2013, a depus la arhiva instanței cererea de a-i fi comunicată la domiciliu copia conformă cu originalul de pe notele grefierului de ședință din data de 16 aprilie 2013, timbrată legal (v. anexa 3 la prezenta), cerere la care, până în prezent, nu i s-a răspuns, fapt pe care îl apreciază ca fiind revelator în ceea ce privește modul incorect și evident părtinitor față de pârâtă, instituție a statului, în care instanța din cadrul Tribunalului N., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a instrumentat cauza dosar_ .
2.Potrivit art. 158 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de judecată in fața căreia se pune în discuție competența acesteia, este obligată să stabilească instanța competentă și, potrivit art. 158 alin. (5), „dacă necompetență nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea incompetenței".
Or, solicită instanței de recurs să constate că, în cazul în speță, pârâta C. Județeană de Pensii N. nu putea să ceară declararea incompetenței instanței care a trecut la judecarea pricinii, respectiv Tribunalul N., Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Mai mult: în încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2013, judecătorul amintitei instanțe nu a verificase și nu stabilise, din oficiu, potrivit art. 159 indice 1 din Codul de procedură civilă, dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina și nu a consemnase nici temeiurile de drept care constată competența instanței sesizate și, ulterior, în încheierea de ședință, din data de 12.02.2013, din Camera de Consiliu, instanța a dispus amânarea judecării cauzei la data de 19.03.2013. în ședință publică, având același obiect, respectiv „amendă, art. 24 din Legea nr. 554/2004".
De altfel, excepția de necompetență materială a Tribunalului N., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal invocată de pârâtă în „Precizările depuse la dosarul cauzei la data de 18 martie 2013 pentru termenul de judecată din 19.03.2013, nici măcar nu a fost pusă de instanță în discuția părților.
3. În sfârșit, arată că sentința civilă nr. 134/CA din data de 16.04.2013 nu analizează fondul cauzei și nu analizează răspunsul reclamantei depus la dosarul cauzei pentru ședința de judecată din data de 16.04.3013 (filele 55...57 din dosar), fapt pe care îl consideră nelegal și, totodată, respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantă, fără însă a indica, exact, care este temeiul legal pe care se bazează respectiva soluție dată cauzei în speță.
În concluzie: având în vedere cele arătate mai înainte, în prezenta, solicită instanței de recurs să admită recursul și, în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, să modifice în tot hotărârea atacată.
II. C. Județeană de Pensii N., cu sediul în .. 24, reprezentată legal prin director executiv, S. C. Aanegroae, în calitate de intimată-pârâtă în dosarul civil nr._, recurentă-reclamantă fiind G. Rădica I. a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 134 /CA din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul N., în dosarul nr._ .
Față de aspectele invocate de recurentă, arată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N., recurenta a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii N. la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere a executării deciziei civile nr. 962/2012 a Curții de Apel Bacău și obligarea la plata despăgubirilor de întârziere prevăzute de art. 24 alin, 2 din Legea nr. 554/2004.
La termenul din 12.02.2013 recurenta a modificat acțiunea, în sensul că, a solicitat obligarea instituției intimate la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin decizia civilă nr. 962/2012 a Curții de Apel Bacău, menținând ca temei de drept Legea nr. 554/2004.
Din dispozițiile art. 22 alin. 2 și cele ale art. 24 din Legea nr. 554/2004 rezultă că obligațiile de executare a titlurilor executorii privesc titluri pronunțate exclusiv de instanța de contencios administrativ, nu și obligațiile de executare prevăzute în titlurile pronunțate de instanța civilă.
Or, decizia civilă nr. 962/14.05.2012, despre care recurenta susține că nu ar fi fost executată (aspect total nereal, așa cum a demonstrat prin înscrisurile depuse la termenul din 15.01.2013), a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă, în dosarul nr._, în soluționarea recursului promovat în cadrul unui litigiu privind drepturi de asigurări sociale.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat.
Reclamanta a solicitat aplicarea prevederilor speciale ale Legii nr. 554/2004 pentru executarea unei sentințe civile, fapt inadmisibil, așa cum a reținut în esență și instanța de fond.
Temeiul pentru care s-a respins cererea reclamantei de amendare a conducătorului unității pârâte a fost, chiar dacă nu s-a precizat expres în motivarea sentinței atacate cu recurs, regula de drept cuprinsă în adagiul latin speciallia generallibuss derogant, ceea ce se traduce prin faptul că normele speciale sunt derogatorii de la regula generală și sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind permisă aplicarea lor l-a situații asemănătoare ori posibilitatea ca acestea să completeze regula de drept comun.
În speța de față regulile speciale prevăzute de art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, care arată că „ În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă”, respectiv, „3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei,” nu puteau fi aplicate de instanța învestită cu cererea reclamantei, deoarece art. 25 alin. (1) din același act normativ arată expres că „ Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților” și deci numai o hotărâre pronunțată de instanța de contencios administrativ poate beneficia de prevederile speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004, pentru a se putea solicita și obține de către partea vătămată constrângeri specifice care să conducă la executarea hotărârii din partea conducătorului autorității publice obligate să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative.
În art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 se arată expres că „Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri”, ceea ce înseamnă în speța de față că punerea în executare a hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ se face conform unor norme speciale și derogatorii de la regula de drept comun pentru executarea hotărârilor civile, regulă cuprinsă în Codul de procedură civilă, și totodată înseamnă că aceste prevederi speciale nu pot completa dreptul comun în materie, executarea silită conform prevederilor art. 22-25 din Legea nr. 554/2004 neputând fi aplicate în completare la normele de executare silită prevăzute în Codul de procedură civilă.
Instanța reține deci că legea generală este aceea care poate completa o lege specială și nu invers.
În acest sens art. 28 din Legea nr. 554/2004 arată că „(1) Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.”
Rezultă că orice sentință civilă pronunțată de o altă instanță decât cea de contencios administrativ nu va putea beneficia de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, o astfel de cerere urmând fi respinsă ca inadmisibilă sau ca nefondată.
Faptul că instanța de fond nu și-ar fi verificat din oficiu competența materială nu a fost de natură să producă o vătămare procesuală reclamantei, pentru că respingerea cererii de chemare în judecată s-a realizat nu pe motivul că instanța de fond nu ar fi fost competentă, în general și ca instanță de contencios administrativ, să facă aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, ci pentru că o condiție a aplicării amenzii conducătorului autorității publice era aceea ca autoritatea publică să fi fost obligată de o instanță de contencios administrativ să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, fapt inexistent în speță, reclamanta solicitând aplicarea art. 24-25 din Legea nr. 5554/2004 deși nu o instanță de contencios administrativ pronunțase hotărârea despre care reclamanta pretindea că nu ar fi fost executată de bunăvoie.
Instanța de contencios era competentă să judece cererea, însă o condiție esențială pentru admiterea cererii, respectiv existența unei hotărâri civile pronunțată de instanța de contencios administrativ (de executare), nu era îndeplinită în speță.
Întrucât drepturile bănești ale reclamantei au fost stabilite irevocabil de o instanță civilă, alta decât instanțele de contencios administrativ, competența instanței civile nu mai poate fi rediscutată în cadrul executării silite și în fața instanței de contencios administrativ, întrucât o nouă apreciere asupra materiei în care s-a judecat litigiul ar contraveni puterii de lucru judecat stabilită prin hotărârea civilă pentru care s-a solicitat executarea, care a statuat implicit, neîndoielnic și irevocabil și asupra materiei dedusă judecății și competenței sale de a judeca cererea reclamantei în respectiva materie.
Având în vedere că cerința prevăzută expres de dispozițiile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 nu era îndeplinită în speță și că această cerință ar putea fi interpretată și în sensul că ar condiționa exercițiul dreptului la acțiune, în mod legal și temeinic instanța de contencios a respins ca inadmisibilă cererea de amendare, aceasta fiind soluția legală și generală în toate cazurile în care lipsește un element al exercițiului dreptului la acțiune prevăzut de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta G. R. I., cu domiciliul în Piatra N., .. 44, .. 7, județ N. împotriva sentinței civile nr. 134/CA din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII N., cu sediul în Piatra N., .. 24, județ N., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 august 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, M. G. B. | Judecător, L. M. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. fond D.S.
Red/tehnored. decizia recurs C.Ș./19 August 2013
MA/2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3302/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Sentința nr. 199/2013. Curtea de... → |
|---|
