Anulare act administrativ. Sentința nr. 147/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 462/32/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ SENTINȚA Nr. 147/2013
Ședința publică de la data de 10 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind cauza în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic H. I. pentru reclamanta S.C. C. S.A. Bacău în baza delegației de reprezentare juridică pe care o depune la dosarul cauzei și consilier juridic Pavilescu D. pentru pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care, de asemenea, o depune la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că, pricina se află în fața acestei instanțe pentru prima dată.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri prealabile.
Cu privire la fondul cauzei reprezentantul reclamantei învederează instanței că prin cererea de chemare în judecată a solicitat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă dobânzile și accesoriile au fost corect și legal calculate, probă asupra căreia solicită a se pronunța instanța.
Reprezentanta pârâtelor având cuvântul cu privire la proba solicitată de reclamantă, apreciază inutilă efectuarea unei expertize contabile în cauză, așa cum a arătat și prin întâmpinarea formulată.
Instanța, față de proba solicitată de reclamantă, apreciază că o expertiză fiscală în cauză este inutilă având în vedere că nu se contestă suma decizia de impunere în sine sau suma la care au fost calculate dobânzile și accesoriile, ci doar modul de calcul al acestora. În consecință, respinge proba solicitată de reclamantă privind efectuarea unei expertize judiciare în specialitatea contabilitate și fiscalitate.
Alte cereri reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic H. I. având cuvântul pentru reclamanta S.C. C. S.A., solicită admiterea contestației, anularea deciziilor emise de pârâtă referitoare atât la obligațiile de plată, cât și cea de soluționare a contestației administrative împotriva deciziei de stabilire a acestor obligații având în vedere că suma de plată cu titlu de stingere a obligațiilor către A.N.A.F. a fost la dispoziția acesteia timp de un an și nu ar fi trebuit să calculeze accesorii pentru această perioadă. Mai arată că prin cererea de întoarcerea executării nu a solicitat dobânzi pârâtelor pentru perioada cât a fost lipsită de suma indisponibilizată.
Reprezentanta pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală având cuvântul, solicită respingerea contestației și menținerea deciziilor emise întrucât accesoriile au fost calculate în mod corect.
Constatând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
-deliberând-
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. S.C. C. S.A Bacău a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a solicitat instanței următoarele:
1. anularea Deciziei nr. 1351/29.04.2013 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și admiterea contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.2012/20.12.2012;
2. pe cale de consecință, anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.2012 din 20.12.2012 emisă de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Solicită și cheltuieli de judecată pricinuite cu judecarea cauzei.
În fapt, ca urmare a punerii în aplicare a H.G. nr. 1086/27.10.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr.759/27.10.2011, a fost alocată municipiului Bacău suma de 15.141 mii lei cu destinația exclusivă pentru achitarea obligațiilor către furnizorii de energie termică.
Pe data de 28.11.2011, în urma popririi, înființate de pârâtă, nr. 1014/25 11 2011 a fost reținută suma de 14.228.000 lei din contul reclamantei deschis la trezoreria municipiului Bacău „Disponibil pentru derularea sumelor prevăzute de art.1 din H.G. nr.1086/2011". Prin această operație au fost stinse obligații fiscale ale S.C. C. S.A. Bacău Compuse din 10.667.646 lei debit și 3.560.354 lei penalități. S.C. C. S.A. Bacău a formulat contestație împotriva executării silite, iar prin sentința civilă nr.1372/2012, pronunțată de Judecătoria Bacău la data de 09.02.2012, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.436/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._/180/2011, s-a dispus anularea adresei de înființare a popririi nr.1014/25.11.2011 și întoarcerea executării silite în sensul că obligă intimatul (ANAF București) să plătească contestatoarei S.C. C. S.A. Bacău suma de 14.228.000 lei. Pârâta a pus în executare sentința pe data de 14.11.2012, când a plătit către S.C. C. S.A. Bacău suma de 14.228.000 lei în același cont la Trezoreria Bacău. Așadar, suma de 14.228.000 lei cu care a fost debitat contul reclamantei pe data de 28.11.2011 a stat în contul pârâtei până pe data de 14.11.2012. În toată această perioadă reclamanta fost lipsită de această importantă sumă pe care pârâta a folosit-o în calitatea conferită acesteia de art.17 alin.3 din Codul de Procedură Fiscală și în alte scopuri decât cele pentru care a fost alocată. Această împrejurare are drept consecință faptul că în perioada 28.11._12 nu se pot calcula accesorii pentru suma care s-a aflat în posesia pârâtei și care s-a constituit plată pentru debite reprezentând obligații fiscale. Ori, prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr.2012/20.12.2012, a cărei anulare o solicită prin prezenta cerere, au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada 28.11._12 pentru obligații fiscale care erau plătite urmare a debitării contului reclamantei pe data de 28.11.2011, folosindu-se astfel o bază de impunere ce a fost modificată fără niciun temei.
În tabelul alăturat prezintă situația acestor accesorii:
Nr. crt. | OBLIGAȚIE | Codul din anexa la Decizia 2012/20.12. 2012 | Valoare debit | DOBÂNZI Șl PENALITĂȚI | ||||
PERIOADA DE CALCUL | Nr.zilede întârziere | DOBÂNZI | PENALITĂȚI TOTAL D0B" MtINAL M Șl PENAL. | |||||
1. | TVA. | 305 | 92.101 | 28.11.11-27.08.12 | 273 | 10.057 | 13.815 | 23.872 |
2. | IMPOZIT PROFIT | 3 | 22.000 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 3.098 | 3.300 | 6.398 |
3. | CAS ANGAJATOR | 411 | 7.496.742 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 1.055.541 | 1.124.511 | 2.180.052 |
4. | CAS ANGAJAȚI | 412 | 1.937.293 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 272.771 | 290.594 | 563.365 |
5. | FD.RISC Șl ACC | 416 | 61.381 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 8.642 | 9.207 | 17.849 |
6. | FD. ȘOMAJ UNITATE | 421 | 91.560 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 12.892 | 13.734 | 26.626 |
7. | FD. GAR. SALARII | 423 | 33.057 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 4.654 | 4.959 | 9.613 |
8. | CASS ANGAJATOR | 431 | 701.865 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 98.823 | 105.280 | 204.103 |
9. | ACCIZE C. | 237 | 177.158 | 28.11.11-27.08.12 | 338 | 23.952 | 26.574 | 50.526 |
10. | ACIZE EN.EL | 270 | 54.489 | 28.11.11-27.08.12 | 352 | 7.672 | 8.173 | 15.845 |
TOTAL OBLIGAȚII ANAF | 10.667.646 | 1.498.102 | 1.600.147 | 3.098.249 | ||||
Potrivit art.86 din Codul de Procedură Fiscală, organul fiscal poate modifica baza de impunere numai ca urmare a unor constatări prealabile sau în baza unei inspecții fiscale. În cazul de față nu este îndeplinită niciuna din aceste condiții, ceea ce face ca obligațiile de plată accesorii calculate pe o bază de impunere modificată fără temei să fie nelegale. Subliniază aspectul că actul administrativ contestat stabilește accesorii fără să facă nicio mențiune cu privire la perioada în care a fost lipsită reclamanta abuziv de importante resurse financiare.
Înțelege să dovedească nelegalitatea accesoriilor calculate printr-un înscris emanat de la pârâtă în perioada contestată, și anume certificatul fiscal din data de 06.11.2012. Potrivit art.112 din Codul de Procedură Fiscală, certificatul fiscal face dovada obligațiilor fiscale din ultima zi a lunii trecute. Acest înscris constituie încă o dovadă că la data de 31.10.2012 obligațiile de plată pentru care s-au calculat accesorii prin decizia contestată erau achitate, și anume din 28.11.2011.
Împotriva deciziei nr.2012/20.12.2012, reclamanta a formulat contestație pe cale administrativă, care a fost respinsă prin decizia nr.1351/29.04.2013 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că prin sentința nr. 1372/2012, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._/180/2011, s-a stabilit întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare acesteia, iar prin restituirea sumei de 14.228.000 lei la data de 14.11.2012 părțile au fost repuse în situația juridică anterioară executării din 28.11.2011. S-a reținut și faptul că pentru perioada 28.11._12 nu s-ar fi calculat accesorii decât în situația în care ar fi fost achitat debitul principal.
Reținerile pârâtei nu corespund realității și nici normelor legale.
În primul rând, instanța care a judecat contestația la executare nu a dispus restabilirea situației anterioare acesteia, care din interpretarea art.404 din codul de procedură civilă înseamnă acordarea de despăgubiri pentru perioada în care reclamanta a fost lipsită abuziv de suma de 14.228.000 lei. Instanța a dispus doar restituirea acestei sume, fapt care s-a petrecut pe data de 14.11.2012. Pe toată perioada 28.11._12 această sumă a fost în posesia pârâtei și a stins, așa cum rezultă din adresa de înființare a popririi nr.1014/25.11.2011, debitul principal. Acest aspect este probat și de certificatul fiscal eliberat în data de 06.11.2012.
Învederează și că după data de 14.11.2012, când pârâta a returnat suma în contul reclamantei deschis la Trezoreria Bacău, banii au urmat calea stabilită de H.G. nr.1086/2011 fiind virați transportatorului de cărbune SNTFM CFR MARFĂ S.A. care a stins cu acesta sumă obligații bugetare, potrivit dispozițiilor legale. Această împrejurare face ca pârâta să pretindă pentru perioada 28.11._12 accesorii calculate la aceeași sumă atât de la transportatorul de cărbune cât și de la reclamantă, potrivit deciziei atacate cu prezenta cerere. În plus, așa cum a arătat anterior, suma a stat în posesia pârâtei întreaga această perioadă.
În drept, invocă art.218 alin.2 din Codul de Procedură Fiscală, coroborat cu art.9 și din Legea nr.554/2004.
În temeiul art.223 din Codul de Procedură Civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
II. Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanta S.C. C. SA BACĂU, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat:
-anularea deciziei nr. 135/29.04.2013 privind soluționarea contestației prealabile, emisă de ANAF - DGSC;
-anularea deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 2012/20.12.2012 emisă de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;
-obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, prin adresa de înființare a popririi nr. 1014/25.11.2011 s-a dispus poprirea sumelor încasate în contul 50.70.41 deschis la trezoreria operativă a municipiului București privind debitoarea C.E.T. BACĂU S.A. pentru suma totală de 14.228.000 lei.
S.C. C.E.T. S.A. Bacău a formulat contestație împotriva executării silite, iar prin sentința nr. 1372/2012 pronunțată de Judecătoria Bacău, la data de 09 februarie 2012, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.436/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr._/180/2011, s-a dispus anularea adresei de înființare a popririi nr. 1014/25.11.2011 emisă de A.N.A.F. și admiterea cererii privind întoarcerea executării silite, dispunând întoarcerea executării silite, în sensul că obligă intimatul să plătească contestatoarei C.E.T. Bacău suma de 14.228.000 lei.
La data de 13.11.2012 a fost pusă în executare sentința judecătorească anterior menționată fiind restituită contestatoarei suma de 14.228.000 lei, în același cont al debitoarei deschis la Trezoreria Operativă a municipiului Bacău.
Solicită instanței să rețină că, în urma restituirii sumei de 14.228.000 lei în contul debitoarei deschis ia Trezoreria operativă a municipiului Bacău, au fost repuse în evidența pe plătitor obligațiile de plată stinse la data de 28.11.2011 ca urmare a înființării popririi nr. 1014/25.11.2011, astfel cum au fost stinse potrivit înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale nr. 1/07.12.2011, anexată în copie la dosarul cauzei.
Arată totodată, că instanța a dispus întoarcerea executării silite a sumei de 14.228.000 lei în temeiul art.452 (2) lit. a din Codul de procedură civilă, întrucât aceasta era sumă cu afectațiune specială, fiind alocată din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, nu pentru că respectiva sumă nu ar fi fost datorată bugetului de stat.
In altă ordine de idei, arată că accesoriile nu ar fi fost datorate decât în situația în care ar fi fost achitat debitul principal iar, în speță, la data emiterii deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 2012/20.12.2012, contestată, debitul principal nu a fost achitat, fapt necontestat de reclamantă. Ca urmare, rezultă, fără putință de tăgadă, că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în mod corect, a calculat accesorii la debite principale neachitate prin Decizia nr. 2012/20.12.2012, în conformitate cu dispozițiile legale.
Întoarcerea executării pentru suma încasată prin executare silită are ca efect faptul că, respectiva sumă, se restituie contribuabilului, însă, se consideră că acesta nu a achitat niciodată obligația respectivă, întrucât actele de executare în urma cărora se încasase obligația de plată, au fost anulate, anularea având drept consecință faptul că actele de executare nu au avut niciodată efecte.
Astfel, așa cum a arătat, în urma restituirii sumei de 14.228.000 lei în contul debitoarei deschis la trezoreria operativă a municipiului Bacău, au fost repuse în evidența pe plătitor obligațiile de plată stinse la data de 28.11.2011 ca urmare a înființării popririi nr. 1014/25.11.2011, astfel cum au fost stinse potrivit înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale nr. 1/07.12.2011.
Conform legii, majorările de întârziere și penalitățile se datorează pentru neachitarea la scadență de către debitor a obligațiilor de plată, astfel încât reclamantei fiindu-i restabilită situația juridică anterioară executării, debitele care au fost stinse prin executare la data de 28.11.2011, devin de plată începând cu data de la care s-a efectuat executarea silită, în speță cu data de 28.11.2011. Astfel, conform art. 119 din Codul de procedură fiscală:
"(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere", iar conform art. 120 si art. 121 din același act normativ:
"Dobânzi
(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv;
Penalități de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale."
Având în vedere că întoarcerea executării silite, dispusă expresis verbis de instanță, se realizează prin restabilirea situației anterioare acesteia (în speță, prin restabilirea situației existente la data de 28.11.2011, data când a fost pusă în aplicare adresa de înființare a popririi), conform art. 216 alin. 1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în mod corect, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația pentru suma de 3.098.249 lei reprezentând accesorii calculate pentru perioada 28.11._12.
Cu privire la suma de 256.470 lei, reprezentând diferența dintre suma stabilită prin decizia contestată, respectiv suma de 3.354.719 lei și suma de 3.098.249 lei, care a făcut obiectul primei părți a deciziei de soluționarea contestației arată că reclamanta, în procedura administrativă, nu a contestat modul de calcul al accesoriilor și nu a invocat niciun argument în privința debitului principal, singura susținere constând în afirmația că respectivele accesorii ar fi trebuit să fie calculate mai repede de organele de control pentru a putea fi solicitate de la bugetul statului toate sumele necesare stingerii obligațiilor bugetare înregistrate la acea dată.
Astfel, în mod corect, în procedura administrativă s-a reținut că stabilirea accesoriilor în sumă de 256.470 lei a fost efectuată pentru perioada 28.11._12 prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 2012/20.12.2012, astfel încât se încadrează în termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 91, alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, fapt ce a determinat respingerea contestației ca neîntemeiată pentru acest capăt de cerere.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicită instanței respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.453 Cod procedură civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu se încadrează pârâta în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina reclamantei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Or, în cazul de față, nu este îndeplinită nici una din aceste condiții, motiv pentru care solicită respingerea și acestui capăt de cerere.
In concluzie, având în vedere cele menționate mai sus, solicită respingerea cererii formulată de S.C. C. SA BACĂU, cu sediul in Bacău, ., județul Bacău, nr. ORC J_, CUI R_.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Cererea este întemeiată.
Accesoriile fiscale au ca unic fundament, chiar dacă nu este unul prevăzut expres, dar este neîndoielnic, lipsirea bugetului de stat consolidat de sumele pe care le datorează debitorul fiscal cu titlul de impozite, taxa pe valoare adăugată și alte contribuții fiscale pe o anumită perioadă de timp.
În lipsa existenței acestei condiții accesoriile fiscale nu se pot calcula și impune, deoarece s-ar ajunge la situația în care, deși contribuțiile fiscale au ajuns la bugetul de stat consolidat și nu se poate pretinde lipsa folosinței sumelor de bani cu acest titlu, totuși organele fiscale să pretindă accesorii pentru sume care s-au aflat în patrimoniul lor, nu în cel al contribuabilului.
Debitorului fiscal i se pot calcula legal accesorii fiscale tocmai pe baza prezumției legale potrivit căreia acesta s-a folosit după scadența obligațiilor de plată de sumele care trebuiau să ajungă în bugetul de stat consolidat, prezumție răsturnată în speța de față, deoarece pe perioada în care s-au calculat accesorii debitul principal s-a aflat în posesia și folosința statului, neputându-se pretinde o lipsă de folosință a sumelor cu titlu de debit principal pentru această perioadă.
În speță pentru perioada 28.11.2011 – 14.11.2012 sumele de bani cu titlul de debit fiscal principal s-au aflat în posesia și folosința organelor fiscale și ale executivului, ca urmare a înființării popririi și blocării accesului reclamantei la sumele alocate de guvern, motive pentru care instanța va reține că prezumția legală de folosire a banilor de către contribuabil în dauna intereselor statului a fost răsturnată în speță și că acest fapt lipsește de fundament calculul și impunerea accesoriilor fiscale în sumă de 3.098.249 calculate la debitul principal pe această perioadă.
Nu pot fi primite apărările pârâtei conform cărora prin admiterea irevocabilă a contestației la executare și repunerea părților în situația anterioară momentului popririi sumelor de bani ( 28.11.2011) s-ar fi desființat cu caracter retroactiv poprirea și prin urmare debitul apare ca neplătit și calculul accesoriilor fiscale este legal, deoarece textele din Codul fiscal nu pot fi interpretate mecanic și cu ignorarea fundamentelor pentru care au fost edictate de legiuitor, pentru că în orice sistem de drept și în orice ramură de drept internă desființarea retroactivă a unui act juridic are excepțiile sale prevăzute de lege sau consacrate de doctrina și practica judiciară.
Astfel, dacă se anulează un act translativ de proprietate a unui drept real sau de creanță, actele de administrație făcute asupra bunului de cel căruia i s-a transmis temporar dreptul real sau de creanță se păstrează și se consideră valabile, iar în cazul desființării actelor care au presupus folosința unui bun (lucru sau drept de creanță) folosința nu se poate restitui, dacă potrivit naturii lucrului aceasta este imposibilă sau poate da naștere la dreptul de a cere despăgubiri numai dacă cel care s-a folosit de dreptul de creanță nu a fost de bună credință, dar nu există nici un sistem de drept care să permită acordarea contravalorii folosinței bunului din patrimoniul titularului care a fost lipsit de folosința bunului și în favoarea celui care s-a folosit de bun și care deci nu poate pretinde lipsa folosinței bunului pe perioada respectivă.
Apărările cu privire la solicitarea cheltuielilor de judecată nu vor mai fi analizate, deoarece nu s-a mai susținut acordarea acestora de reprezentantul reclamantei prezent la dezbateri.
În fine, apărarea cu privire la lipsa indicării de către reclamantă în contestația administrativă a motivelor din prezenta cerere, nu este confirmată de actele de la dosar, din decizia de soluționare a contestației rezultând contrariul, anume faptul că reclamanta a susținut lipsa temeiului calculării accesoriilor tocmai pentru motivul că debitul principal s-a aflat în posesia și la dispoziția pârâtei pe perioada 28.11.2011 – 14.11.2012 (fila 8).
Faptul că reclamanta a considerat debitul principal ca „plătit” nu constituie nici măcar o inexactitate de formulare, deoarece poprirea este o modalitate indirectă de plată, dar care în speță este provizorie la fel ca și caracterul executoriu al actului administrativ pe baza căruia se înființează, plata definitivă fiind condiționată în acest caz de respingerea irevocabilă a contestației la executare formulată de cel urmărit pe calea popririi, fapt care nu s-a întâmplat în speță, motive pentru care plata provizorie a debitului principal pe calea popririi a constituit, într-adevăr, o plată, chiar dacă provizorie și condiționată suspensiv în ce privește consolidarea sa de respingerea irevocabilă a contestației la executare.
Pentru aceste motive instanța va admite cererea și va anula actele administrativ – fiscale prin care s-au calculat accesorii în sumă de 3.098.249 lei în sarcina reclamantei și prin care s-au respins contestația administrativă formulată de debitorul fiscal – reclamantă în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.A. cu sediul în mun. Bacău, ., județul Bacău în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București cu sediul municipiul București, ., sector 5 și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cu sediul în mun. București, ..88, sector 5.
Anulează decizia de impunere nr.2012/20.12.2012 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și decizia nr.1351/29.04.2013 prin care s-a soluționat contestația administrativă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 sept.2013.
Președinte, C. Ș. | ||
Grefier, F. B. |
tehnored. C.Șt..- 18.09.2013
5 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3613/2013. Curtea de Apel BACĂU | Alte cereri. Decizia nr. 1238/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
