Anulare act administrativ. Decizia nr. 874/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 874/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 525/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 874/2013
Ședința publică de la data de 26 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - C. P.
Judecător - V. P.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă A. A. Teritorială a Comunei Sănduleni în contradictoriu cu intimata - reclamant R. D. împotriva sentinței civile nr.1905 din 29 noiembrie 2012, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei intimata R. D. a depus întâmpinare înregistrată la registratura instanței la data de 30.012.2013, după care:
Instanța constată că recursul promovat în cauză de pârâta A. A. Teritorială a Comunei Sănduleni se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și legal timbrat. Totodată, având în vedere că nu sunt cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile și că s-a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă1905/29 noiembrie 2012 a admis acțiunea formulată de reclamanta R. D. în contradictoriu cu Primarul comunei Sănduleni, a anulat dispoziția 12/18.01.2012 și dispoziția nr. 3/4.01.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr3/4.01.2012 (fila 18 dosar) s-a imputat reclamantului suma de 1363,52 lei, reprezentând contravaloarea sporului de dispozitiv acordat în perioada ianuarie-decembrie 2010, având la bază raportul Curții de Conturi și decizia 42/5.10.2011.
Prin decizia 42/5.10.2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Bacău s-a stabilit în sarcina UAT Sănduleni obligația de recuperare a plăților nelegale cu titlu de indemnizație ed dispozitiv în procent de 25%.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 84 lit. b din Legea 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit și potrivit dispozițiilor articolului 85 repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Cu privire la primul motiv invocat și anume tardivitatea emiterii dispoziției de imputare, instanța a reținut că este întemeiat, actul fiind emis cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege. Astfel dispoziția a fost emisă la data de 4.01.2012, iar constatarea pagubei s-a realizat la data de 5.10.2011 când s-a stabilit faptul că sporul de 25 % a fost acordat nelegal.
Ca noțiune juridică, termenul procedural reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârșească un anumit act de procedură.
Sancțiunea specifică nerespectării termenelor pentru săvârșirea unui act de sau pentru exercitarea unui drept este decăderea. Ca efect al decăderii, se pierde dreptul care nu a fost exercitat în termen.
Din analiza textului de lege citat rezultă că legiuitorul a prevăzut un termen de decădere de 30 de zile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale de la data constatării pagubei, respectiv de un termen de prescripție de 3 ani de zile de la data producerii, nerespectarea termenului de 30 de zile fiind sancționată cu decăderea, în caz contrar ne mai existând rațiunea prevederii unei perioade de timp pentru emiterea decizie de imputare.
Sub aspectul motivării actului atacat, din analiza dispoziției de imputare atacată de către reclamant, rezultă că actul administrativ nu respectă condiția motivării, emitentul rezumându-se la a indica temeiul actului și anume decizia Curții de Conturi și suma imputată, fără a motiva în fapt și în drept vinovăția funcționarului, fără a individualiza modul de calcul al sumei și împrejurările care au determinat caracterul necuvenit al sumei. Din analiza actului nu rezultă modul de calcul al sumei imputată, suma nefiind defalcată pe luni pentru a putea fi identificat și verificat raționamentul aplicat.
Condiția motivării actului administrativ ca element de legalitate și validitate a actului administrativ a fost reținută în jurisprudența Înaltei Curși de Casații și Justiție (a se vedea de ex decizia nr 1580/11.04.2008, decizia nr 2732/27 iunie 2008), statuându-se faptul că „motivarea constituie o garanție împotriva arbitrariului și excesului de putere al autorității administrației publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale”. De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat faptul că „orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act administrativ ci și din perspectiva posibilității persoane de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu.” În aceeași direcție este și jurisprudența Curții Europene de Justiție care a reținut faptul că nemotivarea actului atrage nevalabilitatea acestuia (cauza C-41/1969), motivarea conferind actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și în același timp permițând exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional (cauza C-509/1993).
Sub aspectul temeiniciei actului atacat, pentru atragerea răspunderii patrimoniale trebuie stabilite și demonstrate elementele acestei forme de răspundere, mai ale a faptei ilicite a funcționarului cât și a vinovăției acestuia. Instanța reține faptul că sporul a fost acordat în baza sentinței civile 100/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr_ . Articolul 76 din Lege reglementează răspunderea patrimonială a funcționarului pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, dar, în cauză, nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi avut vreo culpă, mai ales că sumele reprezintă plata pentru funcția publică exercitată de reclamant în baza unei hotărâri judecătorești, lipsa caracterului nelegal al sumei trebuind a fi dovedit prin actul de imputare, aspect care nu se verifică în dosarul de față.
Că în cauză nu s-a făcut dovada culpei funcționarului și nici a faptei ilicite a acestuia (sporurile fiind stabilite de angajator, nefiind primite de angajat ca urmare a manifestării unilaterale a acestuia), față de neîndeplinirea condiției motivării actului administrativ, față de emiterea actului cu nerespectarea termenului de 30 de zile.
În ceea ce privește dispoziția 12/18.01.2012 prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă, instanța reține că în raport de nelegalitatea dispoziției de imputare și actul de soluționare a procedurii prealabile este nul, cu atât mai mult cu cât nici prin această dispoziție organul nu a inserat motivele care au condus la stabilirea vinovăției funcționarului și a caracterului necuvenit al sumei imputate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul.
Recursul a fost timbrat cu 2 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
În motivarea recursului recurenta arată că instanța de fond s-a mărginit doar la a constata că nu se demonstrează vinovăția funcționarului public și nu sunt îndeplinite elementele faptei ilicite iar restituirea s-a dispus potrivit art.84 lit.b și nu art.84 lit.a. În ceea ce privește motivarea actului administrativ instanța nu a avut în vedere conținutul deciziei directorului Camerei de Conturi Bacău, a Încheierii 8/45 din 04.11.2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor unde se stipulează obligația autorității de a recupera prejudiciul, că pârâta a avut cunoștință de lucrările comisiei de audit.
Prin întâmpinare reclamanta solicită respingerea recursului motivat de faptul că sporul a fost acordat în conformitate cu sentința civilă nr.102/2009 care dispune acordarea sporului de dispozitiv până la modificarea legii.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată fondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.100/2009 completată cu sentința civilă 556/2009 recurenta din prezenta cauză a fost obligată să achite intimatei indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % începând cu 01.06.2005 și până la modificarea legii salarizării.
În urma verificării de către Curtea de Conturi a bilanțului contabil și contului anual de execuție bugetară încheiat la 31.12.2010, s-a constatat că pentru perioada 01.01-31.12.2010, i-a fost acordat intimatei nelegal sporul de dispozitiv în cuantum de 25%.
Prin decizia 37/2009 Înalta Curte de casație și Justiție-secțiile Unite, interpretând dispozițiile art.13 raportat la art.138/1999 a statuat că acest spor se acordă doar personalului funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Cum prin sentința civilă 556/2009 a fost obligată recurenta să plătească sporul de dispozitiv ,,până la modificarea legii salarizării”, iar la data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, instanța de recurs reține că începând cu data de 01.01.2010 reclamanta nu mai putea beneficia de sporul de dispozitiv așa cum a statuat sentința civilă 556/2009.
Este adevărat că decizia 37/2009 nu produce efecte față de hotărârile judecătorești anterioare pronunțării sale, însă această decizie nu a fost invocată ca temei pentru a înlătura sporul pretins de reclamantă, ci doar ca interpretare a dispozițiilor legale care îl consacră după ce hotărârea judecătorească își încetează aplicabilitatea, așa cum a dispus instanța când a pronunțat sentința 556/2009 care a intrat în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește tardivitatea emiterii actului contestat invocată de reclamantă aceasta nu este întemeiată. Astfel, potrivit 85 alin. 1 din Legea 188/1999, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. Pe de altă parte, potrivit art. 33 alin. 1 din Legea 94/1992, în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate. Așadar, nu este necesară numai comunicarea raportului de audit sau actele pronunțate în urma soluționării contestației formulate împotriva acestuia, autoritatea publică, chiar și în cazul recuperării unor sume ce reprezintă sume acordate nelegal cu titlu de drepturi salariale, trebuie să stabilească și persoanele vinovate de întinderea prejudiciului, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 85 din Legea 188/1999 conține în ipoteza sa și determinarea persoanei vinovate de prejudiciu în lipsa căreia nu s-ar putea emite decizia de imputare la care face referire legea.
De asemenea, potrivit pct. 5 din Decizia 42/05.10.2011 de valorificare a raportului de audit, pentru recuperarea pagubei reprezentând sporurile de dispozitiv acordate s-a stabilit termen de recuperare 09.01.2012, decizia fiind obligatorie pentru autoritatea auditată.
În acest context emiterea deciziei contestate s-a realizat în interiorul termenului prevăzut de decizia de valorificare a raportului de audit, critica reclamantei sub aspectul tardivității deciziei de imputare nefiind fondată.
În ceea ce privește motivarea deciziei de imputare, așa cum rezultă din conținutul acesteia, paguba imputată reclamantei o reprezintă cuantumul sporului de dispozitiv acordată nelegal de pârâtă reclamantei în perioada 01.01-31.12. 2010, nelegalitate constatată de Curtea de Conturi prin decizia de valorificare a raportului de audit.
Este corectă reținerea primei instanțe referitoare la condiția motivării actului administrativ, cu toate acestea motivarea nu este condiționată de folosirea unui conținut formal, orice act administrativ trebuie considerat motivat dacă din conținutul acestuia, singur sau asociat cu cel al înscrisurilor la care face referire, rezultă fără dubiu situația de fapt și dreptul aplicabil avute în vedere la data emiterii lui și care este de natură să asigure o înștiințare clară a destinatarului asupra consecințelor actului administrativ.
În cauză s-a menționat nelegalitatea acordării sporului de dispozitiv, perioada pe care a fost acordat și cuantumul acestuia, actul administrativ contestat, chiar sumar redactat conține elemente suficiente care pot să asigure exercitarea dreptului la apărare al destinatarului și protecția acestuia împotriva eventualelor abuzuri ale autorității și, în consecință și sub acest aspect cererea reclamantei este nefondată.
În consecință, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. A. Teritorială a Comunei Sănduleni în contradictoriu cu intimata - reclamant R. D. împotriva sentinței civile nr.1905 din 29 noiembrie 2012.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.
Red.dec.rec.V.P.-01.04.2013
Tehnored.Fl.B.-03.04.2013
3 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3755/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2016/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
