Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1390/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1390/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 3623/110/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr._ Decizia nr. 1390/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02 APRILIE 2013
PREȘEDINTE - V. P. - judecător
- C. P. - judecător
- C. Ș. - judecător
- M. V. - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău, împotriva sentinței civile nr. 146 din 25 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile și văzând că prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr._, reclamantul H. L. E. a chemat în judecată pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BACĂU și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI BACĂU, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească să se anuleze adresa nr.4102/17.05.2011 emisă de pârâtă și să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 2087 lei și dobânda legală aferentă, calculată de la data înscrierii, până la data restituirii efective.
Prin sentința civilă nr.145/25.01.2012 Tribunalul Bacău a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D.G.F.P. Bacău .
A admis excepția inadmisibilității punctului 1 din acțiune (anulare adresă).
A respins excepția inadmisibilității acțiunii
A admis, în parte, acțiunea cum a fost precizată.
A respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare adresă nr.4102/17.05.2011.
A respins acțiunea față de pârâta D.G.F.P. Bacău, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A obligat pârâta A.F.P. Bacău să restituie reclamantului suma de 2087 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală aferentă, calculată conform art.124 c.pr.fiscală.
A respins cererea privind plata dobânzii legale, conform OG 9/2000, ca nefondată.
A admis cererea de chemare în garanție a AFM și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei AFP Bacău sumele achitate reclamantului drept taxă de poluare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a achiziționat din România un autoturism Dacia L. cu număr de identificare UU1LSDAEF43374562, fabricat în anul 2010.
Pentru a-l putea înmatricula a achitat o taxă de poluare în suma de 2087 lei, conform deciziei de calcul nr._ din 08.06.2010 și chitanței . nr._/08.06.2010.
Ulterior, a solicitat restituirea acestei taxe, considerând-o nedatorată și nelegală, însă pârâta AFP Bacău i-a respins cererea, conform adresei nr.4102/17.05.2011.
Ca atare, reclamantul s-a adresat instanței de judecată.
Față de situația de fapt reținută și de excepțiile invocate din oficiu și de pârâta AFP Bacău, instanța va soluționa, conform art.137 Cod procedură civilă cu prioritate excepțiile ce fac de prisos soluționarea cauzei pe fond.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Bacău, instanța constată întemeiată această excepție, pentru următoarele motive:
Raportul juridic de drept administrativ fiscal s-a născut între reclamantă și pârâta AFP Bacău.
Potrivit prevederilor art.41, al.2 Cod procedură civilă, AFP Bacău poate sta în judecată, în calitate de pârâtă, chiar dacă nu are personalitate juridică, având organe proprii de conducere. Totodată, AFP Bacău este competentă să dispună cu privire la cererea de restituire a taxei de poluare încasate de la reclamant.
Pe de alta parte, pârâta DGFP Bacău nici nu a încasat taxa de poluare de la reclamant și nici nu pot dispune restituirea ei.
De asemenea, DGFP Bacău nu a emis decizia a cărei anulare se cere, de către reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP și pe cale de consecință va respinge acțiunea față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 205-206 Cod pr fiscală și art. 7 și art.11 din Legea 554/2004, în sensul fie a neîndeplinirii procedurii prealabile sau efectuarea acesteia cu depășirea termenelor legale, instanța consideră neîntemeiată această excepție, pentru următoarele motive:
Contestația împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, prevăzută de art. 205 și următoarele Cod pr fiscală este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul persoanei care se consideră lezată în drepturile sale, prin acel act, sau în lipsa acestuia, de a se adresa instanței de judecată.
Dispozițiile art.7 din L.C.A care instituie procedura „recursului grațios” trebuie analizate și aplicate într-o manieră care să nu contravină principiului enunțat și care se circumscrie dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului.
Potrivit jurisprudenței CEDO, litigiile fiscale nu se înscriu în sfera contestațiilor fiscale, materia fiscală ținând de prerogativele de putere publică a statului.
Art.1 din Protocolul 1 la Convenție acordă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru plata impozitelor (Hotărârea din 14 decembrie 2004-cauza Finibanca & Portugalia ) dar în același timp, conform art. 13 din Convenție, statul trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Recursului administrativ prevăzut de art.205-206 Cod pr fiscală și art.7 din L.C.A este compatibil cu art. 13 din Convenție, dacă persoana mai este în termen să îl folosească.
În cazul în care organul administrativ nu mai poate să soluționeze plângerea prealabilă, fiind împiedicat de termene procedurale, care nu pot fi imputate reclamantului, instanța de judecată trebuie să soluționeze cauza pe fond.
Ca atare, în situația aplicării normelor comunitare, cu efect direct, în cazul în care instanța constată că normele interne contravin dreptului comunitar, nu se impune efectuarea procedurii prealabile.
Acest punct de vedere se impune cu atât mai mult în situațiile în care nu se solicită anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit taxa de poluare sau s-a respins contestația administrativă, ci doar restituirea sumei încasate ilegal de către pârâta A.F.P, deoarece nici în dreptul intern acțiunea în restituirea unui impozit sau taxă nu este condiționată de îndeplinirea vreunei proceduri prealabile.
În măsura în care cererea reclamantului/ei de restituire a taxei de poluare a primit din partea pârâtei un răspuns formal, obligarea reclamantului/ei de a parcurge, în aceste condiții, procedura prealabilă la organul administrativ fiscal nu reprezintă decât o încălcare a dreptului prevăzut în art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție și a dispozițiilor art. 13 din Constituție privind dreptul la un recurs efectiv.
Pentru aceste motive ,în temeiul art. 205-206 Cod pr fiscală și art.7 și 11 din Legea nr.554/2004, instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
În ceea ce privește inadmisibilitatea pct.1 din acțiune –anulare adresă nr.4102/17.05.2011, instanța reține întemeiată această excepție, motivat de faptul că adresa a cărui anulare se cere, nu este act administrativ în sensul definiției date de art.2 lit.c din Legea 554/2004, ci o adresă emisă în cadrul competenței de a soluționa petițiile contribuabililor.
Ca atare, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge, ca inadmisibilă cererea de anulare adresă nr.4102/2011 a AFP Bacău.
Pe fondul cauzei, instanța reține întemeiată acțiunea, pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr.117/2009, s-a stabilit că taxa de poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a), fiind scutite de la plata acestei taxe autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, în această categorie intrând aproximativ toate autovehiculele autohtone.
Ulterior, sub presiunea Uniunii Europene, OUG 50/2008 a fost modificată prin OUG nr.118/2010, incluzând și autovehiculele autohtone cu capacitate cilindrică sub 2000 cmc în categoria celor care trebuiau să plătească taxa de poluare.
Calculul acestei taxe se făcea pe baza emisiilor de bioxid de carbon (CO2).
OUG nr.118/2010 a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.
Ca atare, având în vedere că reclamantul a achitat această taxă la data de 08.06.2010, rezultă că i se aplicau prevederile OUG nr.117/2009, fiind scutit de plata taxei de poluare.
Pe de altă parte, această taxă de poluare este nelegală, deoarece generează o dublă impozitare.
Astfel, în formula de calcul a taxei de poluare este introdusă, ca element de calcul, capacitatea cilindrică a autoturismului, care reprezintă și elementul determinant în calcularea taxei asupra mijloacelor de transport, respectiv a impozitului anual prevăzut de art.263 Cod fiscal.
Atâta timp cât o taxă se intitulează „de poluare”, ar trebui ca singurul criteriu de calculare să fie emisia de noxe, adică nivelul de poluare și nu capacitatea cilindrică.
De asemenea, taxa de poluare nu este o taxă ecologică, deoarece faptul generator al obligației de plată îl constituie prima înmatriculare pe teritoriul României și nu aptitudinea autovehiculului de a polua.
Taxa de poluare nu respectă principiul invocat de Guvern în sensul că „ poluatorul plătește”, deoarece nu toți proprietarii de autovehicule plătesc această taxă, ci doar cei care își înmatriculează mașina după . OUG 50/2008.
Totodată, taxele se achită pentru un serviciu prestat la cerere sau din oficiu, de către organele de stat, instituții publice sau alte persoane asimilate, către persoanele fixe sau juridice.
Ori, în cazul taxei de poluare, nu se pretează nici un serviciu persoanei care a achitat această taxă, astfel că suma este nedatorată, iar AFM a beneficiat nelegal de această sumă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.18 din Legea 554/2004 și a disp. OUG nr.50/2008, instanța va admite în parte acțiunea, cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâta AFP Bacău și va obliga pârâta AFP Bacău să restituie taxa de poluare încasată nelegal către reclamant.
În ceea ce privește dobânda legală și fiscală solicitată de reclamant, instanța reține întemeiată doar cererea de acordare a dobânzii fiscale.
Taxa de poluare fiind o taxă fiscală, dobânda aplicabilă este cea prevăzută de art.120 al.7 din Codul de procedură fiscală și nu cea prevăzută de OG nr.9/2000.
Potrivit art.124 al.1 și 2 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 al.2 sau art.70 după caz.
Dacă legiuitorul a prevăzut un termen în care organul fiscal are posibilitatea să achite taxele încasate nelegal, reclamantul nu poate solicita, pentru acest termen, acordarea dobânzii legale prevăzută de OG nr.9/2000, deoarece acest termen are caracterul unui termen de grație legal și pe de altă parte, nu se pot combina, pentru aceeași taxă, dispozițiile fiscale și dispozițiile civile/comerciale, codul de procedură fiscală conținând dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, care se aplică cu prioritate.
Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut de art.120 al.7 Cod procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sau se rambursează sumele achitate de contribuabil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice Bacău și Direcția generală a Finanțelor Publice Bacău, care au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal.
Concret, recurentele susțin că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, considerentele sentinței fiind greșite, atât în ce privește fondul cauzei, cât și în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepție ce a fost respinsă în mod greșit în opinia recurentei.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile legislației naționale și comunitare incidente în speță, curtea constată următoarele:
Potrivit art.117 alin.1 lit. (d) din O.G. nr.92/2003, se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii, stabilind că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.”
Potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă ( modificat prin legea 202/2010), dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial .
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată că soluția instanței de fond este nelegală.
În speță s-a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă se constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Dar, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Ori, în speță, nu este vorba despre un autovehicul care să fi fost înmatriculat inițial într-un stat membre al U.E. ( unde să fi fost achitată o taxă echivalentă taxei de poluare ), ci despre un autoturism nou, fabricat la data 20.04.2010, așa cum rezultă din factura de achiziționare .
Așa fiind, nu se poate reține o discriminare, în sensul celei avute în vedere de CJUE în cauzele C-402/2009 și C – 236/2010, întrucât în speță este vorba despre o taxă internă, instituită de statul român la prima înmatriculare a autovehiculelor, indiferent de proveniența acestora, respectiv din producția autohtonă, sau dintr-un stat al Uniunii Europene.
Ca urmare, curtea constată că în speță nu are incidență situația reținută de CJUE în cauzele C-402/2009 și C – 236/2010, taxa achitată de reclamant nu este instituită în baza unei reglementări care să încalce prevederile T.F.U.E. ,ci reprezintă o taxă pe care Statul Român este în drept să o introducă în ordinea de drept internă, indiferent de nivelul acesteia, însă cu singura condiție – instituită de dreptul comunitar exclusiv în favoarea produselor importate din statele membre, de a nu taxa autoturismele noi și care se înmatriculează pentru prima dată în România la un nivel superior, prin raportare la caracteristici tehnice identice sau similare, față de produsele naționale care se înmatriculează pentru prima dată în România.
O taxă este contrară Tratatului Comunității Europene numai dacă nu constituie o taxă internă, ci este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale și numai dacă, deși taxa constituie o taxă internă, totuși aceasta este percepută diferențiat și discriminatoriu între produsele de producție internă și cele de producție externă și care sunt importate în România.
Față de considerentele expuse, curtea constată că sentința tribunalului este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, situație ce se circumscrie prevederilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și ca urmare, în raport de prevederile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursul de față și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată ,aceeași soluție urmând a fi incidentă și pentru cererea de chemare în garanție .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău, cu sediul în Bacău, .. 33, județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 146 din 25 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. L. E., cu domiciliul în Bacău, ., ., județul Bacău și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, . nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2013.
Președinte, V. P. | Judecător, C. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, M. V. |
red. sent. D. Ș.
red. d.r. C.Ș.
tehnored. V.M./2 ex.
26.04.2013
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 1451/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
