Pretentii. Decizia nr. 1451/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1451/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 421/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1451/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olguța L. T. - judecător
Judecător: M. G. C.
Judecător: M. G. B.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., împotriva sentinței civile nr. 1346/CF din 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., cât și intimatul-reclamant M. V. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._ reclamantul M. V. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice B. și Administrației F. pentru Mediu pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză, să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 6.752 lei, cu dobândă fiscală și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism marca Volkswagen pentru a cărui înmatriculare a achitat suma de 6.752 lei, că taxa este contrară dispozițiilor Tratatului de constituire a Comunității Europene, că potrivit art. 90 alin. 1 și 2 din Tratat „nici un stat membru nu aplică impozit intern direct sau indirect asupra produselor altor state membre, de orice natură ar fi, mai mare ca cel ce vizează direct sau indirect produsele altor state membre, pentru a proteja indirect alte producții”. În cauză, cuantumul taxei de poluare s-a calculat în funcție de emisiile de noxe ale autoturismului. Această taxă a fost percepută și încasată pentru autoturismul de ocazie pe care l-a cumpărat pentru a fi reînmatriculat în România, după ce a fost adus în țară dintr-un alt stat comunitar, unde fusese înmatriculat. Taxa nu ar fi fost percepută dacă autoturismul era deja înmatriculat în România. În consecință, există un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismule aduse în România dintr-un alt stat membru, unde au fost înmatriculate, în scopul reînmatriculării lor în România, și autoturismele înmatriculate deja în România. Există astfel o contradicție între legea națională și cea comunitară, care nu poate fi rezolvată decât prin luarea în considerare a normei comunitare.
Prin sentința civilă nr. 1346/CF/2012 pronunțată de Tribunalul N. s-a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B., precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în sensul că a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B. să restituie reclamantului suma de 6.752 lei, precum și dobânda fiscală aferentă calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală. De asemenea a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a cumpărat un autoturism din spațiul comunitar pentru a cărui înmatriculare a achitat la data de 05.12.2008 taxa de poluare în sumă de 6.752 lei la Administrația Finanțelor Publice B.. În consecință, raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamantă și Administrația Finanțelor Publice. Întrucât raportul fiscal dedus judecății în cauză privește exclusiv unitatea fiscală teritorială care organizează activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat (respectiv Administrația Finanțelor Publice Piatra N.) instanța a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu Administrația F. pentru Mediu pentru lipsă de calitate procesuală pasivă. Astfel, între reclamant și pârâta Administrația F. pentru Mediu nu s-a stabilit nici un raport juridic obligațional, această pârâtă nefiind titulara vreunei obligații în raport cu care să se valorifice pretenția reclamantului. Pe fondul acțiunii formulată în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice B. instanța a constatat următoarele: Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri. Art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05). Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995). Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat. În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Dacă în cauza T. vs. Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs. Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008. Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import. Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 TCE. Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală. Instanța a respins excepția invocată de pârâtă, în raport de obiectul acțiunii dedusă judecății de către reclamant nefiind necesară îndeplinirea procedurii prealabile.
Împotriva hotărârii tribunalului a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N. pentru Administrația Finanțelor Publice B.. Recurenta a invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conform art. 4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante. A arătat că prin noul act normativ se elimină orice posibilă formă de discriminare. A criticat recurenta sentința tribunalului cu privire la modalitatea soluționării fondului sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor comunitare, că Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09, avută în vedere de către instanță, nu are aplicabilitate în cauză fiind obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială, prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008 în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/25.04.2008 fără modificările intervenite prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008 nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09 T.. De asemenea s-a mai invocat că instanța de fond a acordat dobânda fiscală de 0,1% zi, conform art. 124 Cod procedură fiscală deoarece singura prevedere din Codul de procedură fiscală în temeiul căreia contribuabilii pot solicita dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este art. 124, iar situația dedusă judecății nu se încadrează în aceste prevederi.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. (9) și 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second-hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul-reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Cât privește invocarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia. Legea nr. 9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv. Conform dispozițiilor art. 15, alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, consacrând principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Legea civilă dispunând numai pentru viitor, nu are putere retroactivă, pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală și în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1346/CF din 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. V., cu domiciliul în Comuna Hangu, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 aprilie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. D. S.
Tehnored. d.r. M. G. B.
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 26 aprilie 2013
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1390/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 356/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








