Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3164/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3164/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 47/103/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 3164/2013
Ședința publică de la data de 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - L. A.
Judecător - M. N.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind sesizarea, din oficiu, pentru constatarea perimării recursului formulat de recurentul A. M. M., împotriva sentinței civile nr. 137/CA din 30.06.2010, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei recurentul a transmis, prin fax, sentințele nr.7149 și 7150 ambele din 19 noiembrie 2012 ale Tribunalului Maramureș solicitând, totodată, soluționarea cauzei în sensul anulării deciziei de sancționare, după care:
Nefiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare pe excepția perimării recursului.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău a fost legal investită, la data de 8.10.2010, cu soluționarea recursului formulat de către recurentul A. M. M. în contradictoriu cu intimata Direcția S. N., împotriva sentinței civile nr.136/CA/30.06.2010 a Tribunalului N..
Prin încheierea pronunțată la data de 21.01.2012 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă. Până la data sesizării instanței în vederea constatării perimării, 11.07.2013, părțile nu au solicitat reluarea judecății.
Constatând că lăsarea în nelucrare se datorează culpei părților, condiția ca acestea să dea dovadă de stăruință în judecată neregăsindu-se în cauză, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 și 250 Cod procedură civilă urmează să constate că, raportat la termenul de 1 an, în cauză a operat perimarea, iar actele de procedură făcute până la momentul suspendării cauzei rămân fără eficacitate juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite sesizarea.
Constată perimată judecata recursului formulat de recurentul-reclamant A. M. M. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția S. N., împotriva sentinței civile nr. 137/CA din 30.06.2010, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.09.2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.N.T.
Red.dec.rec.C.Ș./21.10.2013
Tehnored. V.M./2 ex.
22.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 610/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1390/2013.... → |
|---|








