Pretentii. Decizia nr. 1414/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1414/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 5053/103/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1414/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olguța L. T. - judecător
Judecător: M. G. C.
Judecător: M. G. B.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., împotriva sentinței civile nr. 1599/CF din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice R. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1599/CF din 11.10.2012 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a respins excepțiile tardivității și neîndeplinirii procedurii prealabile; a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș. D. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice R. pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 1.292 lei, reprezentând taxa de poluare actualizată cu indicele de inflație la data plății; a admis cererea de chemare în garanție, sens în care a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii; a obligat pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat șase autoturisme second-hand provenite din state membre U.E. pentru a cărui înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile se are în vedere Decizia nr. 24/14.11.2011 pct. 2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, se reține Hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E.
În privința accesoriilor sunt de reținut dispozițiile art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta s-a dovedit de asemenea întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice R. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 din codul de procedură civilă se impune respingerea actualizării taxei de poluare cu indicele de inflație întrucât natura fiscală a taxei atrage doar aplicabilitatea dispozițiilor din Codul de procedură fiscală.
Taxa de poluare nu încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Noua taxă reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. În acest sens sunt de reținut dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Reglementarea actuală a taxei de poluare nu încalcă nici Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în cauză neputându-se invoca încălcarea art. 90 din Tratatul UE, iar obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană revine exclusiv Parlamentului, iar nu instanțelor de judecată.
Taxa de poluare a fost achitată în 2009, iar Hotărârea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene este din 7.04.2011.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate în recurs, curtea de apel constată următoarele:
Reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 cauza C-402/09 T. împotriva României, statuând că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așadar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că O.U.G. nr. 50/2008 nu asigură neutralitatea taxei de poluare în privința autovehiculelor importate față de cele similare care erau înmatriculate deja la data instituirii taxei de poluare. Combătând susținerile Guvernului României, Curtea a reținut că din cauza Nadasdi și N. nu rezultă că caracterul nelimitat la competențelor statelor membre în stabilirea regimului unor noi taxe (par. 52), interdicția reglementată de art. 110 TFUE fiind aplicabilă de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri din statele membre și să favorizeze produsele naționale, astfel cum s-a întâmplat în cazul reglementat prin O.U.G. nr. 50/2008 (par. 52, 57 și 59).
În ceea ce privește întinderea efectelor hotărârilor pronunțate care Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 234 CE este de reținut hotărârea dată în cauza C-66/1980 International Chemical Corporation împotriva Amministrazione delle Fianze dello Stato. Curtea a stabilit că, deși o asemenea hotărâre este adresată în principal instanței care a cerut-o, ea este obligatorie și pentru celelalte instanțe naționale care se confruntă cu problema respectivă, efectul hotărârii originare fiind unul multilateral și, prin urmare, o astfel de hotărâre va avea efect de precedent față de toate instanțele din comunitate. În acest context este irelevant faptul că Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat ulterior plății taxei, ceea ce se impune a fi avut în vedere fiind actul normativ analizat de Curte, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 sub imperiul căreia a fost percepută taxa de poluare.
Sub aspectul dobânzii legale aplicabile sunt dispozițiile art. 124 alin. 1 din acest cod; pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Așadar, actualizarea taxei de poluare cu indicele de inflație a fost dispusă de tribunal cu nesocotirea dispozițiilor speciale conținute de Codul de procedură fiscală, sub acest aspect și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, impunându-se modificarea în parte a hotărârii recurate.
Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este consecința admiterii acțiunii și a aplicării dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, nu este vorba de angajarea patrimoniului propriu al Administrației Finanțelor Publice Piatra N. ori al Administrației F. pentru Mediu, ci de răspunderea statului care a încasat taxa de poluare prin structurile sale administrative care îi gestionează resursele.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., cu sediul în R., Piața R. V. nr. 1, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1599/CF din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ș. D. S., cu domiciliul în R., .. 38, ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Modifică în parte sentința civilă nr. 1599/CF din 11.10.2012 pronunțată de Tribunalul N., în sensul că obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 1.292 lei reprezentând taxă de poluare și dobânda calculată potrivit dispozițiilor art. 124 coroborat cu art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului de restituire a taxei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 aprilie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. T.
Tehnored. d.r. G.M. C./24.04.2013
L.D.D. – ex. 3
L.D.D. – 25 aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3516/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Decizia nr. 894/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








