Pretentii. Decizia nr. 1534/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1534/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 1294/103/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1534/2013

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. Ș. - judecător

Judecător C. P.

Judecător V. P.

Grefier M. A.

**********************************

Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Tg. N. împotriva sentinței civile nr. 1902/CF din 11.12.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimata-reclamantă A. (fostă R.) A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată recursul la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.

Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta A. A. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgu N. pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1491 lei și a dobânzii legale calculată până la data despăgubirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă 1902/CF din 11.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul N. Admite acțiunea formulată de reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgu N., obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 1491 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, cu dobândă fiscală calculată conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art.70 din OG nr.92/2003.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 439,3 lei cheltuieli de judecată.

A admis cererea de chemare în garanție obligând chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice Târgu N. suma de 1491 lei virată de pârâtă cu titlu de taxă de poluare și să plătească acesteia dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Pentru înmatricularea unui autovehicul cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene reclamanta a achitat la data de 29.09.2008 suma de 1491 lei cu titlu de taxă de poluare la Trezoreria Târgu N. entitate care funcționează în cadrul Administrației Finanțelor Publice Târgu N..

Această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri

Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului

importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.

Dacă în cauza T. vs. Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs. Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008,

Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.

Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța a apreciat că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.

Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat următoarele:

Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o a constatat întemeiată.

Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgu N. a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. pentru Mediu.

Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.

De asemenea, chemata în garanție a fost obligată la plata dobânzii fiscale datorată de pârâtă reclamantului.

Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:

Cu privire la invocarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instanța de recurs reține că dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia.

Legea nr.9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv.

Conform dispozițiilor art.15, alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, consacrând principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Legea civilă dispunând numai pentru viitor, nu are putere retroactivă, pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.

Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Curtea reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.

Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.

Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.

Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.

Chiar dacă taxa de poluare este achitată conform reglementărilor care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv potrivit O.U.G. 218/2008, decizia sus-invocată a C.J.U.E. are aplicabilitate.

Prin modificările O.U.G. 50/2008, concretizate în O.U.G. 208/2008 și O.U.G. 218/2008 și, ulterior O.U.G. 7/2009, s-au introdus noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, de la plata taxei de poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează tot pe acest criteriu.

O.U.G. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 218/2008 prevede o creștere a cuantumului taxei de poluare față de cel prevăzut inițial, fiind evident efectul descurajant pentru importuri, dublat de un efect protecționist pentru industria națională (asumat chiar prin expunerea de motive a O.U.G. 218/2008).

Raportat la cele expuse, Hotărârea CJCE în cauza C-402/2009 este obligatorie pentru instanțele române iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .

Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.

Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.

Referitor la critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.

În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Tg. N., cu sediul în Piatra N., . Bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1902/CF din 11.12.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimata-reclamantă A. (fostă R.) A., cu domiciliul în Tg. N., ..G4, parter, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 aprilie 2013.

Președinte,

C. Ș.

Judecător,

C. P.

Judecător,

V. P.

Grefier,

M. A.

Red. sent. fond D.S.

Red.decizia recurs Cl.P.

Tehnored. MA/22.04.2013/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1534/2013. Curtea de Apel BACĂU