Pretentii. Decizia nr. 3252/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 3252/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 2600/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 3252/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător V. P.

Judecător C. Ș.

Grefier A. V.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău, împotriva sentinței civile nr. 655 din data de 07.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.

Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.655/ 07 martie 2013 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. A., a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 941 lei reprezentând debit și 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins cererea de acordare a dobânzii legale și s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în data de 15.12.2010 reclamantul a cumpărat autoturismul marca VW Polo (contract de vânzare-cumpărare depus la fila 7), neînmatriculat în România, înmatriculat în Germania la data de 31.08.1995 (conform mențiunilor din certificatul de înmatriculare depus la fila 8). Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 941 lei, taxă achitată la data de 17.01.2011 cu chitanța depusă la fila 5.

Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, instanțele naționale fiind obligate să aplice norma comunitară, si sa soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.

Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu Curtea a decis că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. A reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27), hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.

Instanța a apreciat faptul că în lumina jurisprudenței Curții, dispozițiile OUG 50/2008 contravin normelor comunitare, fiind menținută discriminarea între autoturismele achiziționate din alte state membre și cele achiziționate de pe piața internă, măsurile fiscale aplicate doar autoturismelor importate având efectul de descurajare a importurilor.

În ceea ce privește cererea de obligare a paratei la plata dobânzii legale, instanța a reținut că acest capăt de cerere nu este întemeiat, în raport de natura juridică a debitului și de aplicarea normelor speciale cuprinse în Codul de procedură fiscală, norme care se aplică cu prioritate față de regulile generale din materie civilă, principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără baza legala fiind definit de dispozițiile articolului 124 Cod procedură fiscala. Atât timp cât legiuitorul a prevăzut în materie de restituire a taxelor fiscale dreptul la dobândă fiscală, și nu la dobândă legală, instanța reține cererea ca nefiind întemeiată.

Cu privire la cererea de chemare în garanție s-a reținut faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.60 Cod procedura civila, având în vedere faptul că această formă de intervenție impune existența unei situații premise respectiv a raporturilor juridice obligaționale între autorul cererii și chematul în garanție, și nu între partea adversă și chematul în garanție, reclamantul neputând atrage un terț la judecată pentru obligațiile pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.

În motivarea recursului recurenta arată că taxa de poluare reglementată prin OUG 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară dreptului comunitar, că prin Legea 9/2012 s-au abrogat dispozițiile OUG 50/2006 cu modificările ulterioare și HG 686/2008, iar prin art. 12 din Legea 9/2012 s-au stabilit modalitățile de restituire a eventualei diferențe dintre taxa de poluare achitată conform OUG 50/2008 și taxa stabilită prin legea nouă.

Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu privire la legalitatea taxei de poluare stabilită prin OUG 50/2008, prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 148 din Constituția României și a dispozițiilor cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (110TFUE).

Astfel, prin hotărârea preliminară pronunțată în cauza T. (C-402/09) Curtea de justiție a reținut că, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării ți punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Constatând că legislația națională lasă în afara taxei autovehiculele aflate pe piața internă impunând doar taxa de poluare autovehiculele de ocazie cumpărate din statele comunitare, aceasta este contrară dispozițiile art. 90 alin. 1 din TCE (110TFUE), instanța de fond dispunând restituirea taxei de poluare în scopul înlăturării consecințelor încălcării dreptului comunitar.

În ceea ce privește incidența art. 12 din Legea 9/2012 acestea cuprinde reglementări referitoare la restituirea diferenței dintre taxa de poluare achitată potrivit OUG 50/2008 și taxa de poluare stabilită pentru situații similare prin Legea 9/2012. Așadar în această reglementare se analizează diferențele de sume rezultate din compararea a două taxe, legal stabilite și percepute, conform condițiilor prevăzute de art. 12 din Legea 9/2012 și normele de aplicare ale acesteia.

În cauză însă, sumele supuse restituirii se referă la o taxă care este nelegal stabilită și încasată de Statul Român prin organele sale, restituirea acesteia realizându-se potrivit dispozițiilor art. 117 din Codul de procedură fiscală și nu potrivit legii speciale invocate de recurentă.

În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312. alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău, împotriva sentinței civile nr. 655 din data de 07.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

V. P.

Judecător,

C. Ș.

Grefier,

A. V.

Red. sent. civ. O.G.P.

Red. dec. rec./tehnored. V.P.

VZ

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3252/2013. Curtea de Apel BACĂU