Pretentii. Decizia nr. 1738/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1738/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 790/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1738/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. Ș. - judecător
Judecător: M. N.
Judecător: Olguța L. T.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău, în numele Administrației Finanțelor Publice Moinești, împotriva sentinței civile nr. 1721 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău, în numele Administrației Finanțelor Publice Moinești este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău, în numele Administrației Finanțelor Publice Moinești, cât și intimata-reclamantă A. M. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta A. M. a chemat în judecată pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău, Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Moinești în vederea obligării pârâtelor la restituirea sumei de 1.466 lei, cu dobândă fiscală până la restituire și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1721/9.11.2012 Tribunalul Bacău a admis acțiunea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice să restituie reclamantei suma de 1.466 lei, cu dobânda fiscală începând cu data de 13.02.2012 și până la achitare și 39 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
A respins ca nefondată acțiunea reclamantei față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București.
A admis cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Moinești de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice Moinești, suma de 1.466 lei cu dobânda fiscală și cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a cumpărat din UE un autoturism înmatriculat în țara de origine. Pentru prima înmatriculare în România a fost obligat să achite taxa instituită de O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare.
Reclamantul critică faptul că norma internă încalcă norma comunitară, respectiv TFUE. Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cauza C - 402/2009 printr-o hotărâre preliminară în ceea de privește art. 90 CE.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Administrația F. pentru Mediu, s-a constatat că nu este obligatorie, iar pe fond se contestă existența O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare ci tocmai concordanța acesteia cu dreptul comunitar.
Pe fondul cauzei, în aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituția României, instanța a constatat că norma internă în baza căreia reclamantul a achitat taxa ce formează obiectul cauzei încalcă dispozițiile art. 90 (actual art. 110) din TFUE, deoarece art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, deoarece regimul fiscal descurajează cumpărarea unor autovehicule dintr-un alt stat membru prin aceea că autovehiculelor fabricate în România nu le se aplică această taxă.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău, în numele Administrației Finanțelor Publice Moinești.
A arătat recurenta că instanța de fond a pronunțat hotărârea deși în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în mod greșit a fost soluționat fondul cauzei, că taxa de poluare nu este contrară normelor comunitare, așa cum a reținut tribunalul.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art. 117 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.
Formularea unei cereri de restituire este suficientă în speța de față.
Cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a avut în vedere la darea soluției, că efectul direct al dreptului comunitar impune aplicarea dreptului comunitar cu prioritate, ori de câte ori se constată că dreptul național are dispoziții contrare normelor obligatorii ale dreptului comunitar.
Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În Cauza C-263/10 – N. împotriva României, au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
De asemenea Curtea s-a pronunțat și în cauzele conexate C-290/05 Akos Nadasdi și C-333/05 I. N., amintite de recurentă în motivele de recurs, în sensul că art. 90 TCE nu urmărește să împiedece un stat membru să introducă noi impozite sau să modifice cota sau baza impozabilă a impozitelor existente, însă se opune introducerii de noi taxe interne care descurajează importul de produse din statele membre în raport cu produsele de pe piața națională.
Curtea reține de asemenea că în cauză are aplicabilitate Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului în care CJE a considerat incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză, având în vedere că, CJE a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor, însă cu toate acestea chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Față de considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău, în numele Administrației Finanțelor Publice Moinești, cu sediul în Bacău, .. 1-3, județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 1721 din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. M., cu domiciliul în Moinești, .. B1, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 aprilie 2013.
Președinte, C. Ș. | pentru Judecător, M. N. - aflată în C.O. - semnează președinte instanță | Judecător, Olguța L. T. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. L. S.
Tehnored. d.r. C. Ș.
Tehnored. L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 08 mai 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2584/2013. Curtea de Apel BACĂU | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 214/2013.... → |
|---|








