Pretentii. Decizia nr. 1526/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1526/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 74/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1526/2013
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș. - judecător
Judecător C. P.
Judecător V. P.
Grefier M. A.
*****************************************
Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 1823/CF din 29.11.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant C. I.-B. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă1823 CF/22.11.2012 a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a admis acțiunea formulată de reclamantul C. I. B. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.909 lei, reprezentând taxa de poluarea actualizată cu indicele de inflație la data plății și la plata sumei de 39,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second hand pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea integrală a sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Cu privire la excepția invocată a avut în vedere că potrivit Deciziei nr. 24/14.11.2011 pct.2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile invocată de pârâtă “ Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Pe fondul cauzei, instanța reține că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța a înlăturat aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta a fost găsită întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”. Cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului R..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că greșit instanța a dispus obligarea la plata sumei actualizată cu rata inflației, că taxa de poluare percepută nu este contrară art. 90 din TCE fiind stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, așa cum rezultă din art. 3 și 4 din OUG 50/2008, iar în art. 6 este reglementată procedura de stabilire a taxei.
Susține că dispoziția legală nu a fost declarată neconstituțională sau discriminatorie, că taxa nu este contrară art. 90 din TCE, iar obligația de armonizare a legislației interne revine potrivit art. 148 exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești, că prioritatea dreptului comunitar se realizează potrivit actului de aderare.
De asemenea solicită să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată și chemata în garanție.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță autovehiculul pentru a cărei înmatriculare reclamantul a achitat taxa solicitată este un autovehicul înmatriculat în spațiul comunitar și cumpărat ulterior de reclamant. Deși autovehiculul a fost înmatriculat într-o țară din Comunitatea europeană, prin art. 4 alin. 1 din OUG 50/2008, pentru înmatricularea în România pentru prima data s-a impus o taxă de poluare al cărui cuantum este stabilit, așa cum arată și recurenta, potrivit art. 6 din același act normativ.
În cauză reclamantul nu contestă modul de aplicare a art. 6 din OUG 50/2006, ci incompatibilitatea dispozițiilor art. 4 din același act normativ, cu referire la autovehiculele second-hand cumpărate din țările membre ale Comunității Europene și introduse pe piața internă, cu dispozițiile comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, respectiv ale dispozițiilor art. 90 alin. 1 din TCE (110 din TFUE).
Sub acesta aspect instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor dreptului comunitar, așa cum acesta a fost interpretat și prin cele două cauze în care s-au pronunțat hotărâri preliminare de către Curtea Europeană de Justiție, respectiv cauza T. (C‑402/09) și cauza N. (C‑263/10).
Astfel Curtea a reținut că în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într‑un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (24) și că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre (26).
Așadar, dispozițiile art. 4 din OUG 50/2008, cu referire la autovehiculele de ocazie, impun taxe doar pentru acele autovehicule care sunt cumpărate din alte țări din Comunitatea Europeană fără a aplica aceleași taxe și celor similare care sunt comercializate pe piața internă, ceea ce reprezintă o descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, sub acest aspect dispozițiile art. 4 cu aplicare la autovehiculele de ocazie, fiind contrare art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE).
Este adevărat că dispozițiile OUG 50/2008 nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii de o altă autoritate internă însă judecătorul național, învestit cu o astfel de cauză, are autoritatea constituțională și comunitară de a aprecia asupra compatibilității dreptului intern incident cauzei cu dreptul comunitar.
Astfel, Constituția consacră prin art. 148 al. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară.
Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
În ceea ce privește critica referitoare reținerea actualizării taxei cu rata inflației instanța reține că dobânda fiscală, potrivit art. 120 alin. 1 din Codul de procedură fiscală dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, aceasta fiind de 0.04/zi ceea ce corespunde unei dobânzi anuale de 14,6% pe an superioară ratei inflației (5,79 în 2011 și 3,39 în 2012 conform datelor INS), interesul contestării acestei dispoziții a instanței nefiind dovedit.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, critica nu este fondată.
Potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și venit la bugetul de stat, în sensul prevăzut de art. 2 pct.42 din Legea 500/2002. Așadar, taxa în discuție este o creanță fiscală căreia i se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză statul fiind reprezentat de recurentă.
Așadar, chiar dacă litigiul poartă asupra unei creanțe fiscale reprezentând dreptul statului de a percepe taxa de poluare și obligația corelativă a contribuabilului de a plăti taxa pretinsă, recurenta este parte în litigiu în calitatea sa de reprezentant al statului ca parte a raportului juridic fiscal în condițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, în raportul juridic fiscal dedus judecății din prezenta cauză recurenta nu angajează propriul patrimoniu ci, în calitatea sa de reprezentant al statului, bugetul de stat. Sub acest aspect atât dobânda, cât și cheltuielile de judecată datorate sunt în sarcina statului pe care îl reprezintă recurenta, în condițiile art. 17 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens sunt chiar dispozițiile art. 13 din Legea 9/2012 potrivit cărora, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, partea finală din dispoziția legală, care se referă la modul în care se realizează executarea obligației la care face referire art. 13, este o chestiune ulterioară judecății și ține de politica fiscală a statului de regularizare a mișcării mijloacelor bănești în interiorul bugetului de stat.
În acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
În consecință, față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., cu sediul în R., P-ța R. V. nr. 1, județ N. împotriva sentinței civile nr. 1823/CF din 29.11.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant C. I.-B., cu domiciliul în R., .. 14, ., județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 aprilie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. fond N.T.
Red/tehnored. decizia recurs V.P.
MA /07.05.2013/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2063/2013. Curtea de Apel BACĂU | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3605/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
