Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 214/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 214/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 328/32/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Sentința nr. 214/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. G. C. - judecător
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. Orășenesc "I. L." Comănești, în contradictoriu cu pârâtul G. R., având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare s-a constatat lipsa părților, cauza reluându-se la a doua strigare când a răspuns avocat C. D. pentru reclamantul S. Orășenesc "I. L." Comănești, cu împuternicire avocațială la fila 83 dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului G. R..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere soluția dată cererii de strămutare la data de 20.09.2011, constatând că suspendarea prezentei cauze a fost dispusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție și a dăinuit până la pronunțarea asupra cererii de strămutare, respectiv la data de 20.09.2011, de atunci trecând 2 ani, pune în discuție excepția de perimare a acțiunii.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Avocat C. D. pentru reclamantul S. Orășenesc "I. L." Comănești, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței excepția de perimare a acțiunii.
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul S. Orășenesc „I. L.” Comănești a chemat în judecată G. R. în contradictoriu cu care a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 212/2011, respectiv art. 3 alin. 2 raportat la Anexa 2 poziția 11, modificarea Anexei 2 prin radierea poziției 11; în temeiul art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea actului administrativ în privința mențiunilor pentru care a solicitat radierea.
Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 5.07.2011, termen la care, prin încheiere, Curtea de Apel Bacău a constatat suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Curtea de apel a avut în vedere adresa nr._ din 27.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din care rezulta că, în temeiul art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării dosarului de fond până la soluționarea cererii de strămutare formulată de G. R..
În cauză a fost formulată de către Ministerul Sănătății o cerere de intervenție în interes propriu, cererea asupra căreia instanța nu s-a mai pronunțat având în vedere măsura suspendării dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin încheierea nr. 4214 din 20.09.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare.
Având în vedere că repartizarea aleatorie inițială a plasat cauza la un complet special constituit pe perioada vacanței judecătorești, conform referatului din 1.10.2013, la repartizarea ciclică a dosarului, în conformitate cu art. 99 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în scopul de a se aprecia cu privire la repunerea pe rol.
La termenul de astăzi, din oficiu, această instanță a invocat excepția de perimare, în conformitate cu art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Excepția este întemeiată.
De la data soluționării cererii de strămutare, 20.09.2011 și până în prezent niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, astfel că acțiunea a rămas în nelucrare mai mult de un an.
În raport de această situație soluționarea acțiunii urmează a fi făcută prin aplicarea art. 248 alin. 1 teza I din codul de procedură civilă potrivit căruia orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 252 alin. 1 din Codul de procedură civilă, această instanță va constata, din oficiu, perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare.
Constată perimată de drept judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Orășenesc "I. L." Comănești, cu sediul în Comănești, .. 1, județul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul G. R., cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 1, sector 1.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.
Președinte, M. G. C. | ||
Grefier, L.-D. D. |
Red./Tehnored. s. G. M. C./25.11.2013
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 26 Noiembrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1738/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 33/2013.... → |
|---|








