Pretentii. Decizia nr. 3102/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 3102/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1557/110/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ DECIZIE Nr. 3102/2013

Ședința publică de la 17 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. Ș.

Judecător C. P.

Judecător V. P.

Grefier M. A.

**********************************

Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău împotriva sentinței civile nr. 277/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant C. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant C. N., reprezentat prin avocat, dl. B. Giurgiucanu N., lipsă fiind recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice Bacău, recurs care este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.

Totodată, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată.

Intimatul-reclamant C. N., prin avocat, solicită instanței respingerea recursului formulat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău și menținerea sentinței civile nr. 277/30.01.2013, ca legală și temeinică. Totodată, învederează instanței că nu solicită cheltuieli de judecată.

Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 277/30.01.2013 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr._, prin care s-a admis acțiunea formulată C. N. și s-a dispus obligarea recurentei la restituirea sumei de 2683 lei taxă poluare.

Solicită casarea sentinței civile recurate în temeiul art. 304

punctul 9 din Codul de procedură civilă, caz în care hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 304 din Codul de procedură civilă, recursul declarat

împotriva unei hotărâri care. potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Sentința civilă nr. 277/2013 a Tribunalului Bacău, data în dosarul nr._, este nelegală.

În fapt reclamanta a solicitat restituirea sumei de 2683 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul achiziționat din Uniunea Europeană și dobânda legală aferentă.

Taxa pe poluare reglementată de O.U.G. nr. 50 I 2008, cu modificările și completările ulterioare nu putea fi caracterizată ca fiind contrară articolului 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 9 / 2012 privind emisiile poluante provenite de la autovehicule - 13.01.2012, s - a abrogat Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

ART.12 din Legea nr. 9/2012 reglementează următoarele:

„ (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de

către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare

a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgentă a Guvernului

nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu "modificările și

completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea

prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la

autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la

momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând

diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza

procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din

prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la

momentul înmatriculării autovehiculului în România.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 277/2013 a Tribunalului Bacău, dată în dosarul nr._ și, pe fond, respingerea cererii ca nefondată.

În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 9 / 2012, Codul de procedură civilă.

Solicită judecata în lipsă.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Orice prevedere internă contrară prevederilor comunitare care se aplică de drept și face parte din dreptul intern este considerată că nu există, astfel că plata taxei nu are suport legal, în cazul plății nedatorate nefiind obligatorie, nici în dreptul intern, efectuarea procedurii prealabile.

Prin urmare această critică este neîntemeiată.

Nici celelalte critici nu sunt întemeiate, din moment ce Curtea Europeană de Justiție a decis în cauza C-402/09 că taxa de poluare ce se aplică cu ocazia primei înmatriculări instituită de legea română este contrară dreptului Uniunii.

Invocarea de către recurentă a principiului tempus regit actum nu poate fi primită, din moment ce modificările aduse în timp OUG nr. 50/2008, chiar și prin Legea nr. 9/2012, nu au fost unele de substanță, menținând discriminarea între autoturismele second hand înmatriculate deja în România și cele importate din state membre U.E. ori amânând aplicarea în timp a criteriilor care diminuau sau făceau să dispară diferența de tratament între autoturismele deja înmatriculate în România și cele importate din state membre U.E.

Nu au relevanță în acest sens aprecierile experților europeni, hotărârile CJUE fiind obligatorii pentru instanțele naționale.

Taxa introdusă de OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și menținută de Legea nr. 9/2012 nu reprezintă o taxă vamală sau cu efect echivalent, ci reprezintă o taxă internă, însă orice taxă internă trebuie să fie nediscriminatorie, aspect de care legislația română nu a ținut cont și care a stat la baza cauzei C-402/09, decizie care a statuat de principiu și care este aplicabilă indiferent de modificările interne de formă ale reglementărilor care introduc sau mențin taxe interne discriminatorii între produsele naționale și cele importate din state U.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău, cu sediul în loc. Bacău, .. 33, jud. Bacău, împotriva sentinței civile nr. 277/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant C. N., cu domiciliul în Bacău, ., ., județul Bacău, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2013.

Președinte,

C. Ș.

Judecător,

C. P.

Judecător,

V. P.

Grefier,

M. A.

Red. sent. fond M. O.

Red/tehnored. decizia recurs C. Ș.

VZ /25.09.2013 ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3102/2013. Curtea de Apel BACĂU