Pretentii. Decizia nr. 3936/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3936/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 15523/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3936/2013
Ședința publică de la data de 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Olguța L. T.
Judecător M. G. C.
Judecător M. G. B.
Grefier A. R.
***********************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de U. L. Călugăra împotriva sentinței civile nr. 1416 din data de 6.06.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Sdrobis M. L. pentru recurentă, cu delegație de reprezentare la dosarul cauzei fila 6, administratorul societății reclamante Tancău Celestin, personal, identificat cu C.I. . nr._ eliberată de Poliția Mun. Bacău la data de 03.05.2004 și procurator L. N., identificat cu C.I. . nr._.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 26.09.2013, prin serviciul registratură, intimata S.C. C.. a depus întâmpinare, iar la data de 07.11.2013, anterior ședinței de judecată, S.C. C.. prin procurator L. N. a depus concluzii scrise, după care;
Instanța, având în vedere că Unitatea Administrativ Teritorială L. Călugara și-a intitulat cererea formulată ca fiind apel, pune în discuție natura căii de atac.
Având cuvântul, recurenta prin reprezentant învederează că a înțeles să formuleze apel.
Procurator L. N. apreciază că, calea de atac este cea a recursului, fiind formulat apel pentru tergiversarea judecății cauzei.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, recalifică calea de atac intitulată apel ca fiind recurs. Totodată constată că prezentul recurs a fost declarat și motivat în termen legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Recurenta prin reprezentant precizează că la primărie se desfășoară un control antifraudă, aspect față de care solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosarul cauzei documente, arătând că face obiectul cercetării și contractul încheiat cu S.C. C..
Asupra cererii formulată de recurentă prin reprezentant, procurator L. N. arată că se opune admiterii acesteia, arătând că recurenta poate solicita amânarea pronunțării pentru a depune aceste documente.
Instanța, având în vedere că la acest termen s-au făcut simple susțineri, nefiind depuse dovezi în acest sens, precum și faptul că înscrisurile menționate de recurentă, chiar dacă ar fi fost depuse, nu sunt pertinente pentru soluționarea cauzei, respinge cererea formulată de recurentă prin reprezentant.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte aspecte prealabile de discutat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, recurenta prin reprezentant solicită admiterea recursului, arătând că în spatele facturilor emise și acceptate sunt bonuri și borderouri care provin de la alte societăți. Precizează că în acel moment nu s-a putut realiza o expertiză. Mai arată că a invocat și excepția inadmisibilității motivată de faptul că nu s-a realizat o notificare pentru contractarea unor contracte de cesiune, drept urmare nu se poate susține că nu s-a făcut plata, atât timp cât nu se poate susține că lucrările au fost efectuate deoarece nu există o comise care să ateste realizarea acestor lucrări. Deci nu se poate solicita obligarea la plata unor sume de bani pentru lucrări efectuate de alte societăți comerciale cu care recurenta nu a avut raporturi indirecte prin notificare. Cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, procurator L. N. solicită respingerea recursului, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C., înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 12.11.2012, sub nr. de dosar_ în contradictoriu cu pârâta .-a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de_,99 lei, conform contractului de prestări servicii nr. 2199/4.08.2010 și a penalităților de întârziere.
Prin cererea formulată la data de 31.01.2013 (fila 35 dosar I) reclamanta și-a micșorat petitul acțiunii, la suma de_,39 lei, având în vedere plata parțială a debitului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a realizat închirierea de utilaje de urgență, decolmatări și săpat șanțuri, reparații drumuri comunale, conform contractului nr. 2199/4.08.2010, sumele solicitate reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr1/4.10.2010, 20/6.12.2011, 21/7.02.2012, însușite de pârâtă prin plata parțială și confirmarea soldului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că părțile s-au judecat pe procedura ordonanței de plată în dosarul nr._, cererea în anulare fiind admisă, trimițând societatea pe calea dreptului comun. Pârâta a mai precizat faptul că facturile nu au în spatele lor documentele justificative care să dovedească executarea lucrărilor, formularele fiind emise pe numele altor societăți, respectiv ., . SRL, documentele nefiind completate pentru a se putea verifica materialele încorporate, manopera, timpul de lucru. Pârâta a mai indicat faptul că a făcut o seri de plăți cu OP nr. 642/28.12.2010, 644/29.12.2010, 278/10.09.2012 pentru factura nr. 1/4.10.2010, că a plătit suma de_ lei din factura nr. 20/6.12.2011. S-a mai arătat faptul că borderourile de lucru sunt emise de alte societăți care nu au pretins nicio sumă de bani de la Primărie.
Prin sentința civilă nr. 924/4.02.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Bacău în raport de natura administrativă a contractului încheiat între părți, cauza fiind înregistrată la data de 20.02.2013.
La termenul de judecată din data de 6.06.2013 pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că reclamanta nu poate solicita sume de bani în baza unor facturi încheiate de alte persoane.
Prin sentința civilă nr. 1416/06 Iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C., în contradictoriu cu pârâta .>
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 244.295,39 lei, cu titlu de debit și penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data de 20.10.2010 pentru factura nr. 1/4.10.2010, cu data de 22.12.2011 pentru factura nr. 20/22.12.2011, cu data de 23.02.2012, pentru factura nr. 21/7.02.2012 și 6500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul cu privire la excepția inadmisibilității, că aceasta nu este întemeiată, apreciind că nu se poate nega dreptul reclamantului la acces la justiție, o situație contrară fiind în contradicție cu dispozițiile articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Contenciosul administrativ desemnează litigiile în care este implicată o autoritate publică atunci când acționează cu putere publică, având ca obiect anularea unui act emis de aceasta, recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei, conflictul juridic având la bază emiterea sau încheierea unui act administrativ, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de a rezolva cererea, prin act administrativ înțelegându-se și contractul administrativ.
În raport de definiția legală cuprinsă în articolul 2 din Legea 554/2004 și temeiul pretențiilor invocate de reclamantă, respectiv refuzul executării contractului de prestări servicii, instanța a reținut faptul că acest contract intră în noțiunea de act administrativ, putând face obiectul unui litigiu de contencios administrativ. Motivele invocate de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii se referă la temeinicia neexecutării și nu sunt de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii, instanța reținând că apărările pârâtei urmează a fi analizate pe fondul acțiunii.
Referitor la fondul cauzei, analizând acțiunea reclamantei așa cum a fost modificată prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin contractul nr. 2199/4.08.2010 încheiat între . calitate de beneficiar și SC C. Bacău, în calitate de prestator s-au stabilit raporturi juridice având ca obiect închiriere utilaje pe situații de urgență, decolmatări, săpat șanțuri, reparații drumuri comunale, prețul contractului fiind de 372.000 lei.
Potrivit dispozițiilor articolului 4.3 beneficiarul și-a asumat obligația de a efectua plata către executant în termen de 15 de zile de la data facturării.
Potrivit dispozițiilor articolului 4.5 din contract pentru neplata facturilor în termen de 15 zile de la data scadenței beneficiarul și-a asumat obligația de a plăti cu titlu de penalități suma de 0,1% din valoarea facturată pentru fiecare zi de întârziere.
În baza contractului reclamanta a emis facturile fiscale nr. 1/4.10.2010 (fila 10) pentru suma de_,20 lei, factura fiscală nr. 20/6.12.2011 (fila 12) pentru suma de_,60 lei (fila 12), factura nr. 21/7.02.2012 (fila 15) pentru suma de_ lei.
A reținut tribunalul că facturile fiscale au avut la bază borderouri de lucrări acceptate prin semnare și ștampilare de către beneficiar, în cuprinsul acestor documente părțile inserând și contravaloarea lucrărilor, contravaloare regăsită ulterior în facturile fiscale indicate mai sus.
Reclamanta a recunoscut faptul că pârâta a efectuat plăți parțiale astfel: 10.000 lei, la data de 28.12.2010, 5867,81 lei, la data de 29.12.2010, între părți intervenind și două acorduri de compensare în septembrie 2012 și respectiv noiembrie 2012, elemente confirmate și de beneficiar în cuprinsul întâmpinării.
Plata parțială a debitului și semnarea soldului (fila 8) au fost analizate de instanță ca o recunoaștere a obligației, respectiv a dreptului reclamantului de a primi contraprestația serviciilor prestate, plățile fiind făcute fără nicio rezervă în ceea ce privește obligațiile executantului. Instanța a apreciat faptul că natura juridică a confirmării extrasului de cont este aceea de mărturisire extrajudiciară, debitorul recunoscând cuantumul debitului cu care figurează în contabilitatea creditoarei, declarația de recunoaștere producând efecte împotriva autorului ei. Susținerile părții în sensul că nu s-a acceptat creanța, a reținut tribunalul că nu sunt întemeiate, având în vedere faptul că actul supus analizei instanței este semnat și ștampilat de reprezentantul societății, fiind manifestat consimțământul persoanei juridice cu privire la cuantumul debitului solicitat de creditoare. În ceea ce privește obiecțiunile formulate prin întâmpinare, instanța a constatat faptul că pârâta nu a făcut dovada invocării unei neregularități a creanței creditorului odată cu confirmarea debitului, conform articolului 1169 Cod civil, sarcina probării revenind părții care susține această situație de fapt.
Obligația de plată a pârâtei este corelativă obligației reclamantei de prestare a serviciilor, executarea acestei obligații fiind dovedită prin coroborarea contractului cu facturile fiscale, cu borderourile încheiate între executant și beneficiar și cu plata parțială a debitului. Factura fiscală nr. 21/7.02.2012 a fost acceptată în mod expres de debitoare prin semnare, iar facturile nr. 1/ 4.10.2010, respectiv 20/6.12.2011 se coroborează cu însușirea borderourilor de lucrări și cu plata parțială, actele depuse de către reclamantă făcând dovada deplină a raporturilor stabilite între părți și a asumării obligației de plată de către pârâtă. Instanța a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la lipsa documentelor justificative, prin plata parțială a facturilor și prin confirmarea soldului aceasta recunoscând executarea obligației de prestare a lucrărilor, nefiind necesare înscrisuri suplimentare pentru a face dovada acestui fapt.
A reținut tribunalul că trimiterile la sentința pronunțată în cadrul procedurii somației de plată nu sunt de natură să conducă la o altă soluție, în cadrul acestei proceduri nefiind analizat fondul cauzei, considerentele sentinței neavând putere de lucru judecat.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei referitoare la emiterea actelor depuse în dovedirea pretențiilor de către terțe persoane, având în vedere faptul că din analiza contractului, a celor trei facturi, a soldului, cât și a borderourilor de lucrări rezultă în mod clar faptul că acestea au fost emise de către reclamantă către pârâtă. În ceea ce privește declarațiile depuse de către pârâtă instanța a apreciat că nu au valoare probatorie, fiind acte extrajudiciare, persoanele nefiind audiate în calitate de martori și neavând legătură cu pretențiile reclamantei. Încheierea unor contracte între reclamantă și terțe persoane nu aduc atingere obligațiilor pârâtei, raporturile juridice dintre părțile din prezentul dosar fiind guvernate de contractul nr. 2199/4.08.2010 prin care beneficiarul și-a asumat obligația de plată pentru serviciile prestate de reclamantă.
În ceea ce privește cesiunea de creanță depusă de pârâtă, având în vedere obiectul contractului, respectiv suma admisă prin sentința civilă nr. 5389/2012, instanța a apreciat faptul că nu este de natură să modifice raporturile juridice dintre părți, mai mult cu cât sentința nr. 5389 a fost anulată prin admiterea cererii în anulare.
În conformitate cu dispozițiile art. 1361 cod civil principala obligație a pârâtei, în calitate de beneficiar, este aceea de plată a prețului la ziua și locul determinat în contract (scadentă la 15 zile de la data prevăzută în factură). Față de aceste prevederi coroborate cu dispozițiile articolului 969 Cod Civil care stipulează faptul că toate convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante (dispoziții aplicabile și în cazul contractelor administrative), instanța a constatat faptul că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligația asumată prin contract, prin acordul său de voință.
Având în vedere dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, în conformitate cu dispozițiile articolului 1073 Code Civil, instanța a considerat temeinică acțiunea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la achitarea debitului.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată și sub acest aspect. Potrivit legii, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești; în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. Prevederile articolului 4.5 din contract au valoarea unei clauze penale, părțile definind cuantumul prejudiciului suferit de executant prin neplata la termen a prețului lucrărilor.
Instanța a considerat că cererea privind achitarea debitului este întemeiată, creanța fiind certă (existența ei rezultând din actul de creanță, recunoscut de debitor), lichidă (câtimea creanței este determinată prin factură), exigibilă (la 15 zile de la data prevăzută în factură), în înscris fiind consemnate drepturi și obligații referitoare la executarea unor prestații constând în executarea de servicii.
Având în vedere soluția pe capătul principal de cerere, față de dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta și la plata sumei de 6500 lei, reprezentând taxă timbru, aceasta fiind partea căzută în pretenții.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat apel pârâta U. L. Călugăra, considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Cele trei facturi emise de către intimată nu au avut în spatele lor bonurile necesare justificării lucrărilor efectuate, mai mult decât atât aceste bonuri au fost emise pe numele celor două societăți care au lucrat în subantrepriză cu SC C., manieră de lucru ce nu a fost notificată și recurentei.
Că pârâta a efectuat plăți către intimată în limita lucrărilor efectuate și a dovezilor prezentate iar în urma unui control s-a constatat că o parte din bonurile aflate în spatele unor facturi fiscale se regăsesc și în spatele facturilor emise de SC C..
Se solicită a se reține că încheierea contractului de prestări servicii nr.2199/4.08.2010 a fost pentru o perioadă de 3 luni, instanța de fond obligând pârâta la plata penalităților de întârziere începând cu 21.10.2010, 22.12.2011 și 23.02.2012 deși în această perioadă intimata nu a făcut nici un demers legal, public, opozabil terților care să justifice obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.
Se arată că instanța de fond trebuia să pună în vedere reclamantului necesitatea efectuării unei expertize contabile care să reflecte dovada lucrărilor efectuate cu înscrisurile existente la nivel de contabilitate a celor două societăți, părți în prezenta cauză.
De asemenea este considerată pertinentă excepția de inadmisibilitate invocată la fond deoarece intimata nu putea solicita plata unor sume de bani pe lucrări efectuate de alte societăți comerciale.
În mod greșit instanța de fond a considerat că acceptarea facturilor fiscale semnate de fostul primar reprezintă o recunoaștere a întregului debit, extrasul de cont nu a fost confirmat iar situația borderourilor de lucrări acceptate de către pârâtă, nu a fost analizată în mod riguros în lipsa acestora de la dosarul cauzei.
La termenul din 7 noiembrie 2013, instanța a pus în discuția părților recalificarea căii de atac, în temeiul art.20, alin.1 din Legea nr. 554/2004, stabilind că aceasta este recursul.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, incidente în cauză, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Între . C., la data de 4.08.2010, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr.2199, având ca obiect: închiriere utilaje prestații de urgență, decolmatări și săpat șanțuri, reparații drumuri comunale.
Contractul, conform art.3, s-a încheiat pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 4.08.2010, stipulându-se totodată că prelungirea contractului poate fi făcută cu acordul scris al ambelor părți contractante, la solicitarea scrisă a beneficiarului cu cel puțin 5 zile înainte de data expirării acestuia.
În baza contractului încheiat, C., a emis factura nr. 01/4.10.2010 în valoare de 132.965,20 lei, anexând borderoul nr.016/4.10.2010, cuprinzând situațiile de lucrări pentru lunile august – septembrie 2010, corespunzătoare sumei înscrisă în factură.
La data de 6.12.2011 C., a emis factura nr.20/6.12.2011 în valoare de 91.437,60 lei, anexând borderoul nr.058/6.12.2011, cuprinzând situațiile de lucrări pentru perioada septembrie –octombrie 2010, corespunzătoare sumei înscrisă în factură.
Deși prin emiterea celor două facturi și întocmirea situațiilor de lucrări pentru perioada august – octombrie 2010, s-a împlinit termenul de 3 luni pentru care a fost încheiat contractul de prestări servicii, la dosar neexistând nici un act adițional pentru prelungirea Contractului de prestări servicii nr. 2199/2010, la data de 7.02.2012, C. emite factura nr. 21/7.02.2012 pentru suma de 145.824,00 lei în care menționează că suma reprezintă prestări servicii conform situației de lucrări contract nr. 2199/2010.
La această factură s-a anexat borderoul situație de lucrări contract 2199/2010, nr. 26/7.02.2012, pentru valoarea de 145.824,00 lei fără a se menționa perioada în care au fost efectuate lucrările.
Ori în situația în care primele două facturi pentru care au fost întocmite și situații de lucrări, au acoperit perioada de trei luni pentru care a fost încheiat contractul, nu se mai justifica emiterea facturii nr. 21/7.02.2012, în baza contractului nr. 2199 pentru suma de 145.824,00 lei, cu atât mai mult cu cât această factură a fost emisă după un an și jumătate de la încheierea contractului și nici nu s-a specificat pentru ce perioadă au fost întocmite situațiile de lucrări.
Acceptarea plății prin semnarea facturii nr. 21/7.02.2012 în situația în care perioada de trei luni pentru care a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 2199 fusese acoperită pentru plata lucrărilor efectuate, cu facturile nr. 01/4.10.2010 și nr. 20/6.12.2011, la care au fost atașate borderouri cuprinzând situațiile de lucrări pentru perioada august – octombrie 2010, corespunzătoare sumei înscrisă în facturi, poate face dovada prestării de servicii de către C. pentru . nu în baza Contractului nr. 2199/2010.
Cum acțiunea reclamantei C. are ca obiect pretenții conform contractului de prestări servicii nr. 2199/4.08.2010, suma de 145.824,00 lei din factura nr. 21/7.02.2012, nu poate fi solicitată a fi restituită în baza contractului menționat mai sus, reclamanta având posibilitatea să-și valorifice pretențiile sale în baza altor raporturi și temeiuri juridice.
Nu sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la faptul că facturile nu au în spatele lor bonurile necesare.
La cele două facturi emise pentru perioada august – octombrie 2010, se află anexate situațiile de lucrări, care au fost semnate și însușite de către recurenta reclamantă.
Având în vedere contractul încheiat de către părți, cele două facturi cât și borderourile cuprinzând situațiile de lucrări aferente acestora, precum și dispozițiile legale referitoare la contracte care sunt în sensul că toate convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante (art. 969 Cod Civil), recurenta pârâtă datorează intimatei reclamante sumele din facturile nr. 01/4.10.2010 și nr. 20/6.12.2011, conform borderourilor cuprinzând situațiile de lucrări pentru perioada august – octombrie 2010.
Cât privește critica referitoare la faptul că între recurenta pârâtă și terțe societăți sau încheiat contracte iar în spatele facturilor emise de către acestea se regăsesc aceleași bonuri, instanța reține că acest aspect nu influențează obligațiile recurentei pârâte, ce izvorăsc din contractul nr. 2199/4.08.2010 încheiat cu intimata reclamantă, în baza căruia aceasta trebuia să achite contravaloarea prestațiilor recunoscute ca fiind executate, prin achitarea parțială neîndeplinindu-și obligația asumată prin contract.
Recurenta pârâtă a efectuat plăți parțiale: 10.000 lei, la data de 28.12.2010, 5867,81 lei la data de 29.12.2010, între părți intervenind și două acorduri de compensare în septembrie 2012 și respectiv noiembrie 2012, situație necontestată de către intimata reclamantă.
Nici criticile privind obligarea nelegală a recurentei pârâte la plata penalităților de întârziere, motivat de faptul că intimata reclamantă nu a făcut nici un demers legal, public, opozabil terților care să justifice această obligație a recurentei, nu este întemeiată, având în vedere că potrivit contractului nr. 2199/2010, art. 4, pct. 4.2, beneficiarul s-a obligat față de prestator să facă plata în termen de 15 zile de la data facturării iar la pct. 4.5 din contract s-a stipulat că, în cazul depășirii termenului de 15 zile de la data scadenței, beneficiarul se obligă să plătească penalități de 0,1%, pe zi din valoarea facturată.
În aceste condiții, recurenta reclamantă datorează penalități de întârziere corespunzătoare facturilor nr. 01/4.10.2010 și nr. 20/6.12.2011, de la expirarea termenului de 15 zile, respectiv de la data de 20.10.2010 pentru prima factură și de la data de 7.01.2012 pentru cea de-a doua factură.
Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei referitoare la faptul că instanța avea obligația să pună în vedere reclamantului necesitatea efectuării unei expertize contabile, în situația în care instanța a considerat că înscrisurile aflate la dosar sunt suficiente pentru a pronunța soluția dată.
Cât privește critica referitoare la greșita respingere a excepției inadmisibilității, nici aceasta nu este întemeiată.
Faptul că recurenta nu a fost notificată de către intimată cu privire la contractarea unor societăți în subantrepriză, nu are legătură cu acțiunea prin care intimata reclamantă a solicitat ca recurenta pârâtă să-și îndeplinească obligațiile conform contractului încheiat de către părți.
Contrar celor susținute de recurentă, instanța de fond a motivat excepția inadmisibilității în sensul că acțiunea intimatei reclamante este admisibilă pe calea contenciosului administrativ, reținând că acest contract intră în noțiunea de act administrativ, putând face obiectul unui litigiu de contencios administrativ. A reținut tribunalul că motivele invocate de recurenta pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii se referă la temeinicia neexecutării contractului și nu sunt de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii, instanța analizând apărările recurentei pârâte pe fondul acțiunii.
Având în vedere considerentele expuse, din totalul pretențiilor admise de către tribunal, urmează a se înlătura suma de 145.824,00 lei aferentă facturii nr. 21/7.02.2012, urmând ca în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, să se admită recursul, să se modifice în parte sentința recurată cu privire la această sumă, precum și la data de la care urmează a se calcula penalitățile de întârziere pentru factura fiscală nr. 20/2011, constatându-se că tribunalul în mod greșit a reținut data de 22.12.2011 care este identică cu cea a emiterii facturii.
Se va admite acțiunea, urmând a fi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 98.471,39 lei reprezentând rest debit aferent facturilor nr. 1/2010 și 20/2011 și la plata penalităților de întârziere calculate de la data de 20.10.2010 pentru restul de debit aferent facturii fiscale nr. 1 (sumele achitate imputându-se asupra primei facturi având în vedere că sumele din ambele facturi sunt deopotrivă scadente, iar regula în ce privește imputația legală este aceea că se vor stinge datoriile mai vechi) și de la data de 7.01.2012 pentru debitul din factura fiscală nr. 20, până la plata integrală a debitului principal.
Va fi obligată pârâta în temeiul art. 274 din codul de procedură civilă la plata sumei de 3580,42 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, corespunzător pretențiilor admise în loc de 6500 lei.
Se va menține dispoziția din sentință privind respingerea excepției inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de U. L. Călugăra împotriva sentinței civile nr. 1416 din data de 6.06.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. C.. și S.C. C. prin procurator L. N..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 98.471,39 lei reprezentând rest debit aferent facturilor fiscale nr. 1/04.10.2010 și nr. 20/22.12.2011, plus contravaloarea penalităților de întârziere de 0,1% pe zi întârziere calculate de la data de 20.10.2010 pentru restul de debit aferent facturii fiscale nr. 1/04.10.2010 și de la data de 07.01.2012 pentru debitul din factura fiscală nr. 20/22.12.2011, până la achitarea integrală a debitului principal, plus suma de 3.580,42 lei contravaloare taxă timbru.
Menține dispoziția din sentință privind respingerea excepției inadmisibilității.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7.11.2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, A. R. |
Red.sent.O.G.P.
Tehno.red.dec.rec.O.L.T./11.11.2013
V.M./3ex.
18.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4264/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2221/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
