Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2517/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2517/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1254/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 2517/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. G. C. - judecător
Judecător: M. G. B.
Judecător: Olguța L. T.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 94/CF din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 94/CF din 22.01.2013 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta T. A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și Administrația F. pentru Mediu pe care le-a obligat să restituie suma 4.981 lei cu începere de la 14.02.2012 și până la data plății; a admis cererea de chemare în garanție, sens în care a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii; a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a dobândit un autovehicul second-hand provenit din spațiul comunitar pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerile fiscale, reclamanta a cerut restituirea sumei, răspunsul primite de la autoritatea fiscală fiind nefavorabil reclamantei.
Potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța a înlăturat aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamant.
Potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamanta este îndreptățită și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei și nu de la data plății așa cum se solicită, reclamanta neputând beneficia de dobânzi pentru perioada cât a stat în pasivitate.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta s-a dovedit, de asemenea, întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
În privința calculului dobânzilor, în mod greșit, instanța a dispus ca aceasta să fie calculată cu începere de la 14.02.2012, în condițiile în care menționează că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, iar cererea reclamantei pentru restituirea sumei a fost înregistrată la data 7.02.2012.
Împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, reclamantul nu a formulat contestație administrativă conform art. 205 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care operează excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004; nu se poate dispune restituirea taxei de poluare fără a se dispune anularea actului administrativ prin care a fost stabilită obligația de plată a taxei de poluare, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare.
După . Legii nr. 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare în condițiile în care, conform art. 4, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt supuse taxei de poluare. Această taxă se plătește și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa de poluare. Mai mult, sunt de reținut și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Art. 110 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele din O.U.G. nr. 50/2008, iar apoi din Legea nr. 9/2012.
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând un sistem general de taxe interne aplicabile în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este de reținut ceea ce a reținut Curtea în cauzele Brzezinski C-313/05, Outokumpu C-213/96, Nadasdi și Nemth C-290/05, Comisia-Luxemburg Contestatoare-152/89, Comisia-G. C-375/1995. Rezultă din această jurisprudență că este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Referitor la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-402/09:
Conform principiului tempus regit actum, legislația aplicabilă litigiului aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27.10.2008. Modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 ar fi impus Curții să se pronunțe asupra a trei situații diferite care ar fi putut determina trei hotărâri distincte: perioada 1 iulie 2008 – 31 noiembrie 2008, când și-a produs efectele O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008; perioada 1 decembrie 2008-14 decembrie 2008, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, modificată prin O.U.G. nr. 208/2008; perioada 15 decembrie 2008-13 februarie 2010, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 care a abrogat O.U.G. nr. 208/2008.
Hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 este obligatorie, dar numai pentru instanța care a formulat întrebarea preliminară. În fapt, hotărârea CJUE este obligatorie pentru toate instanțele statelor membre. Totodată, nerespectarea jurisprudenței CJUE poate avea drept consecință acțiuni în despăgubire împotriva statului membru a cărui instanță a hotărât în cauză. Răspunderea statelor pentru încălcarea de către instanțe a dreptului comunitar intervine atunci când: norma comunitară încălcată urmărește să confere drepturi persoanei; încălcarea este suficient calificată; între această încălcare și prejudiciul cauzat persoanei există o legătură cauzală nemijlocită. Prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilite în alte condiții decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, nu îi sunt incidente efectele Hotărârii pronunțate în cauza C-402/09.
În mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputându-i fi imputată. Administrația F. pentru Mediu ar trebui obligată să-i plătească inclusiv cheltuielile de judecată.
Sunt de reținut și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 9/2012.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
Sub aspectul dobânzii legale aplicabile sunt dispozițiile art. 124 alin. 1 din acest cod; pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală este termenul limită înlăuntrul căruia organul fiscal este obligat să soluționeze cererile depuse de contribuabili potrivit codului, inclusiv cererile de restituire a taxei de poluare. În cauză, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cereri de restituire a taxei de poluare la data de 7.02.2012 și, cu respectarea dispozițiilor art. 70 din Codul de procedură fiscală, i-a răspuns reclamantei la data de 14.02.2012; prin urmare, stabilirea de către instanță a acestei date ca moment de început al începerii curgerii dobânzii fiscale este în acord atât cu dispozițiile legale menționate, cât și cu situația de fapt concretă din cauză.
Principiul constituțional al neretroactivității legii împiedică instanța să aplice Legea nr. 9/2012 unei situații născute anterior intrării în vigoare a acestei legi. Taxa de poluare a fost plătită de reclamantă în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, act normativ avut în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la pronunțarea hotărârii în cauza T. contra României.
Abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 prin Legea nr. 9/2012 nu are ca efect înlăturarea efectelor pe care ordonanța le-a produs în perioada cât a fost în vigoare. Orice aprecieri cu privire la eliminarea discriminărilor sancționate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea dată în cauza T. împotriva României sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât taxa de poluare care face obiectul restituirii dispuse prin hotărârea recurată a fost încasată în baza actului normativ examinat de Curte.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 cauza C-402/09 T. împotriva României, s-a statuat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia interpretării art. 110 din TFUE (fost 90 TCE), invocate de recurente, au fost reținute de însăși Curtea de Justiție a Uniunii Europene în motivarea hotărârii date în cauza C-402/09 T. împotriva României. Curtea a analizat neutralitatea taxei de poluare instituită pentru autovehiculele de ocazie importate prin raportare atâta la vehiculele similare înmatriculare anterior în România și suspuse, cu ocazia acestei înmatriculări, aceleași taxe, cât și la vehiculele de ocazie similare înmatriculare anterior în România anterior instituirii taxei de poluare. Interpretarea finală a Curții se referă la această din urmă situație. Cu privire la prima situație, Curtea reținut că un sistem precum cel al O.U.G. nr. 50/2008 asigură că taxa de poluare nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculare anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia primei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008 (par. 47).
Așadar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că O.U.G. nr. 50/2008 nu asigură neutralitatea taxei de poluare în privința autovehiculelor importate față de cele similare care erau înmatriculate deja la data instituirii taxei de poluare. Combătând susținerile Guvernului României, similare, în esență cu cele ale recurentelor, Curtea a reținut că din cauza Nadasdi și N. nu rezultă că caracterul nelimitat la competențelor statelor membre în stabilirea regimului unor noi taxe (par. 52), interdicția reglementată de art. 110 TFUE fiind aplicabilă de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri din statele membre și să favorizeze produsele naționale, astfel cum s-a întâmplat în cazul reglementat prin O.U.G. nr. 50/2008 (par. 52, 57 și 59).
În ceea ce privește întinderea efectelor hotărârilor pronunțate care Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 234 CE este de reținut hotărârea dată în cauza C-66/1980 International Chemical Corporation împotriva Amministrazione delle Fianze dello Stato. Curtea a stabilit că, deși o asemenea hotărâre este adresată în principal instanție care a cerut-o, ea este obligatorie și pentru celelalte instanțe naționale care se confruntă cu problema respectivă, efectul hotărârii originare fiind unul multilateral și, prin urmare, o astfel de hotărâre va avea efect de precedent față de toate instanțele din comunitate.
Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este consecința admiterii acțiunii și a aplicării dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, nu este vorba de angajarea patrimoniului propriu al Administrației Finanțelor Publice Piatra N. ori al Administrației F. pentru Mediu, ci de răspunderea statului care a încasat taxa de poluare prin structurile sale administrative care îi gestionează resursele.
Față de cele ce preced, curtea de apel va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 94/CF din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. A., cu domiciliul în . D. Roșie, ., județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2013.
Președinte, M. G. C. | pentru Judecător, M. G. B. - aflat în C.O. - semnează președinte instanță | pentru Judecător, Olguța L. T. - aflat în C.O. - semnează președinte instanță |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. T.
Red./Tehnored. d.r. G. M. C./4.07.2013
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 08 iulie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4050/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Decizia nr. 883/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








