Pretentii. Decizia nr. 4303/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4303/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 6673/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 4303/2013
Ședința publică de la 22 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - L. A.
Judecător - M. N.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant A. V. și de către recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Moinești, împotriva sentinței civile nr. 1175/10.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Moinești și recurentul-reclamant A. V..
Instanța constată că recursurile promovate de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Moinești și de către recurentul-reclamant A. V. sunt declarate și motivate în termen, recursul recurentei-pârâte fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997, iar cel al recurentului-pârât nefiind timbrat.
De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și dispozițiilor HG 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău - Administrația Finanțelor Publice Moinești.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1175 din 10.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. V. în contradictoriu cu pârât Administrația Finanțelor Publice Moinești și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1538 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, si dobânda fiscală calculată de la data plății -18.10.2012 până la data restituirii efective și la plata sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei AFP Moinești suma de 1538 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante și dobânda fiscală calculată de la data plății -18.10.2012 până la data restituirii efective și la plata sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 i înlăturata discriminarea constatata, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.;
(2) obligația de plata a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art.2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Astfel încât la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt in continuare actuale, fiind menținută discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în Legea 9/2012 instanța reține faptul că decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu are fundament juridic, fiind întemeiată acțiunea, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Instanța a reținut ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 117 pentru admiterea acțiunii în pretenții. Astfel prestația contribuabilului are semnificația unei plăti, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanța depusă la dosarul cauzei. De asemenea este îndeplinită și condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, față de incompatibilitatea normei naționale care a instituit-o cu normele dreptului comunitar.
In ceea ce privește cererea de obligare a paratei la plata dobânzii legale, instanța a reținut că este întemeiată si sub acest aspect, in raport de dispozițiile articolului 124 Cod. procedură fiscală, având in vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără baza legală.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale, față de Cauza I. Cauza C-565/11, care stabilește că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
I Reclamantul a formulat recurs, arătând că înțelege să renunțe la judecată.
II. Recursul D.G.F.P. Bacău pentru A.F.P. Moinești
A fost criticată sentința sub următoarele aspecte:
În ceea ce privește temeiul legal de obligare a A.F.M. București ,prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, urmează a se dispune obligarea acesteia în solidar cu organul fiscal.
După . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu mai poate fi vorba de discriminare, față de prev. art 4.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată de către contribuabili începând cu data de 1 iulie 2008 în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și până la data intrării în vigoare a noii legi, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
S-a mai criticat greșita obligare a recurentei la plata dobânzilor începând cu data plății, întrucât situația creată nu-i poate fi imputată acesteia .
Motivarea Curții.
Examinând recursul pârâtei pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Moinești și soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.M. București reține următoarele:
Este adevărat că raportul juridic de drept fiscal se stabilește între organul fiscal care a pretins și încasat taxa de poluare în vederea înmatriculării în circulație a autoturismului.
Însă, citarea în cauză a A.F.M. București ar fi fost oportună în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de autoritatea publică, în raport de disp. art. 1 din O.u.G. nr. 50/2008.
De obicei, organul fiscal formula cerere de chemare în garanție care are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Însă,aceasta fiind titulara raportului juridic fiscal, și în raport de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța ar fi putut doar dispune obligarea chematei în garanție să asigure fondurile necesare restituirii. Din această perspectivă soluția cu privire la excepție este nelegală.
Curtea urmează a înlătura apărările invocate prin care, în esență se susține că taxa instituită de Legea nr.9/2012, este permisă în interpretarea art. 110 TCE.
Astfel, se reține că specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contest că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 25.10.2010, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Nu pot fi reținute criticile formulate, referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
Prevederile Legii nr. 9/2012, în baza cărora se achită noua taxă de poluare, sunt privite în continuare ca fiind discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în Romania, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
În cauză, instanța a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale prev. de art. 124 O.G. nr. 92/2003, calculată cu începere de la data la care a fost achitată taxa de poluare.
Referitor la critica vizând cuantumul și data de la care se datorează dobânzile, reține că în cauza de față, raportat la conținutul cererii de chemare în judecată și la principiul disponibilității procesului civil, reclamantul este îndreptățit a beneficia de dobândă, calculată de la data plății taxei de poluare.
Reține că în cauza C‑565/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE, CJUE s-a pronunțat (HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia) 18 aprilie 2013) asupra întrebării preliminare cu privire la interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective, în sensul că: Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat, iar recursul reclamantului va fi anulat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău - Administrația Finanțelor Publice Moinești, cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 1175/10.05.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu recurentul-reclamant A. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B. N. din Moinești, .. Cascada 6, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de către recurentul-reclamant A. V., declarat împotriva aceleiași sentințe civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red. sent. fond S.L. G.
Red/tehnored. dec. recurs L. A.-20.12.2013/14.01.2014
FB/2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4580/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2580/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
