Pretentii. Decizia nr. 4723/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 4723/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 6808/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 4723/2013

Ședința publică de la data de 17 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător V. P.

Judecător C. Ș.

Grefier A. R.

******************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 1176 din data de 10.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 02.12.2013, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus înscrisurile solicitate de instanță, după care;

Nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă 1176/10 Mai 2013 a admis excepția netimbrării capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul și a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat, a admis în parte acțiunea formulată de P. O. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Onești și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5162 lei reprezentând taxă pe poluare, si dobânda fiscală calculată de la data plății 17.09.2012 până la data restituirii efective și la plata sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția netimbrării capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, instanța având obligația să pună în vedere reclamantului să achite suma datorată, în caz de neîndeplinire a obligației. Neplata taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, potrivit dispozițiilor alineatului 3 al articolului amintit. Conform art. 9 din OG nr. 32 /1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Krenz contra Poloniei faptul că statele nu au obligația de a asigura, în materie civilă o procedură gratuită, cerința plății taxelor judiciare de timbru nefiind o restricție incompatibilă cu art.6 din Convenție.

În cauza de față, instanța a pus în vedere reclamantului să achite timbru judiciar în sumă de 0,3 lei și taxa de timbru de 4 lei ( calculată conform art. 3 lit. m din Legea 146/1997) iar acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată la termenul stabilit.

Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a achiziționat autovehiculul marca Seat, data primei înmatriculări în Germania fiind 07.11.2008. Pentru înmatricularea in România a acestui autoturism, reclamantul a plătit taxa pentru emisiile poluante prevăzută de Legea 9/2012, în suma 5162 lei, potrivit Deciziei de stabilire emisa de AFP Onești.

Că, taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrara dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, însă prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însa suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Astfel încât la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Instanța a constatat îndeplinite îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 117 pentru admiterea acțiunii în pretenții. Că, prestația contribuabilului are semnificația unei plăți, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanța depusă la dosarul cauzei.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, cererea a fost găsită și sub acest aspect, în raport de dispozițiile articolului 124 Cod.pr fiscală, având în vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără bază legală.

În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale, față de Cauza I. Cauza C-565/11, care stabilește că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.

În motivarea recursului recurenta arată ca eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin OUG 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin OUG 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală. Că prin Legii 9/2012 sa reglementat calculul taxei de poluare.

De asemenea susține recurentă că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că reclamantul a achitat de bunăvoie taxa.

Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.

Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.

Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 5.016 de lei achitate la bugetul de stat în condițiile OUG 50/2008, ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României), iar potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.

Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii, a reținut că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.

În ceea ce privește criticile privind fondul cauzei, instanța de recurs constată că potrivit art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Această dispoziție a fost de natură a elimina discriminarea dintre autovehiculele de ocazie comercializate pe piața națională și cele similare cumpărate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, toate autovehiculele de ocazie fiind în mod egal supuse taxei de poluare.

Prin art. 1 din OUG 1/2013, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență (31.01.2013) aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Așa fiind, prin suspendarea aplicării art. 4 alin. 2 din legea 9/2012 se revine în fapt la aceeași soluție legislativă adoptată prin OUG 50/2008, analiza instanței de fond privind efectul discriminatoriu al Legii 9/2012 în raport de art. 110 din TFUE realizat prin . OUG 1/2013 fiind corect realizată, discriminarea indirectă dintre autovehiculele de ocazie deja înmatriculate în România și comercializate pe piața internă și cele cumpărate din țările membre ale Uniunii Europene care urmează a fi înmatriculate în România fiind pe deplin dovedită, critica recurentei fiind nefondată.

În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.

Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Cum suma de restituit, în condițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, este o creanță fiscală stabilită de OUG 50/2008, perceperea acesteia cu interpretarea greșită a legii dă dreptul părții care a plătit-o de a cere atât restituirea cât și dobânda fiscală aferentă, dacă restituirea nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală.

Pe de altă parte, pe 18 aprilie 2013 Curtea Europeana de Justiție a pronunțat decizia în cazul C-107/10 ( M. I.) și a stabilit ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata ar fi trebuit sa fie efectuata pana la data efectiva a plății.

Plata taxei de către reclamant s-a realizat ca urmare a faptului că statul și-a impus legislativ abuzul prin stabilirea și perceperea taxei de poluare contrară dreptului comunitar și nu de bunăvoie așa cum susține recurenta.

În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești cu sediul în Onești, ., județul Bacău, împotriva sentinței civile nr.1176 din data de 10.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. O. cu domiciliul ales în Onești, str. ., parter, ., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 17 decembrie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

V. P.

Judecător,

C. Ș.

Grefier,

A. R.

Red.sent.S.L. G.

Tehno.red.dec.rec.V.P. 18 Decembrie 2013

A.R. 06.01.2014

2EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4723/2013. Curtea de Apel BACĂU