Pretentii. Decizia nr. 592/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 2931/103/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 592/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P. - judecător
Judecător V. P.
Judecător C. Ș.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursurile declarate de recurentul-reclamant D. V. și de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A județului N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1374/CF din 20 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care ;
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor declarate de reclamantul D. V. și de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice N. împotriva sentinței civile nr. 1374/2012, pronunțată de Tribunalul N. se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1374 din 20.09.2012, Tribunalul N. au fost respinge excepțiile inadmisibilității și a neîndeplinirii procedurii prealabile.
S-a admis în parte ,acțiunea formulată de reclamantul D. VIORELîn contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. și, în consecință:
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5.134 lei, reprezentând diferența rămasă nerestituită din taxa de primă înmatriculare precum și a dobânzii fiscale aferente sumei calculată potrivit art.124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la 04.03.2011 și până la data plății. Instanța a luat act de renunțarea pârâtei la judecarea cererii de chemare în garanție.
S-a reținut de instanța de fond că
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul D. V. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea prim-pârâtei la restituirea sumei de 5.134 lei reprezentând taxă de poluare și la plata dobânzii fiscale aferente începând cu data plății și până la restituirea integrală.
Examinând cauza, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, pentru motivele care urmează:
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 li 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art.2141, 2142 și 2143 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin OUG nr.110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „ taxă de primă înmatriculare” care potrivit art.2142 alin 2 se plătește „ cu ocazia primei înmatriculări în România”.
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Reclamantul este îndreptățit nu numai la suma primită prin Decizia de restituire ci la întreaga sumă pe care a plătit-o cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul N. a declarat recurs reclamantul D. V., precum și pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice N..
Reclamantul a criticat hotărârea motivat de faptul că în mod eronat nu s-a dispus de către instanța de fond restituirea întregii sume solicitate.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice N. a arătat prin motivele de recurs că potrivit principiului constituțional stabilit de art. 1 din Constituția României, în care se prevede că „ În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie „ și apreciind motivațiile petentului-intimat ca fiind întemeiate în sensul soluționării solicitării de restituire a taxei speciale de înmatriculare s-ar fi încălcat în mod flagrant prevederile constituționale în vigoare în acest moment în România.
Actul normativ care a reglementat obligația taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 214 (1), Capitolul 2-1, titlul VII- Accize și alte taxe speciale din legea nr. 571/2003, introdus prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006.
În speță este vorba de cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică care a fost obligată la plata taxei speciale pentru autoturisme reglementată de art. 214 alin. 1 din legea nr. 571/2003, fără a se încadra în cele două situații expres prevăzute de lege de scutire de la plata acestei taxe.
Precizează că textul de lege în discuție, respectiv art. 214 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 era în vigoare la data plății taxei și nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu pe perioada cât a fost în vigoare.
b) Respectiva reglementare a taxei auto nu a încălcat Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, în cauză neputându-se invoca nerespectarea prevederilor art. 90 din tratatul U.E. care prevăd faptul că un stat membru nu trebuie să impună nicio impozitare internă asupra produselor din alte state membre care să depășească taxele impuse asupra produselor similare . Mai subliniază faptul că această taxă auto s-a aplicat asupra tuturor autoturismelor produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora.
Analizând cererile de recurs, actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, instanța – Curtea de Apel Bacău reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul D. V., acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare în cuantum de 5.134 lei, în temeiul art. 132 (2) pct. 2 Cod procedură civilă reclamantul și-a majorat petitul acțiunii la 5.728 lei ( fila 23 dosar fond ).
Referitor la recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice N., Curtea reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Chiar dacă taxa de poluare este achitată conform reglementărilor care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv potrivit O.U.G. 218/2008, decizia sus-invocată a C.J.U.E. are aplicabilitate.
Prin modificările O.U.G. 50/2008, concretizate în O.U.G. 208/2008 și O.U.G. 218/2008 și, ulterior O.U.G. 7/2009, s-au introdus noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, de la plata taxei de poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează tot pe acest criteriu.
O.U.G. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 218/2008 prevede o creștere a cuantumului taxei de poluare față de cel prevăzut inițial, fiind evident efectul descurajant pentru importuri, dublat de un efect protecționist pentru industria națională (asumat chiar prin expunerea de motive a O.U.G. 218/2008).
Raportat la cele expuse, Hotărârea CJCE în cauza C-402/2009 este obligatorie pentru instanțele române iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
De asemenea în mod corect a fost obligată recurenta și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conf. dispozițiilor art.274 C.pr.civilă datorează intimatului reclamant cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la obligarea numai a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a admis cererea de chemare în garanție.
Taxa de poluare, potrivit art. 1 din O.U.G 50/2008, constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind una din sursele de venituri a bugetului consolidat al statului. Potrivit art.17 alin. 1 din Codul de pr. fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Prin urmare recurenta în calitatea pe care o are potrivit regulamentului de organizare si funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale, reprezintă în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice N., Statul Român în raportul de drept material fiscal legat între acesta și reclamant prin care statul a pretins creanța fiscală denumită taxă de poluare.
Restituirea taxei nu se realizează din patrimoniul propriu al organului fiscal cu personalitate juridică, ci din bugetul consolidat al statului și prin urmare nu se impunea numai obligarea Administrației F. Pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.
Cât privește invocarea dispozițiilor din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia.
Legea nr.9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv.
Conform dispozițiilor art.15, alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, consacrând principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea civilă dispunând numai pentru viitor, nu are putere retroactivă, pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, instanța în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul reclamantului D. V. și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului, suma de 5.728 lei în loc de 5.134 lei. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
- Admite recursul reclamantului D. V. împotriva sentinței civile nr.1374/CF din 20 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.G.F. P. N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului, suma de 5.728 lei în loc de 5.134 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
II. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. P. V. P. C. Ș.
Grefier,
E. S.
Red.sent. N. T.
Red.d.r. Cl.P/4.03.2013
Tehnored. E.S. 3 ex./12.03.2013
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 164/2013.... → |
|---|
