Obligaţia de a face. Decizia nr. 3605/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3605/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 2828/110/2011**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3605/2013
Ședința publică de la data de 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător C. Ș.
Judecător L. A.
Grefier A. R.
******************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurentul-reclamant M. A. C. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1096 din data de 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 01.08.2013, prin serviciul registratură, recurentul a depus chitanța nr._/01.08.2013 reprezentând dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, iar la data de 05.09.2013, intimatul a depus întâmpinare ce a fost comunicată recurentului, după care;
Instanța constată că recursul promovat de recurentul-reclamant M. A. C. Ș. este la primul termen de judecată, iar în ce privește regularitatea acestuia, constată că este declarat și motivat în termen legal și legal timbrat, după care, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1096/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul_ a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamantul M. A. C. Ș. în contradictoriu cu pârâtul P. M. București, acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la exercitarea controlului de legalitate cu privire la dispoziția nr._/15.10.2010 emisă de Primarul General al M. București, întocmirea referatului de legalitate și trimiterea ulterioară a acestuia împreună cu dispoziția din dosarul aferent Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În întâmpinare pârâta a precizat că și-a îndeplinit obligațiile, a emis referatul privind legalitatea dispozițiilor și în adresa VB/3125/P/22.03.2013 a trimis dosarul la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților astfel că acțiunea a rămas fără obiect.
Analizând probele din dosar, instanța a constatat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile ce formează obiectul cauzei, motiv pentru care a respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M. A. C. Ș., legal timbrat cu timbru judiciar – 0,15 lei și taxă judiciară de timbru – 20 lei.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea primei instanțe cu privire la respingerea în întregime, ca rămasă fără obiect, a acțiunii formulate, deși doar primul capăt de cerere a rămas fără obiect, nu și al doilea, privind plata daunelor morale, care trebuia soluționat în fond având în vedere culpa autorităților în blocajul evident al procedurilor de acordare a despăgubirilor.
Legal citat, intimatul-pârât nu a fost prezent sau reprezentat în fața instanței, prin întâmpinarea formulată solicitându-se respingerea recursului ca nefondat, neputându-se reține vreo culpă în sarcina prefectului M. București, cu atât mai mult cu cât acesta a solicitat Primarului General retransmiterea dosarului administrativ în vederea finalizării controlului de legalitate încă din anul 2011. Pe de altă parte s-a susținut că cererea de despăgubiri morale este o cerere accesorie petitului principal prin care se stabilește dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluționa o cerere are caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041 Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea cu judecata căreia reclamantul a învestit instanța de judecată la data de 1.06.2011 s-a solicitat obligarea pârâtului la exercitarea controlului de legalitate cu privire la dispoziția nr._/15.10.2013 emisă de Primarul General al M. București, întocmirea referatului conținând avizul de legalitate și trimiterea ulterioară a acestora cu dosarul aferent autorității competente.
Ca urmare a emiterii referatului privind legalitatea dispozițiilor și trimiterii la data de 22.03.2013 a dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță a constatat că acțiunea a rămas fără obiect.
Fără ca cererea privind despăgubirile morale formulată de către reclamant să aibă caracter accesoriu, ci o natură juridică distinctă, având în vedere condițiile de examinare a acesteia, Curtea apreciază că în mod nelegal a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea în întregime. Astfel, verificarea temeiniciei despăgubirilor pretinse implica stabilirea modului și împrejurărilor de îndeplinire a obligațiilor legale de către autoritatea pârâtă, cu consecințe juridice în indicarea prejudiciului, a culpei, ca elemente esențiale ale stabilirii răspunderi juridice a pârâtului.
Constatând că nu au fost analizate din această perspectivă pretențiile reclamantului în ceea ce privește daunele morale, prima instanță a soluționat acest capăt de cerere fără a intra în cercetarea fondului.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1, 5 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi admis recursul, va fi casată sentința recurată numai în ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță în vederea soluționării acestuia.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate privind soluționarea capătului de cerere principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurentul-reclamant M. A. C. Ș. cu domiciliul în Bacău, ., ., județul Bacău împotriva sentinței civile nr. 1096 din data de 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M. București cu sediul în București, sector 1, Piața Presei Libere, corpul B, nr. 1.
Casează sentința recurată numai în ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în vederea soluționării acestuia.
Menține dispozițiile privind soluționarea capătului de cerere principal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.10.2013.
Președinte, M. N. | Judecător, C. Ș. | Pt. Judecător, L. A. - plecat în C.O. - PREȘEDINTE INSTANȚĂ, |
Grefier, A. R. |
Red.sent.L.S.
Red.dec.rec.M.N./25.10.2013
Tehnored. V.M./3ex.
29.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1526/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2099/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








