Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Decizia nr. 2543/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2543/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 12949/62/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2543/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: M. I. M.
Judecător:M. F.
Judecător: M. C.
Grefier: E. Bernád
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta T. România Communication SA (fostă . sentinței civile nr.1946/CA din 11.07.2014, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal-, în dosarul nr._, având ca obiect „ amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești „.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.Procedura de citare îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 31 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 07 noiembrie 2014.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1946/CA/11.07.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de nelegalitate, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. F. împotriva pârâtei ., în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri daune morale în sumă de 10.000 lei pentru întârzierea executării Deciziei civile nr. 285/R/30.03.2010 a Curții de Apel B., restul pretențiilor fiind respinse. Totodată a fost respinsă acțiunea față de pârâtul D. G. al . Beckers, pârâta . obligată să plătească reclamantei și suma de 22,69 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat să se dispună sancționarea conducătorul pârâtei . amendă de 20% din venitul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei civile nr. 285/R/2009 a Curții de Apel B. în dosarul nr._ și obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 100 lei/zi de întârziere pentru neexecutarea hotărârii judecătorești.
Referitor la excepția de nelegalitate a înscrisurilor – oferta reală de plată – B. M. M. I., chitanța de consemnare nr._/1 și recipisa, adresa de înștiințare și procesul – verbal/16.07.2013 (fila 71 la dosar) – tribunalul a constatat că aceste înscrisuri s-au emis în cadrul unei oferte de plată făcută de pârâta . executorul judecătoresc în vederea îndeplinirii obligației de plată ce revenea pârâtei . deciziei civile nr. 285/R/2009 a Curții de Apel B., iar oferta de plată sus-indicată nu face obiectul prezentului litigiu, astfel că excepția urmează a fi respinsă.
Pe fond, tribunalul a reținut că, prin decizia civilă nr. 285/R/2009 a Curții de Apel B. s-a dispus: „obligă pârâta . repunerea în funcțiune a postului telefonic desființat prin ordinul de serviciu nr._/10.03.2006 emis de . de Telecomunicații Brașo” și „obligă pârâta . plata către reclamanta C. F. la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.”
Tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 „Obligația executării: dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă.”
În cauză, tribunalul a constatat că obligația pârâților de a reconecta postul telefonic deținut de reclamantă s-a executat la data de 11.04.2013, deși obligația pârâtei trebuia îndeplinită până la data de 30.04.2010, deci cu o întârziere de aproape 3 ani, iar, astfel, reclamanta a fost lipsită de folosința postului telefonic o lungă perioadă de timp, drept care, instanța apreciază că reclamanta are dreptul la despăgubiri – daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Celelalte pretenții ale reclamantei – actualizarea daunelor morale din decizia civilă a Curții de Apel B. - au fost respinse ca inadmisibile, dat fiind că obligarea executării prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu poate avea ca obiect sume de bani, o astfel de executare silită putându-se face potrivit dreptului comun.
De asemenea, tribunalul a respins acțiunea reclamantei C. F. împotriva pârâtului Nikolai Beckers, reținând că reconectarea postului telefonic s-a efectuat, iar amendarea conducătorului societății pârâte nu se mai impune, o astfel de sancțiune dispunându-se doar pentru a-l constrânge să execute obligația sa.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta . SA (fostă . declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.
Sub aspectul termenului în care a fost formulată cererea de recurs, Curtea, prin încheierea de ședință din data de 10.10.2014, a constatat că cererea de recurs a fost promovată în termenul legal, verificarea făcându-se, din oficiu, dar și având în vedere cuprinsul întâmpinării în care se invoca faptul că „recursul este posibil să fie tardiv”, fără să se invoce însă excepția tardivității.
Reținerea a avut la bază faptul că sentința primei instanțe a fost comunicată pârâtei la data de 18.09.2014 (fila 196 dosar tribunal), dată care a fost indicată de agentul procedural, în condițiile 100 alin. 4 c.pr.civ., iar cererea de recurs a fost depusă la Tribunalul B. la data de 23.09.2014, în ultima zi a termenului legal de 5 zile, calculat conform art. 101 alin. 1 c.pr.civ.
Față de această situație, susținerile intimatei reclamante de la momentul dezbaterilor referitoare la nerespectarea termenului de recurs nu pot fi avute în vedere, pe de o parte, încheierea respectivă având caracter interlocutoriu, iar, pe de altă parte, susținerile neținând cont de efectul recunoscut de lege datei indicate olograf de agentul procedural pe dovada de comunicare a hotărârii recurate – art. 100 alin. 4 c.pr.civ. „face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat”.
În motivarea cererii de recurs, pârâta . SA (fostă . arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece nu a ținut cont de sfera de aplicare a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și nici de condițiile și scopul acordării daunelor morale, care trebuie să constea în realizarea unei satisfacții morale, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.
Recurenta a susținut că termenul instituit de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este incident numai în cazurile în care admiterea acțiunii s-a întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. 1 din acest act normativ, autoritatea publică fiind obligată de către instanța de contencios administrativ să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, recurenta a arătat că prin decizia civilă nr. 285/R/2009 a Curții de Apel B. nu a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un certificat, adeverință sau alt înscris, ci a fost obligată să repună în funcțiune postul telefonic al reclamantei și să plătească acesteia o sumă de bani, această din urmă obligație nefăcând obiectul procedurii speciale de executare prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În opinia recurentei, obligația de repunere în funcțiune a postului telefonic al reclamantei reprezintă o operațiune tehnico-materială și nu o operațiune administrativă, invocând în acest sens decizia ICCJ nr. 298/2013.
În aceste condiții, recurenta a apreciat că și hotărârea primei instanțe de obligare a sa la plata de daune morale este neîntemeiată.
Recurenta a mai susținut că prima instanță a avut în vedere o formă a art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, respectiv după data cererii de chemare în judecată – 22.11.2012.
Recurenta a mai susținut că despăgubirile prevăzute a fi acordate de prevederile art. 24 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată, pot fi acordate numai în condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile art. 998-999 c.civ., respectiv daunele morale nu se acordă automat, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferințe morale reale și efective, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
În acest sens a invocat decizia nr. 2356/2011 a ICCJ, iar, sub aspectul cuantumului daunelor morale a arătat că deși în legislație nu s-au conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina și jurisprudența au conturat anumite repere pentru cuantificarea acestora, cum ar fi echitatea și proporționalitatea.
Referitor la criteriul echității, recurenta a arătat că art. 41 CEDO are în vedere ca persoana vătămată să primească, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru persoanele cărora li se acordă.
Recurenta a mai arătat că obligarea sa la plata daunelor morale este netemeinică deoarece reclamanta nu a învederat instanței de fond în ce constă prejudiciul moral și care au fost suferințele produse de lipsa serviciului de telefonie fixă și nici nu există probe care să susțină un astfel de prejudiciu.
În plus, recurenta a mai arătat că sentința recurată nici nu cuprinde o motivare explicită a admiterii acestui capăt de cerere prin prisma consecințelor negative suferite de către reclamantă pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate și nici cu privire la întinderea acestui prejudiciu, a cuantificării lui.
În acest context, recurenta a invocat faptul că, pe piața telefoniei există o concurență acerbă, ofertele de piață fiind extrem de diversificate și avantajoase din punct de vedere financiar, astfel că, în lipsa unui monopol, nu se poate vorbi de faptul că lipsa furnizării serviciilor de telefonie fixă de la Romtelecom are ca efect prejudicii morale.
În drept a fost invocată aplicarea art. 299, 304 ind. 1 și art. 312 c.pr.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei conform art. 11 raportat la art. 3 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata C. F., prin întâmpinare (filele 18-21), a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta . SA (fostă .>
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că a formulat direct în instanță cererea întemeiată pe dispozițiile art. 24-25 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în condițiile în care aceste norme stabilesc dreptul creditorului de a formula cerere pentru sancționare direct în justiție, în termen de 3 ani calculați de la data expirării termenului de grație de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, fără nici un act prealabil din partea debitorului. Astfel, intimata a arătat că somația pe care a adresat-o recurentei la data de 26.03.2013 reprezintă o diligență suplimentară a sa, formalitate pe care a efectuat-o datorită termenului îndelungat acordat de Tribunalul B. în soluționarea prezentei cauze.
Intimata a mai arătat că nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la imposibilitatea de aducere la îndeplinire a obligației de plată a sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin mandat poștal, datorită expirării buletinului său de identitate, deoarece se încalcă art. 29 din Constituție.
Intimata a mai susținut că și actele referitoare la oferta reală urmată de consemnațiune sunt lovite de nulitate, scopul procedurii demarate de către recurentă fiind acela de a bloca încasarea sumei de bani, de a o șantaja cu scopul de a renunța la prezenta acțiune.
Intimata a mai arătat că ordinul de la fila 32 dosar fond din data de 11.04.2013 reprezintă actul prealabil pentru reinstalarea postului telefonic, astfel că obligația dispusă prin decizia nr. 285/R/2010 a Curții de Apel B. – Secția de contencios administrativ și fiscal, reprezintă o operațiune administrativă în condițiile art. 18 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Referitor la cuantumul daunelor de 10.000 lei acordate de prima instanță, intimata a arătat că acestea i se cuvin pentru multiplele și intensele suferințe ce i-au fost produse ca urmare a lipsirii sale de mijlocul său de comunicare pentru aproape 3 ani.
Intimata a justificat această sumă prin raportare la faptul că a fost abonata acestui număr la Romtelecom de peste 25 de ani, fiind cunoscut de rude, colegi, cunoștințe din toată țara, fiind săvârșită o gravă imixtiune în libertatea sa de comunicare, prin faptul că în anul 2010 a decedat mama sa, în același interval în care nu a avut acces la acest număr telefonic.
Intimata a mai solicitat înlăturarea susținerilor recurentei în sensul că există și alte rețele de telefonie fixă și mobilă, motivat de faptul că, față de durata deținerii acestui număr de telefon, dreptul de a schimba sau nu acest număr îi aparține în exclusivitate.
În drept, a invocat aplicarea Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 116 c.pr.civ.
Intimata a depus în recurs dovada cheltuielilor efectuate în legătură cu această cale de atac și încheierea din data de 08.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/197/2013 al Judecătoriei B..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. și recursul declarat de pârâta . SA (fostă . constată că acesta este întemeiat.
Primul motiv de recurs referitor la aplicarea greșită a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sub aspectul sferei de aplicare – termenul de 30 de zile instituit de această normă este incident numai în cazurile în care admiterea acțiunii s-a întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. 1 din acest act normativ, autoritatea publică fiind obligată de către instanța de contencios administrativ să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., dar nu este fondat.
Astfel, conform art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data promovării acțiunii – 20.11.2012 „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”, iar „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că situația premisă a aplicării art. 24 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este existența unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă.
Neexecutarea unei astfel de hotărâri, în termenul stabilit de instanță sau, în lipsa unei dispoziții, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii atrage aplicarea sancțiunii amenzii conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, precum și dreptul creditorului obligației la despăgubiri pentru întârziere.
Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație.
În cauză, Curtea constată că prin Decizia civilă nr. 285/R/30.03.2010 a Curții de Apel B. a fost admis recursul formulat de reclamanta C. F. împotriva sentinței civile nr. 3645/CA/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul B. – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ pe care a modificat-o în tot, în sensul că, a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâta . respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta C. F. în contradictoriu cu pârâta ., în consecință, a fost anulată adresa nr. 218/6095/25.04.2006 emisă de . Regională B. și ordinul de serviciu nr._/10.03.2006 emis de . de Telecomunicații B.. Totodată a fost obligată pârâta . repunerea în funcțiune a postului telefonic desființat prin ordinul de serviciu nr._/10.03.2006 emis de . de Telecomunicații B. și la plata către reclamanta C. F. la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, restul pretențiilor fiind respinse.
Raportat la dispozitivul acestei hotărâri a instanței de contencios administrativ, Curtea reține că, în sarcina recurentei pârâte, a fost stabilită obligația de „repunere în funcțiune a postului telefonic desființat prin ordinul de serviciu nr._/10.03.2006”, obligație care reprezintă o operațiune administrativă, în sensul art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, subsecventă dispoziției de anulare a actelor administrative ce au fost anulate prin aceeași decizie – adresa nr. 218/6095/25.04.2006 emisă de . Regională B. și ordinul de serviciu nr._/10.03.2006 emis de . de Telecomunicații B..
Prin urmare, susținerile recurentei că obligația stabilită de instanța de contencios administrativ reprezintă o simplă operațiune tehnică nu poate fi reținută, deoarece această obligație, pe lângă caracterul pur tehnic, presupune efectuarea unor operațiuni administrative în evidențele sale.
În plus, față de aceste argumente, Curtea reține că acest motiv de recurs nu are nici o relevanță, în condițiile în care, prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. F. împotriva pârâtei . a pârâtului D. G. al . Beckers privind aplicarea amenzii, prima instanță constatând că obligațiile au fost executate la data de 11.04.2013, iar această soluție nu a fost contestată pe calea recursului de către intimata reclamantă, care ar fi justificat un interes.
Cel de-al doilea motiv de recurs referitor la greșita acordare a daunelor morale, Curtea constată că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ. și este fondat numai prin raportare la cuantumul daunelor morale stabilite, analiza fiind efectuată de instanță sub acest aspect prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 c.pr.civ.
Astfel, recurenta a susținut, ca prim argument, faptul că reclamanta nu a învederat instanței de fond în ce constă prejudiciul moral și care au fost suferințele produse de lipsa serviciului de telefonie fixă și că nici nu există probe care să susțină un astfel de prejudiciu.
Un alt argument invocat de către recurentă este acela că acordarea daunelor morale era posibilă numai în condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile art. 998-999 c.civ., ceea ce în cauză nu s-a probat.
Aceste argumente nu sunt fondate.
Prin cererea de chemare în judecată intimata reclamantă a solicitat „daune cominatorii de 100 lei/zi de neexecutare” motivat de faptul că pârâta nu a executat Decizia civilă nr. 285/R/30.03.2010 a Curții de Apel B. (fila 1 dosar tribunal). Ulterior, în ședința publică din data de 28.05.2013 reclamanta a arătat că solicită „obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 100 lei/zi de întârziere pentru neexecutarea hotărârii judecătorești” (fila 12 dosar tribunal), iar la solicitarea instanței de a formula, în scris, această precizare a solicitat „daune cominatorii de 100 lei/zi de neexecutare și … aceste daune sunt morale și se aplică conform legii pe zi de întârziere”, fără să detalieze natura suferințelor cauzate de întârzierea pentru neexecutarea hotărârii judecătorești (fila 16 dosar tribunal).
În susținerea acțiunii reclamanta a solicitat primei instanțe, prin cererea de chemare în judecată și prin nota depusă la dosar anterior discutării probațiunii (fila 41 dosar tribunal), administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâților și cu martori – angajați ai pârâtei, teza probatorie având legătură cu neexecutarea hotărârii, aceasta din urmă nemaifiind susținută însă și în ședința publică din data de 04.03.2014, în care a fost discutată probațiunea (fila 105 dosar tribunal). Nici înscrisurile, nici interogatoriile administrate nu au ca teză probatorie prejudiciul moral suferit de reclamantă ca urmare a executării cu întârziere a hotărârii instanței de contencios administrativ.
Din interpretarea art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data promovării acțiunii – 20.11.2012, „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă (…), iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Raportat la aceste dispoziții, Curtea reține, în acord și cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, că acordarea daunelor pentru întârzierea în executarea hotărârii instanței de contencios administrativ urmează regimul probatoriu al despăgubirilor din dreptul civil, respectiv sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului, fiind admisibil orice mijloc de probă (decizia nr. 4829/04.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, decizia nr. 2356/2011 pronunțată în dosarul nr. 7912/2009).
Prin urmare, pentru acordarea daunelor morale solicitate, intimata reclamantă avea obligația de a dovedi fapta ilicită (neexecutarea hotărârii – fapt negativ care a fost probat prin dovada faptului pozitiv contrar, respectiv executarea deciziei Curții de Apel B. la data de 11.04.2013), prejudiciul moral, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Cu toate acestea, Curtea reține, sub acest aspect, practica CEDO (Danev împotriva Bulgariei, nr. 9411/05, 2 septembrie 2010, Elefteriadis împotriva României, nr._/05, 25 ianuarie 2011, decizia cu privire la admisibilitatea cererii nr._/04 prezentată de M. Ș. împotriva României), care a făcut o . aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral și a obligației care le revine instanțelor naționale de a interpreta cerințele procedurale în mod proporțional și rezonabil.
Față de aceste ultime argumente, prin raportare la principiul interpretării cerințelor procedurale în mod proporțional și rezonabil, Curtea reține că, raportat la circumstanțele cauzei, proba faptei ilicite (întârzierea în executarea hotărârii instanței de contencios administrativ un interval de aproximativ 3 ani) este suficientă, iar, față de aceasta, prejudiciul moral și raportul de cauzalitate este prezumat, soluția fiind determinată și de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral provocat de neexecutarea hotărârii instanței de contencios administrativ, proba sa directă fiind extrem de dificilă.
Sub aspectul evaluării cuantumului daunelor morale însă, Curtea constată că evaluarea acestuia de către prima instanță este eronată.
Daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs reclamantei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale. Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. În situația daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
În cauză, hotărârea instanței de contencios administrativ a fost executată la aproape trei ani de la data expirării termenului de 30 de zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, însă în acest interval de timp, reclamanta nu a efectuat nici un demers pentru a obține executarea acesteia.
Este adevărat că intimata reclamantă nu trebuia să depună diligențe pentru ca recurenta să execute această hotărâre a instanței de contencios administrativ, dar această atitudine expectativă a intimatei reclamante, pe un interval de aproape 3 ani, este în vădită contradicție cu gravitatea prejudiciului moral detaliat, pentru prima dată, în întâmpinarea la cererea de recurs.
Raportat acestor considerente, raportat și la cadrul economic general, Curtea apreciază ca justă, echitabilă și suficientă acordarea daunelor morale în cuantum de 3.000 lei.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 3 și 4 c.pr.civ., curtea va admite recursul declarat de recurenta . SA (fostă . sentinței civile nr. 1946/CA/11.07.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifică în parte în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei C. F. daune morale în sumă de 3.000 lei în loc de 10.000 lei.
Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs, de către recurentă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă . SA (fostă . sentinței civile nr. 1946/CA/11.07.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei C. F. daune morale în sumă de 3.000 lei în loc de 10.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. I. M. M. F. M. C.
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/07.11.2014
Tehnored. E.B./07.11.2014- 2 ex
Jud. fond. I.B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 536/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 399/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
